Fostul premier luxemburghe Jean-Claude Juncker s-a declarat „încrezător că va fi ales în calitate de viitor președinte al Comisiei Europene până la jumătatea lui iulie” într-un interviu publicat duminică de jurnalul german Bild.
„În cadrul Consiliului European, o majoritate importantă de șefi de stat și de guvern creștin-democrați și socialiști mă sprijină”, a declarat Juncker, conform unui extras din interviu difuzat în avans de Bild, preluat de France Presse.
Jean-Claude Juncker a promis să îi „atragă și pe ceilalți” în următoarele trei sau patru săptămâni. „Europa nu trebuie să cedeze în fața presiunilor”, a spus fostul președinte al Eurogrupului, candidat desemnat de popularii europeni în timpul campaniei pentru alegerile europarlamentare, dar pe care un anumit număr de capitale europene nu-l doresc.
Printre acestea se numără Londra, Stockholm, Budapesta, dar și, potrivit Bild, guvernul francez. Parisul și-ar dori un francez în fruntea executivului european, conform jurnalului.
Președintele francez Francois Hollande i-a transmis în această săptămână cancelarului Angela Merkel că are nevoie de un „semnal” în direcția alegătorilor săi, în urma succesului înregistrat de Frontul Național (extremă-dreapta) la scrutinul de duminica trecută, scrie Bild. „El a făcut presiune pentru un program de investiții de mare amploare și a pus pe masă numele fostului său ministru de finanțe Pierre Moscovici”, a precizat tabloidul.
Pe de altă parte, premierul britanic David Cameron și-ar fi amenințat partenerii europeni cu ieșirea țării sale din Uniunea Europeană în cazul în care Jean-Claude Juncker ar deveni președintele CE, potrivit săptămânalului german Der Spiegel. „Un reprezentant al anilor ’80 nu poate rezolva problemele din următorii cinci ani”, ar fi declarat Cameron, referindu-se la Juncker, potrivit Der Spiegel, care a citat ‘surse apropiate participanților” la summitul de marțea trecută de la Bruxelles.