Joe Biden „în culmea bucuriei”

Sursa foto: nbcnews.com

Preşedintele Joe Biden a declarat vineri că este „foarte bucuros” după eliberarea a două femei americane care fuseseră luate ostatice pe 7 octombrie de Hamas în timpul atacului asupra Israelului, transmite AFP.

Biden a mulţumit Qatarului şi Israelului pentru „parteneriatul” lor şi a promis că SUA „nu se vor opri până nu îi vor aduce acasă” pe ceilalţi cetăţeni ai săi încă ostatici.

Compatrioţii noştri au trecut printr-un calvar teribil în ultimele 14 zile şi sunt nespus de bucuros că se vor reuni în curând cu familiile lor„, a spus președintele american într-o declaraţie,

Guvernul israelian a anunţat vineri seară că cele două ostatice americane, a căror eliberare Hamas o anunţase mai devreme, au ajuns în Israel.

Cele două femei au fost răpite pe 7 octombrie în timp ce vizitau kibbutz-ul (satul agricol colectivist) Nahal Oz.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a indicat într-un comunicat că cele două femei, Judith Tai Raanan şi Natalie Shoshana Raanan,”au fost eliberate din mâinile organizaţiei teroriste Hamas” şi se îndreaptă către un punct de întâlnire, în centrul ţării, unde le aşteaptă membrii familiei.

Aproximativ 200 de ostatici israelieni, străini şi cu dublă naţionalitate, au fost răpiţi din Israel şi duşi în Fâşia Gaza de luptătorii Hamas.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

20 de Comentarii

  1. Pentru ce dracu ‘ te fericești, om bătrân?!
    Te crezi cocos, dar ești ramă;
    Te crezi șef, dar ești încurcă lume;
    Trezește -te!
    Crezi că ești puternic, dar ești slab cu însăși TEHNOLOGIA care te înconjoară.
    Oprește războaiele până nu e prea multa rătăcire, puternicule fără puternicie, capisvi?;

  2. Cel putin 10 persoane au fost ucise de o lovitura aeriana ISRAELIANA care a lovit o cladire rezidentiala din centrul Fasia Gaza in noaptea de joi spre vineri,conform medicilor de la Spitalul Al-Aqsa. In cladire se aflau multi copii,iar imaginile aparute pe retelele de socializare arata cadavrele copiilor,adunate dupa atac,informeaza News.ro si CNN.(VIDEO la vedere).

  3. Nu ar putea el oare sa-și vadă de bătrânețe? Când el se bucura, lumea plânge. Chiar e timpul pentru o schimbare, nu credeți?

  4. Asa dupa cum se comporta paraliticul se pare ca batrinetea la ramolit complet si nu mai judeca normal.Din pacate este inca lasat sa aibe puterea de a decide, chiar daca vad chiar si americanii ca tot ce decide el, nu este normal si nici nu ieste in favoarea poporului american.Ori cum greselile lui sint platite de oameni si vor fi platite incontinuare .Cit priveste eliberarea celor doua americance ,nu cred ca au fost eliberate doar asa ca sint doua fete frumusele, sau ca ia apucat mila pe teroristii din gruparea Hamas ,sa le dea drumul sa plece.Un schimb intre israelieni si gruparea Hamas ,a fost cu siguranta.

  5. Biden sustine criminalii .
    Presa Euro-Satanica sub cenzura totala.
    China i-si afirma categoric relatia cu Rusia; la reuniunea „Drumul Matasii” (4000 delegati din 140 tari), Putin primit cu maximum de onoruri. Serbia si Ungaria luate in brate de China. Vucic si Orban au fost prezenti la Beijing-toate astea in timp ce Romania se descompune sub greutatea nisipului Israelian.

  6. Vigilentule Care Esti !

    CE ai cu EL ?
    Fie Intreg, fie ca … EL, un Prezident American NU inseamana NIMIC, ca OM.
    Este un Instrumemt.
    CU sau Fara EL, Masinaria MERGE, Alti Mecanici au Grija de Dansa !

    Ultimul care a incercat sa IA in Serios Constitutia a fost J f Kennedy.

    Desiavea Studii GRELE de Science Po si era si Destept, deci STIA sau TREBUIA sa stie CE si CUM, a luat Armura si Lancea lui Don Quijote …

    CE o fi fost cu Adevarat in Mintile lui si mi ales, ale lui Tas’uu’ care si-a IMPINS catre Moartea SIGURA DOICopii ai sai, John si Robert.

    SI mai tarziu SI a Nepotului John Junior …
    POATE a avut Norocuu’ sa fi fost Decedat atunci, cu Nepotuu’ PRABUSIT ireprosabil Medico-Legal … 🙂 cu Avionuu’ …

  7. Hamas ucide civili necombatanti e rau. Teroristi.
    Israel ucide copii si femei, cat se poate de civili, nu la sfarsitul lui 2023 inca de la infiintarra ca stat. Nu va fi in vecii veciloe intrebat de vest, de nimic.
    Vestul condamna ce-i convine, dar nu mai are aceleaai puteri pe care le-au avut. Cineva, pare-se, intentioneaza inceperea unui razboi de uzura, ca in Ucraina sa consume resurse, dar fara mare interes despre finalitatea aceatui nou razboi. Sau lupte sporadice. De pacificare si detensionare poate prin medieri China sa obtina. Dar dupa numar ridicat de victime. din occident vizibile vor fi numai cele pe partea israeliana. In Palestina Israelul are liber sa faca guvernul lui Netanyahu ce-o vrea, cel care e si aratat ca ar fi generat o gaura in aparare si a slabit apararea Israelului din cauza conflictelor politice cu opozitia. Hamas a profitat de haosul creat intern si securitatea statului slabita.

  8. Oare si-a schimbat pampersul inainte sa citeasca ce i-au scris aia pe prompter?

  9. O fi fericit și de soarta ălora de i-a uitat prin Afganistan ?.

  10. Auzi, Moș Alzheimer se bucură! Ce-a ajuns și jandarmu’ planetar, vai mama lor !

  11. Teroriștii Hamas cred ca se vor primi bombardamentele sau invazia cu 2 ostatici eliberați? Sa-i elibereze pe toți ostaticii care sunt ținuți în Gaza fără ca ei sa aibă vreo vina și după aceea poate se opresc bombardamentele. Nu și eliminarea Hamas, care trebuie sa continue până la ultimul. Atunci va fi liniște.

  12. Ultima data cind a fost la fel de bucuros a fost la aniversarea precedenta, cind a primit in dar un trenulet electric si o punga cu bomboane !

  13. Or fi rude cu SHOSHOACA. Sau evreii se infiltreaza in AUR. Asa ca fratii evvreii Moraru .

  14. Joe Biden „în culmea bucuriei”. A avut scaun. Bun e si Dulcolaxu` asta..

  15. Hai ca in ultimile luni nu a mai cazut pe scarile avioanelor are motive sa fie bucuros. Sau poate ca are dubluri mai sprintene care se coordoneaza mai bine in mișcări. Daca îl intreaba cineva ce sa întâmplat in urma cu 41 de ani la Sabra și Shatila va inchide ochii părând ca se concentreaza și apoi cu ochii miziti și părând a glumi va rosti : ,,este o intrebare capcana “ ?

  16. Mișcare inteligentă a Hamas.. De acu clar mingea e in terenul ovreiului, iar invazia este mai puțin o rezolvare..Ovreiul trebuie să inceteze cu bombardamentele unde au ucis mii de palestinieni cu foarte mulți copii și să intre la schimb de prizonieri,..cu negocieri și retrocedări din terenurile luate cu forța. Altă mutare ar costa foarte mult și nu cred că și lumea , rechte ursula, ar avea ceva de cîștigat. De altfel Elon Musk a vorbit ceva despre un război civil european.. Incepe din franța, ca la 1848

  17. Asta cu alzheimerul lui este fericit tot timpul . Si cind se pisa pe el si cind cade pe scara avionului si cind se trinteste pe covor…”Fericit cu duhul”…..Iata „MARELE CONDUCATOR”al lumii…..De cite fericiri este in stare „omul” asta …..

  18. Cind vorbesti de Biden, un lucru e sigur.

    IN CULMEA PROSTIEI, ASTA CARACTERIZEAZA ADMINSTRATIA BIDEN

  19. Cand mor sau sunt salvate 2-oua persoane e tragedie sau bucurie
    insa cand mor mii de mcivilim nevinovati si-n Israel si-n Gaza
    e doar

    STATISTICA !

    [propganda la populatie care functiona istorica candva INCA nu e adptata la timpul modern unde LUMEA nu se mai bucura de moarte sau salvarea a 2-oua persoane …pentru ca LUMEA vrea azi SENZATII TARI ! ]

    PS: Dunica dup-amiaza incepe TAMBALAUL in O.M.
    care nu se va termina decat DUPA … WW3
    Stiu ce spun … ❤️❤️❤️

    [STALIN – > BIDEN 🎶 ]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.