Isărescu ar fi fost ofiţer acoperit în cadrul IEM

Surse din fosta Direcţie de Informaţii Externe (DIE) a Securităţii susţin că guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, ar fi fost ofiţer acoperit în cadrul Institutului de Economie Mondială (IEM), relatează pressone.ro.

El ar fi fost recrutat ca ofiţer în 1971, când se pregătea să-şi finalizeze studiile de la Academia de Ştiinţe Economice, şi în acelaşi an a fost angajat la IEM.

Istoria acestui Institut a intrat în atenţia publică după ce ziarul România liberă a publicat documente din care reiese că, pe vremea când era angajat la IEM, Mugur Isărescu a semnat note informative sub numele de cod „Manole”.

Surse din SRI au declarat pentru site-ul citat că, după apariţia articolelor din România liberă, în cadrul SRI s-a declanşat o anchetă pentru identificarea persoanei care s-a ocupat de inventarierea documentelor, pe motiv că aceasta nu ar fi „periat” suficient de bine dosarul Institutului de Economie Mondială înainte de a-l trimite la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), în anul 2008.

Documente aflate în arhiva CNSAS demonstrează că Institutul de Economie Mondială a funcţionat ca una dintre instituţiile deplin conspirate ale spionajului extern din perioada regimului Ceauşescu.

În cadrul IEM funcţiona şi o divizie specială, folosită pentru legendarea şi trimiterea în străinătate a unor ofiţeri acoperiţi, căreia i s-a dat numele de „Grupul Operativ Negoiu”.

De-a lungul timpului, Departamentul Securităţii Statului a deschis cel puţin trei dosare care au vizat IEM, aşa cum reiese din documentele de la CNSAS.

Unul a fost Dosarul de obiectiv „Fundaţia”, iar celelalte două au avut denumire identică – Dosarul de obiectiv „Institutul de Economie Mondială”.

Două dintre dosare au fost deschise de UM 0544 (Centrul de Informaţii Externe) şi erau axate pe probleme de contrainformaţii, pe când cel de-al treilea a fost deschis de Direcţia a III-a de Contraspionaj a Securităţii.

Documentele arată că, din aproximativ 170 de angajaţi ai Institutului, mai mult de o treime – circa 60, în anul 1979 – erau ofiţeri acoperiţi ai UM 0544.

Dosarele de Securitate ale Institutului de Economie Mondială se găsesc la CNSAS, incluse în fondul documentar al Dosarului de obiectiv „Agerpres”. La CNSAS nu se află însă şi un Dosar de personal al lui Mugur Isărescu.

Surse din SRI au explicat că, procedural, dacă o persoană cu o anumită calitate în fosta Securitate a rămas în activitate şi după 1990, dosarul său de dinainte de 1989 nu se declasifică şi nici nu se predă la CNSAS.

Recrutarea lui Mugur Isărescu

1971 a fost primul an, potrivit surselor pressone.ro, în care Securitatea a recrutat studenţi ce urmau să absolve Facultatea de Comerţ Exterior din cadrul ASE, cu scopul de a-i infiltra ca ofiţeri acoperiţi la Institutul de Economie Mondială.

La vremea respectivă, absolvenţii erau obligaţi să meargă în provincie pentru un stagiu de doi ani. La cererea DIE, primul-ministru al României, Ion Gheorghe Maurer, a semnat o derogare de la această regulă pentru patru studenţi de la Facultatea de Comerţ Exterior, astfel încât, după absolvire, aceştia să poată fi încadraţi direct la IEM.

Primul selectat şi inclus pe lista DIE a fost Eugen Dijmărescu, studentul cu cea mai mare medie din promoţia sa. După 1990, el avea să devină, printre altele, ministru de Finanţe şi viceguvernator al BNR.

Sursele afirmă că Mugur Isărescu nu s-a aflat printre opţiunile iniţiale, însă pentru el a intervenit colonelul Victor Dorobanţu, comandantul Centrului de Cifru şi Comunicaţii Cifrate din DIE.

În anii ’60, Dorobanţu fusese coleg la Ambasada României din Washington cu Mihai Croitoru, cumnatul lui Mugur Isărescu, între familiile lor legându-se o strânsă prietenie.

Aceleaşi surse susţin că Victor Dorobanţu a intervenit la ofiţerul DIE care se ocupa de selecţia viitorilor absolvenţi de ASE. Pentru a-i mări şansele, Dorobanţu l-a prezentat pe Mugur Isărescu ca fiind „nepotul său” şi a insistat să se numere printre cei patru studenţi aleşi.

Isărescu a fost a cincea persoană pe lista absolvenţilor Facultăţii de Comerţ Exterior care au fost selectaţi pentru a deveni ofiţeri acoperiţi ai spionajului extern la Institutul de Economie Mondială.

Premierul Maurer a aprobat, în final, lista cu cinci nume propuse de DIE, deşi acceptul său iniţial vizase doar patru persoane.

Aceleaşi surse susţin că, în martie 1990, Isărescu a fost trimis ca secretar II la Ambasada României din SUA la intervenţia aceluiaşi ofiţer DIE care îl selectase în 1971, deşi acesta nu era diplomat de carieră.

Numirea lui Isărescu, în 1990, în poziţia de guvernator al BNR a fost făcută la recomandarea aceluiaşi ofiţer DIE, însă purtătorul de mesaj a fost Paul Niculescu-Mizil, mai precizează sursele.

Înalt demnitar în regimul Ceauşescu, fost viceprim-ministru şi membru al Comitetului Politic Executiv al PCR din 1965 până în 1989, Paul Niculescu-Mizil ar fi fost cel care l-a convins pe Ion Iliescu să îl numească guvernator pe Isărescu, pe atunci în vârstă de 40 de ani.

O altă propunere făcută de Niculescu-Mizil la recomandarea aceluiaşi ofiţer DIE, şi acceptată de Ion Iliescu, a fost numirea lui Eugen Dijmărescu ca ministru în guvernul Petre Roman.

Contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere, Mugur Isărescu a transmis prin intermediul Biroului de Presă al BNR refuzul său de a face orice comentariu pe marginea acestui subiect.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.