Un „orbanism soft”. Profesorul Corneliu Bjola critică strategia de apărare

Strategia de apărare națională propusă de președintele Nicușor Dan „adâncește deficitul de securitate al României. Folosește concepte fără conținut, semnalizează un început de distanțare a țării față de parteneriate esențiale, tratează cu superficialitate războiul hibrid și promovează aspirații fără fundament. Dacă nu e revizuită substanțial, ar trebui respinsă în Parlament. Mă tem însă că va trece, datorită filonului naționalist din subtext, dar va crea probleme pe viitor. În forma actuală, riscă să facă mai mult rău decât bine”.

E scrisă pentru uz politic intern, nu pentru a inspira încredere în afară, afirmă Corneliu Bjola, profesor de diplomație digitală (Oxford) și unul dintre cei care analizează atent războiul hibrid și breșele de securitate ale României. Acesta spune, într-un punct de vedere la solicitarea Cotidianul, că strategia lansată în dezbatere publică „va gâdila orgoliul naționalist, dar va fi rapid demontată de realitate”.

În opinia acestuia, strategiei prezentate de președintele Dan îi lipsește un diagnostic corect, nefăcând referire la China, în condițiile în care cel mai mare atac hibrid asupra României a avut loc pe platforma chineză TikTok, iar China cultivă deja canale vizibile de influență (prin trei foști prim-miniștri) în spațiul românesc.

Mai mult, spune Corneliu Bjola, războiul hibrid în urma căruia România a fost prinsă cu garda jos anul trecut, la alegerile prezidențiale, nu este nici el tratat cu instrumente clare.

Aspectul cel mai grav însă, în opinia acestuia, este introducerea conceptului de „independență solidară”: E o concesie politică făcută curentului suveranist de inspirație național-ceaușistă – ideea României care „joacă cu toți și cu nimeni”.

Care e miza unei strategii naționale de securitate

„Să plecăm de la rolul unei strategii de securitate: maparea amenințărilor, identificarea soluțiilor și semnalizarea geopolitică. Din păcate, strategia actuală e deficitară la toate aceste capitole. Diagnosticul e parțial și fără miez, soluțiile sunt absente sau formă fără fond, iar semnalizarea – confuză”, consideră Corneliu Bjola. Să le luăm pe rând.

Diagnosticul. „O strategie serioasă trebuie să țină cont de contextul geopolitic în schimbare. Asta înseamnă nu doar Rusia, ci și China și repoziționările Statelor Unite față de Europa. Documentul actual spune câte ceva despre Rusia – ceva mai mult decât strategia lui Iohannis, dar nu cu mult. Despre China, nimic. Despre SUA și Europa, absolut nimic. E ca și cum autorii ar fi decis să ignore complet cele două axe care influențează securitatea României. De ce e important să ai un diagnostic bun? Pentru că o strategie e, în fond, un instrument de mobilizare: trebuie să alinieze resursele statului și instituțiile pentru a pune în practică o viziune coerentă. Dacă ignori două dosare majore – China și relația transatlantică –, tot efortul devine un exercițiu de retorică. Și atunci, da, riști să repeți greșelile făcute cu Rusia: să te trezești expus, vulnerabil, luat din nou prin surprindere, dar de fapt de propria ignoranță. Să nu uităm: cel mai mare atac hibrid asupra României a avut loc pe platforma chineză TikTok, iar China cultivă deja canale vizibile de influență (prin trei foști prim-miniștri) în spațiul românesc.

Un diagnostic incomplet duce inevitabil la soluții inexistente – iar aici lipsește complet o viziune privind cooperarea cu democrațiile din Asia–Pacific”, argumentează profesorul Bjola.

Rusia. „E tratată ceva mai serios, dar tot fără claritate. Nu e definită ca adversar și nu se depășește nivelul generic. Se repetă formulele din strategiile anterioare, în care această mențiune e vagă și fără miez. Un exemplu relevant: problema războiului hibrid. Există mai multe referințe decât în strategiile precedente, dar fără niciun fel de conceptualizare.

Asta arată că autoritățile încă nu înțeleg clar ce înseamnă acest fenomen; se joacă cu cuvintele ca să pară că fac ceva, dar e limpede din text că nici nu înțeleg natura fenomenului, nici nu au soluții pentru a-l aborda”, explică Bjola.

„Independența solidară”. Aici e problema cea mai gravă, consideră Corneliu Bjola:

„ Conceptul este un regres major. Ar fi fost nevoie de o „convergență strategică” – o aliniere reală cu partenerii europeni și transatlantici, în domeniile în care putem compensa slăbiciuni și contribui la reziliența comună. În schimb, primim un slogan gol.

„Independența solidară” e o formă fără fond, o expresie a confuziei strategice în care România se zbate de un deceniu. E o concesie politică făcută curentului suveranist de inspirație național-ceaușistă – ideea României care „joacă cu toți și cu nimeni”. Adăugarea cuvântului „solidară” e un pansament, menit să dea un aer responsabil unei poziții de fapt izolaționiste. Președintele însuși a vorbit despre „păstrarea angajamentelor”. Nu dezvoltare, nu consolidare – păstrare. Asta, în limbaj diplomatic, se citește prost, un fel de orbanism soft. Formula marchează o semi-distanțare față de partenerii europeni.

Va fi percepută ca atare și va alimenta neîncrederea în România, exact când coeziunea europeană contează mai mult ca oricând. In plus, conceptul e rupt de realitate. România e singura țară care a trebuit să anuleze alegeri din cauza unui atac hibrid rusesc, are o corupție sistemică și o armată incapabilă să-și protejeze spațiul aerian în Dobrogea, dar pretinde că are „maturitate națională și statală deplină, și prin urmare trebuie să „joace tare” pe independență. E o formulă politică ridicolă, lipsită de fundament strategic, cu potențial negativ real”.

Semnalizarea. O strategie națională se adresează, în principal la trei audiențe: adversarii, partenerii și propriii cetățeni. Varianta prezentată marți e, însă, complet dezechilibrată, argumentează profesorul Corneliu Bjola:

„Spune prea puțin adversarilor și introduce confuzie partenerilor. E scrisă însă pentru uz politic intern, nu pentru a inspira încredere în afară. Va gâdila orgoliul naționalist, dar va fi rapid demontată de realitate. Când distanța dintre ambiție și capacitate devine vizibilă, credibilitatea ta ca stat cade rapid, în plan intern și extern.

Unde există un element relativ nou este ideea de „securitate a cetățeanului”, nu a statului — și de aici nevoia de a aborda problema corupției. Pe hârtie, sună bine, dar istoria României în combaterea corupției și reformarea statului este lamentabilă. Poate de data aceasta lucrurile vor merge mai bine, să sperăm, dar această direcție trebuie clar ancorată în modelul de succes al Republicii Moldova. Implicarea serviciilor secrete în acest joc nu mi se pare o mare soluție, in acest moment, atâta vreme cât serviciile, ca instituții, nu sunt încă reformate în profunzime. Să nu uităm că aceste servicii au pierdut lupta hibridă cu Rusia în ultimul deceniu, cu cele două mari înfrângeri legate între ele: pandemia și alegerile din 2020, agresiunea Rusiei fiind marcantă în ambele. Nici un cap nu a picat până acum la vârful acestor servicii. Nu văd absolut nimic în această strategie care să sugereze o intenție reală de reformă profundă a serviciilor”.

În analiza lui Corneliu Bjola, strategia adâncește deficitul de securitate al României, pentru că „folosește concepte fără conținut, semnalizează un început de distanțare a țării față de parteneriate esențiale, tratează cu superficialitate războiul hibrid și promovează aspirații fără fundament. Dacă nu e revizuită substanțial, ar trebui respinsă în Parlament. Mă tem însă că va trece, datorită filonului naționalist din subtext, dar va crea probleme pe viitor. În forma actuală, riscă să facă mai mult rău decât bine”.