Judecătoarea Bîrsan de la ICCJ, urmărită penal

Judecătoarea Gabriela Bîrsan de la ICCJ este urmărită penal pentru mai multe fapte de corupţie, alături de colega sa Corina Corbu, un şofer al instanţei, doi avocaţi, un om de afaceri şi doi foşti magistraţi, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), potrivit Mediafax.

Gabriela Bîrsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fost preşedinte al secţiei de contencios administrativ şi fiscal, este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, trafic de influență şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității și permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

În acelaşi dosar s-a declanşat urmărirea penală faţă de Corina Corbu, magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acuzată de complicitate la infracţiunea de favorizare a făptuitorului, şi Florian Ionescu, angajat ca şofer tot la instanţa supremă, care ar fi făcut mărturii mincinoase.
De asemenea, sunt cercetaţi avocaţii Claudia şi Radu Gherbovan Silinescu, foştii judecători Iuliana Puşoiu şi Anton Pandrea, care au lucrat tot la ICCJ, şi omul de afaceri Gabriel Chiriac.

Potrivit DNA, în perioada februarie 2010 – mai 2011, Claudia Gherbovan, Radu Gherbovan şi Gabriel Chiriac au oferit judecătoarelor Iuliana Puşoiu şi Gabriela Bîrsan mai multe foloase, sub forma achitării de petreceri la restaurante din Paris şi Bucureşti, excursii în străinătate şi deplasări cu avionul, dar şi sub forma folosinţei unui apartament, respectiv a oferirii unor cadouri (poşetă, pantofi ale unei renumite case de modă), în schimbul facilitării ori soluţionării favorabile a unor cauze aflate pe rolul ICCJ, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pentru a ascunde natura foloaselor necuvenite, avocatul Radu Gherbovan a determinat o angajată a unei firme de turism să întocmească documente care atestau, în mod nereal, achitarea unei excursii de către Iuliana Puşoiu.

Anchetatorii susţin că în timpul instrumentării acestui dosar, Anton Pandrea, pe atunci judecător la ICCJ, după ce a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice, prin complicitatea inculpatei Corinei Corbu, le-a anunţat pe Iuliana Puşoiu, Claudia Gherbovan şi Gabriela Bîrsan că formează obiect al măsurilor de interceptare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.