Julian Assange s-a deghizat în femeie pentru a nu fi depistat de serviciile secrete americane

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, era atât de îngrijorat că va fi urmărit de serviciile de informaţii americane, încât s-a deghizat în femeie, au dezvăluit colaboratorii săi, relatează Daily Mail, în ediţia electronică, potrivit Mediafax.ro.

Informaţiile despre Assange au apărut în două cărţi: WikiLeaks: Inside Assange’s War on Secrecy (WikiLeaks: În interiorul războiului lui Assange cu secretele), publicată de The Guardian, şi Open Secrets: WikiLeaks, War and American Diplomacy (Secrete dezvăluite: WikiLeaks, războiul şi diplomaţia americană), publicată de New York Times.

Potrivit cărţii publicate de Guardian, Assange ar fi afirmat că „informatorii Statelor Unite merită să fie ucişi” şi ar fi refuzat să le redacteze numele.

Acceaşi carte dezvăluie că Assange era atât de îngrijorat că este urmărit de serviciile de informaţii americane, încât s-a deghizat în femeie, purtând perucă.

„Nu vă puteţi imagina cât de ridicol era. A stat îmbrăcat ca o bătrână mai mult de două ore”, a declarat James Ball, care lucrează pentru WikiLeaks, pentru The Guardian.

Totodată, jurnaliştii care au lucrat cu Assange au folosit telefoane mobile speciale pentru a vorbi cu el, în scopul de a evita interceptarea apelurilor.

Cartea publicată de New York Times îl descrie pe fondatorul WikiLeaks ca fiind neîngrijit şi „ciudat”, având însă ceva din Peter Pan. Jurnaliştii care au avut de-a dace cu Assange susţin că acesta nu se spăla mereu şi că era sensibil şi instabil.

Relaţiile lui Assange cu New York Times au devenit tensionate după ce cotidianul american a publicat documentele despre războiul din Irak. Fondatorul WikiLeaks a considerat că publicaţia a cenzurat prea multe informaţii la cererea Casei Albe, deşi editorii au insistat că au făcut acest lucru pentru a se asigura că nu vor fi puse în pericol vieţi omeneşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.