Kelemen Hunor. ”Bugetul pe 2024 este catastrofal”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni seara, că nu este de acord cu majorări de taxe şi impozite, fiind de părere că ar trebui acordată o mai mare atenţie colectării, care este „la un nivel catastrofal”.

„Eu nu ştiu dacă trebuie mărite taxele sau nu. Ei au făcut bugetul. Din punctul meu de vedere nu trebuie. Nu ştiu dacă nu trebuie din cauza proiectului prost pregătit. Nu îmi dau seama. Eu la impozite n-aş umbla deloc. Până la a umbla la impozite şi a mări impozitele şi taxele mai sunt câteva chestiuni care trebuie clarificate. Ce facem cu veniturile, cum adunăm acele venituri, care în fiecare an, 13-14, unii spun 30 de miliarde din TVA rămân undeva între bugetul naţional şi firme. Colectarea este la un nivel catastrofal. Apoi munca este taxată mult mai mult decât ar fi trebuit într-o ţară cum e România, într-o ţară în curs de dezvoltare. Deci acolo ar fi trebuit să reducem, nu să mărim taxele. Şi mai sunt câteva zone unde ar fi trebuit să umblăm. Avem o problemă cu deficitul structural. Până când Guvernul nu va avea curajul, pe de o parte, sau viziunea, sau şi curajul şi viziunea de a umbla la deficitul structural, aceste improvizaţii nu vor rezolva nimic, nici la spitale, nici la pensii, nici la şcoli. Noi ar fi trebuit să alocăm câteva zeci de miliarde anual pentru şcoli, pentru a renova şcolile, pentru a pregăti şcolile să fie sigure, pentru spitale. Ne trezim cu zero lei”, a spus Kelemen Hunor la Digi24.

Potrivit liderului UDMR, în actuala formulă a bugetului pe 2024 propus de coaliţia de guvernare, banii din impozitul pe venit nu mai revin autorităţilor locale, ci merg către bugetul de stat.

„Mai e o chestiune, nu un buget, ci un trenuleţ, că au lucrat mai mişto, aşa între ghilimele. În ordonanţa ‘trenuleţ’ au introdus pentru prima dată, după foarte mulţi ani, că noi am luptat ani de zile să rămână impozitele pe venit la autoritatea locală. Anul viitor, în 2024, aproape 12 miliarde rămân la nivel naţional. Nu va ajunge la primării, cu toate că acele impozite pe venit, pe pensii, pe dividende şi aşa mai departe vor fi plătite şi ar fi trebuit să meargă către bugetele locale. Brusc, în ordonanţa ‘trenuleţ’, au introdus că nu se vor repartiza, ci merg la bugetul central, făcut de PNL, făcut de Boloş, de domnul ministru Boloş”, a arătat Kelemen Hunor.

Acesta a susţinut că bugetul pe 2024 este unul ”catastrofal”, nefiind prevăzuţi nici măcar bani pentru cele 26 de spitale din programul BEI.

„PNL a făcut bugetul. Ministrul de Finanţe, dacă ştiu eu bine, dacă nu s-a întâmplat ceva în ultimele ore şi zile, e de la PNL. Adică să fii uimit, după ce ai trimis un buget catastrofal în Parlament… Acum ce să vă spun? Au uitat să introducă banii pentru 26 de spitale, care sunt în programul BEI, (…) acum apare în bugetul pentru 2024 cu zero lei. Şi să spui că e un buget catastrofal … au avut dreptate, dar ei l-au făcut”, afirmă Kelemen Hunor.

Întrebat dacă Pilonul II de pensii este în pericol, liderul UDMR a replicat: „Nu cred că este în pericol, dar au existat iniţiative de a naţionaliza. De fiecare dată şi eu am participat la câteva discuţii şi am spus (…) nu se poate. Nu umblaţi la Pilonul II. Inacceptabil.

Eu sunt împotriva naţionalizării Pilonului II. Sunt împotriva impozitării progresive şi sunt împotriva taxelor şi impozitelor. (…) Până când noi, statul român, instituţiile statului, cu colectarea nu ajungem măcar la un nivel acceptabil în Uniunea Europeană, este iresponsabilitate uriaşă să mai pui taxe şi impozite”, a mai arătat Kelemen Hunor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

16 Comentarii

  1. MDA…, ” PILONUL 2 DE PENSII” A FOST SALVAT DE LA NATIONALIZARE, DE CATRE MARELE ECONOMIST , FOSTUL PROFESOR A LUI STHIGLITZ , MARELE HUNORACHE..!!

  2. Hunor are perfecta dreptate ! Traim in Romania ! Aici cei care nu platesc taxe si impozite o duc bine mersi , n-au platit ieri, nu platesc nici azi si nu vor plati nici maine ; nu-i deranjaza nimeni , nu li se aplica legea . De ce ? Sunt baieti buni , de familie buna , sunt ai nostrii , cum sa-i suparam , saracii?! Si atunci ce facem ? Simplu, asa cum stiti: marim taxele si impozitele la fraierii care platesc ! So , pe ei , pe mama lor!

  3. Bugetul nu e cu nimic ca prost ca și cel de anul trecut când s-a votat și cu suținerea iudemere în Parlament cu toate că se zicea din start că cine a estimat partea de colectare este de pe altă planetă și datele sunt departe de realitate. No uite că exact așa s-a și întâmplat!

  4. Hunor ,du-te la internatul ala si pune osul la munca,trantore

  5. Pilonul 2 nu e altceva decat taxa de protectie ceruta de racketsii care il administreaza.

  6. rolul opozitiei este sa manance k(editat) si sa spuna ca nu e o porcarie,rolul puterii e sa manance (editat) si sa spuna ca e un deliciu

  7. Acelasi buget, daca UDMR ar fi fost la guvernare, ar fi fost catalogat drept RATIONAL. Fiindca nu este la guvernare, UDMR catalogheaza bugetul ca fiind CATASTROFAL. Caci, sa fim seriosi, si ungurii astia TOT ROMANI SUNT!

  8. Păi nu zice nimic nou,..Noi sunt șefii de la ASF, care ar trebui toți să fie la pârnaie cu averile confiscate,.Că peștele și bulibașa sunt fețele aceleiași monede uzitate de borfași patrioți, iarăși nu e surpriză,.. nici dacă rămâne gravid careva dintre ei doi..

  9. „fiind de părere că ar trebui acordată o mai mare atenţie colectării, care este „la un nivel catastrofal”.???!!!
    Ce spui, bre Hunore?!!
    Cand era UDMR la guvernare nu era „catastrofal” nivelul colectarii?!
    NU te-am auzit niciodata cu „catastrofalul” in gura!
    Ca, sincer vorbind, nivelul colectarii NU a fost niciodata altfel!!!

  10. Faptul că erau „la guvernare” nu era pentru că au vrut..Au fost chemați de impotenți la treabă competenta. Ceea ce zicea UDMR nu prea era luat în seamă..Au proiecte de legi uitate in sertare.. Să repeți slogane antimaghiare cu capul sec..devine obișnuintă..

  11. …in traducere: acum, cand nu mai suntem la guvernare, aveam speranta sa putem fura prin alocarea la nivel local a banilor, asa cum am facut pana acum, la propunerea noastra, si astia ce fac?…au vazut ca alesii locali se lasa prinsi, adio bani din parandarat asa incat toti banii la central si bagati in investitii, adica marea metoda de furt de care toti ne-am bucurat pana acum!…vulpea, cand nu ajunge la struguri spune ca sunt acrii…

  12. @ trolu..Nu cred că ai văzut sau auzit de vre-un maghiar care fură sau care e mituibil..Si tocmai asta vă doare bre..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.