Pe fondul nesiguranțelor și fraudelor din societățile actuale, al slăbirii cetățeniei și al rezolvărilor în forță, dreptul contează, din nefericire, tot mai puțin. Ce facem, însă, pentru a reafirma dreptul?
Este o întrebare pe care mi-am pus-o, ca cetățean, firește. Mi-am pus-o, desigur, și în calitate de contemporanist, angajat să comenteze idei noi, dar și să articuleze răspunsuri. Fiindcă vă sunt sincer îndatorat și vă mulțumesc pentru invitația de a fi în fața Dvs., membri ai prestigioasei Uniuni a Juriștilor din România, dați-mi voie să arăt ce consider că este de făcut. O fac formulând cât mai simplu teze ce pot fi puse ușor la probă.
Evidențele atestă că însăși înțelegerea dreptului are carențe astăzi, pe care juriștii le știu bine. Iar din carențe vin neajunsuri. Ca să intru direct în subiect, observ, la rândul meu, că deși au fost opere precum cele ale lui Giorgio Del Vecchio, Hans Kelsen, Carl Schmitt și John Rawls, nu s-a mai repetat înțelegerea cuprinzătoare a dreptului pe care o atinsese Hegel (Jürgen Habermas, Faktizität und Geltung, 1992). De aceea, Hegel rămâne esențial.
Pe de o parte, Hegel a fost entuziamat, ca nimeni altul, de așezarea statelor pe temelia dreptului modern. În ultima carte antumă, Filosofia dreptului (1820), Hegel arăta cât de mult depinde viața individului de voință, proprietate, persoană, vinovăție, familie și lua partea statului de drept. Evaluările sale izvorau din convingerea că abia dreptul asigură viața demnă de om și din încrederea în justiție.
Nu aș ocoli să menționez aici că, în cultura română, la o concepere cuprinzătoare a dreptului au ajuns mai întâi Mircea Djuvara și Eugeniu Sperantia. Primul scria că „oricare drept pozitiv nu poate fi dar, spre a întrebuința o formulă devenită celebră, decât numai una din manifestările multiple, chiar dacă e greșită, a cunoștinței raționale a justului, adică o realizare mai mult sau mai puțin potrivită a ideii de justiție” (Mircea Djuvara, Filosofia contemporană și dreptul, Grinta, Cluj-Napoca, 2005,p. 143). Al doilea spunea că dreptul presupune „viața socială” și nu se poate înțelege fără ea. Normativitatea este un aspect al acesteia (Eugeniu Sperantia, Principii fundamentale de filosofie juridică, Institutul de Arte Grafice, Cluj, 1936, p. 77). Pentru a o lămuri, este indispensabilă privirea societății în lărgime.
Pe de altă parte, Hegel a plecat mereu de la libertatea funciară a persoanei. El a și început prezentarea dreptului cu propoziția: „Spiritul în nemijlocirea libertății ființând pentru sine însăși, a sa, este spirit singular, …” (Enciclopedia științelor filosofice, ed. 1966, p. 318-319). Relația de recunoaștere eu-tu este modelatoare.
Aducând însă discuția pe teren mai concret, este de subliniat că pentru Hegel era cel mai clar că suntem în Europa într-o cultură care pune în fața a orice cerința raționalității.În același timp, nu putem să nu observăm însă, ca ulterior născuți, că sunt mai multe feluri de raționalitate. De fapt, Hegel a privit istoria speciei ca interacțiune a „muncii, limbii și familiei”, așadar ca împletire de acțiuni distincte, dar era mai interesat de istorie ca obiectivare a „spiritului”.
Nu mai putem accepta, însă, derivarea realităților dintr-una singură, fie ea și „spiritul”, pe care unii o mai îmbrățișează naiv și astăzi. Între timp, monismul a luat loc în muzeu. Dimpotrivă, este de asumat acum că societatea rezultă din acțiuni diferite structural, a căror raționalitate este diferită și se poate confirma prin rezultate distincte (Andrei Marga, Raționalitate, comunicare, argumentare, Dacia, Cluj-Napoca, 1991). Ca ilustrare, succint spus, în tehnologie este rațională crearea de mașini care produc ceva cu minim efort uman și randament maxim. Într-o „acțiune instrumentală”, confirmarea este prin atingerea scopului, cum este, de pildă, organizarea unui colectiv de producție. Într-o „acțiune strategică”, prin reușită, cum este, de pildă, mobilizarea unei comunități în vederea atingerii unui obiectiv precum obținerea de voturi. Într-o „acțiune comunicativă”, confirmarea este prin înțelegere, de exemplu, prin obținerea acordului cuiva. Într-o acțiune „dramaturgică”, confirmarea este prin reprezentarea veridică a ceea ce am aflat despre lume. Într-o „acțiune reflexivă”, prin identificarea cauzei și condițiilor profunde a ceea ce ni se întâmplă. Prima mea teză este aceea că viața noastră ca oameni este rezultanta unor acțiuni diferite, care nu se lasă reduse una la alta. Iar cine le reduce, cade în ideologiile și propagandele de tot felul, de care s-a și umplut lumea zilelor noastre.
Astăzi, în cazul dreptului, este mai mare ca oricând presiunea decizionismului – interpretarea ansamblului legislativ ca decizie a cuiva, cum propunea Carl Schmitt. Mare este și presiunea instrumentalismului – considerarea legii ca instrument de luptă a cuiva. În ambele cazuri, dreptul este redus la „acțiuni strategice” sau „acțiuni instrumentale”. Este mare presiunea neoliberalismului, care consideră că dreptul este treabă oarecum individuală.
Ca urmare, dreptul nu mai este acea comunicare în care, în deplină reciprocitate, cetățenii pot examina pretențiile de adevăr și de justețe a deciziilor din statul lor. În care litigiile se dezleagă pe baza doar a argumentelor! Legătura dreptului cu interesul public al comunității și cu dezbaterea publică se rupe. Dreptul devine simplu mijloc de disciplinare.
Efectiv, dreptul constă din norme, iar o conexiune devine normă doar dacă se justifică.Justificarea se atinge însă, logic vorbind, prin întemeiere. A întemeia înseamnă a indica temeiuri pentru susținerea că o propoziție este adevărată, iar o normă este justă (Andrei Marga, Argumentarea, Editura Academiei Române, București, 2005). Norma juridică „frauda se pedepsește” se întemeiază cu un raționament – de pildă, „societățile în care trăim distribuie bunurile după criteriile contributivității, frauda încalcă această distribuire, deci frauda se pedepsește”.
Acolo unde propozițiile unui domeniu se lasă organizate axiomatic, întemeierea poate lua forma demonstrației. În rest, împotriva impresiei răspândite că facem mereu demonstrații, se cuvine recunoscut că, cel mai adesea, doar argumentăm. A doua mea teză este aceea că, obiectiv, nu putem avea oriunde demonstrații, iar justificarea este posibilă numai unde avem întemeieri.
În tradiția europeană, s-a socotit că o întemeiere ultimă a normelor morale și juridice, pe baza unui mesaj divin, sacrificiu mitologic, cotitură a istoriei, extrapolare a unei valori, ar fi posibilă. Și astăzi, doar ca un exemplu, valoarea libertății individuale, recucerită în cotitura de la dictatură, la democrație, este luată ca întemeiere ultimă. Ca efect, se extrapolează adesea opinia unor indivizi în dauna adevărului și justeței.
Oricum, în selectarea normelor morale și juridice, relativismul se depășește punând chestiunea legitimării: cum se face ca normele, întregul sistem de norme, să fie voinţa raţională a celor implicaţi sau, cel puţin, să rămână în acord cu această voinţă? Prin legitimare, normele devin expresia conștiinței și voinței cetățenilor unui stat.
Toate experiențele de azi ne spun că normele juridice resimt nevoia de legitimare. Poți justifica norma „veniturile se scad, fiind criză economică”, sau norma „cheltuim sporit pentru înarmare, fiind pericole”. Dar legitimarea este cu totul altceva. A treia mea teză este aceea că abia legitimarea smulge normele de sub contingența și arbitrarul justificărilor. Ea le readuce sub controlul cetățenilor.
Cine se lasă furat de ideologii nu-și dă seama de importanța legitimării. Amintesc doar că globalismul, ideologia sub care trăim, a antrenat o vastă schimbare negativă a dreptului. Juriști din Franța au și semnalat, pe bună dreptate, părăsirea „schemei normative clasice”, compusă din lanțul Constituție – legi generale – legi cazuistice. Indicatorii acestei mutații ar fi „inflația legislativă”, „poluarea constantă a normei constituționale prin decizii”, multiplicarea legilor de uz privat, creșterea funcției jurisprudențiale „de jos”.
La orice reflecție, este clar că trăim în societăți lovite de multiple crize – economică, de raționalitate, de motivație, de creativitate – la care se adaugă mai nou criza energetică, criza mediului și criza internațională. Fiecare din crize presupune aspecte de drept. A patra mea teză este aceea că nu se va ieși din crizele actuale fără a face temă din legitimarea normelor de drept. S-a spus că legitimarea este o „<instituție invizibilă> ce permite relației dintre guvernați și guvernanți să se stabilizeze solid” (Pierre Rosanvallon, La légitimité démocratique. Impartialité, reflexivité, proximité, Seuil, Paris, 2008, p. 21). Aș adăuga, însă: să se stabilizeze în forma cooperativă a adoptării deciziilor. Ca exemplu, emigrarea cetățenilor este un efect ce semnalizează multe, inclusiv o criză gravă a legitimării din acel stat.
Să mai observăm că problema legitimării a căpătat acuitate din momentul în care, prin „socializările” globalizării, odată cu emergența întreprinderilor și a instituțiilor supranaționale, chiar cetățenii sunt luaţi sub control de birocrații vaste. Ei le resimt ca pe o carcasă impusă vieții lor.Literatura actuală este plină de tema „casei” – a întoarcerii acasă.
Nu avem nici în România o tradiție a examinării legitimării, dar crearea ei este presantă. Spus, însă simplu, legalitatea rămâne aleatorie și fără aderență la realitate în absența legitimării, după cum legitimarea fără formularea de legi și respectarea lor rămâne un desiderat pios. A cincea mea teză este că legalitate fără legitimare nu este funcțională și nu are nici forță. Cu această afirmație, importanța legalității nu scade, dar ea se așează pe baze realiste, care-i sporesc eficacitatea.
Legalitatea implică respectarea nepusă sub condiții a legii în vigoare. Se poate discuta legalitatea procedurii adoptării unei legi. Avem exemplul grosier de adoptare neconstituțională în România, între 2009-2011, a multor legi organice, precum Legea educației (2011), prin mecanismul asumării răspunderii guvernamentale în condiții deloc extraordinare. Aberația se și răzbună în dificultățile de azi! Prăbușirea educației din țară este doar un exemplu.
Faptul cel mai profund este că oricare dintre cetățeni este subiect de drepturi inalienabile și libertăți, încât domnia legii implică în orice situație recunoașterea celuilalt ca astfel de subiect. A șasea mea teză este aceea că nu poate fi stat de drept democratic acolo unde drepturile și libertățile sunt asimetrice, încât unii le pretind altora altceva decât își pretind lor înșile. Iar întrebarea „cât de simetrice sunt relațiile oamenilor astăzi?” a devenit acută, încât fiecare are exemple din abundență.
„Domnia legii” rămâne separată tot timpul de folosirea legii de unul sau altul dintre proiectele de societate aflate în competiție. Ea presupune decizii luate imparțial. A șaptea mea teză este aceea că independența justiției nu se asigură prin încredințarea ei vreunei persoane, oricine ar fi, sau unui grup de persoane, ci prin instituții sub control public, care o apără clipă de clipă. Altfel, însăși independența justiției se instrumentalizează.
Din foarte multe considerente, trebuie distins însă între statul de drept și statul de drept democratic. În definitiv, stat de drept a existat și în Evul Mediu, chiar și în dictaturile secolului al XX-lea. De altfel, în joc astăzi nici nu este statul de drept, cum se spune propagandistic, ci statul de drept democratic. A opta mea teză este aceea că acest stat presupune anumite forme de legitimare și exclude altele.
Să mai observăm faptul că globalizarea în care ne aflăm nu a pus în discuție statul de drept, dar l-a modificat asociindu-se cu părăsirea ancorării libertăților în principii, în favoarea libertăților doar reglementate juridic. Ca exemplu, observăm și în Constituția României actuale că „respectarea demnității umane” este reglementată nu ca principiu, ce stă la baza libertăților și drepturilor omului, precum în constituțiile moderne, ci doar ca valoare. Se pot invoca și alte exemple care susțin a noua mea teză, anume că globalizarea a lărgit libertăți, dar a antrenat șubrezirea statului de drept democratic. În această șubrezire trăim astăzi, iar din ea nu se poate ieși fără a chestiona legitimarea.
Cum se asigură legitimarea? Îi datorăm lui Max Weber primul inventar al formelor de legitimare. După ce a echivalat legitimarea cu „motivele de justificare a supunerii (Motiven der Fügsamkeit)”, celebrul sociolog a delimitat „legitimarea prin situaţia intereselor”, „legitimarea prin moravuri” şi „legitimarea prin afectele celor vizaţi”. Aceste legitimări, înregistrate indiscutabil de istorie, Max Weber le socoteşte „labile” (Max Weber, Die drei reinen Typen der legitimen Herrschaft. Eine soziologische Studie, în Max Weber, Schriften 1894-1922,Alfred Kröner, Stuttgart, 2013). Lor le preferă „legitimarea prin raţiuni de drept”, care îmbracă forme precum „legitimare prin reglementare”, „legitimare prin tradiţie” şi „legitimare charismatică”. Soarta legitimării se joacă și pentru Max Weber în sfera dreptului.
Delimitarea formelor de legitimare nu s-a oprit însă la Max Weber. Ulterior, au fost profilate „legitimarea prin de cizie” (Carl Schmitt), „legitimarea prin procedeu” (Niklas Luhmann), „legitimarea prin creaţie” (Jean Francois Lyotard), „legitimarea discursivă” (Jürgen Habermas). Se mai vorbeşte, desigur, de „legitimare colectivă”, cum este cea încorporată în Carta ONU (1945). Se poate admite și o „legitimare tacită”, dar ea nu este în fapt decât o variantă a „legitimării prin moravuri” sau a „legitimării prin tradiţie” sau a „legitimării charismatice”, poate o combinaţie a acestora.
Azi se recurge și la alte forme de legitimare: „legitimarea prin încredințare”, „legitimarea prin pericol național”, “legitimare prin pregătire științifică”, „legitimarea prin utilitatea acțiunii”, „legitimarea prin comanda instituțiilor de forță”, „legitimarea prin tehnici de stăpânire a complexității” (detaliat în A. Marga, Statul actual, Meteor Press, București, 2021, pp. 141-146 ). Mai trebuie spus că, în Uniunea Europeană actuală, unele state practică „legitimarea prin ceea ce ne cere Bruxelles-ul”.
Fiecare dintre aceste legitimări aservește dreptul, fie și în pofida intențiilor, unei forțe particulare, internă sau externă, politică ori nepolitică din societate. Ele se și confruntă, cum observăm în mișcări politice ale timpului nostru, cu neîncredere, nemulțumiri, revolte. Alternativa la aceste forme de legitimare rămâne „legitimarea democratică”, înțelegând democrația la propriu, ca sistem de decizie de către popor.
Știm însă prea bine că în epoca globalizării, printre legitimările de fapt, „legitimarea juridico-politică”, obținută în alegeri așa cum se organizează astăzi, rămâne decisivă. A zecea mea teză este aceea că această „legitimare juridico-politică” duce în aporii. Principala aporie este aceea că ea face cetățenii unui stat dependenți de decizii care se iau peste conștiința și voința lor de către o autoritate aleasă, uneori pe fondul apatiei, doar de o mică parte dintre ei. Urmările nefaste se văd și în România de azi.
De aceea, a unsprezecea mea teză este aceea că „suveranitatea politică” a câștigătorului unor alegeri, cu care ne-a obișnuit liberalismul practicat azi, nu este ultimul cuvânt și nici „nelimitată”. Faptul este plin de consecințe! Așa stând lucrurile, a tematiza legalitatea, dar și legitimarea presupun schimbarea modului în care evaluăm situațiile.
Dacă la nivelul unui stat legitimarea este în raport cu voinţa raţională a cetăţenilor, organizările internaţionale se legitimează în raport cu voinţa raţională a statelor. Azi, discutăm aplicarea „dreptului internațional”, care este echivalat cu acordurile semnate de state. Nu este contestabil, dar, cum se observă ușor în conflictele de azi, echivalarea aceasta nu încheie discuția. Teza mea, a douăsprezecea, este că legalitatea internațională ar ieși întărită dacă ar fi pusă în legătură cu legitimarea. Practic, aceasta înseamnă a da cuvântul actorilor și a accepta trei fapte: sistemul westphalian, bazat pe suveranitatea națională, înțeleasă ca inviolabilitate a frontierelor și neamestec în treburile interne, rămâne valabil; acest sistem, cum a completat la timp venerabilul Henry Kissinger, este de adus la zi – în opinia mea, incluzând în suveranitatea proprie securitatea vecinului, potrivit acordurilor internaționale de după 1972; suveranitatea națională include azi, cel puțin în Europa, discuția despre violările ei din trecut ei și efectele lor.
În acest fel, se revine la ceea ce „realismul politic” american de azi, cu școlile Chicago (John Mearsheimer) și Harvard (Steven Walt) a propus: considerarea punctelor de vedere ale supraputerilor de care depinde pacea lumii ca parte a abordării situațiilor istorice. Dacă se vrea pace – să nu zicem „eternă”, cum voia Kant, ci „durabilă” – atunci revenirea la suveranitate națională, în conotația menționată, este soluția.
În termeni operaționali, rezolvarea problemelor majore de azi constă în a trece de la consultare democratică, la democraţie, de la aplicarea legilor, la justiţie, de la proceduralism, la a înţelege justiţia, de la ordinea dată a lumii, la legitimarea ei. „Urcarea” democraţiei de la o tehnică de alegere, la o „formă de viaţă” (John Dewey, Ethic of Democracy, 1898) și trecerea, în viața internațională, de la acorduri semnate, la luarea în seamă a realităților, rămâne salutar.
Legitimarea are regulile ei ce rămân încă de elaborat sistematic. Cunoaștem, însă, din experiențe, premisele ei. Bunăoară, ea presupune stat de drept democratic, dar și distincția interesului public de interesul de grup ce se dă drept public. Ea presupune democrație ce nu se reduce la alegeri libere, ci cultivă dreptul oricărui cetățean de a pune întrebări și obligația oricărui decident de a răspunde, fiind deliberativă. Această democrație nu se amână pentru altă ocazie. Legitimarea are printre reguli, de exemplu, informarea continuă a cetățenilor și deschiderea dezbaterii publice ori de câte ori este nevoie. Ea interzice rezervarea de de teme și pretinde derivarea deciziilor din comunicarea în care deznodământul îl decide nu altă forță, ci forța argumentelor. Legitimarea conține căutarea acelei forme instituționale de viață în care voința și conștiința decid liber de orice constrângere – inclusiv de constrângerile circumstanțelor. (Prescurtare a conferinței susținută de Andrei Marga în 8 decembrie 2022 la Uniunea Juriștilor din România, București)
Nefiind în stare să discute vreo idee, trepădușii murdăriilor de subsoluri îi dau cu ce pot și ei – minciuni și murdării. Nu ar fi rău să citească comunicatul remis presei, care arată la ce examen a fost supus textul articolului Justificare și legitimare, la Comentariile căruia ne aflăm. „Uniunea Juriștilor din România, una dintre cele mai vechi organizații profesionale din România, a acordat în ziua de 9 decembrie 2022 „Premiul Special de Excelență”, profesorului Andrei Marga, pentru profesionalism și civism exemplar.Vorbitorii au subliniat anvergura profesională, probitatea civică și dedicarea autorului. Andrei Marga este autorul unei sistematizări filosofice în cadrul căreia filosofia dreptului este reprezentată de volume precum „Criza și după criză. Schimbarea lumii” (2010), „Justiția și valorile” (2020), „Statul actual” (2021).În cadrul ceremoniei desfășurată la București, la aula din sediul organizației, în fața unui numeros public, profesorul clujean a susținut conferința „Justificare și legitimare””. Murdăriile unor haimanale cunoscute se dovedesc din nou doar murdării.
Iar te caută boala, Umorul insuva, și ai obsesii. Vorbești de oameni care au dreptate, tu, care te târîi prin subterane ca să împiedici valorile. Au dreptate și Contra ignoranței și Patriotul amărît cînd zic că se tîrîie prin subterane trepăduși ce fac ca această țară să nu poată trece ca normală. De, de asta am plecat și pleacă oamenii din țară! Unde se mai cîștigă existența cu turnătorii și delațiuni securiste ca acest Umorul insuva? Unde obsesia chelnerilor, cuafezelor, a altora conduce minți de proști la a debita ce le trece prin cugetul lor sărac și murdar? Și fără cultură și fără curățenie nu merge, biet trepăduș, în alte țări!
„De asta am plecat și pleacă oamenii din țară”
Am trait s-o aud si pe asta, margatii, chelneri si cuafeze, pupincuristii turnatorilor la secoritatea ceausista fug din tara ca nu mai e loc pentru ei. Vorba umorului involuntar: doamne ajuta !
Bine se vede la postăceală nivelul! Nu semnatari onești, ci tot felul de cîrpe, ca acest Umorul însuți, ce se vede din semnătură și ce zice, cît de sănătos e, mint și vor să-i învețe pe alții ce și cum. Într-adevăr, trepăduși trimiși printre oameni întregi împiedică această țară să-și revină. Nu-i nicăieri așa diversiune executată de proști cu pieptul bombat.
Umorul insuti crede că are umor lăudîndu-și ignoranța. Se poate trăi și așa, cum o dovedește. Ignoranța ține de cald unui prost. Religia este religie și nu depinde de opinia prostului. Nici cultura superioară, ce duce în adîncimea lucrurilor, nu depinde de acest prost. Doar n-o să depindă Moise, Platon, Dante, Goethe și mulți alții, de ce pricepe el. Ce spune un postac despre Tratatul de la Lisabona este sărăcie? Nici vorbă, sărman prost! A deschide discuția despre legalitate și legitimare juridică la o acțiune a juriștilor este sărăcie și nebăgare în seamă? Sărmanul prost citește degeaba (dacă citește ceva!). De asta am plecat și pleacă oamenii din țară – de grija unor proști ca nu cumva și la noi să fie cunoștințe și normalitate.
Poporul roman este intelept: „vorbarie multa, saracia omului” si „religia n-are umor”. Asa si toate paginile astea inutile, cum pot toti fabulistii sa citeasca atat si sa nu inteleaga ca nu-i baga cineva in seama ? Asta este lipsa de umor.
Partidul de guvernământ polonez Lege şi Justiţie (PiS) a avertizat luni că îşi va exercita dreptul de veto pentru a bloca iniţiative ale Uniunii Europene, în cazul în care Comisia Europeană nu va debloca fondurile destinate Poloniei în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, relatează agenţia EFE conform Agerpres.
”Comisia Europeană şi Uniunea Europeană lucrează în interiorul unor cadre şi conform tratatelor care dau anumite prerogative fiecărei ţări membre. Vom încerca să folosim toate posibilităţile prevăzute în tratatele UE (…) Acestea includ dreptul de veto, care poate fi folosit în mod strict sau mai amplu. Poate fi folosit pentru lucruri mai puţin importante, dar şi pentru cele importante. Vom aplica tactica ‘dinte pentru dinte’ ”, a declarat secretarul general al PiS, Krzysztof Sobolewski.
Conform Tratatului de la Lisabona, votul unanim al statelor UE este necesar pentru deciziile ce privesc politica externă comună, cooperarea poliţienească, fiscalitatea, aderarea unor noi state la UE, securitatea şi protecţia socială.
Polonia a mai ameninţat cu exercitarea dreptului de veto, împreună cu Ungaria în anul 2020, când cele două ţări au blocat bugetul multianual al UE după ce Comisia Europeană ceruse condiţionarea accesării fondurilor europene de situaţia statului de drept.
”doru popescu spune: 10 decembrie 2022 la 20:32
Religia, pentru un popor, reprezintă o parte a cunoașterii și spiritualității unui popor.
Religia pre-creștină la noi/GETO-DACI vine DIRECT din CUNOASTEREA UMANĂ/ȘTIINȚĂ. De la ZAMOLXIS…”
Dacă l-ai invocat pe zeificatul, auzi ce zâce:
”… – Legendele spun multe. Hestia nu este altcineva decat focul Geei, adica tot ce este viata pe acest pamant. In acele vremuri exista credinta in zei. Toate fortele asa-zis superioare omului si cele necontrolabile de om erau atribuite zeilor si plasate intr-un cadru distinct. Astfel s-au construit toate religiile care au la baza fortele naturii si de asemenea s‑au construit toate formele de inlantuire si de manipulare. Mi-au lasat un gust amar toate acele religii care atribuiau zeilor aceleasi caracteristici negative ca ale omului, m‑au scarbit nespus toate practicile lor, toate ritualurile sangeroase sau aberante prin care era propovaduita teama. Sunt doua modalitati de a supune omul: ori prin forta fizica, forta armata, ori exploatand necunoasterea omului, nevoile lui, ratacirea lui. Combinatia lor duce la cele mai hidoase forme de organizare sociala.
Legile frumoase sau legile batrane sunt pretutindeni in jurul vostru. Eu n-am facut altceva decat sa le iau din natura. Te voi ajuta sa le readuci la cunostinta omului. De la simplitatea lor vom pleca….”
http://remerra.blogspot.com/p/pag1.html
Succes
Oui, domnule …Escu, niște oameni vă duc de nas. Nici demonii, nici îngerii! Dar cînd, în 2016, domnul Andrei Marga, văzînd dezastrul conducerii Dulapiste a țării, a spus că așa ceva românii nu ar trebui să tolereze, ce ați făcut? Ați stat comod. Domnul Marga a spus, în acest ziar Cotidianul, uitați-vă bine în arhiva ziarului, deja în 2018, că în România s-a instalat o președinție africană – una care este interesată de ea, nu de țară. Ce ați făcut atunci cînd pericolul v-a fost arătat? Mă tem că nădăjduiți ca vorbele goale să vă scutească de răspundere. Față de Dvs.
Dacă avem în vedere faptul că, omul încetează a mai gândi, vorbi şi din când în când, scrie, doar atunci când moare, putem deduce că, atâta timp cât suntem vii şi trăim, suntem „condamnați” să facem asta. Mai suntem condamnați să facem şi altele însă cu mintea „furată” de preocupările anterioare, facem ce mai rămâne, cam cum şi cât ne duce capul pe fiecare, pe unii sau pe mai mulți căci şi celelalte dinainte, tot „facere” sunt. În concluzie: Putem spune că în realitate, lumea nu este condusă de nimeni deşi trăim cu impresia -posibil iluzorie- că este condusă de nişte oameni, de nişte principii sau nişte valori universale general- valabile? Pentrucă tot ne îndeamnă mai toți democrați lumii să facem „alegeri libere” poate ar fi cazul ca subiectele supuse alegerii să fie puțin modificate, astfel încât, să nu fim nevoiți a alege între două sau mai multe rele sau să nu mai iasă din urne, cine trebuie. Suntem conduşi de oameni, nişte oameni sau de nişte principii ori valori universale general-valabile? Dacă pentru toate variantele răspunsul ar fi da, atunci, cine ar fi oamenii sau care ar fi principiile? Nu cumva tot nişte oameni au ridicat minciuna la rang de principiu şi încearcă să conducă lumea cum vor, creându-ne convingerea (şi nu iluzia!) că singuri ne decidem soarta?
Se vede că nu ești în stare să distingi între portocale și mere pădurețe, iar în cap ai frunziș, bade Doja. Pune mâna pe ceva cărți de dreptm căci aici, în atitolul Justificare și legitimare, sunt distincții fine, la noi în premieră, pe care nici nu ai cum să le observi. Este o chestiune avansată de drept să discuți legitimarea. Toate distincțiile propuse de domnul Andrei Marga sunt proprii, temeinice, documentate. Pe un prost ca tine temeinicia și priceperea te obosec, se vede. Treaba cu PNTCD este clară. Dacă pnțcdiștii erau reduși și băteau cîmpii ca tine nu-i de mirare că au dispărut.
„statul roman”
E SUB OCUPATIE
cam de multicel……..
Mda, inca un articol-fluviu de la dl Marga. Atat dreptul si democratia, cat si religia, sunt doar rezultatul unor plasmuiri ale mintii umane.
Imi place cum ne plimba fostul ministru PNTCD pe la tot felul de filosofi si mari ganditori. Se baga in seama intr-un domeniu de care nu are habar si nu face distinctia dintre mancare si mancarime. Cea mai simpla definitie a statului este: STATUL ESTE SISTEMUL ORGANIZATIONAL AL CLASEI DOMINANTE IN SOCIETATE. Cand clasa dominanta in societate este mafia securista (subordonata unor alte serviciu secrete) sistemul de drept – legi, instante etc.- duce la o justitie in care un judecator are intr-o zi de pronuntat solutii in 80 de dosare, iar a doua zi intra in sedinta cu 80 de dosare, zi in care trebuie sa ze pronunte si in alte 80 de dosare.
Aceasta este justitia romana astazi stimate domn care vorbesti ca sa te afli in atentia celor care nu cunosc realitatea crunta. Sau esti platit, ca si la PNTCD, sa ne plimbi cu presul.
Religia, pentru un popor, reprezintă o parte a cunoașterii și spiritualității unui popor.
Religia pre-creștină la noi/GETO-DACI vine DIRECT din CUNOASTEREA UMANĂ/ȘTIINȚĂ. De la ZAMOLXIS.
Religia paleo-creștină și creștină la noi/DACO-ROMÂNI si ROMÂNI izvorăște direct din IUBIRA dintre OAMENI (RELIGIA lui Isus).
Doar EL/ELOHIM cel URANIC (Universul) vine din MITOLOGIA umană cea STRAVECHE si este DOVEDIT ca fiind cel ce GENEREAZĂ si Cerurile și Pământul și Viata pe Pământ de catre CUNOAȘTEREA UMANĂ (STIINTA) cea modernă (de după anii 1930).
Religia, pentru un popor, reprezintă o parte a cunoașterii și spiritualității unui popor.
Religia pre-creștină la noi/GETO-DACI vine din DIRECT din CUNOASTEREA UMANĂ/ȘTIINȚĂ. ZAMOLXIS.
Religia paleo-creștină și creștină la noi/DACO-ROMÂNI si ROMÂNI izvorăște direct din IUBIRA dintre OAMENI (RELIGIA lui Isus).
Doar EL/ELOHIM cel URANIC (Universul) vine din MITOLOGIA umană cea STRAVECHE si este DOVEDIT ca fiind cel ce GENEREAZĂ si Cerurile și Pământul și Viata pe Pământ de catre CUNOAȘTEREA UMANĂ (STIINTA) cea modernă (de după anii 1930).
Religia, pentru un popor, reprezintă o parte a cunoașterii și spiritualității unui popor.
Religia pre-creștină la noi/GETO-DACI vine din DIRECT din CUNOASTEREA UMANĂ/ȘTIINȚĂ.
Religia paleo-creștină și creștină la noi/DACO-ROMÂNI si ROMÂNI izvorăște direct din IUBIRA dintre OAMENI (RELIGIA lui Isus).
Doar EL/ELOHIM cel URANIC (Universul) vine din MITOLOGIA umană cea STRAVECHE si este DOVEDIT ca fiind cel ce GENEREAZĂ si Cerurile și Pământul și Viata pe Pământ de catre CUNOAȘTEREA UMANĂ (STIINTA) cea modernă (de după anii 1930).
cind adoptzi Dumnezei staini…esti invins deja, asa scrie la biblie
nu s-a schimbat nimic
cartea leguitorului e dupa vrerea dumnezeului la putere.
judecatorii citesc si aplica pe punce ce e ecris la tabla de legi…mai incet cu legile morale si ale bunului simtz.
nu mai au timp sa se gindeasca la ele deoarece tabal de legi a fost infoiata voit de ‘dumnezei la putere’
sint outzin judecatori care is pastreaza verticalitatea…au si ei copii si familii in fond si la urma urmei…
daca sint dazti afara unde se duc…
asa ca…asta e si a fost de cind lumea
Erata, un mit nu un mir.
Radu Humor Religia este o filosofie, un sofism, un mir, o parabola si nimic mai mult. Corect, nu are legatura cu realitatea.
„Justiția” migratorilor minoritari nu poate înlocui dreptul istoric al majoritarilor autohtoni.
NICIODATĂ ! Indiferent de tipul de astfel de INjustiție.
Dreptul ISTORIC înseamnă SPIRITUALITATEA populației majoritare pe acel TĂRÂM (dpv. istoric, genetic, lingvistic, religios, cultural).
DECI, „dreptul militar” si „masa verde” nu pot, NICIODATĂ, înlocui DREPTUL cel ISTORIC.
Orice înlocuire a DREPTULUI cel ISTORIC duce, AUTOMAT, la RĂZBOI. Război JUST, de eliberare.
DAR, și situația din ROMÂNIA (cea străveche/de la 383 AD, de fapt cea de acum 8000 de ani).
„Justiția” migratorilor minoritari nu poate înlocui dreptul istoric al majoritarilor autohtoni.
NICIODATĂ ! Indiferent de tipul de astfel de INjustiție.
Dreptul ISTORIC înseamnă SPIRITUALITATEA populației majoritare pe acel TĂRÂM (dpv. istoric, genetic, lingvistic, religios, cultural).
DECI, „dreptul militar” si „masa verde” nu pot, NICIODATĂ, înlocui DREPTUL cel ISTORIC.
Orice înlocuire a DREPTULUI cel ISTORIC duce, AUTOMAT, la RĂZBOI. Război JUST, de eliberare.
Vezi situația de astăzi de pe MAIDAN. Rusia Kieveană (anii 800-1000 AD) vs. MAIDANUL/1991+.
DAR, și situația din ROMÂNIA (cea străveche/de la 383 AD, de fapt cea de acum 8000 de ani).
„Justiția” migratorilor minoritari nu poate înlocui dreptul istoric al majoritarilor autohtoni.
NICIODATĂ ! Indiferent de tipul de astfel de INjustiție.
Dreptul ISTORIC înseamnă SPIRITUALITATEA populației majoritare pe acel TĂRÂM (dpv. istoric, genetic, lingvistic, religios, cultural).
DECI, „dreptul militar” si „masa verde” nu pot, NICIODATĂ, înlocui DREPTUL cel ISTORIC.
Orice înlocuire a DREPTULUI cel ISTORIC duce, AUTOMAT, la RĂZBOI. Război JUST, de eliberare.
Vezi situația de astăzi de pe MAIDAN.
DAR, și situația din ROMÂNIA (cea străveche/de la 383 AD, de fapt cea de acum 8000 de ani).
Extraordinar de oportun articolul domnului Marga despre Justificare și legitimare! Este primul articol de cotidian în românește, pe cît știu, care discută legitimarea. Bun exemplul din articol privind diferența legitimare-justificare. Se poate dumiri oricine. Chestiunea e că sunt încă neînțelegeri elementare. Retragerea în incultură și în istorie este falsă și doar îi servește pe cei care conduc fără legitimare. Legitimarea este numai prin voința cetățenilor – restul sunt povești. Articolul presupune multă logică – chiar interpretarea logică a vieții noastre. Felekan iarăși ne spune de pe siteuri cum cred unii că este lumea. Te înșeli Tulipane, trebuie și gîndit cu capul propriu, dacă putem. Dacă nu, să-i lăsăm pe cei care pot. Cînd tu nu poți, nu-i altul de vină.
Problema, cum o văd eu, este faptul că orice sofisticărenie înaltă asupra unei doctrine prăbușită în capul unui politician va provoca o reacție de tip”Hââ?!! Da, daaa, cum zice, pardon, hrr hrr, precum spuneați dvs la acest festin ideatic care deci dacă-mi dați voie să vă complectes…”samd,samd,samd.Una e că politeucul n-are nici o legătură cu doctrina, rădăcinile ei filozofice și orice afișează partidul ci e cu ochii24/24,7/7 pe ciolan, punct iar a doua, toți spun ce vrei să auzi și fac ce vor ei, restul fiind justificări goale.Cine are banul și interesul, conduce politică finanțe,armată și tot.Restul sunt iluzii.Neoliberalismul e postliberalism.În’47 liberalii o dădeau la pace cu comuniștii după ce și-au luat-o de la național-comuniști, care comuniști de toate felurile n-aveau nici o legătură cu propria lor ideologie.Azi au picat la pace și toți una sunt.Și n-au nici în clin și nici în mânecă cu nici o filozofie.Nu degeaba au moșit „postadevărul” adică tot ce spun ei, adevărat sau nu, e adevărat pentru că dacă spui invers, ți-o iei.Asta-i tot.
Păi bre,. Fără justiție nu ai stat de drept,.Fără stat de drept nu ai democrație,.Dar românu după PCR a inceput să creadă doar in armată și biserică, sondaj de altfel niciodată efectuat pe cinstite.. Deci de nu ai încredere in justiție sau in guvern ci preferi armata și biserică, ce fel de neam prost ești,.. și ce puii mei mai vrei ??
II….
De data aceasta, agresorii au fost America și Ucraina; iar Rusia (care se confruntă cu o amenințare și mai mare decât America în 1962) a impus aceeași cerere ca și JFK, dar dușmanii săi au fost/sunt națiuni agresoare hotărâte și clare – au refuzat să se conformeze.
De ce ar susține cineva că permiterea Statelor Unite să își plaseze rachetele la doar 511 km (la o distanță de 5 minute de zbor de rachetă) de Kremlin nu ar constitui o agresiune din partea SUA și a Ucrainei împotriva Rusiei? Permiterea aderării Ucrainei la NATO ar acorda guvernelor SUA și Ucrainei, dreptul de a plasa rachete americane, la 511 km de Kremlin – lucru pe care niciun guvern rațional al Rusiei nu l-ar permite vreodată.
Precedentul ‘Criza rachetelor cubaneze’, admite că Rusia are dreptul de apărare națională, prin a cere ca Ucraina să nu fie NICIODATĂ admisă în NATO. Acest lucru este ceea ce SUA, alianța sa militară anti-rusească din NATO și actualul guvern ucrainean refuză să recunoască.
La 17 decembrie 2021, Rusia a cerut, atât din partea SUA, cât și din partea alianței sale militare anti-ruse NATO, promisiuni în scris, că Ucraina NU VA FI ADMISĂ ÎN NATO. La 7 ianuarie 2022, atât America, cât și alianța sa de agresiune, NATO, au spus nu.
Acest lucru i-a lăsat Rusiei fie opțiunea de a capitula în fața Americii și a NATO-ului său, fie de a invada Ucraina pentru a împiedica acel agresor – America – să facă, în esență, ceea ce JFK obținuse ca Uniunea Sovietică să facă: să accepte cererea extrem de rezonabilă (de fapt necesară) a unei mari puteri mondiale care se apără și să promită că nu va permite NICIODATĂ intrarea Ucrainei în NATO.
Astfel, America (și al său NATO) a forțat Rusia să invadeze Ucraina, ca Rusia să împiedice un ‘șah mat’ nuclear din partea regimului american. Agresorul în acest caz este America – NU Rusia.”
Și apropos de justificarea și legitimarea din titlu :
„Invazia Rusiei în Ucraina la 24 februarie 2022 ar putea fi considerată legală în conformitate cu dreptul internațional:
Nimeni nu susține că președintele american John F. Kennedy nu ar fi avut autorizația legală internațională de a invada Uniunea Sovietică, dacă Uniunea Sovietică și-ar fi amplasat rachetele cu focoase nucleare în Cuba, la numai 1821 km de Washington DC. Toată lumea a recunoscut că, dacă Uniunea Sovietică și Cuba ar fi făcut acest lucru, ar fi constituit un act de agresiune împotriva Statelor Unite, deoarece acele rachete s-ar fi aflat atât de aproape de centrul de comandă al Americii, din Washington DC, încât ar fi permis un atac nuclear fulger al Uniunii Sovietice, atât de rapid încât ar fi putut împiedica comandamentul strategic al Americii să recunoască atacul la timp, pentru a-și lansa propriile rachete de ripostă.
Acesta este principiul conform căruia orice mare putere mondială are dreptul de autoapărare națională, de a interzice oricărei națiuni limitrofe să permită amplasarea de armament și forțe ale unei mari puteri mondiale ostile acestei mari puteri mondiale, pe teritoriul acelei națiuni limitrofe.
În timp ce Cuba se află la 1821 km de Washington, Ucraina se află la doar 511 km de Kremlin. Cinci minute de Kremlin ar fi atât de aproape, încât ar însemna game-over (sfârșitul jocului) pentru Rusia, șah-mat din partea SUA.
JFK a cerut atât Cubei, cât și Uniunii Sovietice, ca NICIODATĂ să nu fie amplasate rachete sovietice în Cuba, iar Uniunea Sovietică a promis apoi că se va conforma acestei cerințe de securitate națională a SUA; astfel, cel de-al treilea război mondial a fost evitat.”
A scoate Religia din această ecuație filosofică este echivalent cu a-i vorbi orbului despre frumusețile naturii.
Va reuși să și le închipuie, dar nu se va bucura niciodată de ele !
Filosoful britanicJohn Locke (1632–1704) a spus foarte bine,că legitimitatea politică derivă din consimțământul popular, explicit și implicit al celor guvernați: „guvernul nu este legitim decât cu consimțământul celor guvernați.”
Filosoful german Dolf Sternberger (1907-1998) spunea odata că „legitimitatea este fundamentul unei puteri guvernamentale care este exercitată, atât cu conștiința din partea guvernului că are dreptul de a guverna , și cu o oarecare recunoaștere de către cei guvernați a acestui drept”
Exceptionalul politolog american Robert A. Dahl (1915-2014) a explicat legitimitatea ca un rezervor: atâta timp cât apa este la un anumit nivel, stabilitatea politică este menținută, dacă scade sub nivelul cerut, legitimitatea politică este pusă în pericol”
Oficiul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului al Înaltei Comisii (OHCHR) a stabilit standarde pentru ceea ce este considerat „bună guvernare”, care includ atributele cheie: transparență, responsabilitate, responsabilitate, participare și receptivitate la nevoile oamenilor
In finalul platitudinilor de mai sus , ar trebui sa citez un aforism de Franz Kafka:”Un cretin e un cretin.Doi cretini sunt doi cretini. Zece mii de cretini formeaza un partid politic”
Pe de alta parte Platon spunea „daca nu ne implicam in politica vom ajun ge sa fim condusi de inferiori”
Pe cine sa mai crezi…
Asimetria deciziilor este un factor ce defineste nu numai Capitalismul dar si Economia de Piata ce ofera sanse egale tuturor(sa nu confundam simetria cu oferirea egala a sanselor ) dar care din motivele binecunoscute aceste sanse nu pot fi atinse , ca si rezultat final ,de toata lumea . O societate total simetrica nu exista .Nici macar Comunismul ,ca si societate presupus egalitarista ,nu a reusit sa faca asta si din acest motiv doar conducerea de Partid si membrii ei s-au numit a fi comunisti societatile raminind socialiste .Legitimarea este o modalitate de obtinere a parcursului unic ,ce contine decizia oferita de dreptul comun pus in slujba Uniunii si nicidecum cel care favorizeaza eventualele comunitati de cetateni ce ar dori sa foloseasca ,in scop propriu, avantajele date de puterea obtinuta in urma alegerilor . Cu totii (tarile membre UE)trebuie sa ajungem(suntem in plin proces de transformare ) in momentul in care repectarea dreptului comunitar reprezinta esenta existentei natiunilor parte a UE si nicidecum un factor destabilizator asa cum gresit motivat incerca unii sa prezinte lucrurile .Dreptul si respectarea lui uneste si nu dezbina .Termenul de suveranitate politica nu exista .Suveranitatea nationala este solutia atita timp cit notiunea este corect inteleasa si corect interpretata .Uniunea Europeana ne ofera tuturor natiunilor partenere siguranta existentei Statului numit ,in cazul nostru , Romania si respectarea granitelor in marja lor actuala ca parte a unor decizii de DREPT luate la un moment istoric dat .Suveranitatea nu inseamna sa nu tii seama de existenta altora si sa te prevalezi de trecutul tau istoric in dauna altora ce ar putea face si ei la fel la un moment dat asa cum vedem ca face Rusia lui Putin acum .Suveranitatea nationala nu include doar suveranitatea etnica ea este parte a unui intreg ce cuprinde prezentul fara a putea fi ghidata de trecutul istoric al natiunii
II. Până la un punct pe care nu-l ştim pentrucă el este în individ şi nu neapărat în individul ca formă recunoscută la nivel general. Conştiința de sine rămâne permanent trează ca o ultimă redută dar cât de mare ar putea fi aceasta şi cât de puternică dacă mai este şi singulară? Ştim că aceasta nu se pierde oricât de mic sau mare ar fi grupul, în schimb, ceea ce se pierde, este voința şi puterea de a acționa. Faci ce ți se cere sau, prin imitație, faci ce face grupul. Se pare că lumea s-a organizat mai mult pe criteriul rațiunii de grup şi mai puțin pe cel de tip individual, chiar dacă influențele unor indivizi au continuat să se manifeste mai pregnant, în raport cu alții. La rândul lor, pe lângă altele, dimensiunile grupului au devenit criteriu organizatoric în raport cu alte grupuri, mai mult decât valoarea rațiunii unui grup sau altul şi uneori, a indivizilor conținuți. Să presupunem că ne-am asuma toți cititorii, întregul eseu al Domnului Marga. Ar schimba asta, ceva semnificativ în felul de a fi al fiecăruia dintre noi? Prea puțin. Dar al grupurilor din care facem parte? Nu, pentrucă nu se cunosc între ele însă putem să presupunem că cei care l-am citit, deşi suntem, teoretic, un grup mai mic sau mai mare de necunoscuți am putea ifluențața alte grupuri într-o anume direcție? Nu prea, dar dacă în structura lui ar fi fost inserat în mod clar şi explicit un scop sau un obiectiv comun? Probabil altul ar fi fost efectul. (A nu se înțelege de aici că nu-i recunosc valoarea.)
Uniunea Europeana este o structura superstatala ce uneste si nu una care dezbina .Desigur toate acestea nu se pot face peste noapte .Suntem insa parte a unei intelegeri ce si-a dovedit rezilienta .Urmatorul pas ce ne-ar aduce Fedealizarea (deja deciziile militare se iau la NATO si cele socio economice la Bruxelles)este de preferat singularizarii .Vedem ce pateste, chiar acum, Ungaria si de ce nu chiar Austria . Mindria de a fi roman trece si pe la Bruxelles ca de Moscova banuim ca ne-am cam saturat .
Cum bine stim cu toaii relatia eu-tu este modelatoare ea devenind cu totul altceva atunci cind aceasta relatie transforma simplul EU in „marirea mea ” punind in centrul tuturor lucrurilor eul fara a mai tine cont de celalalt numit TU.Marirea mea devine dorinta personala a fiecaruia de a elimina pe cel numit TU cel putin la nivelul inteligentei .Astfel TU devine modelatorul in sensul negativ al lucrurilor .Rationalitatea nu este altceva decit o alta forma ce contine dorinta sentimentala a eului fiecaruia de ai fi mai bine .Rationalitatea nu este decit o dorinta si nicidecum un adevar .Confirmarea , ca modalitate de a afla adevarul ,are in componenta multiplele ei forme ,unoeri devenite brutale , ce oferea individului dreptul de a detine , temporar , adevarul .Dreptul are in componenta si nevoia de disciplinare a individului dar totul se face proportional functie de abaterile individului de la regulile deja stabilite in societate .UE ne-a arat foarte clar forta dreptului ce elimina dreptul fortei . Ideologiile sunt de veacuri suupse fortei dreptului chiar daca incercari de destabilizare au mai fost si vor mai fi ele nu sunt majoritare si nici macar purtatoare de influente negative atunci cind forta dreptului sta la baza tuturor deciziilor nationale ce implica decizia luata de catre alesii neamului(Parlament ).Ideea de„ birocratii vaste” exista in concordanta cu extinderea puterii natiunilor ce „impreuna ” isi doresc a-si fauri un viitor comun .Dorinta de putere data de „Unire ” este omeneasca si ea , daca este bine gestionata , asa cum vedem ca se intimpla in Uniunea Europeana ,ofera siguranta si bunastare unor natiuni devenite intelepte dupa ce timp de zeci sau chiar sute de ani s-au razboit , inutil, unele cu celalalte . Urmeaza
Teoria ca teoria, practica ne omoara! Degeaba avem principii și legi bune daca nu avem organe sa le aplice! Până și ordonanța „trenuleț personal-interregio” e plina de excepții de la legile in vigoare, adicatelea o gașcă de vreo 22 de miniștri trădători de neam și țară încalcă legile cu bună știință! De ce? Fiindcă sparlamentul in ansamblu permite încălcarea legilor votate de parlament, adicătelea își taie craca de sub picioare ca sa fure ei liniștiți! Una votează poporul, altceva fumează guvernul! Niste mafioți care se „sacrifica” pentru interese străine și personale! Scapă cine poate! Ce mai contează onoarea când cetățeanul care merge la vot este dat de pamând de șmecherii din vârful bucatelor!
„Ius valachicum” o creatie originala romaneasca (Legea tari/Justificare și legitimare de tip romanesc) …
Jus valachicum ori Ius valachorum, astfel spus, ,,dreptul romanesc”, este sistemul de reglementare obisnuielnica de obste, incepand din perioada de descompunere si de formare a statelor feudale romanesti si pana la formarea, cristalizarea acestora ca state tipic feudale. El este rezultatul mai indelungat al dezvoltarii istorice, cum este si istoria poporului nostru.
Datorita situatiei concrete a Tarilor Romanesti, datorita vechimii vietii sociale pe teritoriul lor, Cutuma a fost principalul izvor de drept cu sens formal, legile fiind foarte rare.
Cutuma a fost cea care, in principal a reglementat relatiile sociale din societatea timpului respectiv. Obiceiul stravechi, dreptul nescris, legea tarii, dreptul cutumiar a constituit un ansamblu de reguli cutumiare conturate sub forma de reguli arhaice de conduita si convietuire sociala, incepand din perioada prefeudala si pastrate aproape intacte pana in perioada feudalismului.
Dreptul romanesc nescris s-a format in cadrul unui lung proces istoric, avand ca principal izvor normele cu caracter social existente pe teritoriul romanesc al populatiilor trace si indeosebi a geto-dacilor. La baza dreptului romanesc gasim elemente proprii, originale, care sunt un produs al spiritului popular, idei impuse de necesitatile convietuirii membrilor comunitatii romanesti respective.
Dupa cum etnogeneza romanilor si formarea limbii au fost unitare pe intreg cuprinsul etnic roman, tot asemenea au fost unitare pe intreg teritoriul etnic romanesc si normele dreptului obisnuielnic romanesc in cele trei tari romanesti: Transilvania, Muntenia, Moldova. Asadar, nu putem face o separatie arbitrara intre Ius valachicum pentru Transilvania si obiceiul pamantului pentru celelalte zone romanesti. Este unul si acelasi lucru.
I E frumos că putem explica totul prin cuvinte şi rațiune, prin înşiruiri logice dar ignorăm mai totdeauna faptul că, lipsa ori întreruperea multor şiruri logice nu are ca efect imediat şi oprirea cursului real al vieții. – Cu o singură excepție.- Viața este aşadar o forță mult mai puternică şi se poate manifesta în mod coerent chiar şi dincolo de logica noastră continuă, întreruptă, fragmentată sau lipsită de coerență. Conştiința şi voința fiecăruia reprezintă un aspect, o stare volatilă a ceea ce este individul în ansamblul său iar în raport cu acestea, el poate rămâne o imensă necunoscută chiar şi față de el însuşi. Sinele, individul şi individualitatea nu prea par a fi una. Atâta timp cât starea sinelui este influențată sau determinată de situații şi stări exterioare, mai mult decât tot ceea ce provine dintr-o sursă interioară numită conştiință, voință, putință, rațiune individuală, etc. am putea spune că indivizii aşa-zis unici sunt sume de indivizi ce foarte bine, într-o interpretare neuzuală pot fi considerați mici sau mari colectivități. Cu toate acestea, niciodată un individ nu are o dublură recunoscută ca atare în mijlocul oricărei colectivități oricât de mici. Asta înseamnă că individualitatea fiecăruia se pierde sau se poate pierde cu uşurință în omogenitatea unor grupuri iar consecințele, minore sau majore apar prin integrarea şi manifestarea individului în grup, timp în care, cea de individ este mult diminuată? Nu ştim dacă omogenitatea este şi obligatorie dar procesul cam este. Prin comparație cu grupurile mari şi foarte mari, individul îşi poate pierde propria individualitate? Se pare că da.
dl. Marga nu mentioneaza instrumentul-cheie in orice legitimare: bunul simt natural si logica formala; e cam greu sa afirmi serios legitimitatea „lucrului gata facut” daca el are la baza incalcarea drepturilor naturale (ex. viata, sanatate, demnitate, proprietate necontestabila logic) ale altuia; poti vorbi de realitate, dar nu de legitimitate
Scărpinături la ureche pe după ceafă sau să ne piardă. Ce trebuie făcut?
Obiceiul Pămîntului/Legea Străbună/Legea valahă (ius Valachicum, Statuta Valachorum, Vlach Jog, Ius Volachie, Antiqua et Approbata Lex Districtum Volachicaliu Universorum, Lex Olachorum, Ritus Volachie, Modus Olachorum, Mos Olachorum, Volachorum Antiqua Let et Consuetudo)
In primul rand ar trebui sa fie … legitimarea prin dreptul VECHIMII ISTORICE a unui popor MAJORITAR asupra TARAMULUI sau geografic ANCESTRAL de existenta. Adica, fiecare popor cu taramul sau de bastina, asupra caruie este indreptatit dpv. legal.
Precum Romania. Taram locuit sedentar si continuu (dpv. istoric, cultural si spiritual/de peste 8000 de ani) de catre un acelasi popor majoritar (dpv. genetic/de peste 8000 de ani, din Eneolitic si pana astazi).
De ce a secretizat Ministerul Justiției numele fondatorilor și conducătorilor celor 90.000 de asociații și 16.000 de fundații din România, in martie 2022 ? E legitim?Nu cred..
In primul rand ar trebui sa fie … legitimarea prin dreptul VECHIMII ISTORICE a unui popor MAJORITAR asupra TARAMULUI sau geografic ANCESTRAL de existenta. Adica, fiecare popor cu taramul sau de bastina, asupra caruie este indreptatit dpv. legal.
Dar cum, niciodata acest principiu de legitimitate nu a fost respectat, prin migratii si mutari de populatii, am ajuns la BABILONIA actuala dpv. politic si juridic.
Cea mai nociva forma de legitimare … este cea de la „masa verde” … „realismul politic” american de azi, care propune considerarea punctelor de vedere DOAR ale supraputerilor de care depinde pacea lumii ca parte a abordării situațiilor istorice.
Acest principiu a fost aplicat si la sistemul westphalian/1648, bazat pe suveranitatea națională (inteleasa ca o entitate politica reprezentata de o guvernare centrala(?)/centralizata(?) ), dar doar post-factum militar. De ex. Transilvania condusa de o guvernare centrala (dpv. politico-militar) dar nemajoritara (dpv. populational). Deci neligitima (dpv. istoric).
Sistem care a dus la revolutiile nationale din 1776, 1789, care au dus la Imperiul „European integral” a lui Napoleon.
Sistem care a dus apoi, la „restauratia imperiala nociva a pacii din 1815, care la randul sau a dus la WWI si WWII.
Aplicarea „dreptului internațional”, care este echivalat cu acordurile semnate de state este si el doar post-factum militar si apoi juridic … inghetand o situatie „de facto” intr-o situatie de pace „de jure”.
… mai ar fi multe de comentat … Incurca-i drace ? … sau mai bine zis … Încurcate sunt căile Domnului …
Sfântul Apostol Pavel spunea: „Cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?” iar înţelepciunea populară întăreşte această afirmaţie cu vorba:”încurcate sunt căile Domnului”. „Încurcate” în sensul de neînţelese, sau foarte complicate pentru ca mintea noastră să le priceapă.
Jandarmii te pot legitima sau doar poliția? Ce poți face dacă ești condus la secție și amendat pentru refuz de legitimare? Poți fi amendat pentru simplul fapt că nu ai buletinul la tine? Care este diferența dintre refuzul de legitimare și împiedicarea legitimării? Te poti legitima la un polițist în uniformă sau si la un prost în civil? Există vreo reducere la plata amenzii?Amenda este deductibilă?
Atatea intrebari legitime, dar mai intai sa lamurim diferenta dintre legitimitate si legitimare
Părerea mea e că neoliberalismul este emanația unor proști care n-au înțeles liberalismul ca de altfel orice neo . ” Eu nu sunt ca ăia ci sunt mai cu moț”. E lumea plină de moțați proști, totdeauna a fost așa și de-asta eu nu înțeleg de ce vă tot căzniți voi filozofii sociali să puneți toate aiurelile într-o categorie cu nume care n-are nici un conținut clar.
Cât despre drept, mai bine rămânean la cuvântul dat și mai ales la bunul simț și poate n-am mai fi avut atâți demenți care au spus ” statul sunt eu” și a întocmit dreptul cum i-a picat lui mai bine.
Procesul de la Caracal …butoiul miraculos …un creuzet care sfideaza legile fizicii …vi se pare corect :)?
O scrisoare deschisa …sefului statului esuat …Se poate …:)???