Istorie secretă. Putin, vinurile moldovenești și capcana Kozak

Pe 7 octombrie 2002, Vladimir Putin împlinea 50 de ani la Chișinău, unde participa la summitul Comunității Statelor Independente. Președintele Vladimir Voronin îi oferea o primire festivă, iar aniversarea continua în galeriile de la Cricova. Privită astăzi, scena arată vulnerabilitatea unei conduceri care spera să rezolve problemele Republicii Moldova prin apropierea personală de liderul Rusiei.

Vinurile făceau parte din această diplomație a bunăvoinței. Presa contemporană consemna că Voronin îi dăruise lui Putin o sticlă de vin și un crocodil de cristal. Relatările despre Cricova documentează și colecția de vinuri oferită președintelui rus, păstrată în pivnițele combinatului. Un produs emblematic al Moldovei devenea astfel un simbol al relației privilegiate cultivate cu Kremlinul.

Cadourile exprimau apropierea politică dintre cele două conduceri. Pericolul apărea din așteptarea că ospitalitatea și încrederea dintre președinți puteau schimba interesele strategice ale Moscovei. Rusia avea trupe în regiunea transnistreană și influență decisivă asupra administrației separatiste. Tocmai aceste instrumente îi permiteau să negocieze de pe o poziție de forță.

Aniversarea de la Cricova ilustrează o iluzie costisitoare. Chișinăul putea confunda cordialitatea liderului rus cu disponibilitatea Rusiei de a respecta deplin suveranitatea moldovenească. Evoluțiile din anul următor aveau să arate cât de riscantă era această confuzie.

Reunificarea a la russe

La aproximativ 13 luni după aniversare, Republica Moldova ajungea în pragul semnării Memorandumului Kozak. Elaborat sub coordonarea lui Dmitri Kozak, reprezentant al administrației prezidențiale ruse, proiectul propunea soluționarea conflictului transnistrean prin constituirea unei federații asimetrice. În spatele promisiunii reunificării se afla însă o arhitectură instituțională care oferea Tiraspolului capacitatea de a bloca decizii esențiale ale statului.

În Senatul proiectat, Transnistria primea nouă mandate, Găgăuzia patru, iar celelalte treisprezece reveneau reprezentanților aleși de camera inferioară. Majoritățile speciale necesare adoptării legilor organice și modificărilor constituționale transformau această reprezentare disproporționată într-un instrument de veto. OSCE avertiza explicit, pe 24 noiembrie 2003, asupra puterii de blocaj a Transnistriei, prevăzută cel puțin până în 2015.

Riscul provenea din distribuirea puterii în federația asimetrică propusă de Moscova. O regiune separatistă sprijinită de Rusia ar fi dobândit pârghii asupra întregii republici. Din perspectivă politică, Moscova putea influența orientarea Chișinăului din interiorul instituțiilor federale, folosind dependența Tiraspolului.

Componenta militară agrava riscul. Versiunea completată înaintea semnării prevedea menținerea unei prezențe militare ruse până în 2020. Așadar, reintegrarea promisă venea împreună cu prelungirea staționării trupelor unei puteri străine. Pentru Moldova, aceasta însemna riscul de a schimba un conflict teritorial nerezolvat pe o dependență politică și militară consacrată printr-un acord internațional.

Ultimul moment

Semnarea era programată pentru 25 noiembrie 2003, la Chișinău, în prezența lui Putin. Echipa de securitate sosise deja. Ceremonia fusese pregătită, iar liderul rus urma să vină pentru a consfinți acordul. Voronin a renunțat în ultimul moment și l-a anunțat telefonic pe Putin, anulând evenimentul. Apropierea de semnătură se măsura în ore.

Rezervele OSCE, intervențiile partenerilor occidentali și opoziția internă au contribuit la contextul retragerii. Ponderea fiecărui factor rămâne discutată, inclusiv de participanții la negocieri. Cert este că documentul avea probleme structurale grave, iar prevederile privind trupele ruse au amplificat obiecțiile.

Refuzul de a semna trebuie recunoscut, dar nu șterge responsabilitatea conducerii care adusese țara atât de aproape de un asemenea aranjament.

Diplomația vinului din 2002 rămâne, în această interpretare, simbolul unei apropieri care supraestima prietenia și subestima raportul de putere. Lecția episodului Kozak este concretă, iar reintegrarea teritorială trebuie evaluată prin instituțiile și garanțiile pe care le produce. Un acord care oferă Kremlinului blocaj politic și prezență militară transformă promisiunea păcii într-o formă de control.