Israelul ameninţă iar cu „atacuri preventive”

Israelul va efectua raiduri aeriene în Siria la primul indiciu că regimul de la Damasc nu mai poate securiza armele chimice, avertizează vicepremierul israelian Silvan Shalom, relatează antena3.ro.

Silvan Shalom a confirmat că premierul Benjamin Netanyahu i-a convocat zilele trecute pe şefii serviciilor de securitate şi spionaj pentru a discuta despre situaţia din Siria şi despre arsenalul chimic al acestei ţări, care se confruntă de doi ani cu un conflict civil soldat cu 60.000 de morţi.

„În cazul în care gherilele Hezbollah sau insurgenţii vor obţine arme chimice, situaţia se va schimba dramatic”, a spus Shalom, citat de postul de radio al armatei israeliene.

„O astfel de situaţie va fi depăşirea unei linii roşii şi va necesita o abordare diferită, inclusiv chiar atacuri preventive”, a adăugat Shalom.

Premierul Benjamin Netanyahu a avertizat duminică, potrivit ziarului Haaretz, că există riscul ca arsenalul chimic sirian să ajungă în mâinile mişcării şiite libaneze Hezbollah, aliată cu Iranul.

Iranul a avertizat sâmbătă că va considera o eventuală intervenţie militară externă în Siria drept un atac împotriva sa. „Siria are un rol fundamental în regiunea Orientului Mijlociu, cel de promovare a politicilor ferme de rezistenţă… În acest context, un atac împotriva Siriei ar fi considerat un atac împotriva Iranului şi al aliaţilor săi”, a declarat Ali Akbar Velayati, un consilier al liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

Iranul este principalul susţinător al regimului Bashar al-Assad şi a avertizat de mai multe ori Occidentul să evite o intervenţie militară în Siria. Siria se confruntă de aproape doi ani cu un conflict civil soldat, conform ONU, cu aproximativ 60.000 de morţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.