Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că este „inexplicabil” ce se întâmplă la vârful statului român şi este „furios” pe cei care conduc statul pentru că au creat instabilitate politică şi „un haos ce n-a mai văzut lumea”.
Declaraţiile sale vin în contextul deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) privind renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale şi al anunţului CSAT potrivit căruia au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral.
Liderul UDMR a declarat, joi, pentru AGERPRES, că a fost surprins atât de sesizarea depusă la CCR, cât şi de decizia instituţiei de renumărare a voturilor, precizând, însă, că dacă au existat argumente solide atunci hotărârea trebuie respectată.
Kelemen a atras, însă, atenţia că, dacă se va dovedi că a fost ceva a fost în neregulă, atunci trebuie reorganizat primul tur al alegerilor prezidenţiale.
„În cazul în care se va stabili că a fost ceva în neregulă, conform legii privind alegerea preşedintelui României, trebuie reorganizat primul tur. Deci, nu se poate inversa automat ordinea. Legea spune că în momentul anulării scrutinului respectiv, în două săptămâni, se organizează un nou scrutin. Deci, e aproape imposibil să găseşti astăzi argumente legale, constituţionale, să inversezi tu, din pix, în cazul în care se va dovedi că au fost trecute acele voturi despre care se vorbeşte, de la Ludovic Orban – fiindcă el a rămas pe buletinul de vot şi probabil că a adunat câteva mii de voturi – (…) la Lasconi. Dar asta trebuie să vedem, după renumărare putem afirma aşa ceva, dar lucrurile se vor complica. Plus, eu nu pot să înţeleg cum, în ce mod se va face această renumărare când începe duminică un alt vot, se pune una peste alta. Au creat un haos ce n-a mai văzut lumea. Au creat o instabilitate politică începând de anul trecut, cum nimeni nu credea că se va întâmpla. Eu pur şi simplu sunt furios pe cei care conduc statul român. Încet-încet ajungem în situaţia în care toată lumea va spune că este un stat eşuat. (…) CCR a decis, a spus că aşa trebuie, trebuie renumerate. Bine (…) renumăraţi şi când veţi avea un rezultat final, ne veţi anunţa. Dar începe procesul electoral pentru parlamentare, imediat. În câteva zile, în trei zile. Şi acolo trebuie numărate voturile. Deci, eu nu înţeleg ce se întâmplă la vârful statului român. E inexplicabil”, a declarat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR s-a referit şi informaţia transmisă de Administraţia Prezidenţială după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, referitoare la faptul că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influenţa corectitudinea procesului electoral.
„Nu poţi să spui astăzi că au fost atacuri cibernetice. Dar n-ai văzut? Pe ce cheltuiţi voi banii acolo? Ca să monitorizaţi minoritatea maghiară, (…) că e pericol la adresa securităţii naţionale. Dar până la ziua alegerilor, cum nu au văzut? Cum n-au atras atenţia nimănui? Deci, pur şi simplu, e incredibil ce s-a întâmplat. (…) Eu sunt furios că am ajuns în acest moment. Dar n-au văzut ce se întâmplă pe TikTok, n-au văzut ce se întâmplă pe Facebook, n-au văzut ce se întâmplă în toată social media şi în spaţiu cibernetic. Deci, oamenii simpli, care n-au nicio competenţă şi nu au banii lor, au văzut”, a spus Kelemen.
Întrebat dacă a primit semnale de la parteneri externi legate de situaţia din România, acesta a afirmat că toată lumea pune întrebări şi nimeni nu înţelege ce se întâmplă.
„Toată lumea pune întrebări şi nimeni nu înţelege. Toţi ne întreabă, de la partenerii externi, de la EPP (Partidul Popular European – n. r.), de la Uniunea Europeană, toţi au rămas surprinşi şi nu prea înţeleg cum am ajuns aici”, a mai spus Kelemen Hunor.
„Kelemen a atras, însă, atenţia că, dacă se va dovedi că a fost ceva a fost în neregulă, atunci trebuie reorganizat primul tur al alegerilor prezidenţiale.”
Si? Te bagi si a 2-a oara stiind sigur ca nu ai cum sa te califici, doar ca sa deturnezi voturile maghiarilor de la o optiune reala, viabila spre un vot irosit? Acuma nu-ti place ce a iesit.
E multumit acuma ego-ul tau?
stimate domn, dar Dvs. mai credeti ca Romania esuata mai e stat?
Domnule Kelemen, nu mai candida. Irosesti un vot util.
„furios”?
-pentru cel care gandeste
totul nu e decat un coshmar!
… ca te vei alia cu PSD, PNL si USR; asta daca ajunge „partidul” tau la 5%.
Hunor, ca orice alt cetatean roman (indiferent de etnie, tot roman e) are tot dreptul sa faca parte din candidatii la prezidentiale. Problema e alta, ca dupa 35 de ani avem in continuare o mizerie absolut ilegala, care se cheama UDMR, constituita pe criterii etnice, anticonstitutionale si discriminatorii, la urma urmei ! Si care va avea voie inca o data sa candideze la parlament ! Cum se spunea si in comentariile de mai sus, toti etnicii maghiari ar trebui sa poata vota doar partide normale, ca sa zic asa, fiecare cu preferintele sale stinga, dreapta si asa mai departe (PSD, PNL, ecologisti, etc etc)
Fi fericit Hunor draghe, pescuitul in ape tulburi e mai eficient.
Are dreptate. Toti care conduc acum au produs un haos total, doar pt ca nu le convine ordinea candidatilor dupa alegeri. Trebuiau sa se sesizeze dinainte, nu sa produca acum un un teatru dramatic ieftin.
vio trage iohannu printre copaci cum vrea pulla lui, si voi nu simtiti nimic. Chacarea lumii ce face neamtzu cu voi, sii put picioarele.
ati uitat de casele alea pa care lea furat dela popor, caici sajunge can al addresezi cu „excvellenta voastra” pa germanu, lol. Van gingie de tatari nespalati si prosti. Tre sai tineti paltonu ia iohannu, bhaaaa
A. Pe mine mă amuză, deși camAMAR, Zbaterile STERILE – consecutive Ideii GREȘITE că Democrațiaa NonContolată ȘI de 0 Altă Puere LEGALĂ din Stat – NE ocupă Timpul și Mințile. CUNOSC CelPuținDouă ȚĂRI care TAC „NonDemocratic” „DAR-ÎNSĂ” FAC penru ELE însele și POPOARELE lOR, ÎN FAPT MaiMultȘiMaiREAL.MIE îmi plac DeZbaterile FEMEIE-BĂRBAT, pline de Pasiune, ÎnDeluuuuuu … … gate, chiar NeSfârșite, dacă ar fi posibil ”Să MORI DinÎn Dragoste (NU RĂNITĂĂĂĂ, preCum le cănta Angela SIMILLEA de cam 60 de Ani încoa) INFINIIIITĂĂĂ …
Adică, FAC Popoarele LOR PUTERNICE, dinCeÎnCemiBINE-HRĂNITE, MaiEducate, MaiSănătoase, MaiMîndreDeCondiția LOR Umană.
Adică, PeScurt PUTEREA POPORULUI.
Adcă Și MaiPeSCURT, dar ȘI MaiREAL D E M O C R A Ț I E Efectivă care se va desăvârși ÎN TIMP, pe Baza BunăSTĂRII Crescânde.
Care NU SE POATE OBȚINE decât în Stabilitate, Conducere CONTINUU-RAȚIONALĂ a Societății.
NU Agitație BezmeticTEMBELĂ ca în OCCIDENTALIA și MaiRău LaNoi, Românii.
B. Mă frământă GÂNDul că HUNOR o fi Nagy sCURs …
CevaCeva din Construcția FRAZELOR … …
DACĂ ar fi AȘA, îneamnă că Foarte GREU se va GĂSI f-un MAGHIAR care AR VREA sau/și PUTEA A FACE DeOsebirea dintre un MOGHIOR li Un MAGHIAR. DACĂ tocmai HUNOR, Civilizatul, Urbanul, Corectul HUNOR, occdidentalizatul AR FI un Vulgar Rasist-Șovin PSIHOTIC în Ura lui OARBĂ pe ROMÂNI și ROMÂNIA …
Mda.. Și e abia inceputul.. Insă de erai atent, pricepeai de ce urmează.. La fel ca și acum ai de știut ce urmeză..!! Toții eram pe covrigar și pe purdan.. acu au sucit-o ”organele” pe ceva mai de la trump,. pe unul cu cap de beton,.UE e devenit inutil, chiar nociv.. Ai de trăit pe ce poți și pe ce mai ai.. NATO doar te mulge și e teroristă,. deci e o schimbare in care trebuie să ai variante,.Musai.. Ești politician ce puii mei..
BUNĂ!
Dle K.Hunor, actuala putere nu vrea sa plece acasă si este ajutata in această TICĂLOȘIE de servicii si de
IOHANNIS!
Mda..CCR e de arestat imediat și de acuzat pentru instabilitate economică și politică creată.. Nu dețin nici un argument clar, justificare palpabilă, pentru ceea ce au produs.