Joe Biden și flacăra democrației

În 2012, Traian Băsescu aprindea ”flacăra democrației”, iar acum vorbește despre ea și Joe Biden, în SUA. În 2012, flacăra lui Basescu a fost alimentată de Philip Gordon, asistentul lui Hillary Clinton, pe atunci secretar de Stat, cel care a produs o revelație la Curtea Constituțională cât ca referendumul pentru suspendare să nu treacă. Acum, Joe Biden spune că flacăra este alimentată de secole de democrație americană, în timp ce criticii săi spun ca este alimentată de o conspirație între statul profund și presă. De la episodul ”flacăra democrației” și până acum, România a devenit o  ațiune tot mai scindată, iar succesorul lui Băsescu la Cotroceni desăvârșește această involuție. Ce se va întâmpla în America?

Joe Biden a câștigat voturile din Colegiul Electoral necesare pentru a deveni președintele SUA. Luni, electorii din fiecare stat s-au adunat și au votat: 25 de state americane au votat în favoarea lui Donald Trump, alte 25 de state și Districtul Columbia au votat pentru Joe Biden. Cum statele câștigate de Biden sunt mai populate, voturile in Colegiu au fost 306 la 232 în favoarea sa.

Într-un discurs de aproape un sfert de oră, Joe Biden a spus că acuzațiile lui Donald Trump privind frauda electorală sunt ”un atac fără precedent asupra democrației noastre”. ”Curtea Supremă i-a trimis un mesaj clar președintelui, în care a arătat că nu vrea să fie parte la un atac fără precedent la adresa democrației noastre. Trump a avut la dispoziție toate căile de acțiune… respectarea voinței poporului este inima democrației noastre”, a spus Biden.

Vom vedea însă mai jos că instanța supremă din SUA nu a dezbătut deloc contestarea rezultatului alegerilor depusă de statul Texas. Curtea Supremă a refuzat să ia în considerare aceasta plângere.

Trump a avut la dispoziție toate căile legale pentru a contesta rezultatele. A profitat de toate aceste căi. A putut să întreprindă toate acțiunile legale pe care le-a dorit”, a spus Biden.

În America, politicienii nu preiau puterea, ci poporul le-o acordă. Flacăra democrației a fost aprinsă cu mult timp în urmă. Și știm că nimic – nici măcar o pandemie sau abuzul de putere – nu pot stinge această flacără”, a mai spus Biden, care în cursul discursului și-a dres vocea de mai multe ori și a recunoscut că este ”puțin răcit”.

Lupta lui Trump continuă

Alegerile nu se opresc aici. Voturile exprimate în Colegiul Electoral vor fi numărate oficial în Congres, pe 6 ianuarie. Vicepreședintele în exercițiu, Mike Pence, va prezida ședința. În momentul în care unul dintre candidați va ajunge la pragul de 270 de voturi, Pence va anunța câștigătorul.

Însă singura zi specificată în Constitituția SUA pentru recunoașterea noului președinte este 20 ianuarie – ziua depunerii jurământului. Până atunci, echipa lui Donald Trump (împreună cu 126 de congresmani republicani și 17 procurori generali republicani din statele americane) pare hotărâtă să conteste rezultatele alegerilor. Nu este decât ”teatru politic”, spun publicațiile ostile președintelui în exercițiu. De partea cealaltă, susținătorii lui Trump văd în această luptă a președintelui o încercare de a răsturna prin mijloace legale rezultatul alegerilor (marcate de frauda masivă, în opinia lui Trump) și o strategie de a acumula cât mai mult capital politic pentru bătăliile ce vor urma: alegerile repetate pentru Senat din Georgia, care vor decide majoritatea în camera superioară, iar apoi anii de opoziție în care Partidul Republican va încerca să puna bazele unor victorii în 2022 (la alegerile pentru Senat și Camera Reprezentanților) și la prezidențialele din 2024.

Republicanii se pot opune rezultatului alegerilor pe 6 ianuarie. Atunci, rezultatele pot fi contestate în Congres, printr-o contestație scrisa depusă de cel puțin un senator si un reprezentant. Urmează o dezbatere de cel mult două ore și apoi un vot.

Republicanii au constestat rezultatele și pe alte căi. Spre exemplu, statul Texas (câștigat de Trump) a încercat să dea în judecata statele Pennsylvania, Georgia, Wisconsin si Michigan (câștigate de Biden), susținând că aici au fost fraudate alegerile. Curtea Supremă a respins aceasta plângere, pe motiv că statul Texas ar trebui să fie prejudiciat de statele pârâte pentru a putea intenta un proces, or, statul Texas nu a demonstrat cum a fost prejudiciat de modul în care s-au desfășurat alegerile în alte state.

Pe 14 decembrie, în ziua votului în Colegiul Electoral, echipa lui Donald Trump a venit cu o nouă inițiativă de contestare a rezultatelor – așa-zișii ”electori alternativi”. Consilierul lui Donald Trump, Stephen Miller, a explicat despre ce este vorba: în ziua votului din Colegiu, în statele in care rezultatele sunt contestate, echipa lui Trump a organizat un vot paralel al ”electorilor alternativi”, cei pe care Trump susține că i-ar fi câștigat, dacă votul ar fi fost corect. ”Asta ne va asigura că vom menține deschise toate căile legale. Asta înseamnă că, daca vom câștiga procesele, vom putea trimite rezultatele votului electorilor alternativi pentru a fi certificate de fiecare stat în parte”. Constituția SUA nu pomenește de posibilitatea unor ”electori alternativi”, motiv pentru care presa americană consideră că această inițiativă nu poate aduce vreun rezultat legal pozitiv pentru Donald Trump.

Există publicații care iau în calcul o opoziție în bloc a senatorilor si reprezentanților democrați, la numărătoarea oficială de pe 6 ianuarie, când ar putea anunța că nu consideră că voturile exprimate de electori sunt constituționale și ar lua atunci în calcul voturile electorilor alternativi. Ar fi o situație fără precedent în istoria SUA și este puțin probabilă, câtă vreme o parte dintre congresmanii republicani au declarat că recunosc victoria lui Joe Biden.

Teatru politic sau luptă pentru salvarea Americii?

Milioane de americani vor refuza să accepte legitimitatea acestor alegeri și a rezultatului lor și vor crede mai departe că președintele Trump a fost furat. Fraudarea alegerilor din 2020 de către un sistem căruia Donald Trump i s-a opus va fi dezbătută în deceniile ce vin, așa cum acum pornesc dezbateri de la întrebări precum ”Știa Roosevelt că japonezii urmau să ne atace la Pearl Harbour?” sau ”Lee Harvey Oaswald a acționat de unul singur la Dallas?”. Sentimentul că ceva a fost plănuit la alegerile din 3 noiembrie a apărut în mințile americanilor în orele imediat următoare, când, potrivit unui sondaj Gallup, 83% sinter republicani au spus că nu cred în informațiile despre înfrângerea lui Trump”, scrie Pat Buchanan pe blogul său.

Există și o justificare pentru această percepție. Cum sa nu fii uimit când vezi că Trump conduce confortabil la numărătoarea voturilor și, brusc, spre miezul nopții, numărătoarea pare să se oprească în statele cruciale și ni se spune că urmează să fie reluată dimineața? De ce să se oprească?

The Washington Post scria că, la jumătatea perioadei dintre alegeri și data depunerii jurământului de către noul președinte, doar 27 de congresmani republicani acceptau victoria lui Biden. Circa 220 de congresmani republicani – 88% din total – au refuzat să declare un învingător.

Iar Trump continuă să se lupte, cu milioane de oameni susținându-i, pentru a-I convinge pe oficialii din state precum Pennsylvania, Wisconsin, Miichigan, Arizona, Nevada să retragă certificarea rezultatelor alegerilor. Trump a spus că discuta cu congresmanii republicani pentru ca aceștia să respingă desemnarea lui Joe Biden ca președinte. Trump s-a alăturat unui proces intentat de 17 procurori generali pentru ca instanța supremă să accepte plângerea statului Texas privind frauda electorală din alte state.

Printre acuzațiile cele mai credibile se numără faptul că, din cauza pandemiei, au fost făcute modificări pe ultima sută de metri în procesul electoral unele state, în special în ce privește votul prin corespondență. Sesizările făcute arată că, în acest fel, procesul electoral din acele state nu a fost constituțional. Majoritatea acestor voturi contestate au fost exprimate în zone urbane, unde Biden a câștigat la o diferență substanțială.

Într-adevăr, unele din cele 50 de procese intentate de Trump au fost respinse, însă acuzațiile de fraudă la număratoarea și depunerea voturilor au început să întărească ideea că Trump a fost furat, în timp ce Biden a primit voturi ilegale.

În acest fel, unde vom ajunge pe 20 ianuarie?”, se întreabă Pat Buchanan.

Politica americană va fi mai otrăvită și mai polarizată decât în ultimii patru ani. Zeci de milioane de americani se vor considera văduviți de drepturile civile și vor crede că cel mai important campion pe care l-au avut în ultimele decenii a fost îndepărtat ilegal de la putere de o conspirație între statul profund și presă, conspirație împotriva căreia a luptat în cei patru ani ai președinției.

Faptul că, săptămâna trecută, și nu înainte de alegeri, a apărut informația că fiul lui Joe Biden, Hunter, este investigat nu face decât să întărească ideea unei conspirații împotriva lui Trump. A fost o informație pe care presa nu numai că nu a vrut să o relateze, ci a vrut să o îngroape. Pentru zeci de milioane de americani, presa de mainstream și-a pierdut orice urmă de credibilitate și autoritate morală.

Presa a promovat ani de zile informațiile false cum că Vladimir Putin și Donald Trump au conspirat pentru a fura alegerile din 2016, o acuzație pe care o investigație ce a durat doi ani, condusă de Robert Mueller, nu a reușit să o probeze. Presa a susținut impeachmentul lui Trump pentru un singur comentariu dintr-o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei.

Iar, peste toate acestea, presa l-a prezentat pe Trump drept u rasist, sexist, homofob și trădător, iar pe susținătorii lui i-a numit purtători deplorabili de făclii.

Este uluitor apelul ipocrit la unitate făcut de această presă azi, după atrocitățile jurnalistice pe care le-a comis până de curând. Uimitor, acum că democrații au capturat Casa Albă, mesajul presei este ”oare nu putem trece peste astea?”.

Ce va urma?

Unii spun că secesiunea. Deși este puțin probabil să se întâmple așa ceva, trebuie spus că în America are loc o secesiune sufletească. Suntem două națiuni, două popoare care par separate pe termen nelimitat. Oare o națiune atât de scindată rasial, ideologic, religios mai poate face lucruri mari împreună, așa cum a făcut America din trecut, spre uimirea întregii lumi?”, încheie Pat Buchanan.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

22 de Comentarii

  1. MEDIA TV a fost acaparata de globalisti , oamenii lui Sorosh CHIAR SI IN ROMANIA in mare parte.
    Media tv a adus la putere numai globalisti antinationali, europenisti antinationali ca nu poti fi si cu imperiu european al lui sorosh si cu Romania , ori pierde unu ori altul.
    Acum suntem in situatia ca la putere sa vina doua partide maghiare…unu UDMR iredentist separatist si unul globalist oamenii lui sorosh ungurii Barna si Ciolos.
    Ce sa faca Ciuca cand Romania este CUCERITA DE UNGURI IN RAZBOI HIBRID.

  2. Tovarasa Nancy Pelosi a Primit Ordin Scris de la KomiSSarul Sef Bernie Sanders sa Pregateasca cele necesare pentru Funerarii Oficiale la Sediul Partidului Democrat.
    Zombie Biden nu mai poate fi tinut pe Morfina si chiar a Cerut sa fie Impuscat pentru ca nu o suporta Sotia sa pe negresa Kamala decit in pozitia de Servitoare la Casa – asa zis – Alba.
    Tiranul Capitalist Donald J Trump si Gangsterul Mike Pence au anuntat deja ca nu pot participa la Funerariile lui Sleepy Joe pentru ca sint ocupati cu Turneul de Golf al Presedintilor din Florida.
    Vor participa totusi toti homosexualii si lesbienele de la CNN si Buffalo Soldiers, la Ordin bine-nteles.
    TARA ZOMBIE…

  3. Dupa 31 de ani de gargara si tromboane am realizata ca :
    decit ” democratie ” mai bine ” diktatura poporului ” .

  4. „MYSEBI”, esti perfecta dovada ca securistii pot invia din morti, mai precis reinvia… Din pacate tot lovit de damblaua marxist/bolsevica ai ramas. Degeaba pui notiunea in ambele ei formulari intre ghilimele, inclinatiile tale de sluga
    transpar violent, iar prostia si rautatea erup in suvoaie incandescente. De 31 de ani „democratia” e cominternista in Romania, iar „capitalismul” e SECURIST DE STAT, adica AXAT PE CAPUSARE, nu pe unitati moderne de productie si investitii!
    Nici macar miile de miliarde furate nu sunt investite, miliardarii criminali ai Securitatii exportand miliardele in oaze!

  5. Barack Obama in 2008 : 69,5 milioane voturi
    Barack Obama in 2012 : 65,9 milioane voturi
    Cine dracu’ poate crede ca un zombie senil , care nu a facut nimic pentru America in 47 de ani de Congres , care a fost vazut sporadic in timpul campaniei electorale , adica mai deloc , care nu a promis nimic concret americanior , cu afaceri dubioase in Ukraina , Kazahstan , Romania (?) ,…., cu fiul , Hunter Biden , in ancheta pentru afaceri si mai dubioase in China , a obtinut 81(?) milioane voturi ? Cele mai multe voturi obtinute vreodata de vreun candidat la Presedintia Americii ! Si au fost oameni seriosi care au candidat la Presedintia Americii !

  6. nea charlie , Capitalismul a murit demult in Lumea Civilizata , in curind si in Romania brusseleza .
    PS…. mai citeste si d-ta sa vezi ce fac alte popoare …..

  7. Va veni în Ro sa ia lumina, dar Basel nu va fi în zona ca să dea din codita. Electoratul dezmeticit știe de ce. Poate mai știe și altcineva.

  8. S-ar putea ca această ”flacără a democrației” să-i ardă pe cei care practică frauda electorală
    și apoi se împăunează cu așa-zisele lor succese, nu zic ”succesuri” deoarece nu-i vorba de România.

  9. SUA a mai avut presedinti retardati, astfel ca actualul nu va crea niciun fel de suspiciuni interne si externe. Americanii s-au invatat cu asa ceva, dupa cum si noi ne-am invatat cu presedinti betivi sau falsificatori de acte.
    Cat despre capitalism, acesta n-a fost niciodata prea departe de sclavagism, atata doar ca-ti vantura in fatza nasului ideea de ,,democratie”, alegeri ,,democratice” si alte sarlatinii din acestea cu care prostesc prostii.
    Romania actuala este cel mai bun exemplu de ,,democratie capitalista”, atat de buna incat a inceput sa fie copiata pana si de SUA. Mai le ramane un Coldea, o Kukuvea ca a nostra si un DNA cu care sa-si termine adversarii politici.
    Nici nu ma mira nemultumirea generalizata din tarile occidentale. Fondul acestora nu este criza Cornavirusului ci nemultumirile sociale….[Leo]

  10. Traiasca Imperiul Otoman.Totul trebuie sa fie inapoi sub controlul nostru de fier.Numai asa putem ,,rupe,, in bucati invadatorii care se duc spre Europa.Am fost sute de ani si vom fi mii de ani pe pamanturile astea..Allahu Akbar.Dumnezeu e Cel Mai Mare.Imperiul Nostrul trebuie sa Renasca cu Orice Pret.Numai asa putem sa ,,linistim,,Siria si celelalte tari arabe .Toate tarile arabe trebuie sa fie sub pumnul nostrul de fier.Allahu Akbar .Dumnezeu e Cel Mai Mare.Traisca Imperiul Cel Marre. Morte diavoluui de peste mari.Dumnezeu e Cel Mai Mare.Allahu akbar.

  11. Ce fake news ordinar! Electorii vor vota abia pe 8 ianuarie 2021,după alte proceduri, ce-i vor determina să aleagă în funcție de propria lor conștiință!

  12. Biden este satanist ca si Obama. Obama dupa castigarea alegerilor multumeste lui satana, evident ca foloseste vorbele pe dos, ca orice satanist. „Yes we can!”, cuvintele spuse in public, derulate invers suna „Thank you satan!”
    Si unele formatii de muzica sataniste inchinau ode lui satana, cea mai celebra si elaborata este Led Zeppelin, muzica derulata invers era oda stanei. Si in filmul „Cu ochii larg inchisi” avand ca protagonist pe Tom Cruise, apare o liturghie satanica, in care fundalul sonor era dintr-o liturghie romaneasca, derulata invers.
    In concluzie, satanismul este o prezenta tot mai agresiva in societate, avand ca promotori globalistii. Cine vrea globalism, cu certitudine se inchina lui satan.

  13. ”În America, politicienii nu preiau puterea, ci poporul le-o acordă. Flacăra democrației a fost aprinsă cu mult timp în urmă. Și știm că nimic – nici măcar o pandemie sau abuzul de putere – nu pot stinge această flacără

    Soros cu aruncatorul de flacari arde din temelii tot ce-i sta in calea globalizarii.

  14. Alegeri democratice FAKE pentru Iohannis de două ori.
    Biden a ieșit cu voturi scoase din palăria lui Șoroș.
    Clotilde a venit cu sacii de voturi cu ștampila gata pe ele de acasă.

  15. Ceea ce scrie acum Buchanan a fost perceput inca din noaptea alegerilor de milioane de americani. Am mai scris aici ca si eu am fost surprins de inghetarea numaratorii in acea noapte exact in acele cateva state unde oamenii lui Biden au intuit ca pot aranja rezultatele finale. Si asa s-a intamplat. Vodul prin corespondenta nu avea cum sa modifice substantial cantitatea unor voturi cu avantaj Trump deja numarate in procente in jur de 90% doar daca ‘corespondentii’ ar fi votat in procent de 80-90% cu Biden ceea ce este imposibil de acceptat, cei care au ales acest procedeu fiind determinati de frica COVID nicidecum de dragostea pentru Biden. Gravele deficiente ale postei americane care nu a fost pregatita intr-un timp scurt pentru a face fata acestei provocari a fost imediat speculata mafiot de baietii destepti ce au lucrt pentru victoria lui Trump. Este vina consilierilor republicani ca nu s-au gandit la acest aspect.

  16. Multumesc pentru articol! Presedintele Trump a castigat cca 80% din voturile reale ale SUA. Deja din ce in ce mai multe voci cu adevrat americane, de rang inalt il sustin pe Presedintele Trump. Inclusiv DEMOCRATI. Ceea ce se intampla este cea mai mare frauda electorala si incalcare a Constitutiei din instoria Americii. Trump va fi in continuare Presedintele SUA, iar in ianuarie 2021 va fi votat de Congres. Frauda deja este oficiala si expertizata. Adevarul iese la lumina. Ca intotdeauna.

  17. cum se castiga? Deja Clotilde a umplut Bucurestiul cu gunoiul castigator, asa este in lumea civilzata, sobolanii si gunoiul sunt la mare pret, s-a intamplat sa trec pe o strada din „jurisdictia” UDMR si acolo gunoiul trona in mormane la ora pranzului. Este sublimul civilizatiei…nici unul din ei nici urmasul axei din vremea licuricilor lui Basescu nici donatorul de sepcute nu sunt decat niste profitori care vor lua si ultimul banut cu orice pret. Bani sa iasa, viata oamenilor nu conteaza…

  18. He, Acu moșu are o jucărie nouă,.. și se bucură ca atunci când schimbă pamperșii.. E strategicul românului bree, fi mândru , ce puii mei,.

  19. Nu cumva face parte si Clotilde Armand dintr-o miscare satanista? Ca daca este „progresista” cum isi zic acum neomarxistii satanisti, nu ar trtebui sa ne mire situatia.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.