Klaus Iohannis, bun de suspendat

A început deja să devină o mare problemă pentru România fiecare apariţie publică a lui Klaus Iohannis. S-a ambiţionat şi, iată!, a reuşit să transforme instituţia „Preşedintele României” în sediul central al PNL, coborînd-o deseori chiar la nivelul „Purtătorului de cuvînt” al Guvernului Orban.

Înţeleg că preşedintele are dreptul să-şi exprime orice opinie, chiar şi faţă de partidele politice, dar, totul trebuie să aibă o măsură, astfel încît echilibrul să ţină opiniile politice în matca legii, a Constituţiei.

Or, ce vedem noi la Klaus Iohannis? Nici măcar acum, cînd sîntem în plină campanie electorală, cînd televiziunilor li se cere să fie imparţiale şi să acorde un spaţiu egal tuturor participanţilor la alegeri, tocmai Klaus Iohannis, şeful statului, cum îi place să i se spună, calcă totul în picioare şi devine portavocea PNL în bătălia cu PSD, fără cea mai mică „precauţie”!

Ce e asta, dacă nu încălcarea Constituţiei? Bun, am înţeles, Marcel Ciolacu nu vrea suspendarea preşedintelui, conform unor înţelegeri evidente făcute pe sub masă, dar ceilalţi parlamentari din opoziţie sînt chiar toţi la fel de obedienţi ca Marcel Ciolacu, sînt şi ei parte a acestor înţelegeri?

Ascultaţi, încă o dată, ce spunea Iohannis în deschiderea ultimei sale conferinţe de presă de la Cotroceni: „Acum, după eșecul previzibil și lamentabil de luni, mă întreb cui i-a folosit toată această discuție politicianistă a PSD-ului, care pur și simplu nu-și poate stăpâni setea de putere. Ce soluții pot aștepta românii de la un partid atât de lipsit de seriozitate, care acționează politic nu pentru cetățeni, ci doar pentru propriii membri?… Sper ca pesediștii să ia foarte în serios această lecție și să înțeleagă că, în România, politica nu se mai poate face așa cum continuă ei să o facă de ani de zile, urmărind doar mizele mărunte de partid… Criza sanitară pe care o traversăm a generat reacții în lanț, care ne-au arătat mai clar decât oricând eșecul instituțional al acestui mod de a face politică, specific ultimilor 30 de ani și care a fost patentat de PSD. Acum s-a putut vedea diferența dintre oamenii politici dispuși să își asume cu responsabilitate gestionarea unui moment extrem de dificil și politicienii fără soluții, care alimentează știri false și suspiciuni, făcând astfel foarte mult rău propriilor cetățeni”.

Ce e asta, stimaţi cititori, dacă nu imixtiune în viaţa politică? Că unul sau mai multe partide depun o moţiune de cenzură este o chestiune constituţională, democratică. Nu e treaba Preşedintelui, chiar dacă moţiunea trece sau nu, căci acest joc democratic este cît se poate de firesc într-o democraţie.

De altfel, după această scenă penibilă a lui Iohannis, cînd a fost realmente purtător de cuvînt al PNL în locul lui Dancă, la sesiunea de întrebări din partea presei Iohannis a fost lăsat în fundul gol chiar de către jurnaliştii care pînă mai ieri îi cîntau în strună.

Prins total descoperit, că tot sîntem înainte de începerea şcolilor, Iohannis s-a trezit ca un elev care nu şi-a făcut temele şi a fost, în mai multe rînduri, de-a dreptul ridicol! Se aştepta el ca tocmai Dan Tăpălagă, de la „G4Media”, site condus de „domnul Pan-ta-zi”, să-l bage în corzi? Evident că nu. Tăpălagă îl întrebase de ce nu cere demisia şefei DIICOT, Georgiana Hosu, al cărei soţ-poliţist este acuzat de DNA de comiterea mai multor infracţiuni, fără să aştepte ceva de la CSM, aşa cum a făcut în cazul Bănilă, fostul şef al DIICOT. Cum a răspuns Iohannis va rămîne în antologia umorului negru: a dat din cap şi a spus un candid „Mulţumesc”! Aşa ceva?

De altfel, la această conferinţă, se pare că o parte a jurnaliştilor n-a mai vrut să accepte rolul de pioni pe tabla de şah de la Cotroceni şi, în mod surprinzător, reporterii au făcut ceea ce trebuie să facă în mod curent: să adreseze cele mai incomode întrebări, să afle răspunsuri la problemele arzătoare de pe agenda publică.

Vă spun sincer, această conferinţă de presă trebuia urmărită, dar nu pentru prestaţia lui Klaus Iohannis, ci pentru atitudinea de acum a majorităţii jurnaliştilor, care, cu binecunoscutele excepţii, chiar a fost una corectă. Nu ştiu dacă data viitoare vor avea voie să fie la fel de liberi, dar sper ca sucesul de ieri să-i motiveze pentru a rămîne jurnalişti şi că nu vor mai accepta să fie nişte marionete mînuite abil de cine ştie cine.

De la Iohannis nu ştiu cine mai are aşteptări, de aceea cred că suspendarea ar fi o soluţie convenabilă şi pentru domnia sa, căci s-ar simţi categoric mai bine dacă va îmbrăca oficial haina PNL, în loc să rostească prostii de genul: „Asta cu vina autorităților cred că am mai discutat-o și putem să ne reamintim că noi nu am stat rău la controlul epidemiei până când în Parlament PSD a tărăgănat adoptarea Legii carantinei și, atunci, ne amintim foarte bine că, din păcate, atunci un număr mare de persoane s-au infectat, fiindcă s-a indus ideea că această boală nu este periculoasă. Acum plătim prețul pentru asta”. Să fi uitat că tocmai domnia sa declarase în martie că sîntem doar în faţa unei gripe?

Eveniment minor: Vorbește președintele!

Şi, cînd spun ca parlamentarii să nu-l mai asculte pe Marcel Ciolacu şi să-l suspende pe Klaus Iohannis, nu mă refer doar la cei din PSD. Am văzut că Tăriceanu nu a fost de acord cu Marcel Ciolacu în privinţa suspendării, dar ar putea cere acest lucru şi Victor Ponta şi chiar UDMR-ul care fusese acuzat de Iohannis că vrea să ne ia Ardealul.

Cine va reuşi măcar să ceară suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis ar avea şansa să intre în istorie ca patriot. Căci patriotism este să-l obligi pe preşedintele ţării să respecte Constituţia şi să nu-şi mai bage nasul în viaţa partidelor.

Recomanda 14
Ion Spânu 1819 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. @ marius, de unde te-ai informat sa ne dai exemplele cu care vrei sa ne convingi ca de exemplu merkel se comporta ca si Iohannis ? Eu urmaresc pstul TV ARD care te contrazice mai prostule.

  2. Enumerare corectă a trăsăturilor necesare ca să fii pus la butoane,pe landul cuiva..de okii fraierilor,”ales”

  3. SIGUR, e cifrul seifului de unde a fost slobozit.SIGUR, va iesi ca bese, teafăr si ferice, din haosul creat.Nicun Referendum ,vot,vox,nu-i va atinge, nicio, niciun..caracaracal…

  4. @/@wasp : Bine , acum daca V-am demonstrat trei lucruri ( de unde stii ca le-am demonstrat si altora ? se stie cumva ca … ? ) , lasa tastatura si fugi la coada la cantina ca n-ai sa mai gasesti stevie murata la borcan ! Si ce te faci … ?

  5. @wasp auzi oricine ai fi. Stii care este diferenta intre un votant de dreapta si unul de stanga? Calitatea limbajului si nu numai. De exemplu voi,dar toti votantii psd aveti un limbaj suburban. Veniti cu niste detalii mistocare sa starneasca hazul mediocrilor. Apoi, nu aveti argumente la orice istorioara scronita. Apoi,tineti minte,liberalii au creat Romania mare. Voi,comunistii vechi si noi ati trait pe spinarea investitiilor. Voi nu stiti sa investiti,doar luati de-agata nationalizand totul. Penbtru ca nu va pricepeti.Cand pierdeti dati vina pe altii Cumparati voturi prin pomene electorale. Tineti tara in loc cu drumurile de pamant. Localitatile cu primari pesedisti sunt cele mai inapoiate. Atat votantii sunt niste sclavi ai primarilor dar nici nu vor sa se ridice din mizerii.Dreapta inseamna progres. Stanga,conspiratii,inseamna gasirea unui vinovat imaginar nerealizarilor si multa, multa,dar multa prostie.

  6. Hai ca ne-am dat Dracului, postacul „jagardean” si-a dat seama ca „baietii”, in traducere flacaii Secu, sefii sai din SPP, l-au manipulat sa puna umarul la incaierarile de pe forum, dar fiind un fanatic convins al stalinismului „tarziu” nu o
    rupe total cu Confreria marxist/bolsevica!!! Nu o sa-l auzi niciodata comentand ceva despre istoria marxism/bolsevismului sau despre cele doua maceluri bolsevice mondiale, loviturile de stat cominterniste nu-l intereseaza, dar el e un prostac de „dreapta” intransigent care lupta contra „Ciumei rosii”!!! E clar ca prostacii Securitatii sunt distribuiti pe tematici sau pe cate doua-trei tematici per pseudonim…

  7. Ne demonstrezi trei lucruri : 1. Ca erai abonat la „Scanteia” si un cititor fervent ; 2. Ca participai la sedinte de partid si mai luai si cuvintul „infierind cu minie proletara pe deviationisti” (cunosti vad la perfectie desfasurarea acestor sedinte si mai ramine sa ne spui doar citi ai trimis la Canal si citi doar la gazeta de perete) ; 3. Ca esti, mai mult ca sigur, un bosorog basinos ori fost membru PCR ori fost securist, care a trait in tinerete vremurile alea iar acum e reconvertit la „dreapta euroatlantica si democratica”. Sictir, sint destui ca tine din pacate, dar am mai mult respect pentru cei ramasi la convingerile lor, chiar uneori gresite.

  8. Incerc sa-mi dau seama de sentimentul (?) de „buricul Pamintului” pe care il traieste bietul invatator suplinitor de Agnita, cel obisnuit sa vorbeasca in clase de scoli generale care se darima, la cel mult 20 de loaze aflate la 20 de ani in clasa a 5-a, acum cind tine „speech”-uri gaunoase in sali de suprafata totala a citorva case luate cu acte masluite !

  9. Cand eu va spun ca Savuskina nr. 5 , bolsevici si putoi educati de bolsevici , isi fac de cap pe site-ul ,, Cotidianul ” … ! Ia cititi ce scrie asta care isi zice ,, oameni buni ” ! Cica ,, Este stiut ca impostorul de la Cotroceni este
    purtatorul …. ” ! Mama , ce mai pute a sedinte sau articole din ,, Scanteia ” anilor ’50 ! Cand era deajuns ca intr-o sedinta sa se ridice un tovaras cu simt de raspundere care sa zica : ,, Se stie ca tovarasul Ilie fura … ! ” . Imediat dracu’ il lua pe tovarasul Ilie … ! Sau intr-un articol din ,, Scanteia ” un sindicalist revoltata sa afirme ca : ,, Se stie ca direcorul nostru este vandut capitalismului … ” ! Dracu’ il lua pe director … ! Si ,, oameni buni ” zice : ,, Este stiut ca impostorul de la Cotroceni ….. ” . Nu zau ?

  10. „Con”, pe unde umbli cand eu ma incaier cu „Unii Neromani” care urasc Romania Monarhica Traditionala? Sau cand ma musca de
    cur „jagardelele” si „Tica”-losii legendati pe „dreapta”? Dar cand emana fecale „Anonimii”?
    „marius”, iti pretuiesc comentariile, dar e pacat ca postezi extrem de rar!Pudelul cu latrat de dulau ciobanesc e un vechi
    agent al „Sistemului…securist/Securitatea cominternista”, in prima faza dupa Lovitura de Stat Cominternist-kgbista fiind legendat in media unde i s-a sponsorizat un post de radio datorita calitatii latratului, ulterior s-a incercat profilarea
    lui ca miliardar al Securitatii, dar neavand talent si pentru ca e obsedat de incalecarea „Mioarelor/oitzelor” a fost in final legendat in politica romaneasca in care latratul e la mare cinste si pretuire. Ai uitat sa amintesti de rolul jucat
    de aceasta COTARLA in distrugerea lui Crin Antonescu si coalizarea cu agentul basist Del Ponte cand a aruncat in aer USL. Cei doi, Tartariceanu si Del Ponte fac parte din retele diferite, dar apartinand Agenturii Baseala. Lipsit de sprijinul PNL si presat de Securitate Crin Antonescu i-a facut loc lui Natzimann si pentru a scapa de represalii/puscarie a declarat
    ca se retrage definitiv din politica! Cazurile Antonescu si Dragnea sunt cazuri scoala, primul fugind las, celalalt stand pe pozitie cu riscul de a fi lichidat, cum s-a si intamplat. Faptul ca Dragnea a ajuns la Mititica demonstreaza ca nu a facut cu adevarat parte din…”Sistem”, o dovada suplimentara fiind ca la vilele conspirative juca doar rolul „juganirii”
    porcului…

  11. Sa tii o „conferinta de presa” intr-o sala de bal cam cit Gara de Nord, atunci cind scribalaii de serviciu puteau fi inghesuiti lejer in debaraua in care se tin maturile, la Cotroceni, deja asta e un semn ingrijorator din punct de vedere psihiatric, tinid de grandomanie si pierderea reperelor ! … Pe de alta parte, ok, suspendare, da’ cine s-o faca ? O adunatura care si-a aratat inca o data, recent, toata mizeria ?

  12. Trebuie urgent suspendat acest plavan retardat pt. ca dupa cum se vede este o nenorocire si o rusine pt Romania , duce tara in prapastie daca-l mai lasam mult in functie !!!!
    Chiar nu se gaseste in Romania un roman capabil , competent , loial roamnilor si Romaniei pentru functia de presedinte ?????

  13. Mai sunteti multi asa talentati in ale politicii? Cum se face ca respectati doar infractorii si gugumanii din politica? Dar cum se face ca numai la cotidianul e asa mare galceava pe nimic? Da,PSD e un nimic. S-a bazat pe clanurile de rromi care aduceau voturi, pe nostalgici si fostii muncitori de la intreprinderile ceausiste ajunsi asistati sociali.Si tineri fara carte ajunsi someri. Dar buni la vot.Si puscariasii.Spuneti o alta categorie votanta de PSD? A, da,sindicatele din invatamant si sanatate,care au devenit jisnice.De asta si calitatea invatamantului din Ro. Sau sanatatea. In concluzie,tot ce atinge PSD distruge. Uitati-va la voi cu ce tampenii veniti ,cu suspendarea presedintelui? Pentru ? Cu asta a mai ramas PSD,sa bata din gura, sa va abata atentia in timp ce ei,usor usor vor infunda puscariile. Nu scapa nici Oprisan cu mama lui. Mama lor de hoti care de 30 de ani va fura dar voi le dati votul pentru o pomana. Jenant.

  14. In Romania NU exista oameni care sa lupte real cu un colaborator al securitatii. Nici macar in justitie nu exista. Iar cand acel colabortaor al securitatii a devenit subordonat al securitatii americane, gata, s-a terminat.

  15. Este stiut ca impostorul de la Cotroceni este purtatorul de cuvant al PD-NL, ca-l doare in fund de Constitutia Romaniei, ca minte cu nerusinare, ca protejeaza gasca de hoti din „guvernul meu”! Chiar el a spus in primavara ca pandemia este o simpla gripa! Deci sunt nenumarate motive de suspendare, si nu de acum, ci cu mult timp in urma! Dar cine sa o faca, mamelucii impotenti din parlament, niste gargaragii ordinari care fac scandal si se cearta de ochii lumii? Sa fim seriosi! Asta-i soarta romanilor sa fie condusi de acesti politruci care nu fac nimic pentru poporul roman!

  16. Presedintele stie ca nu are cine sa demareze suspendarea lui din functie, de aceea isi permite sa calce in picioare Constitutia, iar dupa parlamentarele din 06.12.2020 suspendarea va deveni imposibila.

  17. N-aţi luat în calcul politica subterană a UE care îl susţine pe acest preşedinte
    în „opera” lui de sfidare a democraţiei româneşti, atât cât aceasta mai există, şi a Constituţiei României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.