Iranul promite răzbunare, după raidul israelian fără precedent

Ambasadorul Iranului în Siria, Hussein Akbari, a declarat luni că Teheranul îi va răspunde cu „duritate” Israelului în urma bombardamentului efectuat mai devreme asupra consulatului iranian la Damasc, soldat cu cel puţin opt morţi, printre care şi un comandant al Gardienilor Revoluţiei, transmite agenţia EFE.

„Regimul sionist (Israelul) acţionează împotriva dreptului internaţional, motiv pentru care va primi un răspuns dur din partea noastră”, a spus ambasadorul într-o declaraţie acordată de la Damasc televiziunii publice iraniene.

Diplomatul iranian a mai afirmat că a privit de la o fereastră a clădirii ambasadei cum a fost lovit consulatul, a cărui clădire se află lângă cea a ambasadei. Potrivit ambasadorului iranian, atacul a fost efectuat cu avioane F-35.

Televiziunea iraniană a precizat că printre victimele atacului se numără generalul Mohammad Reza Zahedi, unul dintre principalii comandanţi ai Forţei al-Quds din corpul Gardienilor Revoluţie

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

27 de Comentarii

  1. Israelul a bombardat Consulatul Iranului din Damask. Astia nu se lasa pana nu vor inrosi apa marii cu sangele lor. Conform profetiilor 1/3 dintre evrei vor muri, 1/3 se vor boteza intru Iisus Christos iar 1/3 vor continua sa se inchine la Moloh si vor parasi pamanturile Palestinei.

  2. Această nație de criminali trebuie rasă de pe fața pământului!…să nu mai rămână picior de evreu în Palestina…arbeit macht frei!…

  3. Pentru ca Aljazeera nu-i pupa-n dos pe khazarii ce conduc Israelul acesta va fi interzis. Satanistii nu suporta stirile altora, ei isi ridica in slavi doar minciunile lor #rezistente pe post de adevar suprem.

  4. CHIAR AVEAU NEVOIE ISRAELUL ȘI SUA DE ÎNCĂ UN RĂZBOI PE FAȚĂ -SAU SUNT DEDESUBTURI PE CARE DOAR „ISRAEL-CEL CE LUPTĂ …ÎN FIECARE ZI” ??

  5. Israelul provoaca. Ucraina provoaca. Cine sunt bolnavii mintali care vor razboi? Cine vrea sa-si vada copiii morti in razboaie si in atentate? Daca propaganda bolnavilor ne canta ca razboiul este „necesar”, inchideti televizoarele, iesiti afara in natura, multumiti lui Dumnezeu de belsug si de frumusete si de pace. Impreuna putem rezista si putem impiedica razboiul. Nu mai dati importanta celor ce bat steril din buze si se imbogatesc din propaganda si manipulare.

  6. Mai stim noi pe unii care au bombardat Ambasada Chinei la Belgrad, măR🤮g…
    ■{Cititoru’ de Clasici Ruși, pe nemâncate, nerăsuflate, nedormite. NOPȚI ÎN ȘIR ! WoW !}■

  7. Ce-i aia răspuns dur? Eu nu vreau să mai fie un război, dar ăsta e răspuns de papagali cu gura mare. Iranienii sunt cam singuri în orient așa că nu știu de unde le vin fumurile.

  8. Iranul promite răzbunare, după raidul israelian fără precedent,hahaha,apă de ploaie.Hai nu mă plictisiți,cu știri de doi bani…

  9. Sa mai zică cineva că Israelul e un coate goale,afara dacă acela e scăpat de la Săpoca.Ati văzut:ambasada na pățit nimic,dar consulatul praf și pulbere împreună cu scelerații iranieni.

  10. @Rammstein-Copile..mai pune mana si citeste si tu cate ceva despre istoria regiunii. Nu evreii sunt marea lor problema. Cele mai infioratoare masacre s-au facut intre ei..arabii si persanii Iranului! intre ISIS si Iran..intre Iran si Arabia Saudita…intre Iran si Irak , intre nenumaratele lor militii…Hezbollah si al Qaeda…vrei sa continuu? Copile..mai informeaza te!

  11. Ce căuta un general iranian pe teritoriul sirian? Răspuns simplu, coordonat acțiunile Hamas și Hezbollah, două organizații teroriste anti-Israel. Dacă voia siguranță, trebuia să rămână în Iran….(Deși, dacă tot făcea acțiuni anti-israeliene, tot era în pericol, vezi savantul fizician nuclear omorât de un robot cu mitralieră….)

  12. Corect. Ambasadorul iranian in Siria este in viata, nu a patit nimic,lovitura a fost chirurgicala. S-a inlaturat o tumoare (terorista).

  13. Excelentă lovitură. Iranul, care își propune deschis și irevocabil nimicirea Israelului și se pregătește intens în acest scop, nu are un motiv real sa se plângă. Doar nu se gândeau că israelienii vor aștepta ca vitele la tăiat.

  14. Cei care mi-au citit comentariile stiti ca nu ma omor dupa israelieni; ce fac civililor din Ghaza in prezent… ma rog, asta este. Dar in acest caz, nu pot decat sa-i felicit, Mossadul si-a facut temele, iar ramura aeriana a IDF a punctat. Ca sa nu zic ca mai cujet si eu iar Iranul sta pe un butoi de pulbere, in pragul revolutiei, condus de o teocratie vetusta, dar au pretentia sa-si bage nasul in tot Orientul Mijlociu. Hmmm ramura „de export” a Garzilor Revolutionare, my a.s.

  15. regimul american prin israel incearca sa porneasca un razboi in zona… au invadat, ocupa si ataca Siria, Libanul si provoaca Iranul. Au uitat cum cerseau sa se opreasca atacurile asupra bazelor americane, o sa se reia si probabil o sa fie atacati si israelienii cu aceeasi moneda, daca Yemenul e in stare sa atinga tinte ale israelienilor si sa lupte cu americanii si englezii in Marea Rosie, iranienii pot sa distrunga in orice moment bazele si porturile teroristilor globali

  16. Oare nu a fost si vreun general rus in cladire? Cativa FSB-isti sigur erau.Acestia cerșesc acum o țigară la Scaraoțchi.Care le da peste fălci.

  17. Elena popa

    Bai trotinetar cu tocuri,rusii au probleme grave in ucruina…cea mai mare catastrofa e ca ucrii se retrag….in viteza,rusii nu se pot tine dupa ei…

    Ghici ce urmeaza?

  18. @ „Ghro”, 01 apr. 2024 la 22:41
    GENOCIDUL din Gaza nu a fost executat dejaba de armata lu’ Netanyahu, și merge înainte! Izraelul are nevoie ca de aer de un război în Liban, ca să poată anexa Libanul. Libanul este singura zonă de acolo ce posedă surse de apă dulce abundente, iar creșterea prin imigrare a populației Izraelului în ultimii 20 de ani a făcut țara „neîncăpătoare”.

  19. …actul a fost premeditat (seful nu e responsabil,era la spital) si este corelat cu alegerile din USA(legarea de maini a viitorului presedinte).Se pare ca ce nu au reusit cu covidul vor reusi prin acest razboi Israel & USA-Iran,pentru inceput.Nebunii conduc lumea!
    USA au nevoie de razboaie ca de aer

  20. Vai, dar cum se poate asta? Doar, dupa toti copeicarii, alde gelu, axon, Paulian Ionescu, Ileana Rollason, etc., etc., America e la pamint, dolarul hirtie igienica si F35 niste sicrie zburatoare. E cu siguranta o stire falsa! ….

  21. Promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois!Israel poate sa-l volatilizeze si pe ayatollahul Khamenei,care e tot un rabin daca il privesti atent si cu putina experienta,nu are cine sa-i faca ceva Israelului

  22. Israel practica terorismul de stat. Israel practica genocidul in Gaza. De ce lumea mai accepta existenta Israelului?

  23. E vizibil de la o posta ca globalistilor le arde buza dupa un razboi cat mai mare si cat mai repede.
    Provoaca nonstop, in orient, in Ucraina, in marea Chinei, doar-doar vreunul din adversari s-o enerva si o ataca primul.
    Pentru ca viperele acestea au grija sa salveze aparentele. Si nu de ieri de azi.

  24. Inca o dovada, dintre milioanele de dovezi, ca biserica este crima. De data aceasta criminalul Iisus, maine criminalul Allah si tot asa, cu schimbari de locuri, pana la disparitia definitiva !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.