Kelemen Hunor, președintele UDMR, a facilitat întâlnirea bilaterală dintre prim-miniștrii Ungariei și României, întâlnire în cadrul căreia se vor stabili ultimele detalii privind aderarea României la spațiul Schengen.
”Astăzi, la Budapesta, sub președinția ungară a UE, miniștrii de interne din Ungaria, România, Bulgaria și Austria finalizează ultimele detalii înainte de aderarea completă la spațiul Schengen terestru. De asemenea, va avea loc o întâlnire bilaterală între prim-miniștrii Ungariei și României, la care voi participa și eu.
Trecere liberă a frontierei româno-ungare, călătorie liberă, comerț liber fără controale la frontieră. Ne dorim acest lucru de ani de zile, iar acum, cu sprijinul Ungariei, suntem la un pas de realizarea acestui obiectiv”, a declarat Kelemen Hunor.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, însoţit de membri ai Cabinetului se află vineri, într-o vizită de lucru în Ungaria, unde va avea consultări cu privire la procesul de integrare deplină a României în Spaţiul Schengen.
În cadrul vizitei, premierul Marcel Ciolacu va avea o întrevedere tete-a-tete cu omologul său ungar, Viktor Orban, urmată de o reuniune în plen a celor două delegaţii oficiale şi de declaraţii comune de presă.
În paralel, vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, va avea întâlniri cu miniştrii de interne ai Ungariei, Austriei şi Bulgariei, precum şi cu Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne al Uniunii Europene.
Vizita la Budapesta a delegaţiei conduse de prim-ministrul Marcel Ciolacu are loc în contextul în care Ungaria deţine, până la 31 decembrie 2024, Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, având un rol decisiv în sprijinirea agendei europene de extindere a Spaţiului Schengen, a precizat sursa citată.
Din delegaţia română care se va deplasa la Budapesta fac parte vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, miniştrii Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi al Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, consilierul onorific al prim-ministrului şi vicepreşedinte al Parlamentului European, Victor Negrescu, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Mda.. Poate e bine ca Ungaria cu intermediul UDMR să realizeze ceea ce politicul rumîn nu putea face niciodată.. Insă părerea mea este ca granița Schengen e de mutat acum pe Carpați,. și sudiști ori esticii doar cu pașaport și viză,. plus botniță.
Până la urmă tot ungurul e frate cu românul!…
Să vedem ce mai poate face orban al ungariei…
bla bla bla…inutilitatea discutiilor cind deciziile sint luate dinainte de discutii… un circ penibil cu muraturi.
bla bla bla…inutilitatea discutiilor cind deciziile sint luate dinainte de discutii… un circ penibil cu muraturi.
@ Referitor la necesitățile actuale de finanțare bugetară, de funcționare, după domnul Klaus Iohannis probabil că și domnul Kelemen Hunor, fiind înscris în cursa electorală , ar putea fi o variantă profitabilă pentru aceia care votează, având probabil și niște resurse, ?
E miezu din dodoașcă, ce mai.
@ ,,Daca as fi Harap Alb – Cantec de petrecere
MomenteFilmRomanesc”
, ?
@ Și domnul Barack Obama a fost 8 ani președintele SUA ?
@ Pentru plata pensiilor și salariilor și a păcii în zona est europeană, printre cele mai favorabile variante probabil că ar putea fi domnul Kelemen Hunor ?
@ Deci, probabil că domnul Kelemen Hunor prezintă printre cele mai ridicate nivele de credibilitate, pentru liderii occidentali și pentru finanțare plăților pensiilor și salariilor ?
Exct, un circ ieftin. Deciziile au fost luate de UE.Austria a fost nevoita avand in vedere ca vor ramane fara gaz rusesc.