Fiul fostului nomenclaturist al regimurilor Gheorghiu-Dej, Ceauşescu şi Iliescu, Irinel Columbeanu, a cerut ieri demisia deputaţilor care nu au vrut să participe la o aşa-zisă audiere a lui la Comisia pentru Drepturile Omului.
Deputaţii au refuzat să-l asculte pe Columbeanu
Irinel Columbeanu a introdus (nu singur, ci ajutat de deputatul minorităţii rome, Nicolae Păun) şi Parlamentul pe traseul „circului” mediatic pe care îl parcurge de două luni de zile. Columbeanu a venit ieri la Camera Deputaţilor pentru a fi audiat la Comisia pentru Drepturile Omului în problema legată de încredinţarea fetiţei lui, în procesul de divorţ în care este angrenat. Pe ordinea de zi a comisiei NU figura însă audierea lui Columbeanu, el fiind invitat doar din iniţiativa (neregulamentară) a preşedintelui comisiei, deputatul Nicolae Păun. Drept urmare, majoritatea deputaţilor nu s-au prezentat la comisie, pentru că Păun s-a autosesizat ilegal în cazul Columbeanu. De altfel, vicepreşedintele comisiei, deputatul PDL, Marius Dugulescu, a făcut următoarele precizări în faţa bulucului de ziarişti aflaţi la uşa comisiei: „Parlamentarii PDL nu vor participa la această mascardă la care am fost împinşi fără să fim întrebaţi. Domnul Păun va trebui să dea nişte răspunsuri cu privire la implicarea dânsului în acest caz şi la autosesizarea dânsului la acest caz. Comisiile eleborează legi, Parlamentul se ocupă cu lucruri serioase, considerăm că nu este necesară continuarea acestei şarade mediatice în episodul Parlament în cazul Columbeanu”.
Columbeanu consideră problema sa una „naţională”
Cireaşa de pe tort a evenimentelor de marţi de la această comisie au reprezentat-o declaraţiile făcute de Columbeanu în cadrul unei conferinţe de presă (!) organizate ad-hoc în anticamera biroului preşedintelui Comisiei. (Aici se impune imperios o constatatare şi o întrebare: profesorii care obţinuseră dreptul de a intra în Parlament nu au putut asista la dezbaterile unei legi vitale care-i viza, dar cetăţeanului Columbeanu, invitat nelegal la o comisie, i se permite chiar să ţină o conferinţă de presă. Cine răspunde pentru aceste discriminări? – n.a.)
Deşi a recunoscut că nu a fost invitat oficial la Camera Deputaţilor, cu un tupeu de nedescris, Columbeanu a început să le dea lecţii de conduită deputaţilor care au refuzat să-l audieze. „Consider că neparticiparea va fi un caz extrem de grav de ignorare a problemelor acestei ţări. Sper ca fiii dânşilor să nu facă la fel ca taţii lor, dacă vor ajunge parlamentari. Nu inţeleg de ce refuză deputaţii să participe la lucrarile unei asemenea comisii, încearcă astfel să deregleze un sistem. Să le fie ruşine şi să işi dea demisia imediat! Dacă prin absenteism se gândeste cineva să rezolve aceste probleme, ne ducem de râpă”, a spus Columbeanu spre uluirea celor prezenţi.
Columbeanu, obraznic şi cu ziariştii
La Parlament, Irinel Columbeanu a dat pentru prima oară ochi cu ziarişti care nu sunt obişnuiţi să-i cânte în strună. (La Camera Deputaţilor sunt acreditaţi jurnalişti de la departamentele politice ale organelor media – n.a.).Cum nu i-au convenit întrebările puse – singurele profesioniste de când a reintrat în centrul atenţiei media -, el s-a răstit la ziarişti. „Nu am fost invitat oficial. Ştiţi ce e aia o autosesizare? Am venit aici neinvitat, şi?”, a spus el, după care i-a acuzat pe ziarişti de culoare politică.
După ce a avut o discuţie de 15 minute cu preşedintele comisiei şi după o altercaţie verbală cu liderul unui ONG, Columbeanu a plecat. A urmat o altă surpriză însă. Dintr-o declaraţie dată presei de Nicolae Păun a reieşit că Irinel Columbeanu l-a îmbrobodit şi pe preşedintele comisiei parlamentare cu informaţii halucinante, şi anume că procesul de încredinţare a fiicei lui s-ar judeca la orele 2 sau 3 noaptea şi el nu a fost citat.