Operaţiunea este primul atac israelian din ultimele luni în zona controlată de Hezbollah, notează News.ro.
Atacul asupra sudului Beirutului
Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au transmis că Tabatabai a fost „un membru cheie şi veteran al organizaţiei teroriste”.
„Atacul a avut scopul de a împiedica organizaţia să-şi consolideze şi mai mult capacităţile şi de a da o lovitură precisă celor care încearcă să dăuneze statului Israel”, a declarat şeful de stat major al IDF, lt. gen. Eyal Zamir.
Potrivit Ministerului Sănătăţii din Liban, cinci persoane au fost ucise şi 28 rănite în urma atacului.
Reacţia conducerii Israelului
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că IDF a lovit „în inima Beirutului, vizând şeful de stat major al Hezbollah, care a condus eforturile de consolidare şi înarmare ale organizaţiei”. Atacul a fost ordonat de Netanyahu la recomandarea ministrului apărării şi a şefului de stat major.
„Vom continua să acţionăm cu fermitate pentru a preveni orice ameninţare la adresa locuitorilor din nord şi a statului Israel”, a declatat ministrul apărării, Israel Katz. El a adăugat: „Oricine ridică mâna împotriva Israelului – mâna îi va fi tăiată”.
Reacţii internaţionale şi informaţii despre ţintă
Un înalt oficial american a declarat că Israelul nu a informat în prealabil Statele Unite despre atac. Potrivit unei postări pe X, administraţia americană a fost informată imediat după lovitură, iar SUA ştiau de câteva zile că Israelul intenţiona să intensifice operaţiunile în Liban.
Statele Unite l-au sancţionat pe Tabatabai în 2016, descriindu-l drept un lider militar important al Hezbollah şi oferind o recompensă de până la 5 milioane de dolari pentru informaţii despre el.
Situaţia din Beirut după atac
Atacul a lovit o stradă principală din sudul Beirutului. Martorii au povestit că au auzit avioane de luptă înainte de explozie, iar oamenii au fugit din clădiri temându-se de noi lovituri.
Primele informaţii de la faţa locului indicau cel puţin două persoane ucise şi douăzeci rănite, transportate la spitalele din zonă.
Contextul confruntării Israel-Hezbollah
În ultimii doi ani, atacurile israeliene împotriva Hezbollah au dus la moartea liderului Hassan Nasrallah, a unei mari părţi din conducerea militară şi a aproximativ 5.000 de luptători. Israelul acuză gruparea că încearcă să se reînarmeze după încetarea focului sprijinită de SUA anul trecut.
Hezbollah afirmă că şi-a retras forţele din zona de frontieră şi că armata libaneză este cea care controlează acum regiunea.
Foarte interesant.. Și de unde sunt eu sigur că acela era omul doi sau douășdoi din ierarhie,,sau că a fost implicat in vre-un fel.. Chestia e că au murit cinci oameni și au distrus imobile,. Ceea ce curios la ovrei se iartă,..De făcea rusul alde din astea,.. Oaauuu… fierbea planeta..
Servicii de informatii admirabile!
Deci israelienii au fost informati ca individul acela se afla in casa cutare, strada cutare, numarul cutare, ora cutare, camera cutare…
Fara comentarii.
Ordin de la belzebutii pamantului, ei nu suporta criticile. Ei suporta doar pupistii pe din dos ce-i prea maresc. Cine nu-i prea-mareste nu trece de cenzura.
istoric vorbind țările în care antisemitismul a prosperat au decăzut sau chiar mai rău. Deja în SUA universitățile așa-zis de elită unde antisemitismul înflorește pierd și sponsori și studenți în favoarea celor unde învățatul este pe primul plan și demagogia stângistă pe ultimul.
Sunt curios ce vor face vocile criminale pro-paestiniene cind noul teritoriu va intra in o lupta intestina , interna pentru putere Hamas VS AEP si mai mult, va incepe sa exporte terorism.
Pacat ca Israelul nu a terminat lupta antiterorista din Gaza. Trebuia ras totul.
Mizeriile islamiste nu trebuie iertate sau pasuite, acesti monstri se refac in cativa ani avand in vedere capacitatea sobolanilor de a se inmulti si atunci totul va fi in zadar.
Încă un criminal mătrășit.Bravo Israel!Aștept ,in continuare ,și alți mătrășiți din Hezbollah ori Hamas pentru crima din 7 oct.2023.