Kelemen Hunor şi MAE intervin în disputa legată de statuia lui Matei Corvin

MAE informează că a iniţiat pe demersurile necesare pe lângă Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional în vederea evaluării legalităţii instalării unei plăcuţe conţinând un citat al istoricului Nicolae Iorga în perimetrul ansamblului monumental Matei Corvin din Cluj-Napoca, transmite NewsIn.

Ministerul de Externe de la Budapesta a emis un comunicat prin care îşi exprimă regretul faţă de reinstalarea plăcuţei cu „un citat controversat al istoricului român Nicolae Iorga ce a declanşat o serie de dezbateri în ultimele decenii.”

Citatul cu pricina este urmatorul: ‘Biruitor in războaie, învins numai la Baia de propriul său neam când încerca să învingă Moldova nebiruită’. Plăcuţa a fost instalata pentru prima dată în 1932, a fost îndepărtată în timpul regimului comunist, iar apoi reinstalată de primarul Gheorghe Funar, în 1992. În 2010, la restaurarea grupului statuar s-a păstrat doar inscripţia amplasată de sculptorul Fadrusz Janos pe lucrarea cu care a câştigat concursul din 1894: „Mathias Rex”.

Primăria din Cluj-Napoca susţine că amplasarea noii plăcuţe cu textul lui Iorga pe suportul monumentului era prevăzută în proiectul de restaurare.

În această dispută a intrat şi Ministerul Culturii de la Bucureşti, condus de Kelemen Hunor, care susţine că proiectul iniţial nu prevedea reistalarea plăcuţei cu pricina. „Sunt convins că vom reintra în legalitate, aici fiind vorba despre încălcarea legii. Este vorba despre încălcarea unui aviz. Discutăm despre un proiect avizat, despre un proiect finanţat şi realizat şi despre o plăcuţă care nu se regăseşte în niciun aviz”, a declarat vineri Kelemen Hunor, potrivit Mediafax.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.