Președinta Judecătoriei Sfântu Gheorghe, judecătoarea Elena Poiană, a fost reţinută de DNA şi urmează să fie prezentată Curții de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Vizată de perchezițiile efectuate marți de procurorii DNA la Sfântu Gheorghe, Elena Poiană ar fi luat mită pentru a înlocui arestul preventiv cu controlul judiciar în cazul a doi bărbați cercetați pentru tâlhărie, mai scrie sursa citată.
Fapta ar fi fost comisă în august 2015, când Elena Poiană era judecător la Tribunalul Harghita.
Judecătoarea ar fi pretins și primit suma de 10.000 de lei de la rudele unuia dintre cei doi bărbați arestați. În schimbul banilor, ea a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pentru ambii inculpați.
Sursele citate susțin că Elena Poiană le-ar fi spus celor care i-au dat banii că un avocat i-ar fi costat mai mult, iar rezultatul nu ar fi fost garantat, având în vedere că pentru fapte cu violență este greu să se obțină cercetarea sub control judiciar.