Ei au lucrat bine, noi sîntem de vină

K. Iohannis, 10 zile de campanie electorală în favoarea „Guvernului Meu”

În fiecare zi, în presă apar noi informaţii despre căderea cîte unui spital sub lovitura Coronavirusului. Din ce în ce mai mulţi medici şi asistente medicale îşi anunţă demisia sau intrarea în concediu, de teama că, din lipsa echipamentului minimal de protecţie, riscă să-şi îmbolnăvească familiile. Cu toate acestea, aşa cum a spus în ultima sa declaraţie de presă dată azi în faţa prompterului, Klaus Iohannis spune că „autoritățile au lucrat foarte serios”. Doar cetăţenii sînt infractorii care încurcă autorităţile şi, cum spune acelaşi Klaus Iohannis, „aceștia vor fi amendați, pur și simplu”.

Această optică ciudată pentru un preşedinte m-a determinat să revăd declaraţiile sale din ultimele zile şi am constatat cu surpriză că declaraţia de azi (miercuri) nu este deloc întîmplătoare, ci are un punct de plecare bine definit şi un scop clar: campania electorală pentru „Guvernul Meu” şi, implicit, pentru PNL!

Totul a început în ziua de 23 martie 2020, adică acum zece zile, cînd, speriat de acuzaţiile din spaţiul public la adresa guvernului, referitoare la lipsa echipamentelor minimale pentru medici şi personalul medical, care au dus la îmbolnăvirea acestora şi închiderea primelor spitale, Klaus Iohannis a decis să se implice în salvarea imaginii partidului său. Iată ce declara în 23 martie 2020:

În aceste momente dramatice, cu atât mai reprobabile sunt încercările unor politicieni, inclusiv aleși locali, de a folosi criza generată de noul coronavirus în bătălia electorală. Nu este momentul răfuielilor politice! A încerca să cîștigi capital politic în aceste clipe denotă un cinism înfiorător și o lipsă de responsabilitate de neimaginat”.

Declaraţia, în sine, este una corectă, căci numai de răfuieli politice nu este nevoie în această perioadă cînd sîntem ameninţaţi de acest duşman nevăzut care este virusul Covid-19.

Numai că preşedintele Iohannis se referea doar la cei din Opoziţie, care acuzau atunci guvernul că nu face ce trebuie pentru ca medicii să lucreze în condiţii de siguranţă. De aceea, a şi luat decizia să se implice direct pentru salvarea imaginii „Guvernului Meu”. Adică, să facă exact ceea ce acuzase în declaraţia de mai sus, încercînd „să cîştige capital politic”, chiar dacă, aşa cum spunea domnia sa, acest lucru „denotă un cinism înfiorător”.

Ei, bine, după numai o zi, toate declaraţiile sale publice (cu o singură excepţie, cea de dinaintea unei şedinţe-video a Consiliului Europei) au avut un numitor comun: AUTORITĂŢILE AU LUCRAT BINE, chiar dacă lucrurile merg din ce în ce mai rău, aşa cum arată statisticile! Pentru demonstraţie, iată pasajele din declaraţiile sale de presă care susţin această idee (citatele sînt preluate direct de pe site-ul Preşedinţiei):

– 25.03.2020: „Am putut să constat că la nivelul Guvernului există multe proiecte foarte bune. Există foarte multă implicare și dorință de a rezolva problemele în așa fel încât și românii, și firmele românești să treacă cât se poate de bine prin această criză”.

– 28.03.2020: „Și, în acest sens, îi asigur pe români că suntem pregătiți acum, dar în continuare vom lua măsurile pentru a fi și mai bine pregătiți. Oricât de pregătite ar fi autoritățile, și sunt bine pregătite...”

– 30.03.2020: „Autoritățile și-au făcut treaba. Există norme în vigoare. Acum depinde de noi, de noi toți să le respectăm!”

– 31 martie 2020: „Iată, deci, autoritățile își fac treaba și vă rog pe toți să ne facem treaba fiecare așa cum se cuvine și fiecare român să respecte normele de igienă, normele de distanțare socială, așa cum au fost solicitate de autorități”.

– 01.04.2020: „Am discutat ce s-a făcut bun până acum, cum s-a făcut, și am pus un accent foarte clar și ferm pe ceea ce se numește impunerea legii. Pot să vă spun că autoritățile au lucrat foarte serios și în acest domeniu. De la începutul epidemiei, s-au dat peste 78.000 de amenzi. Deci peste 78.000 de contravenții au fost constatate de autorități”.

Aşadar, după ce a constat în 23 martie că „a încerca să cîștigi capital politic în aceste clipe denotă un cinism înfiorător”, Klaus Iohannis, în fiecare declaraţie publică ce a urmat, într-un limbaj ce donotă un vocabular cu foarte puţine cuvinte, face exact acelaşi lucru pe care-l condamna atunci cînd se referea la adversarii politici ai săi şi ai PNL!

Ce înseamnă asta? Desigur, că, odată căzută ideea sa dragă cu anticipatele, Preşedintele pare acum preocupat ca nu cumva, din cauza neregulilor din gestionarea crizei Coronavirusului, PNL să-şi piardă capitalul electoral avut pînă la sfîrşitul anului trecut.

Ca atare, folosindu-şi cota personală de încredere, vrea şi dumnealui „SĂ-ŞI FACĂ TREABA”, cum spune în toate declaraţiile de mai sus despre „autorităţi”, adică să facă o campanie zilnică în favoarea „autorităţilor”, deci în favoarea „Guvernului Meu”!

Ce înseamnă asta, deci? Exact ce spunea Klaus Iohannis în 23 martie: „A încerca să cîștigi capital politic în aceste clipe denotă un cinism înfiorător și o lipsă de responsabilitate de neimaginat”!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11
Ion Spânu 1818 Articole
Author

19 Comentarii

  1. Este clar pentru oricine: scaunul e pentru nimeritul ales si nu stampilat la vot! Daca era votat real, nu se dezlantiua in asa hal, se temea de pierderea scaunului in orice clipa a zilei si noptii! L-ati vazut stresat sau agitat privind scaunul in astea aproape doua mandate ca sa putem gandi si analiza altfel?!

  2. Parca isi manifesta cinismul teuton pentru prima oara? Nu numai Cinicul suprem depune eforturi disperate, scabroase sa apere administratia rusinii nationale. La aceasta opera achieseaza intreaga medie securista si ieri seara la televiiunea basita a raspopitului a fost invitata special creatura intitulata Pielicica Psoriazis, mare falsificatore nationale de opinii care alaltaieri a dejectat in miazme scatologice ultima provocare ordinara, plasarea sefului onorific GEG peaproape de 47″, adica intreind sufragiile reale. Nimeni din platou, nici macar celebrul basist legendat antibasist Ciuciuvica nu a scos o vorba, el galagiosul vechi combatant, ofiterul coordonator al lui Emilutz Tzapul, nimeni nu i-a dat peste bot lui Pielici-cacare se contrazicea singur punand alaturi in procente NEMULTUMIREA ROMANILOR fata de modul cum se combate corona de peste 80%, cu 47% „multumirea” fata de prestatia sefului onorific GEG. Constient ca patineaza pe o ghiatza subtire, Pielicipa a schimbat vorba dand sentinte „teoriilor conspiratiei…chineze”!? Asta e la fel de infectat precum camarazii lui mai marunti de pe forum, „Alcibiade.Batracianul din Balta Brailei”, „Tica” losia sa si „Plebsweiss”,fost „Lup bavarez”
    impaiat si depus la Muzeul Dzerjinski din Ljubianka cu coltzii ranjitzi…

  3. Asta isi da cu stangu-n dreptu, singur. DACA autoritatile lucreaza bine, NU se ajunge la amenzi. Sa te lauzi ca ai dat multe amenzi, inseamna, de fapt, sa te auto-acuzi. Amenzi se dau cand masurile sunt atat de proaste, incat nu pot fi respectate, sau cand masurile nu au fost aduse la cunostina TUTUROR cetatenilor, astfel incat sa fie cunoscute, caci, necunoscute fiind, nici nu pot fi respectate, sau cand autoritatile NU au facut tot ce trebuia pentru ca masurile SA POATA FI respectate.
    Este ca profesorul care se lauda ca da multe meditatii, el nestiind ca elevii profesorului CU ADEVARAT BUN nu au nevoie de meditatii.
    Eu cred ca johanis stie ce spune numai atunci cand tace. Cand deschide gura …

  4. Astept clipa cand D-l Presedinte va pronunta celebra fraza ; CORUPTIA UCIDE !
    Parca mai ieri era in razboi declarat cu PSD -ul ,cand a semnat armistitiul ?
    Culmea , a ajuns sa vorbeasca de cinism ,face apel la solidaritate ,acum dupa ce s-au
    pierdut cca 2 luni de pregatire si dotare pt. lupta anti Covid 19 , cu obsesia alegerilor anticipate !
    Vorba aceea celebra de la revolutie ; Orban fa-te ca lucrezi !

  5. Din balalaica e usor!Hai,toti fraierii,sho pe cuvinte goale…

  6. pacat,daca era dna dancila ,inchidea demult granitele cu italia,spania si pristina.

  7. Iohannis, un ins deloc empatic cu țara… lui, un ins cu un limbaj extrem de sărac,
    care spune mereu că-și face „treaba”. Un om mărunt pentru vremurile pe care le traver-
    sează România. Doamne, câtă lume au păcălit el și generalii ăia premiați
    imediat după ce a fost „înscăunat” a doua oară preș. Nu e respectuos să folosesc
    prescurtări, dar, câteodată, este momentul perfect pentru așa ceva. Iohannis, doar un
    preș.

  8. Adevarat spuneti in articol Iohanis este ridicol si loveste ca bolovanul in viata cetatenilor :”În fiecare zi, în presă apar noi informaţii despre căderea cîte unui spital sub lovitura Coronavirusului. Din ce în ce mai mulţi medici şi asistente medicale îşi anunţă demisia sau intrarea în concediu, de teama că, din lipsa echipamentului minimal de protecţie, riscă să-şi îmbolnăvească familiile. Cu toate acestea, aşa cum a spus în ultima sa declaraţie de presă dată azi în faţa prompterului, Klaus Iohannis spune că „autoritățile au lucrat foarte serios”. Doar cetăţenii sînt infractorii care încurcă autorităţile şi, cum spune acelaşi Klaus Iohannis, „aceștia vor fi amendați, pur și simplu”, foarte bine prezentata realitatea in acest text .

  9. „Țara, Germania, a fost în alertă maximă încă din Ianuarie, potrivit profesorului epidemiolog Marilyn Addo: „Am avut timp să ne pregătim. Am avut grijă deosebită încă de la primele cazuri care au apărut”. Noi aveam „distrugem PSD, alegeri anticipate”.

  10. El este multumit de cum actioaneaza Guvernul Meu.
    La fel de multumit ca si de toate nulitatile canaliile si escrocii pe care i-a cocolosit pe langa el pana acum din cauza ca l-au pazit sa nu intre in puscarie ptr uzul de fals in cazul celor doua imobile dobandite cu acte falsificate, ptr retrocedarea ilegala a celor 60 de imobile catre FDGR si pt refuzul de a inapoia cei 320 000 E dobanditi din chiria incasata ilicit…..[Leo]

  11. Oricum Johannis bicuieste un cal mort cu mobilul care tot suna in sacul menajer si bagat la morga! El mai ramane in „sa” fiindca este sustinut prin sfori de „agenturili” straine, dar PNL-ul si-a dat ultima suflare sub conducerea „generalului”! Cica, nu mor caii cand vor cainii! In cazul acesta, maxima nu se aplica ca, cainii de rasa sunt in carantina. Succesuri liberali care nu o sa mai fiti votati nici de cainii maidanezi scosi la plimbare de valul de frig din Bucovina!

  12. Îi vedeti p-ăia din poza ?Ei sunt vinovații principali pt catastrofa în care se afla acum România.În loc sa ia în serios avertismentele OMS ,în loc sa ia în serios tot ce pățește Italia și Spania unde sunt și milioane de romani,ei erau preocupați de manevre neconstituționale pt a provoca alegeri anticipate.Ei sunt de vina pt nenorocirea în care se afla țara, ei sunt de vina că nu au anticipat ca romanii vor fugi din zonele roșii/galbene cu tot cu covidul înfipt in ei si vor aduce virusu-n tara așa cum italienii din nord au fugit în sud și i-au nenorocit și p-ăia.Demisiile medicilor,asistentelor, reprezintă urmarea fireasca a lipsei de masuri pt a li se asigura medicilor un minimum necesar pt a intra in lupta cu covidulul.Nu m-ar mira ca în următoarele zile sa asistam la demisia în masa a personalului medical pen’ca nu e normal sa fii trimis la război în curu gol doar așa ca sa devii un erou mort.Voi ăștia care-i acuzați pe medicii demisionari, dacă nu sunteți în stare sa muriți pt alti oameni, taceti dreacu din gura!Au medicii obligatia contractuala sa moara in timpul serviciului din lipsa de manusi, masti si combinezoane?E misto sa de dai curajos din fotoliu!Hai sictir!Toți ăia care scrieți aici o faceti pt.ca un medic ,cândva ,v-a scos din boala!Ei sunt mana lui dumnezeu pe pământ dar nu sunt Isus Cristos!

  13. „Din două una: sau eşantionul folosit de Pieleanu a fost pus la dispoziţie de aparatul de propagandă de la Cotroceni, sau poporul ăsta e un popor de imbecili. Să nu-ţi dai seama că Guvern = Iohannis şi că nimic nu mişcă în instituţiile de forţă fără binecuvântarea lui Iohannis, deci, în consecinţă, că Iohannis e, de departe, principalul vinovat pentru lipsa de măsuri eficiente de prevenţie… ” contele… Mai este un motiv, teama paralizeaza gandirea critica si determina nevoia de sprijin in sef. In plus, procentul mare de speranta la alegeri este remanent.

  14. „România are un număr mic de infectați nu pentru că Guvernul Ludovic Orban e mai bun decît Guvernul Trump sau decît Guvernul Macron, ci pentru că nu se fac testări suficiente. Și se întîmplă asta nu pentru că n-ar fi instrumente, ci pentru că e interes electoral să nu crească numărul de infectați și de decedați. Din punct de vedere medical, această politică voluntară de reducere a numărului de testări pentru a avea cît mai puțin infectări e criminală.” Cristoiu

  15. „exista multe proiecte bune””un proiect bun” al autoritatii din varf Iohannis + Orban este sa nu faca teste rapide ,”proiect bun”ce a dus la imbolnavirea a 357 cadre medicale !alt „proiect bun” este sa ascunda nr. celor bolnavi si al celor decedati!
    s-ar parea ca sunt mai multi in ambele cazuri!deci autoritatile,guwerneul prosgresist-sorosist „isi face treaba”decimand cati mai multi bolnavi si distrugand spitalele!MS prin Tataru, Hoaratiu Moldovan sunt mana in mana cu Orban L si Werner ,nu au nici-un cuvant de spus sau sunt complici,ai sect.privat-Cinismul si minciunile lui Werner nu vor salva de la cadere pnlul ,poate face mama campaniei electorale,sunt niste incapabili, profitori,manipulatori ,inconstienti, rauvoitori.Ei stiu ce interese servesc cu credinta,nu pe ale romanilor pe care ii prigonesc cu amenzi si-i expun pericolului prin organizare total haotica,la care se aduga lipsa fondurilor,materialelor pe care fiul securistului tortionar -Sica mandolina, ajuns in functie tras de par de Sas, nu le distribuie si nu le aduce .Bugetul alocat la Sanatate a fost diminuat mult,astfel incat cauza lipsurilor actuale este pnl.Orban Sica si Werner sunt raspunzatori de morti!

  16. De-a dreptul greţos, scârbos şi inconştient acest duşman al poporului român, care în ciuda tuturor evidenţelor îşi apără în faţa unei ţări întregi, echipa de ucigaşi profesionişti cu care vrea să distrugă România ! Vârfuri de lance Suceava, Arad, Timişoara, toate copleşite de oamenii lui vinovaţi de moartea unor cetăţeni români pentru care nu au făcut nimic timp de 4-5 luni de guvernare catastrofală !
    Închipuiţi-vă ce-ar mai fi zbierat ca un descreierat dacă ar fi făcut şi numai 10 % din ce au făcut ăştia, oamenii lui, cei din guvernul PSD !
    Iată că sloganul cu care ne-a umplut ecranele timp de 7 ani : Corupţia ucide ! s-a adeverit, numai că avându-i în plin plan pe favoriţii lui şi cu el în frunte ! Şi nu ca victime, ci ca făptuitori !
    Ruşine !

  17. Exact campanie face președintele susținut când mai pe față când mai discret de SRI tv:digi.tv.
    Lovitura o vor primi liberalii exact de la cei pe care s-au bazat ca să se instaleze la guvernare. Sunt sigură că sri, sie etc s-au acoperit de hârtii (Când au informat,pe cine etc) și le vor scoate când vor fi întrebați de parlament. Păpuși de manevrat găsești ușor, loc de muncă mai greu.

  18. Daca era un guvern PSD la putere, pana acum premierul si cativa ministri erau in beciurile procuraturii. Fara nici o gluma.

  19. Cota de încredere a lui Werner??
    A mai rămas cineva suficient de îndoctrinat politic ca să ”creadă” în salamul de Hermannstadt?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.