Justiția franceză suspendă ancheta care îl viza pe Sarkozy

Curtea de Apel a suspendat marți ancheta care îl vizează pe fostul președinte Nicolas Sarkozy, suspectat că a încercat să obțină de la un magistrat informații într-un dosar judiciar în care este implicat, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată de acest dosar.

Decizia președintei camerei de instrucție nu a fost motivată și nu poate fi atacată cu recurs. Aceasta îi oferă un răgaz lui Nicolas Sarkozy, chiar dacă rămâne inculpat.

De asemenea, decizia intervine la doar câteva zile după oficializarea întoarcerii în politică și anunțarea candidaturii lui la președinția partidului său, Uniunea pentru o Mișcare Populară.

Fostul președinte francez și-a anunțat săptămâna trecută revenirea în viața politică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.