Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, într-un interviu pentru BBC, că Rusia este gata să intervină pentru “a apăra cetăţenii săi din Estul Ucrainei”.
“Noi sperăm că autorităţile de la Kiev vor întreprinde măsuri pentru a proteja populaţia vorbitoare de limbă rusă din Estul Ucrainei. În caz contrar, Rusia nu are cum să nu intervină, va fi nevoită să facă acest lucru, să apere ruşii şi ucrainenii care locuiesc scolo”, a declarat Peskov, citat de ABCnews.
Prestigiosul ziar american The Washington Post scrie, într-un material publicat astăzi, că Rusia ar putea repeta scenariul din Crimeea şi în alte zone, cum ar fi estul Ucrainei sau regiunea transnistreană a Republicii Moldova.