Klaus Iohannis, despre dosarul de incompatibilitate

Președintele PNL Klaus Iohannis afirmă, cu privire la judecarea dosarului de incompatiblitate în care este acuzat de ANI, că se…

Klaus Iohannis, despre dosarul de incompatibilitate

Președintele PNL Klaus Iohannis afirmă, cu privire la judecarea dosarului de incompatiblitate în care este acuzat de ANI, că se…

Președintele PNL Klaus Iohannis afirmă, cu privire la judecarea dosarului de incompatibilitate în care este acuzat de ANI, că se bucură de faptul că se fixează un termen rapid pentru a rezolva ”o temă care e în mod fals folosită” de către contracandidaţii săi la prezidenţiale.

„Mă bucur că se doreşte fixarea unui termen rapid pentru a rezolva o temă care este în mod fals folosită de către contracandidaţii mei la alegerile prezidenţiale. Îmi exprim speranţa ca, odată cu clarificarea acestui subiect, campania electorală să nu mai fie viciată prin folosirea unor astfel de atacuri”, susține liderul PNL într-un comunicat transmis Cotidianul.ro.

Iohannis se decalară în același timp încrezător în justiție.

„Am toată încrederea în justiția din România, iar orice decizie a justiției trebuie respectată. Ca și până acum, voi răspunde cu promptitudine la orice apel sau solicitare a instanței de judecată”, afirmă președintele PNL.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit primul termen, în 25 septembrie, în dosarul în care ANI l-a acuzat de incompatibilitate pe Klaus Iohannis, proces pe care liderul PNL l-a câștigat deja în primă instanță.

Iohannis a fost declarat în incompatibilitate de ANI pe motiv că are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009.

În septembrie 2013, primarul Sibiului a câştigat procesul intentat ANI la Curtea de Apel Alba-Iulia. ANI a mers însă mai departe la Înalta Curte, contestând decizia.

Surse juridice au explicat pentru HotNews.ro că un complet-filtru de la instanța supremă va decide dacă recursul depus de ANI împotriva deciziei Curții de Apel este admisibil și va înainta un referat cu propunerea unei date cu termen de judecată, dacă recursul este admis.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.