Judecătoarea Anamaria Trancă, celebră după ce a dat sentinţa de condamnare a Marianei Rarinca, femeia achitată iniţial pentru că ar fi şantajat-o pe fosta şefă a ÎCCJ, este detaşată, începând din mai, pentru 3 ani, la CSM. Decizia, dată la 19 aprilie, aparţine secţiei pentru judecători a CSM.
Georgescu a acuzat-o pe Trancă de faptul că a judecat „părtinitor, cu rea-credinţă, meschin (au fost cazuri în care a refuzat, pur şi simplu, să-mi elibereze până şi copii ale minutelor de şedinţă de judecată!), dar a rămas neclintită în dosar”.
Fostul şef ANI a făcut şi patru cereri de recuzare, însă fără succes, spunând că una dintre ele a fost judecată chiar de magistratul recuzat, adică de Anamaria Trancă, „în mod aberant şi nelegal aspect sancţionabil de CEDO în mod constant în jurisprudenţa sa”.
Antena 3 a publicat în 2017 o informaţie potrivit căreia judecătoarea Anamaria Trancă a fost sancţionată de ANI, instituţie condusă de Horia Georgescu (cel pe care îl ancheta) în 2008 pentru nedeclararea averii.
Anamaria Trancă a devenit cunoscută după ce, împreună cu judecătorul George Dorel Matei, a decis condamnarea Marianei Rarinca, în anul 2015, la trei ani de închisoare cu suspendare. Rarinca a fost acuzată de către Livia Stanciu, şef al ÎCCJ la acea vreme, de şantaj, însă instanţa a decis că trebuie achitată.
Acelaşi magistrat a sesizat, în februarie 2017, Curtea Constitţională cu privire la Ordonanţa 13/2017. O sesizare considerată neconstituţională chiar de către Curtea Constituţională, după cum se arată în decizia CCR din 7 martie 2017.
Potrivit acestei decizii: “Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca aceasta a fost ridicata de instanta judecatoreasca la data de 3 februarie 2017, data la care, fara a o pune in discutia subiectilor procesuali principali, a si sesizat Curtea Constitutionala, aspect care a condus la imposibilitatea formularii de catre acestia a punctului lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate, contrar art. 33 alin. (2) din Codul de procedura penala coroborat cu art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. (…) Prin urmare, critici de neconstitutionalitate puteau fi formulate in privinta ordonantei de urgenta numai daca aceste prevederi – care au facut parte din dreptul pozitiv – erau aplicabile in cauza si continuau sa produca efecte dupa iesirea din vigoare a ordonantei de urgenta criticate. (…) Or, este de domeniul evidentei ca un text legal care nu este in vigoare (art. I pct. 3) nu poate avea legatura cu solutionarea unei cauze aflate pe rolul unei instante judecatoresti; calculul de oportunitate realizat de instanta prin indicarea caracterului potential sau eventual de aplicare a textului legal respectiv in cauza, din punctul de vedere al receptarii acestuia in fondul activ al legislatiei, denota tocmai lipsa sa de legatura cu cauza a quo.”
Adică, instanţa judecătorească s-a plasat în afara sferei normative a art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie şi a încercat să acrediteze teza unui control preventiv de constituţionalitate înainte de intrarea în vigoare actului normativ.
Totodată, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu şi a demarat verificări în luna februarie, în cazul judecătoarei Anamaria Trancă, în urma scandalului legat de mesajele obscene la adresa politicienilor cărora magistratul le dădea like pe Facebook.
Ingrid Mocanu a formulat pe 1 februarie 2018 o cerere de strămutare a dosarului şi a acuzat la Înalta Curte existenţa unei suspiciuni rezonabile că impartialiţatea judecătoarei Trancă este afectată, în condiţiile în care aceasta şi-a exprimat public opţiunile politice.
Promovata!
Romania tara de vis a lichelelor securiste!
De astfel de oameni are tara nevoie! Independenti, corecti, cinstiti si onorabili! Felicitari si la mai mare!
Glumesti, desigur, stancutzo….
Mulți se așteptau să fie detașată la Tărgșor …
Clanul sicilienilor…O mana spala pe alta si amandoua fata… mai rau e ca nici noile legi ale justitiei nu sunt atat de drastice in privinta raspunderii magistarilor…dar eu unul nu mai am asteptari…suntem tratati asa cum suntem: o biata colonie…mai grav e ca multora le si place… O noua epoca fanariota…pariu ca multi nici nu stiu ce este asta…