
România are în continuare patru reprezentante în top 100 al tenisului mondial: Irina Begu, cel mai bine clasată, a coborât două poziţii, de pe 27 pe 29, Sorana Cîrstea staţionează pe 32, Simona Halep, suspendată provizoriu, a coborât un loc şi e pe 35. Ana Bogdan a urcat trei poziţii faţă de acum două săptămâni şi se află pe 60.
La dublu, Gabriela Ruse a coborât patru locuri şi este pe 37, iar Monica Niculescu a pierdut două poziţii, fiind pe 43.
Poloneza Iga Swiatek, care şi-a apărat titlul la Roland Garros, sâmbătă, continuă să domine clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni şi în care are un avans confortabil.
Aflată pe prima poziţie în lume de mai bine de un an, din aprilie 2022, Swiatek (22 ani) este urmată în ierarhie de belarusa Arina Sabalenka, semifinalistă la Paris, la peste 900 de puncte, în timp ce pe treapta a treia a podiumului a urcat kazaha Elena Rîbakina. Pentru campioana en titre de la Wimbledon aceasta este cea mai bună clasare din carieră.
Finalistă surpriză în acest an la Roland Garros, jucătoarea cehă Karolina Muchova a reuşit un salt de 27 de locuri, ajungând pe 16 în ierarhia mondială.
Brazilianca Beatriz Haddad Maia a intrat în premieră în top 10, după ce a atins, tot pentru prima oară, careul de aşi la un turneu de Mare Şlem.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 8.940 puncte
2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 8.012
3 (4). Elena Rîbakina (Kazahstan) 5.090
4 (5). Caroline Garcia (Franţa) 5.025
5 (3). Jessica Pegula (SUA) 4.905
6 (7). Ons Jabeur (Tunisia) 3.961
7 (6). Cori Gauff (SUA) 3.435
8 (8). Maria Sakkari (Grecia) 3.272
9 (10). Petra Kvitova (Cehia) 3.102
10 (14). Beatriz Haddad Maia (Brazilia) 2.910
……………………………………………………………
29 (27). Irina-Camelia Begu 1.342
32 (32). Sorana Cîrstea 1.267
36 (35). Simona Halep 1.220
60 (63). Ana Bogdan 918
129 (129). Jaqueline Cristian 541
151 (157). Elena-Gabriela Ruse 445
211 (186). Irina Bara 345
218 (238). Miriam Bulgaru 334
259 (264). Alexandra Cadanţu-Ignatik 265
…
Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 7.606 puncte
2 (4). Barbora Krejcikova (Cehia) 6.856
3 (2). Jessica Pegula (SUA) 6.545
4 (3). Coco Gauff (SUA) 6.455
5 (7). Taylor Townsend 4.932
6 (5). Storm Hunter (Australia) 4.930
7 (6). Elise Mertens (Belgia) 4.635
8 (14). Nicole Melichar-Martinez (SUA) 4.555
9 (15). Ellen Perez (Australia) 4.360
10 (9). Veronika Kudermetova (Rusia) 4.230
……………………………………………………………
37 (33). Elena-Gabriela Ruse 1.891
43 (41). Monica Niculescu 1.615
146 (132). Irina Bara 559
175 (172). Oana Gavrilă 473
Clasamentul ATP la simplu
1 (3). Novak Djokovic (Serbia) 7.595 puncte
2 (1). Carlos Alcaraz (Spania) 7.175
3 (2). Daniil Medvedev (Rusia) 6.100
4 (4). Casper Ruud (Norvegia) 4.960
5 (5). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 4.920
6 (6). Holger Rune (Danemarca) 4.375
7 (7). Andrei Rublev (Rusia) 4.000
8 (8). Taylor Fritz (SUA) 3.515
9 (9). Jannik Sinner (Italia) 3.300
10 (11). Karen Hacianov (Rusia) 3.125
…………………………………………………..
184 (196). Nicholas David Ionel 314
307 (298). Filip Cristian Jianu 167
366 (357). Marius Copil 125
394 (420). Cezar Creţu 114
495 (495). Gabi Adrian Boitan 75
501 (524). Sebastian Gima 73
562 (575). Ştefan Paloşi 58
679 (701). Dan Alexandru Tomescu 38
…
Clasamentul ATP la dublu
1 (5). Austin Krajicek (SUA) 6.590 puncte
2 (1). Wesley Koolhof (Olanda) 6.390
2 (1). Neal Skupski (Marea Britanie) 6.390
4 (8). Ivan Dodig (Croaţia) 5.990
5 (3). Rajeev Ram (SUA) 5.952
6 (4). Joe Salisbury (Marea Britanie) 5.862
7 (10). Lloyd Glasspool (Marea Britanie) 4.235
7 (10). Harri Heliovaara (Finlanda) 4.235
9 (12). Jan Zielinski (Polonia) 4.140
10 (9). Rohan Bopanna (India) 3.840
…………………………………………………
84 (89). Victor Vlad Cornea 1.033
246 (250). Alexandru Jecan 250
425 (428). Nicholas David Ionel 125
485 (495). Dan Alexandru Tomescu 109
499 (504). Filip Cristian Jianu 102
Corect trebuia scris-Irina Begu cea mai bine situata jucatoare din Romania in clasamentul W.T.A.