Kovesi îi oferă lui Klaus Iohannis cel mai puternic argument s-o demită imediat

Această ultimă ispravă a Laurei Codruţa Kovesi, prin care a pus DNA în slujba interesului personal pe care-l are în procesul cu jurnaliştii de la Antena 3 este la fel de gravă precum cele mai scandaloase abuzuri săvîrşite de „Portocală”, Onea sau alţi colegi din cadrul DNA. Şi dacă pînă acum Kovesi ar fi fost inocenţa întruchipată, un fel fel de Santa Laura, în acest moment ea trebuie să fie înlăturată de la conducerea DNA!

Pe scurt, este vorba despre procesul civil, în care Laura Codruţa Kovesi i-a acţionat în judecată pe Mihai Gâdea, Răzvan Savaliuc, Radu Tudor, Mugur Ciuvică şi Bianca Nae. Le cere un milion de lei ca daune morale provocate de ceea ce ar fi spus jurnaliştii de mai sus în emisiunile de la Antena 3. Ba, chiar, în cazul lui Răzvan Savaliuc de la „Lumea justiţiei”, şi pentru ce nu a spus, întrucît în emisiunea la care Kovesi face referire în plîngere, acesta nu a particpat!

Nu intrăm acum pe fondul cauzei, ci ne referim doar la ce a cerut DNA-ul condus de Laura Codruţa Kovesi într-o adresă Curţii de Apel Piteşti. Mai exact, DNA a trimis instanţei solicitarea de a i se trimite toate documentele din Dosarul nr. 6043/3/2015 (cel civil, cu jurnaliştii) pentru a le folosi într-un dosar penal cu numărul 853/P/2016! Citiţi cu atenţie Adresa DNA către Curtea de Apel Piteşti:

Situaţia acestei cereri neobişnuite a DNA a fost dezbătută pe larg în diferite emisiuni TV, dar mai sînt cîteva lucruri extrem de importante asupra cărora vom insista mai jos.

Instanţa de la Curtea de Apel Piteşti, aşa cum se vede şi în menţiunile de pe Adresa DNA de mai sus, a luat act de solicitare, dar n-a trimis copiile cerute din simplu motiv că dosarul nu mai este la Piteşti, cauza fiind strămutată la… Ploieşti, adică tocmai acasă la „Portocală”!

1. Cererea DNA este un act de intimidare faţă de judecătorii procesului civil. Laura Codruţa Kovesi, pe persoană fizică, cum s-ar zice, este, în procesul cu jurnaliştii, reclamantă, deci parte în proces. În această calitate, ea are dreptul să ştie toate documentele din dosar şi, dacă vrea, chiar să aibă copia întregului dosar.

Din acest punct de vedere, Kovesi are acasă copiile documentelor din dosar, certificate de serviciul de arhivare a instanţei, deci nu avea nevoie ca DNA, instituţia pe care o conduce, să le mai ceară. Ea, ca parte în proces avea tot dreptul să ceară o copie a dosarului, dar ce caută DNA într-un proces civil?

La ce să-i folosească DNA-ului probele din acest dosar, din moment ce acolo nu există altceva decît tăieturi din ziare, înregistrări din emisiuni şi declaraţiile celor implicaţi? Este vorba despre un proces civil deschis de Laura Codruţa Kovesi împotriva jurnaliştilor pentru „Răspunderea delictuală”, potrivit art. 1349 din Noul Cod civil, care este definită astfel: „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”.

Ce are a face o asemenea acţiune cu preocupările DNA, instituţie care, aşa cum scrie chiar pe site-ul oficial, „este o structură de parchet specializată în combaterea corupției mari și medii”? Evident, nimic!

În aceste condiţii, este clar că Adresa DNA către Curtea de Apel Piteşti nu este altceva decît o tentativă de intimidare a judecătorilor, astfel încît ei să înţeleagă că DNA este preocupată de sentinţa ce se va da!

2. CE ESTE CU ACEL DOSAR PENAL INVOCAT DE DNA? Chiar în Adresa DNA către Curtea de Apel Piteşti, observăm că solicitarea copiilor tuturor documentelor din dosarul civil ar trebui să folosească „soluţionării dosarului penal cu numărul de mai sus”, adică Dosarul nr. 853/P/2016!

În adresa DNA nu se face nici o altă precizare privind acest dosar: cine sînt părţile, ce infracţiune a săvîrşit cel/cei anchetaţi, ce legătură are ancheta penală cu procesul civil? Nimic din toate acestea, ci pur şi simplu se spune: „daţi-ne tot dosarul pentru că ne ajută la soluţionarea unei cauze penale”! O mai clară dovadă de abuz comis de procurorii DNA nu poate exista, căci cererea lor încalcă cele mai elementare practici din Justiţie. Pentru DNA, se pare că acele celebre protocoale secrete încă mai sînt în vigoare!

Încă o dată precizăm că în dosarul civil nu există probe ce ar putea fi folosite în dosarul penal, căci acel proces civil are specificul său, fiind vorba despre „răspundere delictuală”, adică de eventuala nerespectare a unor reguli de conduită!

În lipsa oricăror menţiuni despre conţinutul dosarului penal invocat, oricine se poate gîndi la orice, inclusiv că acesta ar fi un dosar care îi are ca suspecţi pe avocaţii jurnaliştilor sau chiar pe judecătorii cauzei civile! Altfel, la ce să le folosească procurorilor nişte banale declaraţii dintr-un dosar civil?

Toate acestea întăresc presupunerea noastră că adresa DNA are ca scop intimidarea judecătorilor din procesul civil, crearea unei stări de temere, astfel încît să înţeleagă că trebuie să ţină cont că în acel proces cu jurnaliştii însăşi şefa DNA Codruţa Kovesi este cea care i-a chemat în judecată!

3. KOVESI I-A CHEMAT ÎN JUDECATĂ PE JURNALIŞTI PENTRU CE AU SPUS DUPĂ ÎNREGISTRĂRILE LUI MIRCEA BĂSESCU CU „BĂSICĂ”. Mulţi dintre cititori se întreabă poate: de ce i-a chemat în judecată Kovesi pe jurnalişti, cerîndu-le daune de 1.000.000 lei, adică vreo 200.000 euro? Este vorba despre afirmaţiile acestora că şefa DNA a dosit dosarul şpăgii luate de Mircea Băsescu şi doar apariţia casetelor video la Antena 3 ar fi oprit muşamalizarea faptelor. Dar exact aşa s-a şi întîmplat, căci abia după apariţia înregistrărilor, Mircea Băsescu a fost chemat la audieri, trimis în judecată şi, în final, condamnat!

În acţiunea Codruţei Kovesi îndreptată către jurnalişti, practic, n-a fost decît o chestiune de orgoliu rănit. Adică, vezi, Doamne?, cum au îndrăznit nişte pîrliţi să mă acuze pe mine, ditamai şefa DNA, de muşamalizarea unui dosar?

4. JURISPRUDENŢA CEDO PERMITE JURNALIŞTILOR CHIAR ŞI UN TON AGRESIV, VIOLENT DACĂ SLUJESC INTERESUL PUBLIC! Oricît ar putea părea de ciudat pentru unii, CEDO s-a pronunţat în repetate rînduri că, atunci cînd slujesc unui interes public, agresivitatea de limbaj a jurnaliştilor nu trebuie să fie sancţionată decît în situaţii extreme!

De pildă, în Cazul „Thorgeirson vs. Islanda”, dorind să atragă atenţia asupra brutalităţii poliţiei, ziaristul Thorgeirson a publicat două articole în care a folosit, pentru caracterizarea poliţiştilor, următoarele expresii: “bestii sălbatice în uniformă care se târăsc în jur, tăcuţi ori nu, prin jungla vieţii de noapte a oraşului nostru”, “indivizi reduşi la vârsta mentală a unui nou-născut”, “brute şi sadici care-şi dezlănţuie perversităţile”.

Instanţa din Islanda l-a condamnat pe jurnalist la o amendă penală, însă acesta s-a adresat la CEDO, iar judecătorii au decis că amendarea lui Thorgeirson a încălcat articolul 10 din CEDO, reţinînd că scopul acestuia a fost discutarea unei chestiuni de interes public, respectiv brutalitatea poliţiei. Cu privire la termenii folosiţi, Curtea a afirmat: “ambele articole au fost formulate în termeni violenţi. Cu toate acestea, având în vedere scopul şi impactul urmărit, Curtea apreciază că limbajul folosit nu poate fi considerat excesiv” şi a considerat amendarea dlui Thorgeirson de către instanţele naţionale ca o măsură ce nu a fost “necesară într-o societate democratică”!

Există în jurisprudenţa CEDO şi un caz din ţara noastră, „Dalban vs. Romania”, despre care, din păcate, presa n-a vorbit aproape deloc. Este vorba despre regretatul jurnalist Ionel Dalban de la revista „Cronica romaşcană”, care a publicat două articole de investigaţie despre „Fraude de zeci de milioane la I.A.S. Roman”, în care era implicat şi un senator. Fiind dat în judecată, jurnalistul a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare, plata unei despăgubiri de 300.000 lei şi interzicerea exercitării profesiei pe o durată nedeterminată!

Sentinţa a avut şi o opinie separată din partea unuia dintre judecători, care, spre cinstea lui, a scris în motivare: „Mi se pare nedrept sã-l condamnăm pe ziaristul Ionel Dalban atâta vreme cât el nu a făcut decat să-şi îndeplinească datoria de ziarist în mod obiectiv, dornic să contribuie la asanarea climatului moral al oraşului în care trăieşte şi munceşte”! Cu toate acestea, jurnalistul a fost condamnat.

Ionel Dalban a făcut plîngere la CEDO şi, deşi între timp a decedat, soţia sa a reuşit să cîştige procesul! De remarcat faptul că acest proces a continuat la CEDO, chiar după ce ÎCCJ admisese între timp recursul în anulare şi îl achitase pe jurnalist, însă sentinţa nu lămurea pe deplin cauza, întrucît constatase că, totuşi, ziaristul s-a făcut vinovat de calomnierea senatorului!

Pentru ca toate autorităţile să afle cum vede CEDO principiul libertăţii presei, cităm din Decizia acestui proces punctele 49-51, din care avem de învîţat cu toţii:

„49. Pentru a se pronunţa în cauză Curtea trebuie deci să ţină seama de un element deosebit de important: rolul esenţial jucat de presă într-o societate democratică. Dacă presa nu trebuie să depăşească anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi, precum şi necesitatea de a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale, sarcina sa este totuşi comunicarea, cu respectarea datoriilor şi responsabilităţilor proprii, a informaţiilor şi ideilor referitoare la orice problemă de interes general. Mai mult, Curtea este conştientă de faptul că libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, şi recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare. În cauze asemănătoare celei de faţă marja de apreciere a autoritătilor naţionale se circumscrie interesului unei societăti democratice de a permite presei să îşi joace rolul indispensabil de „câine de pază” şi să îşi exercite aptitudinea de a da informaţii cu privire la problemele de interes. Într-adevăr, este inadmisibil ca un ziarist să nu poată formula judecăţi critice de valoare decât sub condiţia demonstrării veridicităţii.

50. Articolele domnului Dalban nu se refereau la aspecte ale vieţii particulare ale lui R.T., ci la comportamentul şi atitudinea sa în calitate de ales al poporului. Formulele folosite de reclamant pentru a-şi exprima părerea asupra practicilor sus-numitului senator şi asupra modului în care acesta şi-a îndeplinit mandatul au fost considerate de instanţele nationale ca necorespunzătoare realităţii şi deci calomnioase.

51. Guvernul nu contestă concluzia Comisiei, conform căreia, avîndu-se în vedere chiar îndatoririle şi responsabilităţile unui ziarist atunci când acesta se prevalează de dreptul pe care i-l garantează art. 10 din convenţie (…), condamnarea reclamantului nu poate fi considerată ca „necesară într-o societate democratică”.

Pentru condamnarea din acest caz, CEDO a dispus ca România să-i plătească soţiei jurnalistului suma de 20.000 franci francezi ca despăgubire!

Poate că îi cerem prea mult Laurei Codruţa Kovesi atunci vrem să ia în calcul Deciziile CEDO în cazul în care vrea să-i cheme în judecată pe ziariştii care o critică. Dar, precizăm că toate aceste cazuri ce formează jurisdicţia CEDO au fost cuprinse în cartea „Ghid juridic pentru ziarişti”, care o are ca autoare pe chiar pe mentora sa, Monica Macovei, care a şi adus-o în fruntea Parchetului general! Deci, ar avea cine să-i explice dacă nu înţelege.

În concluzie, chiar şi acţiunea civilă deschisă de Laura Codruţa Kovesi împotriva jurnaliştilor de la Antena 3 este exagerată, avînd în vedere statutul său de şef al unei instituţii de forţă a statului! Dar, fiind un drept al său, nu i-l contestăm, ci doar îi atragem atenţia că nu aşa se procedează în relaţia cu presa sau cu un simplu cetăţean. Este chiar penibil, ca şi cum un elefant s-ar plînge că a fost călcat pe picior de un şoricel!

Ce este însă extrem de grav, este că Laura Codruţa Kovesi, prin acea cerere către Curtea de Apel Piteşti, implică instituţia DNA, pe care o conduce, în interesul său personal! Iar această faptă trebuie să fie sancţionată în modul cel mai drastic cu putinţă, căci atacul la adresa jurnaliştilor, dublat de încercarea de intimidare a judecătorilor, reprezintă şi un atac asupra statului de drept şi chiar asupra democraţiei, aşa cum spune chiar CEDO!

P.S. 1. În fotografia din deschiderea articolului am folosit scena culminantă din filmul „The Post”, nominalizat la Premiul Oscar din acest an. Este momentul în care este anunţată sentinţa din procesul intentat de Guvernul SUA împotriva ziarului „Washington Post”. Spun judecătorii Curţii Supreme din SUA: „Presa trebuie să-i servească pe guvernaţi, nu pe guvernatori!”

2. Nu uitaţi această menţiune a judecătorilor CEDO: „Libertatea în domeniul presei scrise include, de asemenea, şi recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare”!