Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a declarat miercuri, la Târgu Secuiesc, că Uniunea este o formaţiune politică „credibilă” şi „predictibilă” şi că şi-ar dori ca un număr mai mare de români să voteze candidaţii săi la alegerile din acest an.
Liderul UDMR a fost prezent, miercuri, la festivitatea de lansare a candidaţilor UDMR Covasna pentru alegerile locale, desfăşurată la Casa de Cultură „Vigado” din municipiul Târgu Secuiesc.
„Când vorbim de alegerile locale, lucrurile sunt extrem de simple, fiindcă acolo contează omul, contează echipa, contează viziunea şi vedem că de foarte multe ori suntem votaţi şi de români (…) La parlamentare, lucrurile se complică de fiecare dată, fiindcă acolo noi am observat că există o barieră etnică, vrei, nu vrei, peste care se trece foarte greu. Avem voturi şi din partea românilor, dar încă nu aşa cum am dori. Eu aş vrea să fim votaţi şi de români, fiindcă suntem o organizaţie, o formaţiune politică credibilă şi nu vom abandona niciodată valorile şi pe cei care ne votează. Din acest punct de vedere, poate suntem cei mai predictibili din toată politica românească, dar eu cred că mai avem de aşteptat, fiindcă prejudecăţile, stereotipurile sunt foarte, foarte solide. Deci, dacă vrei să schimbi mentalitatea, se schimbă mult mai greu decât orice altceva şi de aceea, eu spun de fiecare dată, când căutaţi o formaţiune politică credibilă, atunci puteţi să vă uitaţi spre noi şi nu vă veţi înşela”, a declarat Kelemen Hunor, pentru Agerpres.
Acesta a mai spus, printre altele, că UDMR nu a uitat că a fost alungată anul trecut de la guvernare, dar că „nu ţine supărarea” şi ar dori să facă parte din viitoarea guvernare, deoarece „oamenii au nevoie de lideri care au soluţii la problemele comunităţilor locale şi ale României”.
„Nu e vorba de iertare, nu e vorba de supărare, fiindcă cetăţenii nu caută politicieni supăraţi. Ei n-au nevoie de politicieni bosumflaţi, politicieni care sunt supăraţi permanent pe cineva. Ei au nevoie de lideri care au soluţii la problemele comunităţilor locale şi la problemele României. Deci, din acest punct de vedere nu sunt supărat. Eu nu fac politică din supărare. Nu am uitat ce s-a întâmplat şi, bineînţeles, după alegerile parlamentare, când se va forma o nouă coaliţie, un nou guvern, fiindcă va fi o coaliţie, România se va guverna în continuare în coaliţie, atunci, dacă va fi posibil şi dacă vor fi condiţiile necesare îndeplinite, atunci şi noi vom căuta să facem parte din Executiv. Este o preocupare legitimă pentru orice om politic, pentru orice partid politic, pentru orice formaţiune politică”, a mai afirmat Kelemen Hunor.
Și la Călărași! Huuo jigodiilor maghiare care aveți toate drepturile din lume!
Avem destule gunoaie printre noi……[Rumburak]
Corectă dezvăluire! Citez „Aş vrea să fim votaţi şi de români””! Să înțeleg că nu ați fost votați de românii care s-au declarat sau, i-ați pus în lista magharilor din Romania fara să știe doar pentru calcul fixat la alegeri=măsluire sau înșelătorie?!
Există în Parlamentul Ungariei reprezentată minoritatea română? Dacă da, atunci când maghiarii vor vota această minoritate, prin reciprocitate, și românii vor vota minoritatea maghiară…
harghielienii e cu voi.
„Vrabia,MALAI viseaz”!!. La cat de SOVINI-iredentisti sunt colonistii hunguri din Transilvania de Nord,mai lipseste sa ne „pupam” cu ei.
Dragul nostru KELEMEN ,
daca in discursul d-stra il criticati pe Victor Orban si doriti ca estul Ungariei sa fie alipit de Romania atunci , noi cei 18 000 000 de votanti din Romania va vom vota oricind , cu siguranta.
Sunt destui români proști care votează UDMR pentru o mică sinecură. În județele unde UDMR nu are reprezentanți în secțiile de votare numesc români în schimbul măcar unui vot din partea acestora. Zeloșii românași care doresc și numiri viitoare aduc chiar două voturi pentru udemerea. Urmăriți voturile în județele unde nu există nici măcar miros de unguraș și o să vă minunați câte voturi obține udemereaua. Asta în complicitate cu pesedeaua. La reciprocitate în județele pline de ungurași unde pesedeaua nu are reprezentanți sunt numiți ungurași care votează pesedeaua. Avantaj net udemereaua, că e majoritari în doar câteva județe.
Eu chiar mă gândeam să-i votez, pe bune, dar l-am auzit pe KH spunând că Viktor Orban e un om cu viziune și mi-am dat seamă că nu au nici ei o coloană chiar dreaptă. Altfel îi consider mai pregătiți politic, maturi și cel mai adesea mai profesioniști decât PSD și PNL. Le-am apreciat calmul când au fost cu smintiții de usriști la guvernare. Au lucrat cum s-ar zice cu marfa clientului.
De acord sa votez UDMR. Cu condiția sa înceteze cu autonomia ținutului Cucuiesc, Pupăzesc etc și alte acțiuni ce produc discomfort oamenilor . Iar investițiile ce vin din Ungaria să fie aplicate tuturor romanilor de toate etniile. Da. Pentru că ungurii sunt mai serioși decât noi. Mergeți în Ungaria și vedeți diferența.
v-au votat romanii din Alexandria, Giurgiu, etc…
Domnul Kelemen, sunteți o formaţiune politică credibilă, și la „parlamentare” sunteți votaţi şi de români! …ARDELENI!
Padurarul sef pregateste mangleala de voturi cu tableta securista. Fura aia pentru unguri in toate judetele si el se va lauda ca l-au votat romanii.
propunem re-introducerea pedepsei capitale
si validarea de la caz la caz tot prin referenduum!
Vrabia Mihai Viteazul si Kelemul praznicul!
Au fost cateva momente politice cand domnul Hunor a fost impecabil, vezi luarea de pozitie fata de romanii din Ucraina! Probabil mai sunt si altele. In plus nu l-am vazut niciodata isterizandu-se sau jignind pe cineva. Un politician de apreciat, parerea mea.
Nu stiu sa existe in Ungaria o comunitate numeroasa de r omani.Iar acolo unde sunt chiar li se respecta drepturile. Doar loaze ca voi si politrucii va pornesc unii impotriva celorlalti.Ai uitat de macelul din Tg.Mures pus la cale de Iliescu in anii 90?
Dar cetatenii de etnie maghiara nu sunt romani? Sau sunt doar la drepturi, iar cand e vorba de obligatii sunt struti? Sa ne spuna cei care voteaza ca robotii ce a facut udmr pentru ei in afara de promisiunea de autoizolare? Traiesc mai bine decat romanii furati de mafia politica din care a facut parte si asociatia culturala udmr? Eu sper ca si ei sa voteze AUR, unul dintre putinele partide care ar guverna pentru toti cetatenii Romaniei.
Vreti sa fiti votati de romani? Desfiintati UDMR ca organizatie a minoritatii maghiare, infiintati un partid politic deschis tuturor cetatenilor Romaniei si veti fi votati si de romani. Pana atunci veti fi vazuti ca agenti ai Ungariei.
Voi nu vă considerați români, țineți doliu de Ziua Națională, vreți autonomie, dar vă doriți voturile românilor. Uitați-vă la celelalte minorități etnice și luați exemplu. Nici nu ar trebui sa existe o Uniune etnică. Aveți toate drepturile posibile, dar tot nu sunteți mulțumiți. Rușine!
Mă piticule, mă crăcănatule, diversiunea de la Tg. Mureș din 1990 a fost organizată de serviciile secrete maghiare! Umpluseră chiar și o RABĂ cu morți de la morgă îmbrăcați în haine bozgorești ca să acuze românii de genocid. Norocul românilor a fost că RABA a făcut pană și căcăciosului șofer bozgoraș i s-a făcut frică și a abandonat RABA în câmp.
@Viorica Bălteanu:nici nu se adunaseră încă „grupurile” în centrul Tg.Mureș(„scena”evenimentelor din 20 martie) și la Duna Tv Sutö Andras vorbea de pogromul de la Tg.Mureș(ca să nu mai vorbim că în momentele acelea la noi se știa că bietul Șutö e în spital,operat etc)-așa că rămân două interpretări:ori „pogromul” era pregătit de dinainte și avea doar nevoie de un „semnal” ca să înceapă,ori „eroul”nu era în spital,ci la Duna tv…nu mai vorbim de „aparițiile”prealabile de la tvr,a lui Domokos Geza și a lui Ion Iliescu,de ziceai că băieți sunt chiar furioși că la Tg.Mureș e (încă) pace și liniște-de ce nu se reiau acele momente,să vedem-cu ochii și mintea de azi-cum „lucrau” sforarii…
…toată vechea gardă de bolșevici școliți la Moscova pregătise „pogromul”…puteți găsi biografiile pe net,”numitorul comun” e vizibil…strigă
Stai linistit Hunor , SRI are grija sa fiti ,,votati ,,de romani.
ha ha ha ha
criminalul se intoarce mereu la locul faptei…
ce-ati zice de fapt despre tradare, s-ar impune reintroducerea pedepsei cu moartea?
Este o rugăminte de neîndeplinit, și de la cine? De la macacii dî India, de Batu can adusi, legati buchet în urma caiilor, în felul lor întipărit de a lua numai și nu de a da, să voteze cu cei care vor să interzică minciunea și tâlhăria? Ar fi contra firii!
Nu bre..NU !! Atunci nu mai e UDMR. Atunci ai borfași care se inghesuie și te conduce la fel ca pe restul de maimuțoi borfași..UDMR e curat și competent. Nu ai de ce te băga in troacă..și a te amesteca..
@ San. Evenimentele din Martie 90au inceput din 16, ziua de după sărbătoarea maghiarilor i a culminat in 19,. cînd au năvălit aduși in autobuse cei din hodac și ibănești, care au spart și distrus mai tot in ora,. A doua zi a fost protestul impotriva unor astfel de comportamente, care s-au finalizat prin bătaie generală cu cei iarăși aduși in autobuse, care la final au ars.
Nem problem/nem akarom … ca mai totdeauna s’a votat de’a valma .
Dara … ‘mneatale zici ce gandesti ? Yo … cre’ca nu !
Voi vretzi sa UCIDETZI Romanii shi nu doar in Romania ci toata „rasa Latina” cu care se lupta Maghiaroshi Arpad prin Bolivia.
De 30 ani ati dustrys Romania. Uraaa…. mongolilor.
bai ungure pe tine nu te votez!
daca era ORBAN al Ungariei .. pe ala il votam: ar fi alipit toata Romania la Ungaria (nu doar Transilvania) si punea in lagar ,la munca silnica,toti politicienii care au transformat de 30 ani Romania intr-o paraseala
adu-l pe acela in numele lui UdeMeReU 😀 si il votez eu
MARCEL CIOLACU KELEMEN HUNOR SI KLAUS IOHANNIS SUNT COMPLICI LA MUSAMALIZAREA UCIDERI TATALUI MEU IN SAT MUJNA NR 112 JUD HARGHITA . AU FACUT POLITICA DE STAT PENTRU MUSAMALIZAREA CRIMEI FACUTA LA COMANDA UNUI MILIONAR DIN GERMANIA SUB PROTECTIA POLITIEI ROMANE A PARCHETELOR SI A INSTANTELOR DE JUDECATA .MARCEL CIOALCU KELEMEN HUNOR SI KLAUS IOHANNIS AU FACUT FAPTE DE MUSAMALIZAREA A CERCETATI UCIDERII TATALUI MEU FAPTA FACUTA IN JUDETUL HARGHITA SUNT COMPLICI CU FAPTUITORII
V-au votat la greu la ultimele alegeri europarlamentare … in judete si localitati unde la recensamant se inregistrau 10-15 minoritari au aparut sute si mii de voturi astfel incat udmr a facut si trecut pragul prin frauda grosolana.
Pe vrema lui dragnia! Sa vedem cum in prezentu lui Ciolacu face udmr/ul din nou pragul cu ajutorul psd?!!
Organizatia extremista udmr NU are ce cauta in Parlamentul European !!!
Eu n-am să vă votez ca să vă înșurubați voi și mai bine în Transilvania!
Bine ma votez cu voi poate pica ceva! Da numai 1 data.
Ciocioline, zahar ceva?
Tu nu esti cetatean, ci tradator cu sange stricat. Halgas.
nu-i român? Cica ar vota cu udemereu, dar… Kooru-n doua luntrii.
Bă, elenule din pădure, bă har ghielene, tu nu poti fi conational cu mine!
Pai ați fost votați de olteni și de către comunități din Călărași , ai uitat ? Că de-acolo au venit niște nesperate voturi de la cetățeni români de origine romana , înnebuniți sa aibă un loc unde să învețe maghiara . PSD ul ajuta , dar dache Ilonka și Isvan baci nu merge la vot , că sa votez UDMR ul , atunci nici dacă de 100 de ori PSD mai atașează in urna voturi pentru UDMR în sate din Oltenia maghiara , nu mai intre la voi la parlament.
Alta OBRAZNICIE UDMR-ista !!! Nu va este destul ca STS va aduce de fiecare data la PRAGUL de SUPRAVIETUIRE !!! La fel ca la ALEGERILE PREZIDENTIALE : presedinte ales cu 66,66%din populimea care a votat in proportie de13% !!!
Daca veti pleca in Ungaria, va vom vota. Promitem!!!