Ca şi după „Colectiv”

Klaus Iohannis vrea să instaleze „Guvernul Meu” şi după tragedia de la Caracal

Toate sondajele de opinie îl dau pe Klaus Iohannis cîştigător în aproape toate variantele la alegerile prezidenţiale din toamnă, arătînd că românii vor să-i dea şi al doilea mandat. Asta înseamnă că românilor le place modul în care au fost conduşi şi că, în consecinţă, mai vor o dată! Aşa cum au vrut cu Ion Iliescu şi Traian Băsescu.

Faptul că eu văd în această perspectivă continuarea unui soi de masochism pe care îl practicăm cu astfel de opţiuni nu are nici o importanţă, căci democraţia presupune ca votul popular să decidă, lucru cu care, indiferent de consecinţe, n-am cum să nu fiu de acord. Totuşi, cît timp am posibilitatea să-mi exprim un punct de vedere, sînt obligat să analizez atît efectele unei astfel de alegeri, cît şi mecanismul care lucrează în spatele acestei construcţii propuse electoratului, în care Iohannis apare drept virtual cîştigător. N-aş face o asemenea analiză dacă n-aş fi observat că, atît în cazul lui Ion Iliescu, cît şi în cazul lui Traian Băsescu, după terminarea celor două mandate, chiar cei care i-au ales şi-au manifestat nemulţumirea faţă de propriile alegeri!

Din această perspectivă, am citit cu mare atenţie declaraţia lui Klaus Iohannis în legătură cu „Cazul Caracal”, dată imediat după ce avocatul din oficiu al „monstrului” a anunţat că Gheorghe Dincă şi-ar fi recunoscut cele două crime.

Ceea ce m-a şocat în primul rînd în acest discurs a fost proporţia referirilor lui Iohannis la cazul în sine, faţă de atacurile la adresa Guvernului, pe care, în mod explicit, îl consideră ca fiind „autorul moral al acestei tragedii”!

Astfel, am analizat grafic cele două aspecte, iar concluzia este una şocantă: din totalul de 4917 semne ale discursului, doar 860 se referă la cazul de la Caracal, în timp ce restul de 4057 constituie un atac la adresa Guvernului! Şi analiza numărului de cuvinte arată aceeaşi disproporţie: din totalul de 860 de cuvinte ale discursului, doar 160 sînt despre cazul de la Caracal, în timp ce restul de 700 de cuvinte sînt despre atacul la adresa Guvernului! Iată cum arată acest grafic:

Chiar dacă ne aflăm în plină campanie pre-electorală, este de-a dreptul şocant ca, din nou, o tragedie să fie folosită în bătălia politică. Dar acest fapt nu este o noutate, dacă ne gîndim că şi după tragedia de la „Colectiv” am asistat exact la aceeaşi situaţie! Atunci, preşedintele Klaus Iohannis a şi folosit acea expresie nefericită: „A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă” (https://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratia-de-presa-a-presedintelui-romaniei-domnul-klaus-iohannis1448280200)!

Şi acum, deşi a fost aspru criticat pentru declaraţia sa din 4 noiembrie 2015, de după „Colectiv”, Klaus Iohannis nu s-a putut abţine şi a spus cam acelaşi lucru după cazul de la Caracal: „Dacă nu o va face acest guvern, vă promit că voi strânge o nouă majoritate, după alegeri, care va face asta”!

Cu alte cuvinte, Klaus Iohannis ne spune că vrea să instaleze din nou „Guvernul Meu”, aşa cum a făcut după „Colectiv”, cînd a instalat Guvernul Cioloş, profitînd atunci, ca şi acum, de o tragedie! Ce înseamnă, cu adevărat, expresia „Vă promit că voi strânge o nouă majoritate, după alegeri”, ştiindu-se că urmează alegeri prezidenţiale, nu alegeri parlamentare, dacă nu intenţia declarată de a profita de tragedia de la Caracal pentru a da jos un guvern legitim ales? Nu cumva încă o dovadă că Preşedintele ţării se implică în viaţa politică drept partizan al partidelor care-l susţin în viitoarea campanie electorală?

Este înfiorător acest tip de comportament al preşedintelui Klaus Iohannis, care nu are nici cea mai mică rezervă în a-şi anunţa intenţia de a profita din nou de o tragedie pentru a-şi instala „Guvernul Meu”! Avem aici o constantă extrem de periculoasă, care face praf şi pulbere şubreda noastră democraţie.

Este, în acelaşi timp, un semn despre felul în care se va derula şi al doilea posibil mandat al lui Klaus Iohannis ca preşedinte al României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ion Spânu 1818 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Deja depasesc masura bunului simt!
    Toate institutiile de forta din Romania sunt vinovate si trebuie sa plateasca:STS,SRI,SIE,SPP,presedemtie,Procuratura,justitie,politie!
    Anul trecut „Colectiv”,anul acesta cu rapiri de copii!
    Sunt criminali!

  2. Nu trebuie sa uitam,ca Ion Ramaru s-a nascut TOT in Caracal in 1946 si nu m-ar mira sa fie ceva ruda cu acest Dinca Jurnalistul Dan Odagiu a publicat, în 29 octombrie 1995, un reportaj din comuna natală a lui Ion Rîmaru. El a constatat că toți care purtau acest nume și l-au schimbat pentru că românii erau oripilați când îl auzeau. De asemenea jurnalistul a susținut că prin Caracal si imprejurimi,unde se născuse și trăise o perioadă Rîmaru, s-ar fi înregistrat mai multe crime oribile, comise de bărbați care mutilau și apoi omorau femei, de regulă soțiile lor”(wikipedia)
    Concluzia este ca in Caracal au fost si sunt destui monstri,de calibrul acestui Dinca !
    Iar Spanu Craioveanu vrea sa ne abureasca cu articole cu subiecte ofilite,in timp ce Caracal -Oltenia este o pepiniera de monstri ,o citadela antisociala…

  3. @Albert Zweistein: esti spalat pe creier. Cand Caracalul avea teatru, ai tai nu iesisera din bordei. Ramaru a fost folosit de Securitate pentru a acoperi crimele unui colonel de securitate la fel cum individul asta este folosit ca perdea de fum de reteaua mafioata de carne vie din Caracal care implica toate autoritatile statului si la care se indulcesc si americanii de la Deveselu. Pana in 1989 Caracalul, judetul Olt de unde venea dictatorul erau unele dintre cele mai sigure locuri de pe planeta. Dupa 1989, PSD, esalonul doi al securitatii locale si romii impropietariti de Iliescu cu aurul pe care nu l-au avut niciodata dar au mintit ca le-a fost confiscat de comunisti au transformat si judetul si Caracalul in regiune mafioata.

  4. Kwi un arogant nesințt, care a adus doar invrâjbire, indiferență fața de români,si interesat doar sa.și plimbe soția și interese personale.PS: Un mare pork, atenție romăni, indiferent dacă va pupa turul doi cu STS măsluitor alături!

  5. Trebuie sa fii ori un mare prost ori un mare tampit !!Altfel nu-mi explic cum cineva ar mai vrea sa fie condus de un individ care a facut NIMIC in cinci ani cat a fost presedinte !!

  6. Asta a promis și celalat sibian, domnul Barna, că va face dacă ajunge Președinte, va forma o nouă majoritate ca să dărâme guvernul. Deci în momentul de față domnul Președinte Iohannis îl plagiază pe domnul Barna! Asta este putința celor doi produși de elită a Sibiului: domnul Iohannis și domnul Barna. Regățeni adică moldoveni, dobrogeni, munteni și olteni, pentru ardeleni moldoveni și sudiști puturoși, fuga la la vot și să-i votați pe favoriții națiunii.

  7. Ma intreb, cum de acum, ES dl. Ambasador Klemm nu are nicio remarca de facut, macar despre modificările din justiție. PS: Ce crezi nea Alecu ?

  8. Faptul că se pune problema să mai candideze după ce s-a dovedit că este un HOȚ DE CASE spune TOTUL DESPRE ROMÂNI! Restul. ..Tot ce se întâmplă. ..Ne declasifica și mai mult ca Nație!Istoria ne-a dovedit că singurul lucru de care suntem în stare este să ne omorâm Elitele, să ne tradam țara,iar la 100 de ani de la UNIRE suntem mai dezbinați ca oricând, să avem tot felul de VENETICI gen Johannis, Helvig, Barna, Orban, Birchall în funcții și alte otrepe trădătoare pe linga ei! O NAȚIUNE DE CACAO!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.