Jaf de proporții biblice în pădurile României (II)

La circa un an după ce Comisia Europeană a atenționat România să combată exploatarea forestieră ilegală și a activat procedura de infrigement împotriva țării noastre, ies la iveală noi și noi dovezi despre jaful dement din domeniul forestier. Încă de la începutul anului trecut jurnaliștii au atenționat opinia publică asupra faptului că hoții de lemn nu mai au nicio limită și că, cel puțin în județele Gorj, Dolj, Olt, și Râmnicu Vâlcea și Mehedinți atacul asupra fondurilor forestiere public și privat este coordonat chiar de cei plătiți să combată acest tip de infracțiuni : șefii și angajații ocoalelor silvice, pădurarii, polițiștii, șefi din cadrul Gărzii Forestiere sau angajații Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor numiți în funcții “pe sprânceană”, tocmai pentru a închide ochii și pentru a ascunde rapoartele dezastruoase din teren. În ultimile luni, un val de adrese, sesizări și plângeri au ajuns la comisiile de disciplină din domeniu și la ministerul de resort.

Documentele interne care au ajuns în posesia noastră vorbesc despre mușamalizarea furturilor, despre intimidarea angajaților corecți, despre trafic de influență, abuz în funcție și corupție la toate nivelurile. Astfel, prin intervenția directă a unor angajați ai Direcțiilor Silvice, ocoalelor silvice și ai Gărzii Forestiere, au fost compromise mii de hectare de pădure și fond cinegetic din județele pomenite mai sus. Sursele noastre din cadrul acestor instituții care ar trebui să administreze fondurile silvice și cinegetice afirmă că s-a ajuns până acolo încât, pentru a acoperi furturile de pădure, au fost falsificate până și hărțile din componența Amenajamentelor silvice. Nu se știe deocamdată dacă Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor ( MMAP) a sesizat organele de anchetă după ce a luat la cunoștință de activitatea bandelor de jefuitori din subordine. Nu se știe ce fac instituțiile de forță ale țarii (Parchetul General, SRI, Ministerul de Interne) și oengeurile specializate în conservarea habitatelor naturale distruse de jefuitori.

Noi ne facem datoria să publicăm o parte dintre aceste documente fără precedent, în speranța că organele în drept vor salva ce a mai rămas din plămânul verde al țării.

La Bolboși s-a furat pădurea, zi și noapte

Prima decadă a lunii februrie 2021 a adus o cantitate importantă de precipitații în județul Gorj. În comuna Bolboși, în apropierea localității Mătăsari, la circa 500 de metri de primărie, peste drum de târgul de animale, un drum forestier improvizat de hoții de lemne intră adânc în pădurea ocolului Silvic Motru. Covorul de frunze maronii s-a așternut ca un covor peste rădăcinile arborilor deși și drepți ca niște zăbrele. Solul mustește de apă. Ici-colo, din lăstăriș, țășnesc speriate câteva căprioare și un stârc cu ciocul lung. Printre frunzele putrede, încurajată de picăturile de apă, aproape insesizabilă, își croiește drum o salamandră. Creatura neagră ca abanosul are pete de culoarea portocaliu aprins, integrându-se perfect în mediul înconjurător.

Brusc, după circa doi km de pădure deasă, în inima codrului, cineva a ras copacii, lăsând în urmă numeroase cioturi de diferite dimensiuni și maldăre de ramuri  încă înfrunzite. Hoții au fost interesați numai de buștenii groși. Pădurea de pe proprietatea doamnei Anghelescu Victoria, dată în pază ocolului susmenționat, dispare văzând cu ochii.

Autorul articolului pe urmele hoților din Bolboși

Ghidul nostru spune că, lunar, mii de metri cubi de stejar și fag din proprietate privată au fost scoase ilegal din circuitul forestier și au fost vânduți ca lemn de foc. Aici au furat zi și noapte numeroase echipe de hoți sub protecția pădurarilor, șefilor de post și a șefilor ocolului silvic. Copacii sunt ciopârțiți si sunt vânduți ca lemn de foc. În urmă rămân doar cioturile groase și maldăre de crengi subțiri. Imaginile și filmările de la fața locului sunt grăitoare. Potecile folosite de hoți brăzdează pădurea din șosea până în pășune. Surse din interior afirmă că pădurarii gorjeni nu mai sunt interesați de producție. După ce le-au fost afectate salariile unii dintre aceștia ar fi ajuns să trăiască numai din furturi. Sunt protejați și încurajați de superiorii lor. În cazul în care vreun angajat mai zelos constată ilegalitățile și îndrăznește să raporteze superiorilor, aceștia îl pun la punct imediat, după dictonul “rufele murdare se spală în familie”. Dacă deșteptul insistă cu rapoartele este hăituit, vânat și executat în ședințe publice, după cu veți vedea în continuare.

 

“Verificările se vor face prin sondaj”

Sesizarea nr. 605 depusă la data de 18.05.2020 de dr.ing. Dinucă Nicolae Cătălin, șef serviciu în cadrul Gărzii Forestiere Județene Mehedinți – Gorj la Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, în atenția Inspectorului Șef Poenaru Gheorghe, consilierului de etică, ing. Barcan Ilie și a responsabilului resurse umane  jr. Spiridon Gabriela semnalează numerose încălcări ale legii  comise de șefii Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea, cuantificând cu precizie infracțiunile silvice și prejudiciile pe care aceștia le acoperă.Vă prezentăm un fragment din sesizarea depusă pe circuit intern de Dinucă:

“Vă aduc la cunoștință că nu scriam aceste rânduri dacă nu se repeta comportamentul domnului director Eugen Simionescu, după cum urmează :

În data de 02.11.2018 domnul director Simionescu Eugen s-a prezentat la sediul Gărzii Forestiere Județene Mehedinți Gorj și a întocmit un proces verbal ( atașat la prezenta ), prin care se meționează faptul că ,, verificările se vor efectua prin sondaj ”, privind eliberarea acordurilor la agenții economici în vederea utilizării documentelor cu regim special, conform Ord. 836 / 2014, adică verificările să nu se mai facă integral cum se făceau până atunci.

Având în vedere adresa  M.M.A.P nr. 138726 / 30.03.2020 înregistrată la Garda Forestieră Rm – Vâlcea sub nr. 5598 / 30.03.2020, referitor la nerespectarea prevederilor legale privind proveniența materialelor lemnoase s-au materializat  de către reprezentanții Gărzii Forestiere Județene Mehedinți – Gorj următoarele rezultate :

758 m.c. volum confiscat valoric , cu o valoare de 143.892 lei si valoare proceselor verbale de contravenție de  156.272 lei, județul Gorj cu 377 m.c. confiscați valoric și o valoare de 77.498 lei și județul Mehedinți cu 381 m.c. confiscați valoric și o valoare de 66.394  lei.

Înainte de a se semna procesul verbal în care se specifica ,, verificările se vor efectua prin sondaj ”, se confisca foarte mult material lemnos din punct de vedere  valoric de către reprezentanții Gărzii Forestiere Județene Mehedinți Gorj la controlul agenților economici, referitor la nerespectarea prevederilor legale privind proveniența materialelor lemnoase.

Ce interese are domnul Director Simionescu să se facă ,, verificările prin sondaj ”.

Domnul Director Simionescu Eugen vrea cât mai mult compromiterea controlului în Garda Forestieră Rm. Vâlcea.

Cine are interes ca verificările să se facă superficial, de mântuială ?

În contextul în care eram în control periodic la Ocolul Silvic Motru ne-a precizat verbal ,, să nu mai punem  ocolul Silvic Motru să preia suprafețe de fond forestier, care nu au serviciu silvic asigurat ”. Menționez faptul că la începutul controlului periodic de la Ocolul Silvic Motru s-au făcut presiuni din partea conducerii Direcției Silvice Gorj să nu să preia în vederea asigurării serviciului silvic acestor suprafețe, dar subsemnatul a făcut echipe mixte, cu delegații  Ocolului și delegații Garzii Forestiere Județene Mehedinți – Gorj  pentru a prelua aceste suprafețe.

Domnul Director Simionescu Eugen este beneficiar dacă nu se iau în pază aceste suprafețe de fond forestier ?

Care este interesul Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea, ca structură teritoritală a  autoritătii publice centrale pentru silvicultură ?

Cine are interes ca suprafețele de fond forestier retrocedate conform legilor fondului funciar , care nu au contract cu o structură silvică să nu aibă asigurată paza ? Cine plătește masa lemnoasă tăiată ilegal ?“.

Una peste alta, în ultima perioadă, Dinucă a raportat către conducerea Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea, prejudicii în valoare de 7.554.331,35 lei, numai pe raza Direcțiilor Silvice Gorj și Mehedinți ( ocoalele sivice Cărbunești, respectiv Șimian). Vom reveni și cu alte cifre, raportate de lucrătorii silvici, relevante în ecuația jafului din păduri.

Jigniri, amenințări și tentative de intimidare

Cătălin Dinucă nu s-a mulțumit să pună doar niște întrebări jenante șefilor săi din conducerea Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, aflați în relații personale ” mai mult decât părtinitoare” cu personalul RNP Romsilva  – Direcția Silvică Gorj și al RNP Romsilva  – Direcția Silvică Mehedinți care au dus la “neglijențe, abuzuri, și inacțiuni” .

Documentele aflate în posesia noastră dovedesc faptul că verificările și controalele amănunțite efectuate de acesta de-a lungul timpului (în ciuda sfaturilor mai mult sau mai puțin prietenoase venite de la superiorii săi, Inspectorului Șef Poenaru Gheorghe și  de la directorul   Eugen Simionescu ) au dus la confiscarea unor cantități importante de masă lemnoasă exploatată ilegal și la anchetarea făptașilor care nu o dată s-au ales cu dosare penale. Ca urmare, Dinucă a avut parte de numeroase amenințări, jigniri și tentative de intimidare chiar în fața colegilor săi și în prezența altor martori, în timpul ședințelor de lucru.

“În conformitate cu prevederile    O.U.G 57 / 2019,  O.M 456 / 2016, H.G 743 / 2015,  legii 571 / 2004 –   privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii,decizia nr. 127 / 01.08.2018  a Inspectorului Șef al Gărzii Forestiere Rm Vâlcea prin care se aprobă regulamentul de ordine interioară, dr.ing. Dinucă Nicolae Cătălin, șef serviciu în cadrul Gărzii Forestiere Județene Mehedinți – Gorj,vă aduc la cunștiință faptul că în data de  14.02.2020 ora 8: 15 a venit la sediul din Tg. Jiu, str. Aleea Petrești, nr. 5, domnul director ing. Simionescu Eugen, de la Direcția Implementare și Avizare, din cadrul Gărzii Forestiere Rm. Vâcea, care a participat la sedința pe care subsemnatul o ține sapămânal. În timpul sedinței am întocmit programul de lucru pentru fiecare coleg, în parte, iar la un moment dat domnul director Eugen Simionescu m-a făcut ,, Nesimțit ”, a țipat la mine, de față cu celalți colegi, m-a amenințat că îmi dă calificativul ,, Nesatifăcător ”, că ,, iau peste 7000 lei salariu ”, ,, să nu mai punem Direcția Silvică să ia suprafețe în pază, că nu suntem împingători de plan la Direcția Silvică ’’.

Jaf de proporții biblice în pădurile României

La aceste amenințări au fost prezenți : domnul consilier superior Budulan Cristian, domnul consilier superior Rogoveanu Iustinian, domnul consilier superior Cojan Aurel, domnul consilier superior Jianu Gheorghe, domnul consilier superior Cîrstoc Horațiu, domnul consilier superior Cicu Tiberiu. Domnii consilieri superiori Epure Gheorghe Doru și Brastaviceanu Mircea Eugen au trebuit să plece din ședință,  pe teren, conform delegațiilor, atunci când au început amenințările și jignirile. Domnul consilier superior Simionescu Nicu Gabriel a fost în delegație.

După ce s-a terminat ședința a sunat la poliție la domnul comisar Brâncuși ca să-l învoiească pe domnul consilier superior ing. Rogoveanu Iustinian, care avea delegație să meargă în acțiune cu IPJ Gorj, conform planului Scutul Pădurii împreună cu alți colegi.

Domnul Rogoveanu Iustinian a plecat de la sediu împreună cu domnul director Simionescu Eugen fără a da explicații. Domnul Rogoveanu lucrează ca șofer la Garda Forestieră Rm Vâlcea ?”, povestește Dinucă.

Toate aceste tentative de intimidare și alte abuzuri comise la adresa lui Cătălin Dinucă au fost confirmate în scris, ulterior, de numeroși martori prin următoarele note de relații atașate mai jos : 1449/03.12.2020, 1450/03.12.2020, 1451/03.12.2020, 1452/03.12.2020, 1453/03.12.2020.

Directorul Simionescu Eugen girează prejudicii de milioane de lei

Un exemplu elocvent de amestec brutal  al directorului implementare și avizare din cadrul Gărzii Forestire Rm Vâlcea, ing. Simionescu Eugen, în activitatea subordonaților corecți din cadrul Gărzii Forestiere și de încercare a acestuia de a mușamaliza prejudicii de milioane de lei, constatate în teren de echipele de control ale instituției, este descris în amănunt în referatul întocmit de Cătălin Dinucă în data de 18.05.2020, adresat conducerii Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea.

“În data de 27.04.2020 domnul director Simionescu Eugen m-a sunat să vin în data de 28.04.2020 la orele 10: 00 la sediul central al Gărzii Forestiere Rm Vâlcea pentru a face o sedință de lucru cu reprezentanții Direcției Silvice Gorj și ocolului Silvic Peșteana, în vederea analizării raportului nr. 2573 / 11.02.2020 și a completării acestui raport prin alt raport aprobat. 28.04.2020 fără a se preciza ora pe delegație.

În data de 28.04.2020 împreună cu domnul consilier superior Budulan Cristian am plecat dis de dimineată spre Vâlcea, pe dânsul l-am lăsat la Ocolul Silvic Polovragi în vederea analizării situației suprafețelor neadministrate de către Ocolul Silvic Polovragi, ca ocol nominalizat în baza minutei nr. 2465 / 11.12.2019 încheiată de către subsemnatul cu Ocolul Silvic Polovragi. Am ajuns la sediul Gărzii Forestiere Rm. Vâlcea la orele 9: 20, am parcat mașina. După câteva clipe am intrat în sala de sedință a Gărzii forestiere Rm Vâlcea unde se aflau deja  reprezentanții Direcției Silvice Gorj : domnul director tehnic Păunescu Albinel, responsabilul pază și protecție din cadrul Direcției Silvice Gorj, ing. Deaconescu Lucian, șeful de ocol al Ocolului Silvic Peșteana ing. Cioc Cezar și colegii mei : domnul director implementare și avizare din cadrul Gărzii Forestire Rm Vâlcea ing. Simionescu Eugen, domnul director direcția control regim silvic și cinegetic  din cadrul Gărzii Forestire Rm. Vâlcea ing. Ștefan Gheorghe și domnul consilier juridic jr. Bulacu Constantin. Am început să prezint materialul conform raportelor întocmite de către colegii mei de la Garda Forestieră Județeană Mehedinți – Gorj.

Domnul director se rezuma la faptul că nu se încheiase actul de constatare pentru suprafața de 33,3 ha aducând acuze grave atât mie cât și domnului consilier superior Jianu Gheorghe și nu că pentru suprafața de fond forestier preluată de către Ocolul silvic Peșteana în punctul ,, Ciura ’’ , U.P III Valea Romantului , u.a 77 , s-a constatat un volum tăiat ilegal de 849,827 m.c , cu o valoare de 438.454,43 lei, 2050 cioate, conform actului de  control de fond înregistrat la ocolul Silvic Peșteana sub nr. 665 / 27.02.2020 și aprobat de către șeful de ocol, iar celălate suprafețe menționate în rapoarte nu erau preluate în pază.

I-am explicat că Ocolul Silvic Peșteana nu a întocmit situația justificativă conform Ord. MAP nr. 530 / 2019, că există 2900 ha neadministrate, unde este ocol nominalizat, pagube de zeci de mii de m.c., cu valori de milioane de lei, că marcările se fac defectuos la proprietari, fără a se respecta regimul silvic ( interesul economic primează interesului silvicultural ), iar la un moment dat domnul director direcția  implementare și avizare din cadrul Gărzii Forestire Rm. Vâlcea ing. Simionescu Eugen a început să țipe la mine, de față cu ceilalți participanți, să mă critice pe mine și pe domnul consilier superior Jianu Gheorghe.

Consider că domnul director Simionescu Eugen  a vrut să ma denigreze și să mă discrediteze  față de personalul silvic prezent la aceea întâlnire pentru a scădea puterea și prestigiul în județul Gorj și pentru a nu pune în aplicare măsurile dispuse în rapoartele aprobate în ceea ce privește Direcția Silvică Gorj, Ocolul Silvic Peșteana, cum de altfel s-a și întâmplat.”

Am atașat povestea ședinței respective, în întregime, precum și raportul nr. 2573/11.02.2020, ajuns pe masa Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Gelu Puiu.

 

Documentele jafului

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Eduard O. Ohanesian 147 Articole
Author

30 de Comentarii

  1. Domnule presedinte Johannis, se cere interventia dvs in aceasta monstruozitate de proportii! Organizatii internationale de protectie a mediului sunt cu ochii pe Romania.Asteptati sa vina activisti de mediu din alte tari sa protesteze aici?> Ar insemna o palma imensa pe obrazul ”poporului”roman cat si a autoritatilor locale corupte si nesimtite.

  2. Asta-i România lui Johannis care nu are pentru cine sa se bata pentru viitorul țării. Jaf ca in codru, alunecări de teren, inundații si viloaice făcute de organele care oblăduiesc furtul de lemn. Romania-sat fara câini!

  3. Lege in Parlament de INTERZICEREA EXPORTULUI DE CHERESTEA inclusiv paleti,ambalaje, cutii de lemn, stalpi, grinzi.
    Fara export se va diminua taierea padurilor.
    Seva exporta doar mobila.

  4. Greenpeace, ai ales bine adresantul? Dânsul este prieten la catarama cu unii dintre cei mai mari praduitori ai pădurilor românești. Și ce-i cu asta? Nu sunt de interes personal pădurile României. Dimpotrivă.

  5. Se ard campiile, se rad padurile, se vand porturile, nu se construieste infrastructura rutiera si feroviara, se otravesc apele, se fac legi pentru interzicerea achizitiilor strategige din China, se burzuluiesc – politrucii imberbi de la Bucuresti – la rusi si la turci s.a.m.d.
    De ce oare ?
    Oricum aceste actiuni sunt acte ale unora ce au venit, au luat si vor pleca, sigur.
    Cine urmeaza sa vina ?

  6. Bun, articole clare, cu dovezi cat cuprinde, sunt in ziare, ce mai asteapta alesii?
    Aaa, voi stiti cati bani au astia care exporta cherestea cu vapoarele? (nu sunt vapoarele noastre)
    Aveti idee cata spaga se da, bani
    , foarte multi, incepand de la „inginerii silvici si directori”, ajunsi in functii pe baza cumetriilor? Spaga merge mai departe, mecanismul este asemanator afacerii de la vama, politis, cu sefii de post numiti „pe viata”!!!, este in cardasie.
    Ma intreb daca ministrul mediului, pare un om corect, are habar ca subalternii iau spaga!

  7. Holzindustrie Schweighofer, firma de suflet a lui Penalis parca era sub ancheta dna la un moment dat. Mai stie cineva ceva despre hoții ăștia austrieci?

  8. „Imparat slavit e codrul,//Neamuri mii ii cresc sub poale,//Toate inflorind din mila//Codrului, Mariei-Sale.// Luna,Soare si Luceferi//El le poarta-n a lui herb,//Imprejuru-i are dame//Si curteni din neamul Cerb,// Crainici,iepurii cei repezi//Purtatori ii sunt de vesti,//Filomele-i tin orchestrul//Si izvoare spun povesti.// Peste flori, ce cresc in umbra,//Langa ape pe potici,//Vezi bejanii de albine,//Armii grele de furnici…” Cu recunostinta imi aduc aminte de PROFESORII care mi-au transmis dragostea fata de EMINESCU, cel care a scris cu talent magic despre frumusetea, complexitatea si importanta deosebita a CODRULUI pentru sistemul vietii pe Pamant.

  9. Ia uite aici titlu de articol din ianuarie 2016: ”Legea prin care defrișările ilegale sunt incluse în cadrul amenințărilor la securitatea națională, promulgata ”.

  10. Johanis vrea sa duca romanii pe planeta Marte. Adica numai pustiu nisip si piatra .

  11. Stati linistit, DNA e doar pentru romani. Schweighofer are imunitate. Nu ajungi prim-ministru/presedinte daca nu esti pe placul lor.

  12. E,. doar e muncă patriotică,. de echipă, grup, de neam și de interese,. Pădurari, transportatori, poliție, procurori, vameși,. toți mari patrioți români..

  13. Este vorba de sume mari, suficient de mari cât să ungă toate rotițele sistemului de jos până sus. La mierea lăsată descoperită se adună multe muște. Dumnezeu ne-a dat o minune de țară iar noi o prăduim pe-o mână cu străinii. Sigur, pe străin îl doare în cot dacă face prăpăd pe-aici, că doar nu-i țara lui. Iar românii noștri, înhăitați la jaful ăsta, căpătă exact imaginea câinelui de pază din gospodărie care pentru o ciosvârtă se face că doarme când intră străinul în curte să fure. Ba, mai mult: când nu-l vede nimeni mai dă și el o raită pe la coteț să hăcuiască vreo două găini, de poftă… Este clar că acest jaf are acoperire de sus, foarte de sus, altfel nu s-ar intâmpla. Îmi amintesc că Iohanis făcea Anul nou sau nu-ș’ ce masă cu consulul Austriei la Sibiu (care îi e și fin lui Iohanis si membru FDGR și – zic unii – coleg de lojă masonică) dar si cu patronul firmei austriece Schweighofer Hlzind. , unul din cei mai mari hăcuitori de lemn din România. Să fie o întàmplare că pădurile țării chelesc sub ochii autorităților fără să răspundă nimeni? Miza e uriașă: sunt uciși oameni, amenințați, aud că fosta ministra a mediului, D. Pană a fost otrăvită cu mercur. O miză atât de mare încât vietile umane nu mai contează. Dormiți liniștiți…

  14. tarile care ne jefuiesc acuma sint austria si germania sub ue-ul ala satanist.

  15. Cereti-i lui Iliescu sa intervina in chestiunea taierii padurilor, ca l-a decorat in 2004 pe masonul Schweighofer, la propunerea masonului obedient Nastase!
    Si cu paduri si fara, tot nu intram in Schengen, masoneria noastra e primitiva!

  16. Adevaratele rezervoare de oxigen sunt pe muntii care au pastrat mii de ani averea verde. Acei munti au fost cheliti masiv si acolo este dezastrul national ce trebuie stopat. Dar ne ocupam de gainarii care poate ca reprezinta cateva procente din total. Chiar nu avem curajul sa stopam exportul de lemn nefinisat? Chiar nu avem curaj sa scrim despre borfasii austrieci si alti venetici asemenea?

  17. … rupi o ramurea, Ce-i pasa codrului de ea ?” … Da, dar e valabil doar pentru ramurele …

  18. @ha,ha : Gerald Schweighofer a fost decorat în grad de Cavaler de Ion Iliescu sau ai uitat nebunatico?La propunerea lui Nastase,ha,ha,ha

  19. Tara plina de slugoi si tradatori .Tarnii copti nu-si mai lucreaza terenurile din lipsa de resurse si forta ,tinerilor tarani le e rusine sa lucreze si mai bine vind terenurile ,apoi slugaresc prin agricultura si constructii in ger ,franta ,austria , italia, spania , austria, anglia (cu litera mica),etc. Altii mai putori s-au apucat de trafic de droguri ,rapiri si prostitutie ducind mizeria si ‘faima’ de romani-indieni prin tarile mai sus mentionate .In parlamentul tarii este ce a rezulatat in urma voturilor celor de mai sus care-si aleg ‘oamenii’ dupa chipul si asemmanarea lor.In guvern este crema magarilor ,esenta ,emanatia/putoarea parlamentului si a violurilor repetate „executate’ de Lenesul-inconstien de la 3Coceni asupra constitutiei Romaniei .

  20. Domnule redactor daca se vroia a se desfinta talharia de lemne din Romania „asa cum ne cere Comisia Europeana” puneau la poarta combinatului de prelucrarea lemnului Swaffhofen o trupa de agenti si padurari , care noteaza cate camioane intra zilnic la Sfaioffer la Sebes sau in Suceava si , vor vedea ca ei lucra pe hartie 1mc de lemn legal si 1000mc de lemn ilegal . Poeziile cu comunisti si securistii s-au incheiat de mult iar romanii vor trebui invatati sa infrunte realitatea si sa isi apere casa si tara din care neamtul i-a sterpelit deja jumatate , si ii vinde poezii cu cinstitii Hans und Gretel , cu casute de turta dulcen.
    Talharia la scara nationala a fost reintrodusa in Romania la scara care era pe vremea Austiungariei , dupa revolutie si dupa ce oberneamtu, nu mai tremura cu pasaportul in mana la frontiera Romaniei .
    Dar acuma iar ne-a invatat neamtul sa traim in Romania si sa avem viitorul sigur ca sluga proasta . Nu ei sustineau cu ambasadele lor pe Base marele carmaci si anticoruptia , facuta cu cei mai abili si abjecti oameni . Oltchimul credeti ca a fost inchis doar de obermaister Boureanu&companionii si paduchii aia ce furau cu plasa, asta este doar reflexia filmului pentru public .
    Pune mai ca stat roman paza la usa neamtului la Sebes si o sa vezi ca in 3-4 luni dispare hotia de lemne din Romania.
    La pariu !

  21. vinovata pare sa fi doar natura ca a facut sa creasca aceste paduri. noroc ca omul a pus lucrurile in fagasul lor.

  22. Sunt convins ca totul este real. Cunosc realitati si din alte judete. Nu conteaza cat de mic este fondul forestier dintr-un judet…tot este ceva de furat de la padure. Cred ca solutia ar fi o reorganizare profunda, asezarea pe alte baze. Toata lumea vorbeste, nimeni nu indrazneste. Nu-i tot aia ca de Pasti si de Craciun onor conducere Romsilva sa iei „dreptu'” din 40 si de judete ori din 8-9 eurozone. Nu in ultimul rand pentru combaterea coruptiei trebuiesc asigurate salarii de 5-6 mii de euro pentru un inginer si 2-3 mii de euro pentru un padurar. A gresit…scos din sistem fara nici o posibilitate de a reintra in sistem. Nu sunt bani ? Cititi Codul Silvic ! Romania vinde cota de poluare…! In care bilant se regasesc sumele incasate ? In bilantul Romsilva in nici un caz ! Dar despre „fondul carbon” ce-ar mai fi de spus ? Este vorba despre sume enorme despre care putini stiu iar din cei care stiu nu vorbesc…Probabil pentru a-si proteja familiile….Multe de spus, multe de comentat !

  23. Pentru toate aceste tragedii savarsite cu intentie pentru imbogatire personala,exista un singur vinovat,mafiot si ucigas al padurilor vrgine.Acesta este Baronul de Münchhausen.Nu exista prevederi in Codul penal al Romaniei pentru a pedepsi miile de infractiuni savarsite de acest baron,ucigas de paduri ,ucigas al Romaniei.Sa distrugi o tara ,prin decapitarea industriei si agriculturii,sa vinzi sclavi la cules de sparanghel si capsuni in Germania si oriunde in lume ,in plina pandemie,este o crima indreptata impotriva populatiei tarii ,impotriva sigurantei nationale a Romaniei.Si cand te gandesti ca armata noastra de generali din servicii si aparare,majoritatea de carton ,pentru ca prefera spaga si traiul dulce al mafiei si coruptiei de stat, decat sa puna mana la munca,sa-l prinda si sal pedepseasca pe ucigasul de paduri,prefera sa-si vanda pe doi lei propria identitate mostenita de la parintii sai,prefera sa fie un nimic ,un gunoi menajer,in mana liderilor politici putrezi de corupti si vanduti strainatatii.

  24. Opriti invazia hotzilor si austro- hotzilor.Trebuie LEGE. Interzicerea pe judete a taierii 10 ani a padurii.
    Doar adunat crengi uscate pt localnici. Nici macar arborii uscati sa nu se taie pentru ca vor fi uscati artificial cu chimicale la radacina.

  25. JAFUL E TOLERAT INTERESAT FINANCIAR-SPAGA DE SUS DE TOT. CE A FACUT ORBAN CAT A FOST PRIM MINISTRU? Dar penelul ALEXE ca ministru? Acești conducători de stat sunt cu adevărat criminali!
    Justiția nu vede căci e legată la ochi!
    De bandiți nu poti scăpa decât in stil CHINA,adică executați fără milă.
    Dacă facem un inventar sumar:infrastructura transporturi,industrie,sisteme de irigații,paduri,ape,mediu,spitale,scoli,etc constatăm că ROMANIA este in comă.

  26. Cand Dragnea a spus guvernului,in primavara lui 2019,ca trebuie oprit exportul de lemn,a fot preparat urgent si dupa cateva saptamani bagat la puscarie de „Cineva” care era ingrijorat de soarta muncitorilor si mai ales,a patronilor,din cele mai mari industrii ale lemnului din Germania si Austria,care la ei in tzara,unde au peste 35 la suta paduri,nu au voie sa taie un pom.Asa ca ,dupa ce au fost dati afara din Rusia,unde au cam chelit ei Siberia de paduri si mai chelesc resturi prin Ucraina,smecherii s-au speriat ca li se golesc marile depozite cu lemn praduit si pus la pastrare si ca raman fara paine daca nu mai au materie prima de la hotzii lor de paduri plantati prin Romania si tin cu dintii lor,cu ajutorul capeteniilor infipte de ei in Romania cu multa cheltuiala,toata reteaua creata si muncita de ei,care lucra intens cu taieri si camioane de busteni,zi si noapte,si in pandemie, atunci cand nu misca nimeni nimic.Dar tot ei sunt „ecologisti” care din cabanele lor de odihna facute din lemn romanesc,prin alti ticalosi ca ei,adica guwernerii slugoi si cretini iohanisti,impun romanilor,de acum din luna februarie,amenzi pentru ca oamenii isi ard primavara uscaciunile de prin gradini si tarlale care arderi,zic ei ca plantele uscate sunt gunoaie,si ca arderea lor polueaza Evvvropa unita si ridica CO-DOIU in atmosfera lor,de parca plantele care cresc la timpul lor,nu iau inapoi CO-DOIU din atmosfera. Dar de industria lor lemnoasa care omoara paduri si atmosfera curata nu zic ei nimic. Si tot de dragul „ecologiei” lor originale de a lua totul de la altii si asa cum au chelit Congo,Amazonia si Siberia,pai la noi,cat sunt slugile lor la butoane in Romania si au ele „grija” de paduri,tot „ecologic”,muta Luna pe Pamant.

  27. Hotia din Ro nu are limite………………….PADURILE TREBUIESC DATE SUB PROTECTIA M.Ap.N.

  28. Degeaba, strigati, dragilor, degeaba ! Urla mass-media , mai tipam si noi, niste nimeni , se revolta lumea , sunt ucisi oameni ! Caini latra , caravana trece ! Guvernul , Parlamentul , ceva masuri acolo ?! Cucu ! Degeaba apelati la Presedinte ! Ce asteptati de la domnia sa ?! Johannis este multumit si incantat , deoarece, asa arata „Romania Normala” ! Oare ?

  29. Padurea din Romania este una din cele mai valoroase din Europa . Administratori sunt . Iar ,,proportiile biblice” tin de o campanie de presa expresiva.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.