Kremlinul a surprins vineri pe toată lumea

Kremlinul declară în premieră că este în război.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia se consideră în război din cauza implicării Occidentului de partea Ucrainei şi nu poate permite existenţa la graniţele sale a unui stat care s-a arătat gata să folosească orice metodă pentru a prelua controlul asupra Crimeei.

Comentariile făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului în cadrul unui interviu acordat publicaţiei ruse Argumentî i Faktî, au venit după un atac masiv al Rusiei efectuat noaptea trecută asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.

„Suntem în stare de război”, a afirmat Dmitri Peskov în interviu, potrivit EFE.

Totul a început ca o „operaţiune militară specială”, dar de „îndată ce această ‘gaşcă’ s-a adunat, iar Occidentul s-a implicat de partea ucraineană, pentru noi acesta a devenit un război”, a declarat Peskov în interviul menţionat.

„Sunt convins de aceasta. Şi toţi trebuie să înţeleagă asta”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a insistat asupra faptului că Rusia va continua să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a se asigura că potenţialul de război al Ucrainei nu reprezintă o ameninţare pentru cetăţenii şi teritoriile sale, inclusiv pentru cele patru regiuni ucrainene anexate în septembrie 2022.

„Pentru noi, cel mai important lucru este să asigurăm securitatea oamenilor din teritoriile acestor regiuni care în prezent sunt ocupate de facto de regimul de la Kiev”, a spus reprezentantul Kremlinului, referindu-se la teritorii recunoscute la nivel internaţional ca fiind ale Ucrainei.

Rusia a evitat prin toate mijloacele să numească conflictul ucrainean „război”, limitându-se la a-l numi „operaţiune militară specială”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

72 de Comentarii

  1. Era si timpul.Slava Putin,slava Russia ,jos nazistii !Occidentul s- a jucat cam mult cu focul iar acum incep sa miroase a ars.

  2. „Rusia …nu a reuşit să obţină o victorie rapidă la care spera”.
    Ați uitat să repetați și cealaltă mantră propagandistică de baZă: „agresiunea neprovocată și nejustificată”.
    Se poate ? Rushinik, măR🤣g…

  3. Revizionismul postbelic a inceput cu Expansiunea NATO la Est prin inglobarea, voita sa nu, nu conteaza cum, a Romaniei in NATO….Vreme de 20 de ani Rusia nu a fost in stare sa reactioneze decat verbal…Se pare ca dupa 2021 Rusia a ajuns la disperare si contraataca…Preventiv Rusia este perfect indreptatita sa reactioneze, a mai suportat in trecut doua Invazii militare a Occidentului in Rusia….Niciodata in Istorie Rusia nu a avresat Occidentul…A intrat Romania in NATO de frica unei Rusii care NU facuse nici un pas spre Vest? Dar Rusia nu e inebunita de frica unui NATO care a Expansionat de la Berlin pana la Harkov? …..In refacerea Echilibrului Strategic cinteaza doar binomul NATO – Rusia…Pace va fi doar daca NATO se retrage la Berlin…Altfel e Razboi Mondial…Romania, Ucraina sunt Colonii nesemnificative, bune doar pentru carne de tun in conflictul Occident – Rusia…

  4. Nimic surprinzător in/ din declaratiile spurcatorului de cu…vanturi Peskov! Razboiul criminalului Putin este cea mai diabolica operatiune teroristă militara specială. Cine are minte, sa ia aminte! Rusia nazistă, fie tarista, fie sovietica, fie putinista nu si-a denumit invazii cele 600 de razboaie. Cand au invadat principatele, cumplitii moscali s-aujurat ca au venit sa ne scape de sub jug. Cand au invadat Ungaria sau Cehislovacia, i-au zis „ajutor international”. Cand au invadat Afganistanul, i-au zis „stationare temporara”. De ce sa foloseasca nemernicii gheturilor termenul atat de incendiar ca „razboi”? Pe scurt, e razboi de ocupatie. Razboiul urii si dusmaniei putiniste! Razboi de agresiune! Acest fapt este de netăgăduit.

  5. Aoleu, e razboi? Eu credeam ca asa e intre vecini. Iti mai dai o bomba in cap.

  6. De ce a surprins?
    Occidentul este in razboi, aliat al Ucrainei, impotriva Rusiei.
    Jocul asta de-a ascunselea trebuia oprit.
    Pretul ce-l va plati Romania in carne de tun, pentru sustinerea total iresponsabila a unei nulitati, o marioneta pentru “sefia” NATO va fi mare.
    Nu inteleg de ce nu se organizeaza referendum pentru baze militare permanente si pentru implicarea Romaniei in razboi?
    Cine sa initieze acest referendum?

  7. @Să aizim de bine

    Nu se mai înrolează nimeni. S-au terminat mașinile de spălat.

  8. Istoria ReiKhreminului este împănata cu crime din belsug, violente odioase, invazii numeroase, bai de sange si minciuni. Pentru a justifica razboiul de agresiune impotriva Ucrainei, potentatii si lichelele recurg la argumente monstruos de cinice si diabolic de false. Ei denatureaza. Ei scorminesc patimile. Daca variaza calificativele, apoi concluzia e aceeasi: obiectivul invaziei e același, fascist. Adica, „spatiu vital”! Funesta a fost ziua instaurarii tiranului Putin. Din ziua aceea se trag toate crimele savarsite in Funesta Rusie si razboaiele cu vecinii. Ziua aceea a fost ziua blestemului. Funest este razboiul de dementa pornit de dementul dictator impotriva Ucrainei. Viata a confirmat ca mostenitoarea defunctei URSS este obsedată de aventuri militare. Colosul cu picioare de lut nu poate invata rușinea, nici agonizand, dupa doi ani de atrocități…

  9. Dumnezeu cu Rusia si cu Lumea Crestina (cea adevarata) !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  10. Pe mine nu m-a surprins. Puţini au fost atenți la această nuanță. Au numit astfel această operaţiune pentru a „lua ochii”, a testa reacția NATO iar dacă după doi ani schimbă placa, ce vrea să însemne? Că acum au ajuns în situația de a se lua de piept cu NATO folosind în acest sens cei doi ani? Pe seama cui? Mulți au încercat să deschidă ochii cui trebuie dar cine să priceapă sau să asculte o babă oarbă?

  11. Daca acum Rusia a declarat asta ,atunci sa fiti siguri ca de acum inainte nu se va mai juca asa de-a hotii si gardistii cu Ukraina si nici cu acele tari neprietenoase ,care indirect lupta contra Rusiei.Era si de asteptat asta pt. ca occidentul prea mult a depasit linia rosie ,avind impresia ca pot face chiar ce vor ei .

  12. Sfantul Dumnezeu a dezlegat ursul din lant. Acum o sa inceapa scrasnitul dintilor pentru satanistii occidentali. De cand va tot spun c-acest conflict se va sfarsi cu apasarea Butonului Rosu si nu m-ati crezut? V-am scris pe acest foum ca pana la sfarsitul lui Martie 2024 incepe balciul? V-am scris. Acum sa vedem cine va mai rade de mine?. Aliluia.

  13. … abia acum începe balul… Doamne Ajută-ne pe noi păcătoșii! Să vezi bairam acum după ce s-au lămurit rușii cum stă treaba cu vestita tehnică NATO. Dacă au ajuns să doboare drone Reaper plecate din România deasupra Poloniei vă cam dați seama că îi cam doare la bască pe ruși de NATO, vorba generalilor francezi, NNATO este un grup de majorete e lângă armata rusă.

  14. @ AXOANE,
    De cate ori mesteci in Placa-ti_Mesteca „Cestia cu Romania a intrat in NATO aiurea’n’Tramvai” o sa vin si IO cu ADEVARUL
    InContestabil,
    ImPlacabil,
    InEvitabil,
    IneBranlabil,
    NeGresit,
    NeClintit,
    InConturnabil,
    I-Re_FUTABIL ca Voi, Toate RUSIILE, Imperiale, Sovietice, Federativice NE-ati TOT chinuit, sabotat si impiedicat in DezVoltare, doar-doar NE vom Rusifica, Slaviza.
    NOI< Romanii NU VREM asta!

    Pentru ca AICI am fost formati, AICI am stat 2000 de Ani in Calea LIFTELOR, AICI vom sta MEREU.

    Ati avut ocaziunea in 1990 sa STINGETI – macar partial, ca UCIDERILE de Romani NU le mai puteti repara intr-un Fel, DANDu=ne indarat CE ati FURAT din 1812 pana in 1944.
    Nu ati facut-o?
    DE CE?
    Pentru ca inca visati Slavizarea NOASTRA.

  15. :))))) si acum ii scot din inchisoare pe cei aruncati acolo pentru vina de a-i spune pe nume? sau nu se aplica retroactiv?Ce neam nenorocit acești orci criminali.

  16. CoYoTul Peskov nu face diferenta intre betia de alcool si betia de cuvinte
    Ucraina nu si-a permis sa invadeze Rusia ,lupta strict pentru eliberarea tarii de sub ocupantul rus si colonii rusi adusi de generatii de bolsevici pentru controlul Ucrainei
    Ce face legiunea ‘Svaboda Rossyia’e problema rusilor satui de Putin si de gaska de betivi din Kremlin

  17. Băi pleșcov, ați așteptat să treacă „alegerile” ca sa va dați cu totul arama pe față, jigodiilor! De secole, numai războaie ați știut sa faceți! Să se aleagă praful de nația voastră spurcată!

  18. Cred ca poporul rus inca nu-si da seama ce inseamna declaratia oficiala a Kremlinului, ca Rusia se afla in razboi cu restul lumii. Probabil ca urmatoarea miscare a lui Putin va fi instaurarea Legii Martiale. Din acel moment..Dzeu cu mila!

  19. Până acum o dădea cotită că e operațiune specială ca sa nu sperie votanții și să placă la public să ia multe voturi, acum că tot l-au ales președinte și-a dat arama pe față și i-au zis pe nume război. Metoda este de a încălzi apa in care se afla broasca încet ca sa nu plece. Iar poporul Rus este broasca ideala obișnuit să fie abuzat.

  20. Sigur, din 2014 pana in prezent, a fost dans in Ucraina. Chiar daca un dans al mortii. Acum incepe razboiul. Dupa ce Mendebilul si-a mai luat pe putin inca 12 ani de domnie. Caci rusii nu au alte orizonturi. Voteaza ce li se spune. Aferim! Dar nici un razboi nu se termina dupa cum gandesc criminalii obtuzi si psihopati care-l declanseaza. Domnul Putin crede cu ardoare ca va castiga. Indiferent de costuri de vieti omenesti si distrugeri materiale. Dar poate fi si invers. Hitler, mentorul lui, ale carui narative belicoase KGB-istul le-a copiat intocmai, n-a sfarsit prea bine. Dar si-a adus contributia cat a putut la savarsirea celor mai atroce crime si dezastre. La fel va proceda si Mendebilul. Deocamdata are iluzia ca vutcarii sunt cu el. Cu creierele spalate dupa metodele infometarilor tipice dresajului clasic al cainelui lui Pavlov. Dar nu se stie. Putini dictatori au inchis ochii in paturile de puf din castelele sau buncarele lor. Sa vedem ce va fi si cu apocalipsa declansata de Putin dupa aceste alegeri contrafacute. Daca va mai fi…

  21. @ Contestatarul…Am zis corect ca Romania a intrat in NATO, sau a fost bagata in NATO de frica Rusiei, care Rusie NU facuse niciun singur pas spre Vest dupa 1990….La fel de corect este ca Rusia este inspaimantata de expansiunea NATO la granitele sale prin Complicitatea Romaniei care a adud Armstele Ameticane in Romania si apoi in Ucraina…Am zis corect ca Rusia se teme de NATO….Prin urmare, daca e in stare, Rusia trebuie sa ia masuri de aparare…A luat. Intai in Georgia. Si apoi in Ucraina….Ce, vrei ca Rusia sa se lase ocupata de NATO fara sa traga un foc???….Crezi ca SUA ar petmite Rusiei sa aduca Armata rusa in Cuba??….Mai analfabetule, tu erai azi musulman daca nu exista Rusia !!…Rusiatd – a facug tars Independents, Rusia ti – a facut Unirea din 1918 si din 1945….Armata romana a exterminat peste 3 milioane de civili sovietici in anii de ocupatie nazista a URSS….Romania a facut Holocaust cu peste 300.000 victime in Basarabia, a ars de vii evrei sovietici, tigani, comunisti.
    URSS ti – a luat ceasu si paltonu pe care nu le aveai. Tezaurul ti -l da daca recunosti agresiunea armata romana in Rusia din 1918…

  22. Axoane, îți spun din nou: expansiunea spre Vrst a Rusiei a început în 91, cu instalarea unei armate de ocupație în Moldova Nistreană și mai apoi cu atacarea Georgiei și Ceceniei. Mai bine ți-ai număra rublele de trei ori și ai trăncăni o singura dată! De ce tot minți cu nerușinare, și tot încerci să scoți vinovați tocmai pe cei care suferă agresiunile leprelor de la Moscova? Crezi că poți convinge măcar un putinist sadea că nu ești agent KGB trimis să facă dezordine? Du-te-n Benga!
    Și apropo, putinoizi: voi o tot dați langa cu mărimea Rusiei, dar nu uitați că această are doar o populație cam cît Italia, Franța și Germania la un loc, ce ar putea fi relocată integral doar în Rusia Europeană, avînd încă destul spațiu de prisos și așa! Nu mai visați la vreo victorie utopică a Rusiei contra Europei Unite, care are un armament net superior celui rusesc! Pînă acum s-au trimis în Ucraina doar arme și muniții depășite, și în cantități insuficiente! Dar bietul urs jumulit rusesc nu are cum să cîștige contra mamutului european, care îl va zdrobi că pe o surcică !
    Un atac simultan,cu mii de tancuri, avioane și rachete, elicoptere, drone și nave de luptă fac praf nu doar frontul rus din Ucraina, dar și Moscova, cu Kremlin, cu tot!
    Aviz pentru Peskov și Lavrov!

  23. @Negro 15:37,super analiză,cu care sunt de acord în totalitate.Nici Hitler,mentorul lui Putin ,nu a sfârșit prea bine.Orcii nu știu în ce s-au băgat!Vor afla! Mulțumesc!

  24. Aaa, deci sunteti criminali de razboi, nu criminal de operatie militara speciala. E o diferenta si suna mai clar.

  25. Maidanul a fost dirijat de neoconservatori care au vrut să-și ia Crimeea.. Zanzaniile cu democrația pentru Putin nu merg.. Agresiunea fără provocare este pentru mioritic îi încântați și gospodinele firave..
    Dacă SUA își construiau baza în Oceacov și Sevastopol Caucazul deja era în flăcări.. Puțin e un KGB -ist cu experienta și vedea ce plănuiesc liderii occidentali..

  26. Americanii au folosit un milion de japonezi ca pe soarecii de laborator ucigandu-i cu sange rece.Rusii stiu asta si nu vor fi impiedicati de nimic sa rada Bucurestiul de pe fata pamantului ca represalii.Marele macel produs contra ucrainienilor a fost tot un raspuns la atrocitatile comise de acestia contra rusilor cu care convietuiau impreuna ,pana la un punct,ca moldovenii cu oltenii in Timisoara.Sa nu uitati ca americanii sunt buni la filme,ca au lasat japonezii sa ucida la Pearl Harbour cateva sute de americani ca apoi sa cucereasca toata Asia.Nici slujbele generalului SRI Daniel nu mai salveaza populatia civila de viitoarea razbunare ruseasca.Ba chiar Rusia a avertizat Romania mai serios si decat Poponia sau satele baltice.

  27. @axon (13,40)!?…ca un bucurestean „falos”!,era sa zic „BALOS”! la gura,ai uitat la varsta ta te pensionar amarat sa spui ca Romania a avut si are tot dreptul sa se alieze cu cine doreste.
    Tu ca un adevarat pensionar „comunist-ceaușist” nu suporti politica externa romaneasca de azi. Iesi la o plimbare prin Bucuresti sa te mai linistesti,ca sa un faci ACV !.

  28. PUTIN a castigat presedentia 😐 acum schimba foaia
    curand urmeaza ODESSA !
    Probabil va da sub contract Romaniei GURILE DUNARII daca semneaza separat de NATO un tratat de pace cu CHIRIE pe 20 de ani (asa se zvoneste !) la inceput !

    Vom vedea daca MEDVEDEV urca in ierarhie si putere executiva in noul GUVERN 😉 !

    (PS: as putea sa va ante-spun multe insa … urmeaza ceva in USA asa ca … mda : sa vedem !)
    CELOR care mi-au reprosat indirect-personal cum c-as spune mai mult de 1/1000 sa-mi arate unde-am facuto ? 🙁 !
    IQ=?

  29. Armata ucrainenana trebuie sa intoarca armele si sa alunge de la putere intreaga conducere zionista instalata sub coordonarea Victoriei Nuland. Scopul regimului zionist din Ucraina este depopularea Ucrainei, slabirea militara a Rusiei si inlocuirea populatiei locale cu colonisti zionisti pentru cearea unui regat (kaganat) khazar pe ruinele Ucrainei. Salvarea populatiei ucrainene nu poate veni decat luptand umar la umar cu fratii lor rusi de care ii leaga secole de istorie comuna. Ce anume ii face oe europeni sa se cramponeze atat de tare de Ucraina? Acesti lideri malefici au sacrificat pentru Ucraina intreaga economie, agricultura, finante, sisteme de sanatate. Care sunt interesele tenebroase care ii mana pe toti liderii lumii sa sara ca unul in apararea Ucrainei, o tara saraca si neinsemnata pe harta lumii, dar pentru care ei sacrifica toate interesele si bunastarea tarilor lor? Este ceva satanic in cramponarea Occidentului de Ucraina. Ucraina in modul cel mai firesc ar trebuis sa faca parte din Federatia Rusa ca stat mambru al federatiei. De aceea dorim succes Rusiei in razboiul de reintregire si de recuperare a Ucrainei. Asta va rezolva total problemele de securitate si prosperitate atat ale Ucrainei cat si ale Rusiei si vecinilor lor. Nu este vorba de o expansiune a Rusiei, ci de recuperarea unor teritorii pierdute prin viclenia amagitoare cu care Occidentul i-a inselat pe liderii sovietici la sfarsitul anilor 1980 si inceputul anilor 1990.

  30. @ Bursucul 16:48,nu numeri bine:două milioane de japonezi,nu un milion cum dezinformezi tu.Minciuna are picioare scurte.

  31. Nu rușii definesc ce este acela război. Degeaba ei zic „specială”, că este război de agresiune a Rusiei asupra Ucrainei un toată regula, de la început din 2014, dupa toate evidențele raționale. Că ar fi acțiune „specială”, asta este o scremene de minte bolnavă.

  32. Atacuri massive cu RACHETE russnace si ieri si azi !
    Sistemul energetic ukran va fi distrus in proportie de 55% din ce mai functioneaza … lipsa de energie pune multe operatii de aparare ukrane in dificultate !

    Bani dati acum Ukraniei nu fac decat sa multiplice STRATEGIC loviturile Russiei asupra Urkaniei
    lasand-o efectiv-infrastructural fara capacitatea de-a folosi militar acesti bani !

    BIDEN e deja … cum a fost anticipat …in razboiul cu incetinitorul russnac ! OUT !

    Alteceva era pentru BIDEN si democrati daca rusii terminau de mult razboiul ukran si americanii aveau doar problema iudeica din GAZA de rezolvat … faptul ca PUTIN a lungiiiiit razboiul asta cu cai de lemn si n-a distrus HIDROCENTRALELE si CENTRALELE TERMICE ukrane azi-iarna …prinde iudeo-ukran ca-ntr-un CLENCI …ELECTORAL
    democratii din USA !

    PUTIN ar putea ocupa saptaman ce vine ODESSA …insa o va face inaintea ELECTORALA americana
    totul e gandit pentru ca mishteauxca REAL PROPHET sa castige pariul pe TRUMP !

    IOHANNIS contrar balbelor mass-mediatice valahe … va chiar ajunge sef la NATO ( 😉 „nisthe evrei”)

    IQ=?
    😉

  33. Acuza Occidentul, cand el a dat ordinul de invazie a Ucrainei.
    Face ca parintii drogatului/hotului/criminalului/prostituatei: ,,Vinovat este anturajul”. Nu fi-su sau fiica-sa!
    Nu i-ar fi rusine!…..[Rumburak]

  34. „IQ 100 spune:
    22 MART. 2024 LA 16:59”

    Vezi VIETNAM, AFGHANISTAN si IRAK unde-au intrat pe motive de „arme chimice” ale lui Saddam yankeii !
    Toti cei care tin orbeste nu convinsi … cu yankeii trebuie sa te laude !
    BRAVO !
    🙂

    PS: De cand stia IOHANNIS ca MEGA-BAZA NATO din RO ii va creea cale libera 😉 spre … BURXELLES -< HQ NATO !

    AUD ? (…bine?)

  35. @Transumanu
    Nu este comentariul meu, dar te iert ca mi-ai imprumutat numele si imi insusesc aproape tot ce ai spus. Imi insusesc mai ales acea parte legata de cramponarea inexplicabila a Occidentului de Ucraina, o tara care nu prezinta o atractivitate atat de mare incat Occidentul sa se sacrifice total pe sine. Este de reflectat asupra acestui aspect. In comentariile pe care le-am facut anterior, recomandam sa privim totul prin prisma intereselor. Deci care ar fi interesul Occidentului sa se sacrifice total pe altarul Ucrainei? In cazul Rusiei este clar, Ucraina a facut mereu parte din Imperiul Tarist iar mai apoi din URSS. Dar in cazul Occidentului? Mister mare! Poate ca ai dreptate in privinta statului khazar. Sa cercetam si sa aflam, mijloace avem destule, trebuie doar sa cautam adevarul la locul potrivit.

  36. Rusii au inceput de luni productia FOB 3000 kg. O mega bomba ce nu poate fi detectata nici de scutul de la Deveselu si nici de Patriot. Asa ca #rezistentilor dementi ce vreti sa-i invingeti pe rusi duceti-va si luptati impotriva lor in Urcacania si veti muri ca niste eroi pentru Pampers Bideneu si nu ca niste iepuri care veti face pipilica pe voi de frica cand veti auzi FOB de 3.000 kg ca vine peste voi. Slava Z.

  37. @axon
    Inteleg ca te crezi dator comunistilor ca te-au dat(fortat) la scoala.
    Asta nu te-a ajutat.
    Dimpotriva, ti-a creat falsa impresie ca esti destept si le stii pe toate.
    Dar te inseli.
    Numerele pe care le scoti din „putul gandirii” tale sunt de neinteles pentru tine.
    Dar daca ai ocazia sa dai in Romania, nu pierzi timpul.
    Ti-am dat sa citesti, urss-ul si-a omorat proprii cetateni intr-o mai mare masura decat a facut-o Germania.
    Adevarul doare, nu il vei recunoaste.
    URSS, este fara indoiala, al doilea criminal din istorie dupa PC chinez.Iar faptul ca imperiile ruse nu au ajuns sa prade foarte des occidentul, nu inseamna ca nu au ajuns sa prade foarte des Europa de Est.
    Doar de faptul ca esti un mestecator in hahat de toata isprava reusesti sa convingi pe toti de pe-aici.
    Rusine axon!

  38. MARE SCOFALA !
    Nu intelegi ca USA avea si inca are 34 TRILIOANE datrie care apasa pe DOLLAR-ul prin care de decenii isi exportau INFLATIA din interior de te mirai cum naiba poate avea USA un CAPITLISM fara CICLICE CRIZE !
    UE era bine merci … si mai rau devenea prin NORDSTREAM-ul deja la cheie
    un concurent redutabil unei USA c-o Mare Britanie (impreuna = ANGLOSAXONII) in BREXIT !

    Ai uitat ce bune ne mergea ROMANIEI ca tara UE inainte de … provocara americana (din care doar USa si RUSSIA au castigat)
    ai uitat cum dupa BREXIST si uratul viitor de insula parasita oana si de bancile din CITY pentru FRANKFURT
    americanii disperati au facut prapadul ce-l vedem azi ?
    Ai uita ca la ca de „aliati” le sunt nemtilor le-au dat recent LNG la de 5X pretul si DELOC ?

    Beleshte ochi si raspunde-mi ca nu sti DE CE ? 🙁

    SHALOM … TOTUSI ! 🙂 (DA! sunt trisst pentru ca USA si-a dat arama pe fata deageaba , desi NULAND a fost demisa … raul inca urmeaza ! )

    AUD ? fa-te ca nu intelegi ce pueril 🙂 iti zic ! Sau … intreaba ce nu pricepi !

    -> „NINGE PE FED!” 😐 _(

  39. Fara predictiile din BREXIT si un viitor sumbru aliati anglo-saxon cu yankeii
    britanicii (PERFIDUL ALBION) nu-l trimiteau pe
    BORIS JOHNSON sa strice pace de la Istambul a ukronazilor si
    CIA nu exploda NORDSTREAM-ul dez-industrializand cu suferinte PREMEDIAT-VOITE pentru poporul „aliat” „NATO§ lor , neamt !

    PERCEPI ? 😀
    AUD ?
    😛
    ____________

    Vezi PRETUL AUR-ului -: „NINGE PE FED!” … nu te gandi ca un PROPHET care stia pana si GENOCIDUL la filisteni si „solutia finala” inca din „7 octombrie” discret si pueri spus aici
    NU STIE CE URMEAZA !

    NU MA CREDE …insa pentr numele unui Dumnezeu real sau ipotetic … URMARESTE PRETUL AURULUI !

    (PS: Chiar am IQ>145 , masurat nu odata ! 😐 Va chiar spun GRATIS 1/1000 din ce-s EVIDENT obligat sa ante-stiu ! 🙁 )
    SHALOM !

  40. A vorbi de logică și bun simț la orci este un nonsens! Indivizii super agresivi de la Kremlin s-au prins cam târziu că au declanșat un RĂZBOI de o cruzime nemaiîntâlnită după WWII,cu peste un milion de victime de ambele părți și cu distrugeri masive a jumătate din Ucraina.

  41. Ce circoteca a ajuns Rusia, nu ca ar fi fost altfel vreodata, nimeni nu avea incredere in tarii rusi. In ultimii ani a ajuns de tot rasul. Natie distrusa de bautura!

  42. Se pregătesc de recrutare, vedem dacă mai și au echipamente pentru carnea de tun pe care mai reușesc să o strângă.

  43. @Bogdan : Ce ,, restul lumii ” visezi Lae ? Rusia e in razboi cu restul lumii ? Europa si USA , adica 1 (unu) miliard din 7,5 miliarde , sunt restul lumii ? Poate ,, resturile lumii ” !

  44. După cozile de la vot, acum vor fi cozi la mobilizare, ca de fugit din țară nu mai au cum, de ce sa ieși în stradă după moartea lui Navalni, ar fi fost momentul perfect, înainte de alegeri, mai bine sa te duci pe front .

  45. @Mihai:
    N-aveai mâine protest pro-biserica ortodoxă rusă?
    Nu intenționai să ieși să patrulezi țara ca legionar full-pledged?
    Ce cauți aici să te vaiți anapoda? Am zis că fiecare ne vedem de drumul său, ce e așa greu de înțeles?
    Mergi și fă-te de ras în public! Ai tracțiune zero!

  46. Ca EVREU ma bucur ca ocarele aduse rusilor
    iau tensiunea psihic umana de pe razbiul DREPT al evreilor in GAZA ! ❤️
    Totic ei cacre injura rusii , pe drept sau pe nedrept ä
    fac ca GOIMI ❤️ un serviciu MORAL Israelului care vi l-a dat pe Iisus (chiar daca NU e MESSIAH)
    SHALOM! celor care latra la rusi ! 🙂
    I LOVE YOU !
    🙂

  47. Ca la carte, fix după alegeri, acest lucru confirma pierderile imense pentru Adviivka și câteva sate din jur, plus în restul frontului, problema Ucrainei este fix asta, lui Putin nu-i pasa de pierderi, iar oile se duc bucuroase la măcelărie, va cădea Harkovul dacă Ucraina va primi ca și până acum, cu rețineri și jumătăți de măsură, iar ucrainienii ar face bine să pregătească apărarea orașului foarte serios cu tot ce au.

  48. Nu stie 🙁 TRANSHUMANU de astea
    el inca se antreneaza 😀 😛 😀 pe testul PISA ! HAHAHA !

    de unde pana unde sa pricepa el chiar si pueril ce-i dupa gardul de chirpici al ogradei sale, in spatele portiuni de gradina unde trebuie sa fi atent unde calci 😀 si n-ai curajul da mergi noaptea decat la margine pentru a te lasa pe vine !
    😐
    [esti GRANDE … Q ! MAGA !]

  49. Bravo.Sa isi toace putinel toti barbatii bun de munca.Viitorul rusiei suna bine fara barbati care sa munceasca si sa sustina tara

    De parca o sa-i ajute la ceva. Au 600k de morți vii în Ucraina

  50. Bai sugatori de pampersi prezidentiali americani , vad ca niciunul nu scoateti o vorba din ce s-a intamplat ieri noapte cu sistemul energetic ukran ! Aproape scos total din functiune ! Precum si alte acareturi ukranesti ! Rusii au bombardat si distrus 49 de puncte energetice di Ukraina ! In noaptea de 22 martie , Armata rusă a lovit centrele de luare a deciziilor ale Forțelor Armate ale Ucrainei, facilitățile aerodromurilor, atelierele de reparații de arme și echipamente militare, depozitele de depozitare pentru UAV-uri și bărci fără pilot, bazele logistice, precum și punctele de desfășure temporară a unităților forțelor de operațiuni speciale și a mercenarilor străini. Latrati , latrati , latrati ! – Na’ ca-mi scapa numele ! Nu mai stiu cine a zis asta !

  51. @Ostap Bender19:23-orc defect,1 miliard înseamnă democrație și viitor.Calitate și nu gunoi.Ramai gunoi ,că ai fost gunoi de când te-a făcut măiculița ta.

  52. Nu merita pierduta vremea pentru a explica macroeconomia razboiului unui ruz-bot că tine(țăran borit)dar pentru cine eventual ar pune botu’ la comentariul tau intelectual: „Au terminat rachetele” inseamna nu mai au destule sa traga cate vor fara grija ci folosesc ce pot repune in functiune de la naftalina si ce construiesc. Rusia sta atat de prost incat ataca cu taraia in timp ce strange pentru cate un atac mai mare cum a fost acesta. A propos … cat iti platesc rusii pt propaganda?, ca daca o faci gratis … e trist.Ostap,marș la coteț.Primesti lături, asezonate cu scuipat cancerigen.

  53. Bonomia lui Putin se vede in faptul ca desi putea
    nu le-a stricat ukranilor termocentratele si hdrocentralele azi iarna !
    INSA
    @Ostap bender asta intareste strania EXPLICATIE UNICAT a genialului MISHTEAUX
    cum ca rusii NU SE GRABESC CU TERMINARE RAZBOIULUI
    pentru faptul ca doar lungindu-l il ajuta pe TRUMP … electoral !
    Preluarea ODESSEi va fi taman ca un pumnal electoral anti-BIDEN inainte alegerilor !

    Asa ca nu pricepti desi (cu portia 😀 ) misteriosul MISHTEUAUX va spune multe (1/1000) va chiar zis sa-l analizati pe tex c-o A.I. 😀 !

    REPET: -> MISHTEAUX taman pentru ca-i special nu poate gresi … si … daca democratii n-ar fi prinsi electroral premeditat 😉 in CLENCI-ul iudeo-ukran … mishteax putea PRIN ABSURD pierde pariul pe TRUMP !

    MAGA !°
    IQ=?

  54. Stiu ca poate suna dur, dar oare de ce autoritatile nu fac o evidenta a formelor de viata rusofile care se bucura de tragedia Ucrainei? Aici e vorba de ceva mai rau decat a fi rusofil(exemplu derbedeul scatofil Ostap Bender: e vorba de a fi INUMAN! Noi ceilalti ne bucuram doar cand rusii pierd efective militare, nu civili! Mă râd de voi,mocofani scăpați de la Balaceanca.

  55. De ce-a lasat MOSSAD-ul sa … curga „7 octombrie”
    🙂
    pentru ca fara asta Byby nu-l putea ajuta electoral pe TRUMP (de ce crezi tu ca Bybx face-n ciuda „democtratilor” ce face in GAZA 😀 ? )

    Voi nu sunteti capabili sa intelegeti INTRIGILE a-morale 🙂 ale GENIILOR ! pentru care prosti-s o TURMA !
    !!!
    IQ=?
    (asa ca nu ti-s stranii toate cauzal culminand … ca un HOLON … anti-„democrati” 😀 ! Nici CIA nu mai are expertii pe care-i avea odata 🙁 ! Mi-a spus o pasarika asta ! 🙁 )

  56. Dmitri Peskov, spune că Rusia nu va permite existenţa unui stat care s-a arătat gata să folosească orice metodă pentru a recupera peninsula Crimeea.”

    De parca v-ar intreba ucrainenii ce permiteti voi. Ei sunt acum un popor care va uraste de moarte si o vecinatate cu acestia nu va fi niciodata in avantajul Moscovei. Putin va muri intr-o zi, dar spiritul de luptatori al ucrainenilor nu. Nu va fi pace in zona pana cand rusia nu va renunta la pretentiile teritoriale nejustificate.
    Si nicio tara nu va mai tolera retrasarea arbitrara a granitelor sau a structurilor economico-militare comune. Sa speram ca odata cu Putin va muri si dictatura din Rusia.Impreuna cu milioanele de ruși spălați pe creier.
    Cat mai repede!

  57. Văd că se abuzează de posibilitatea folosirii armelor nucleare.In momentul în care rușii or sa înceapă sa deschidă silozurile nucleare atunci NATO ii rade în secunda următoare! Și Putin știe asta!Rusia trebuie lăsată să se erodeze până acolo încât,rusul sa se supere pe țarul nazist,Putin,și apoi să-l belească de viu,apoi ,desigur ,spargerea buboiului URSS.Rabdare și tutun.As prefera să fie belit,Putin,de jos în sus,nu știu,am aflat că e mai dureros,moartea vine mai lent.

  58. ca @Bogdan. Până-n pânzele albe el o ține-neaga cu sablonul lui kapitalisto-democratik. Daca-l intrebi ce-i aia, n-ar ști. Șanse ioc sa inteleaga ceva, e deja fanatic.

  59. Repet intrebarea: care ar este interesul Occidentului ca sa se sacrifice totul, inclusiv vietile soldatilor pe altarul Ucrainei? Inteleg lacomia oligarhiei zioniste si dorinta lor vesnica de putere absoluta si de masacrare a populatiei planetei, pentru ca mereu se nasc sub soare criminali si indivizi cu mintile ratacite, mai ales cand sunt foarte bogati si fara nici o urma morala in educatie. Dar nu pot intelege ce anume ii determina pe liderii lumii sa le sufle in coarne acestor fapturi malefice si sa le execute ordinele sacrificand cetatenii propriilor tari. De asemena nu inteleg ce anume ii determina pe militarii aflati sub arme sa lupte si sa moara ca prostii pentru ca ordinele acestor descreierati sa fie aduse la indeplinire. De ce sa moara soldatii pentru ca oligarhia aceasta satanista, parazita si trandava sa devina mai puternica, mai bogata si mai criminala? Un om normal nu si-ar sacrifica viata pentru asemenea „idealuri”. Poate cineva sa raspunda scurt si la obiect la acasta intrebare, care sunt interesele unora de a promova satanismul si moartea in lume?

  60. Se pare că loviturile rusești din noaptea asta nu ai fost atit de reușite, cum pretind niște hăbăuci de pe aici. Cu excepția Harkovului, care a fost destul de grav lovit, nu prea au fost mari pagube, iar majoritatea rachetelorcsi dronelor au fost doborîte.
    Probabil, în semn de apreciere, ucranii vor deschide focuri de artificii pe podul de la Kerci! Aferim!

  61. Daca zici ca n-a fost nimi grav cu loviturile rusesti, atunci le uram ucracilor satanisti sa aiba parte in toate noptile de lovituri asemenea cu cele din noaptea la care faci referire. Mergi si lupta in Ucraina, mu mai arde gazul pe internet, eroule!

  62. @Dan Doran
    Daca zici ca n-a fost nimi grav cu loviturile rusesti, atunci le uram ucracilor satanisti sa aiba parte in toate noptile de lovituri asemenea cu cele din noaptea la care faci referire. Mergi si lupta in Ucraina, mu mai arde gazul pe internet, eroule!

  63. Dl. Peskov a explicat sensul declarațiilor sale: caracterul legal al operațiunii militare rusești este același însă implicarea vestului a determinat o schimbare a abordării pe care o are Rusia.

  64. @AXOANE, lasa tu Vrajelile
    Penible,
    Fumate,
    Jegoase,
    Mincinoase.
    DACA Rusia castiga in Uraina si SE PARE ca o va FACE :
    – sa o integreze si conduca, stapanind Impulsurile care i-au dus intru a-l asculta pe Zelenski si CARE s-ar putea indrepta catre Vecinii UCRAINEI.
    PenTru ROMANIA, CeaMaiPutinReaEste Stapanirea Rusiei in Ucraina.
    – sa CADA la Pace cu SUA, da’ NU se mai poate reVeni la CE a fost si a pierDut Buouu’ de Daniil Prepeleakov in 1990.
    A fost ASADE Dobbitock …
    UNIC peste Secole.
    DACA tot a facut pROSTIAsa se retraga din Germania, cu Mana’n’CUR,
    ACUM daca Rusia ar ImPune la Tratative o Zona NEUTRA intre NATO si RUSIA formata din:
    Grecia,
    Bulgaria,
    IugoSlavia LA LOC,
    Romania,
    CehoSlovacia LA LOC,
    Polonia,
    Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda,
    TERITORIU Neutru GARANTAT de NATO si RUSIA
    (Cel Putin, CHINA ar fi BineVenita)
    s-ar reDeschide o Noua ERA de PACE, LINISTE, Prosperitate, RATIUNE prin Dezvoltare SI, mai ales
    ERADICAREA Violentei TEMBELE din Lume.
    Cauza CAUZELOR Istoriei MURDARE si Periculoase a Lumii de pana ACUM.
    Prin Aparitia CONTROLATA a unor Alte IPOSTAZE Umane la Varfurile SUA, RUSIA MODELE care vor imPune PASNIC Evolutii SIMILARE in TOATE Tarile LUMII.
    Pe SCURT, DACA NU il scoatem pNOI pe Dreacuu’ DIN NOI, NE va termina EL, pe NOI.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.