Aviația israeliană a bombardat luni seară o țintă a Hezbollahului șiit la frontiera libano-siriană, au declarat pentru AFP o sursă din securitatea libaneză și un ONG sirian.
„Două raiduri israeliene au lovit o țintă Hezbollah la frontiera libano-siriană”, a declarat sursa, fără a fi în măsură să spună dacă ținta se afla în interiorul teritoriului sirian sau libanez.
Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a indicat la rândul său că obiectivul a fost o ” bază de rachete” aparținând partidului șiit ce luptă împotriva rebelilor din Siria alături de armata regimului lui Bashar al-Assad.
Televiziunea Hezbollah, Al Manar, a declarat că ”niciun raid israelian nu a avut loc pe teritoriul Libanului”, referindu-se doar la un „survol intens al aviației inamicului deasupra regiunii de nord a Bekaa” din estul Libanului.
Localitatea libaneză Nabi Chit, un bastion Hezbollah din apropierea frontierei, se află într-o regiune unde partidul șiit dispune de o presupusă bază de arme și antrenament.
Israelul nu a confirmat imediat sau dezmințit că a efectuat raiduri.