Jungla americană: Patru împușcați, inclusiv un copil

Patru oameni, între care şi un copil, au fost uciși miercuri seara de un individ care a deschis focul într-o clădire de birouri din oraşul Orange, la sud de Los Angeles, a anunţat poliţia.

Autorul atacului, ale cărui motive încă nu au fost clarificate, a fost la rândul lui rănit de gloanţe în timpul intervenţiei forţelor de ordine şi transportat la spital.

O a cincea victimă a atacului a fost rănită

Împuşcăturile au fost semnalate în jurul orei locale 17:30 la nivelul superior al unei mici clădiri de birouri cu două etaje. Potrivit Los Angeles Times, poliţiştii veniţi la faţa locului au fost întâmpinaţi cu focuri de armă şi au ripostat.

Poliţia din Washington a anunţat la rândul ei că două persoane au fost împuşcate mortal miercuri în jurul orei locale 14:30 în cartierul rezidenţial Congress Heights din capitala SUA.

Comandantul poliţiei Robert Contee a afirmat într-o conferinţă de presă miercuri seara că două persoane au murit în aceste tiruri, care au avut în total cinci victime, acestea fiind transportate la spitale din zonă. Două victime, o femeie şi un bărbat, au decedat la spital.

Potrivit lui Contee, tirurile par să fi avut loc pe fondul unei dispute între două grupuri, a consemnat NBC Washington.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Asta e adevarata democratie americana, pe care americanii au exportat-o in toata lumea. Ca, d-aia au invadat ei Irakul, Afganistanul, Siria, ca sa implementeze democratia, nu?!? Desigur, democratia americana.

  2. Eu sper ca politia nu a incercat sa-i legitimeze si s-a purtat frumos. Doamne fereste sa foloseasca forta sau vreo tehnica de imobilizare!

  3. tot timpul sunt „impuscaturi” in SUA. se intampla de la infiintarea Constitutiei de catre Parintii Fondatori. Stiti de ce? Pentru ca NIMENI VREODATA, NICI UN GUWERNER SAU VREO PUTERE POLITRUCA SA TREACA PESTE LIBERUL ARBITRU SI LIBERTATEA INDIVIDULUI ! Ceea ce se intampla la washington dc este crima organizata guvernamentala democrat-ca b ali sta care INCHIDE OCHII LA CRIMELE SI DISTRUGERILE BLM / ANTIFA / SOROS, dar, in schimb, aresteaza oamenii care isi exercita DREPTURILE CONSTITUTIONALE DE A SE APARA CU ARMA IN MANA DACA ESTE NEVOIE ! Noi aici la Romania, unde militia militara se vrea infiintata CU GLONT PE TEAVA IMPOTRIVA POPORULUI NEINARMAT, pentru ca ne cerem drepturile, SE PARE CA NU VOM INTELEGE VREODATA! NE VOR #SPALATI PE CREIERI! profilul faptic al acestui articol, este atacul sustinut al administratiei bideu la Constitutia SUA, prin diferite „sacrificii” pe altarul antifa/blm/soros/satanic. asa s-a chinuit si olaba si toti sat_a_nistii „democrati”, sa schimbe prin inscenari si „hotarari” DREPTUL AMERICANILOR DE A-SI APARA DREPTURLE FUNDAMENTALE CU ARMA IN MANA ! ESTE UN DREPT CASTIGAT DE LA FORMAREA STATULUI AMERICAN. Iaca aici Oregon:

    https://welovetrump.com/2021/03/29/police-arrest-man-defending-himself-with-a-gun-after-rioters-smash-his-truck/

  4. Fiecare cu junga lui! Si in Romania se practica dar sub alta forma. Vezi halatele albe, li s-a urcat la cap ca sunt „eroi salvatori” si nu medici care sunt obligati prin statutul Hipocrate sa trateze si vindece bolnavii! In Romania nu este decat un razboi inchipuit indus de terorizantii care infricoseaza populatia acestei tari imbolvavind-o psihic, si nu razboi in adevaratul sens al cuvantului! Asadar, nu poti vorbi de razboi si salvare vieti, sa fie clar! https://m.dcnews.ro/dr-cristian-oancea-revolta-ne-trezim-ca-dupa-ce-am-salvat-atatea-vieti-suntem-considerati-criminali-justitia-sa-se-sesizeze_811611.html
    Sa se sesizeze justitia in cazul arderii de vii a cetatenilor, in cazurile de decese pe banda rulanta, in cazurile dovedite ca pacientii internati sunt supusi chinurilor si fara apa care ii hidrateaza, pentru usile inchise cu cheia!, nu pentru mofturile reale ale lor! Fiecare bugetar sa isi faca treaba la locul de munca conform fisei postului, cred ca e clar pentru toti! Apropo, justitia sa se sesizeze in principal pentru teroarea si infricosarea mentinute in tara de halatele albe si caposii din politica, sa ia masuri de stopare definitiv! Daca justitia hotaraste ca poporul roman trebuie sa ajunga un popor bolnav irecuperabil prin cerinta unor asemenea indivizi in halate albe,ca sa ajunga un popor leguma, sa se conformeze si ei, sa isi asume hotaratea! Stiam ca ecista dreptul de optiune, de a alege ce e bun fiecare!

  5. Acolo au ajuns sa se impuste ca orbii, de prea multe nu au tinta anume. Oameni la intamplare impusca oameni la intamplare. Cateodata nu stiu cine e autorul, motivatia crimelor. Mai incet la copiat modele de afara. Londra e capitala mondiala a injunghierilor cu cutzitul.

  6. @ parere. Eu inteleg ca ti-e frica de oamenii in halate albe mai ales atunci cand trebuie sa te imobilizeze si sa-ti dea sedative pentru a opri delirul. Dar iti trebuie tratament ca sa numai vezi atatea conspiratii ale doctorilor si sa-ti diminueza psihoza.

  7. ASA SUNT UNII SARACII, VAD SI IN MANA CARE LE DA OTRAVA O FAPTA BUNA – CA DEH! LI SE DA NU LI SE IA ! ….SI MAI SUNT ASTIA SI MAI DASHTEPTI CARE VAD IN HALATELE ALBE „EROI” CAND EI SUNT M E N G E L E !! VETI RASPUNDE TOTI PENTRU GENOCIDUL ROMANILOR CRIMINALILOR !

  8. Daca Sandy Hook și oala cu capac de la maratonul Boston au fost înscenări ordinare, nu văd de ce ultimele n-ar fi.

  9. Progresistii au angajat asasini care sa terorizeze populatia cu scopul clar de a interzice portul de arma la populatie. Acesti satanisti se tem de revolta populara in conditiile in care ei au planificat deja genocidul populatiei planetei. Ori daca populatia SUA va fi dezarmata, nimeni nu va mai avea cu ce sa se opuna crimelor planificate de satanistii globalisti, avand ca varf de lance pe acei neomarxisti ai Partidului Democrat care se autodenumesc „progresisti”. Asasinarea in masa prin metode sofisticate practicata de „progresistii” Democrati nu reprezinta deloc progres ci doar genocid.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.