Surse: Klaus Iohannis, posibil preşedinte al Consiliului European

Numele preşedintelui Klaus Iohannis este luat în discuţie pentru pozitia de viitor preşedinte al Consiliului European, sutin surse politice consultate de HotNews.ro in ultimele zile. “Dacă Michel Barnier, negociatorul şef al Comisiei Europene pentru Brexit, va ajunge şeful Comisiei Europene în 2019, cele mai mari şanse la şefia Consiliului European le are Klaus Iohannis”, au explicat sursele citate. Evident, contează mult rezultatul alegerilor pentru Parlamentul European, dar aici nu se aşteapta mari surprize. Este de aşteptat ca grupul PPE să câştige.

Mandatul lui Donald Tusk, actualul preşedinte al Consiliului European, expiră în decembrie 2019.  Specialişti în probleme europene citaţi de Hotnews precizează că totul s-ar negocia în principal în funcţie de numele celui care va deveni preşedinte al Comisiei Europene. Dacă viitorul sef al Comisiei provine din vestul Europei, atunci viitorul presedinte al Consiliului merge la una din tarile central sau est europene. Nu este o regula scrisa, ci o cutumă. Problema este că, daca ar accepta poziţia de candidat la preşedinţia Consiliului European, Klaus Iohannis ar trebui să reconsidere candidatura la functia de şef al statului in 2019. Preşedinţii Consiliului European se aleg dintre foştii şefi de stat sau de guvern din UE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

48 de Comentarii

  1. ce uitatura obtuza, pesimista, de om urit la interior…brrrrrr cum dracu de unu ca asta a ajuns presedinte? inconstienta natiune, pe cuvint!

    • Tu, asta de la Tiraspol, vuvuzae a agentiei de propaganda antiromaneasca Sputnik, pe langa ca esti „gagautza”, esti si un tradator de tara; pai cine ai fi vrut tu „presedinte”, pe nepotul col.NKVD Naumovici, ala care zicea ca-i „mare roman si ortodox” si nu stia nici macar Imnul National?! Apropos, tu te-ai uitat in „oglinda” sa vezi cat esti de hidos?

    • Ce m-ar bucura ca sa le iasa si imbe……. de la PE nemtalaul corcit pe gura. Te uiti la el si ai impresia c-a scapat dintr-un laborator de ciborni.

    • Cu tusk și junker Europa a avut brexit, disidența poloniei și ungariei și zdruncinături. Cu Johannis se va încheia uniunea europeană. Cruce i se pune. Dacă acolo se ajunge. Numai că hot news dă o păcăleală spre a opri demiterea lui kovesi. Simplă șmecherie.

    • @Nasty: Cata e o romanca amarata lucreaza in restaurari,prin Italia,cand si cand ,in rest e pe ajutor de somaj!

    • @ Nasty : Nasty , nu se intreaba nimeni care este motivul real si scopul propagandei agresive a acestei vuvuzele ce posteaza non-stop cu zeci de nick-uri denigrand si manipuland la greu ? Asta e asa talamb de nu realizeaza ca urineaza contra vantului ?

    • Ca o fi „o romanca amarita” nu ar fi singurul caz, exista milioane pe care javrele pe care le admiri si pentru care votezi le-au facut sa-si ia lumea in cap, datorita „binefacerilor” din Romania ! Ca te iei la brat cu Nasty iarasi nu e grav, stii cum se spune, 1 imbecil + 1 imbecil = 2 imbecili ! Numai vezi ca romana ta „neaosa” te da de gol, „restaurarile” de care vorbesti ii fac cinste lui Cata, mai ales daca se intimpla in Italia (mai un palat, mai o fresca, mai un tablou …)

    • @Si, se pute: ai dreptate (mai un palat, mai o fresca, mai un tablou …)ceva se lipeste si de ea!Nu stiu cum merge piata neagra…

  2. tot mai bine editat la trump decat prezident la ue. macar ala ne mai da si noua cate o ciosvarta sa roadem in fata la kisseleff

    • Va da un ..editat, ca tot va place sa mancati! Cat despre functie, ar fi potrivit ca sef de celula la Jilava, pentru matrapazlacurile facute.

    • Tusk e penal la el in tzara
      kwj (nu merita majuscule) va asculta de shefii lui din ue dar daca lasa postul de presh aici s-ar putea sa devina foaaaaaarte penalllll in RO…. Doamne ajuta sa se faca dreptate! Si el si matrozul la racoare sa nu se strice!

    • Si eu cred ca e fake news.. ma si mir cum de au inghitit asta si posturile asa zis serioase de tv!? Sau nu ma mir, avand in vedere cine a transmis primul „stirea” asta natanga… manipulare mediatica de manual a serviciilor pt testarea „pietii” …

  3. Cu condiția ca Președintele României sa fie primarul Sibiului ,d-na Astrid Fodor. Es klappt alles prima.

  4. Asta e o gluma lansata de oamenii „Statului paralel” ca sa-i mai creasca nitel sansele in eventualitatea participarii la alegerile pentru un nou mandat la Cotroceni.

    • EXACT !! vroiam sa zic si eu asta, jur. Dar mi-ai luat-o inainte. Evident ca statul paralel a lansat prin vectorii lui din presa ‘zvonul’ asta ca sa arate ce tare e joianisul lor intarziat mintal.

    • Dar daca e un prim pas al ue ca sa desprinda intai economic Transilvania de RO
      Werner urmeaza cu sfintzenie dicatiile lor deci…. ocroteste-ne Doamne

  5. Ar fi cea mai tare faza, ca un escroc imobiliar dovedit de instante, sprijinitor activ al incalcarii drepturilor omului in tara lui, sa ajunga in functia aceea …

    • Tipa aia de la FMI parca e si condamnata.N-au nici o greata astia.Cu mutra lui de Untersturmführer, iohannisul e chiar potrivit.

  6. … iar prin lucrarea asta scapam de sotul doamnei Carmen sa nu mai fie om in Dealul Cotrocenilor ! Doamne Ajuta !

  7. Umor negru. Stafie (costisitoare) bântuind Europa, dupa aia a lui Tusk (si precedentilor).

  8. Wow, ce veste minunata ! Din punctul meu de vedere, poate sa fie si presedintele Galaxiei, numai sa scapam de gauleiter! Cer scuze anticipat daca am jignit, prin aceasta, sentimentele nobile de stima, pretuire si adorare ale postacilor basisti, johannisti, ciolosisti si sorosisti.

  9. Personaj docil potrivit care sa fie telecomandat de catre factiunile de stanga si cele (neo)liberale promigrationiste.

  10. Cred ca lui Johannis peste cativa ani ii va urma tanti Vasilica in fruntea Consiliului European, nu?!!!!!!!!!!!!!!

    • Pt.lili. … poate si Dragnea ca si el are drepturi, ca el este mentorul, seful, lu’ tanti Vasilica ! Hai ca ti-am zis-o !

  11. Diversiuni pentru a indulci pilula ce o va servi poporului roman, perfzii cu gura plina de maratoane si fizic de vadane scapate la troca cu hulpaveala.

  12. Foarte bine, macar asa scapam de el ! Si, pe de alta parte, dubla lovitura : cred ca in citeva zile, cu Momîia nationala la Consiliul European, sper sa se aleaga praful de bojdeuca asta subreda si infecta numita UE ! (nu mai vorbesc de ce circ va fi la sedinte, cu 5 indivizi din cei 7 prezenti in sala care vor sforai pe rupte la „speech”-urile baciului de la Sibiu !)

  13. Să plece … acum , și să se întoarcă atunci cănd o să-i spun eu !

    • „Sa plece”, ce „bine” o sa ne fie cand vom ramane cu Condamnatul Dragnea si cu Inculpatul Tariceanu!
      Si probabil ca vor mai pleca cateva Milioane de Romani din tara, deja se aude tot mai des(NU la PSD sau la Guvern, unde e BINEEE!!!) Strigatul de AL:ARMA al ONU si al Oamenilor de Afaceri care spun ca „Romania se goleste”!
      Sau, poate ne spuneti ca daca scapam de Johannis, vor reveni in FUGA in Romania cele aproape 4 Milioane de Romani plecati deja, ei se vor reintoarce in tara mama si vor munci cu drag si spor condusi pe Condamnatul Dragnea si de Inculpatul TariceanuI
      Iar in fruntea DNA vor sa-l vada pe „eminentul” jurist Florin Iordache!
      Sau pe celalalt „eminent” Eugen Nicolicea!
      Adevarul si Dreptatea se vor cobori peste Romania dupa plecarea acestui Johannis!
      Peste Romania care va ramane SIGUR Fara alte Cateva Milioane de Romani acre vor Pleca, estimarille INS si ale Eurostat si ale ONU arata ca in 2030 in Romania vor mai fi vreo 16 Milioane de Romani.
      Salariile si pensiile umflate acum le va plati Dragnea din Averea lui de Milionar sau Miliardar in Euro!

    • Lilica , să-l ia și pe Dragnea cu el … , pe Lazăr , Koveși , Coldea , Orban , tot USR-ul … , și pe tine consilier(ă)…

  14. Astia de va bucurati ca pleaca Johannis , v-ati numarat pe degetele de la o mana ? Intrebati-va ce forta au 15 milioane care ii cer sa nu plece ( mai ales ca nu este nimic batut in cuie ). Asa ca …usurel cu pianul furat pe scari, ii sictiriti clapele si aud vecinii !

    • „15 milioane care ii cer sa nu plece” ??? Auzi, ai consumat ceva, asa de dimineata, pe stomacul gol ?

    • Pînă una , alta … , pleacă săptămînal , tocmai la Sibiu , cu cheltuieli și stres pentru romăni , greu de suportat !

    • @ Sonatul primaverii —Sunt amnezii de primavara , imi pare tare rau ca au degenerat in halul asta . Medicii ce spun ?

  15. Hai ca-i tare de tot : Iohannis la Consiliul European , Basau la NATO (cica iar se pune problema) si Luluta sefa la Guantanamo (la propunerea tov. guv.Klemm). Si uite-asa devenim tigrisorul UE , felicidad ! Abia astept !

    • … si Lili la Ministerul Justitiei ! Da’ pe ea, daca o legi la ochi, sint sigur ca o sa creada ca e la o partuza, ca s-a stins lumina si ca trebuie sa alerge, ca tanti aia cu sabia si balanta in mina, dupa un partener !

  16. Cind s-o uita, cu privirea asta de dobermann care vede o pisica pe gard, la „europarlamentari”, cred ca lesina aia ! … He he ! hai bai baieti „cu ochi albastri de faianta” de la „Departamentul Intoxicari”, lasati-o mai moale cu „stirile” debile ! Ce, vreti sa ne spuneti ca „Votati-l, ca uite, nici nu stiti ce pierdeti !” ?

  17. Si base s-a imbatat cu apa rece ca va fi numit mare sef pe la NATO. Acum se lupta sa-si apere mandatele de furaciunile facute cu ajutorul slugilor. Oricum, Petre Roman cunoaste mai multe limbi straine decat Klaus!

  18. Cum, un penal imobiliar la Bruxelles? Nu se poate! S-a terminat cu UE!

  19. Dupa cum in functia actuala de presedinte al Romaniei actioneaza contrar intereselor romanilor si Romaniei ,miram-as ca in alta functie sa actioneze in interesul romanilor si Romaniei!

  20. Ghinion! Speculatiile ca pleaca Iohannis la UE vin când carismaticul istoric Schmitt abia cucerise zeci de mii de fani la Ateneu si pe net, dar nu poate candida. Cunoscându-ne la perfectie limba si istoria, e din pacate elveţian.

  21. Este unealta perfecta,a inavatat la noi ,in Romania, aceasta meserie! Cu siguranta va continua sa actioneze impotriva inereselor tarii noastre! Este un ,,extraterestu” cautat cu migala de stapaniiii….!

  22. Inca o diversiune securista care sa abata atentia opiniei publice asupra scandalului din Justitie, coruptia din pprocuratura , incompetenta procurorului sef etc Cu regret constat ca personaje care preau destepte ( radu ciuvica, ursu , gadea, Prof nistor sau Zamfir ( PNL ) au cazut in plasa si pierd vremea comentand o aiureala

  23. E, uite na, tocmai când KWJ e ameninţat cu suspendarea dacă nu o demite pe LCK, se trezeşte HotNews.ro, că acesta ar fi ”cantitatul” PPE la preşedinţia Consiliului European. ‘Nu este o regula scrisa, ci o cutumă.’

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.