Klaus Iohannis: Prezența americană crescută trebuie să continue

 Preşedintele Klaus Iohannis a a declarat, miercuri, că liderii de pe Flancul estic al NATO au datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii şi a subliniat că prezenţa militară americană crescută trebuie să continue.

„Acest război a adus doar suferinţă şi deznădejde, crime şi strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent şi nesiguranţă. Noi, liderii de pe Flancul estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câştiga acest război. România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv şi o amploare transatlantice”, a spus Iohannis în deschiderea reuniunii extraordinare a Formatului Bucureşti 9 (B9) de la Varşovia.

El a salutat participarea preşedintelui SUA, Joseph Biden, la reuniune, arătând că aceasta reconfirmă substanţa formatului Bucureşti 9 şi angajamentul Administraţiei americane faţă de securitatea Flancului estic.

„Acest angajament este extrem de solid şi vizionar: o prezenţă militară americană crescută – care trebuie să continue – şi pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră”, a spus Iohannis, care a salutat şi participarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.


 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

32 de Comentarii

  1. Plavanul preda Stiinta Prostiei sau Stiinta Manipularii, in fata mergatorilor plimbareti, cumva?

  2. Pentru prezenta americana crescuta trebuie intrebat Parlamentul !!!
    Dar cine sa faca asta ? Politrucul de la Cotroceni ? Sau Sekuritatea Statului care lupta zilnic de peste 30 ani sa anihileze statul de drept ?

  3. Unde în Constituție scrie că asta o decizi tu, TURNĂTORULE la Secu’?
    Nu avem nevoie să ne bagi tu în război, și să ne transformi în carne-de-tun în prima linie a frontului! …jegurile ca tine întotdeauna se ascund apoi ca șobolanii……[Rumburak]

  4. Prostul daca nu-i fudul ,nu-i prost destul! Hai @gica ( bunul samaritean) mai da-i o „limba”poate-l resuscitezi!

  5. Ham, ham ham ham!…vino acasă că se topește zăpada!…
    Pentru efortul depus trebuie neapărat să-ți iei vreo 10 zile de concediu!…
    Să sperăm că până termini mandatul nu mai dispar bucăți din românia…

  6. …in schimb, ar fi fost extrem de bine ca tu sa nu fi fost prezent pe cocioc…

  7. Un senil, un prostanac si un pidosnic.

    Rugati-va lui Dumnezeu ca in 2024 sa vina la putere Cel Ales, care sa ridice Romania, ca altfel ne-am ars la propriu!

  8. Prezenta imperiului raului a imperialismului iudeomasonic occidental trebuie sa continue pentru ca resetarea diabolica anticrestina antinationala si antiumana sa aiba succes deplin prin instaurarea lagarului digital mondial !
    TREZESTE-TE ! RIDICA-TE !

  9. Constitutia Romaniei nu permite arnate de ocupatue straine. Vrem REFERENDUM CA SUNTEM IN DEMOCRATIE.
    Sa vedem ce vrea POPORUL nu Johanis dictatoru.

  10. Urcacanii ajutati cu armament de 160 miliarde de dolari de catre Occident i-au infrant pe rusi si au pierdut 22% din suprafata tarii lor. Daca intra pe fata si tarile NATO in acest razboi il vor infrange si ele pe rusi pana vor pierde si ele procente insemnate din teritoriile lor. Zlava Urcacania mica si pitica, ura si la gara daca vor mai exista garile si garniturile de tren trase la peroane.

  11. Unde scrie in ,,Precizarile” forumului ca un Editat de la @16:32 are nesimtirea sa posteze mesaje cu nickul altei persoane?
    Nu avem nevoie de javre care cloneaza si se folosesc ca niste escroci de numele altei persoane. Acesta este de fapt un furt de identitate. Ti-e frica gunoiule sa postezi sub nickul tau, ca sa nu te foloseasca Krakanatul drept carne de consum ptr maidanezii de la marginea Moskovei? Jegurile ca tine se ascund intotdeauna ca sobolanii sub nick-ul altuia……[Rumburak-fanul pitikaniei krakanate kremlineze]

  12. O baza aero-navala americana intr-un port la Marea Neagra ,la Midia sau Mangalia ,ar fi super, bot in bot cu Sevastopol:))Frica păzeste pepenii,Rusia nu stie DECAT de frica, dreptul international ,tratate semnate,sunt courpapetarie pt Rusia,aiureli,vax albina crema puca

  13. De ce nu îi ei tu acasă la tine ,ai o grămadă de case,pe români i-ai întrebat dacă sunt de acord cu ce gândești tu.

  14. Democratie. Vrem democratie nu ductatura Johanus. Vrem referendum national.

  15. De canalul Bîstroe nimic, Dulapule ?
    Sau nu trece Brațul Chilia pe la Sighiul tău ??

  16. Tovarasul Joe TaliBiden – the Master of Disasters – a Contactat toti Tradatorii de Neam si Patrie din Vechea Europa pentru a se Asigura ca odata cu Inceperea Ofensivei Finale a Rusiei impotriva Fuhrerului Zelensky are Carne de Tun pe Linia Frontului. Parazitul Globalist Klaus Werner Iohannis a fost Primul Slugoi Loyal care, in Buna Traditie a Baronului Von Brukenthal, a sarit cu KOMMUNIKATUL.
    DEMITEREA PARAZITULUI ESTE OBLIGATORIE PENTRU A SALVA TARA DE ARMAGHEDON !

  17. Cum e posibil sa cloneze cineva RomBoraKa, doar ea are dreptul !
    Fiindcă e INGINERă PoowliIeșeană Șaormară Ortografă Geografă … si are și 2 perfecționări langă Oaia Dolly…WOW !

  18. Adică nu și-au făcut datoria și n-avem armată să ne apere? Trădare, tribunal militar s.a..

  19. @ marius: cam 2-3 cm. dar trebuie neparat ferma. Presedintele vostru inca nu a invatat istoria,rusii au plecat prin anii 1958-59 dupa 15 ani de „ocupatie”,a fost o perioada neutra si vine „revolutia” cu vanzarea,furtul,distrugerea economiei de catre occident sa deveniti tara consumatoare,indatorata pe vecie.Ati stat capra ptr. admiterea in NATO,vine americanul cu o cizma la Deveselu si alta la Kogalniceanu si nu va ajunge,vreti mai mult si mai adanc!Nu va mai infoiati in pene,sunteti nimeni si USA nu va apara la o adica,soarta voastra este pecetluita!

  20. @17:05
    Unde ai vazut tu armata straina de ocupatie in Romania? Armata straina de ocupatie in Romania a fost armata mujicilor din 1944 pana in 1958, cand am scapat de ei si toata Romania a sarbatorit si am rasuflat usurati ca am scapat de marlanii si betivii lui Stalin.
    Trupele straine actuale sunt trupe cu care armata romana coopereaza si invata tehnica moderna plavanule. Si cat esti tu de sigur ca romanii nu vor vota sa avem trupe straine pe teritoriul nostru, avand in vedere ca foarte multa lume stie ce au insemnat nemernicii de ocupanti rusi? Pariez ca nu ai mai latra deloc daca ocupantii ar fi rusii tai dragi……[Rumburak-fanul pitikaniei krakanate]

  21. Întreaga lume este condusa de hiene,duc țările în dezastru și nici că le pasă. S-o fi saturat și Dumnezeu de duhul Sodomei și Gomorei care bântuie pământul,cum ne-am așternut așa vom dormi.

  22. Orice Armata straina in Romania este de ocupatie…. Macar Armata sovietica a avut un motiv intemeiat, ne – a infrant in razboiul pe care i l – am declarat. Armata americana in Romania nu are nicio motivatie, este un rau absolut pentru Romania, caci ea este aici pentru a lovi Rusia. Ne face pe noi carne de tun.

  23. Editat, pune mâna pe carte si citește conceptul (definiția, dacă știi termenul) „armată de ocupație” și contrapune in context.

    Da, conform conceptului, armata NATO este armată de ocupație.

    Oligofrenule! Carte nu știi, armata n-ai făcut-o.

    Ești un amărât de propagandist marxist retardat care nu știe nici măcar că face propagandă marxistă.

  24. VREM LINGAI PUTINOSI NATIONALI—[Rumburak-fanul pitikaniei krakanate]–Dumneata ca inginer asa cum te recomanzi ar fi trebuit sa cunosti si sa faci diferenta intre perioada anilor de dupa cel de al doilea razboi mondial cind tara noastra a atacat Rusia , cu periada in care sintem acum ocupati de cizmele criminalilor americani. Si in perioada anilor 1945 si 58 armata romana a colaborat cu armata rusilor ,la fel cum se face si astazi cu armata americana.Nu prea inteleg la ce te-ai referit dumneata cind ai afirmat asta.Dumneata nu vezi cum americanii au inconjurat toata Rusia cu trupele lor NATO si tot ei urla ca se sint ingijorati pt. ca rusii sint un pericol ? Pericolul mare este NATO ,care a ocupat intreaga Europa si au ajuns exact la granitele Rusiei si nu Rusia .Cam unde ai vrea dumneata sa-si mute granitele Rusia, ca sa nu mai supere pe NATO ?

  25. Afara cu criminalii americani din Romania! Klaus Wiermer Joianis la temnita!

  26. Mi-am desenat pe țintă o țintă mai mare,iar pe spate cutremuru’ din ’77.Maaaaare SLUGARNICIE gretoasa !

  27. johanis, le pui tu casele la dispozitie si le dai sa manance? Ca, de fete nu te intreb, ca se descurca ele singure.

  28. Prezenta permanenta a trupelor straine pe teritoriul Romaniei e interzisa de Constitutie, plavan tradator!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.