Ironia lui Tudorel Toader la adresa lui Florin Iordache

Ministrul Justiției Tudorel Toader i-a răspuns miercuri ironic predecesorului său Florin Iordache, care a transmis marți că nu se așteaptă de la actuala conducere a Ministerului Justiţiei la o îmbunătăţire a legislaţiei în vigoare.

„Dânsul (Florin Iordache – nr.) are perpectiva de a privi în viitor. Eu am șansa de a privi în trecutul dumnealui”, a declarat Toader, întrebat despre afirmațiile lui Iordache.

Totodată, Toader a transmis că nu va impune un prag la abuzul în serviciu cum și-ar dori Iordache, dar a subliniat că legea va ajunge în Parlament, unde poate fi modificată.

„Eu voi da drumul la proiectul de lege fără prag, pentru că, în dispozitivul deciziei Curții, nu se vorbește de prag. (…) Proiectul de lege (…) îl voi trimite în dezbatere publică și în procedură parlamentară, nu va fi ordonanță. Va trece pe la comisiile juridice. (…) Când va ajunge acolo unde se va întâlni cu domnul ministru Iordache dumnealui (…) poate să intervină, în limita competențelor constituționale, asupra textului de lege, pentru că noi suntem inițiatori, iar dânșii sunt decidenți”, a mai spus Toader, într-o conferință de presă.

Fostul ministru al Justiției Florin Iordache a susținut marți că Tudorel Toader, actualul ministru, interpretează „de la sine putere” deciziile Curţii Constituţionale, exemplificând cu pragul la abuzul în serviciu, care nu este dorit de Toader.

„Eu nu sunt de acord cu amânarea (unui proiect de la Comisia Juridică- nr.). Am văzut o anumită poziţie a actualului ministru al Justiţiei care interpretează de la sine putere deciziile Curţii. Discutând de abuzul în serviciu, dumnealui spune că nu trebuie să fie un prag. Deci dacă aşa gândeşte Ministerul sau colectivul care gândeşte în acest moment modificările la Codul Penal, acela este colectiv care a elaborat Codurile Penale”, a declarat fostul ministru al Justiției.

Iordache a mai menționat că nu se aşteaptă de la actuala conducere a Ministerului Justiţiei la o îmbunătăţire a legislaţiei în vigoare.

„Deci, eu personal nu mă aştept de la actuala conducere a Ministerului Justiţiei la o îmbunătăţire a condiţiilor şi a legislaţiei în vigoare, cu tot respectul pentru doamna secretar de stat, dar dumneai are mandat de la actualul ministru. Eu vă propun că până la urmă şi Ministerul trebuie să vină în faţa Parlamentului”, a conchis Florin Iordache.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.