Este în beneficiul românilor că s-a găsit o soluţie pentru a avea buget pentru 2014, afirmă europarlamentarul Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat.
Potrivit unui comunicat trimis AGERPRES, Ivan susţine că promulgarea bugetului pe anul viitor era necesară „pentru a putea creşte salariul minim, pentru a putea creşte veniturile medicilor rezidenţi şi profesorilor debutanţi, pentru a putea finanţa importante proiecte de infrastructură”.
Europarlamentarul PSD mai afirmă că aceia care au câştigat sunt românii, nu USL sau alte forţe politice.
„Traian Băsescu a fost convins să renunţe la ambiţia sa personală care nu genera decât blocaj, instabilitate şi punea în primejdie toate creşterile pentru români planificate de USL. Practic, cei care au câştigat sunt românii, nu USL sau alte forţe politice. Important este ca USL să rămână unită pentru a-l împiedica pe Traian Băsescu, în cele 52 de săptămâni care au mai rămas din mandatul său, din a genera scandal, ceartă şi blocaj, aşa cum a făcut-o timp de 9 ani”, încheie Cătălin Ivan.