Kremlinul a declarat marţi că urmăreşte cu mare atenţie summitul NATO de la Vilnius, va face o „analiză aprofundată” a declaraţiilor făcute de liderii occidentali şi a spus că va lua măsuri pentru a proteja securitatea Rusiei, potrivit Reuters.
Liderii europeni nu par să înţeleagă că mutarea infrastructurii NATO mai aproape de graniţele Rusiei reprezintă o greşeală, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
În contextul deschiderii, marţi, a summitului de două zile al NATO la Vilnius, Peskov a afirmat că extinderea alianţei militare occidentale în Europa Centrală şi de Est a dus la actuala criză din jurul Ucrainei în primul rând.
Intrarea accelerată a Ucrainei în NATO este foarte periculoasă pentru securitatea europeană, a declarat Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă rusă oficială RIA Novosti, în timp ce cele 31 de state membre ale Alianţei se aşteaptă să transmită „un mesaj pozitiv” Ucrainei cu privire la perspectivele sale de a deveni membră a NATO.
Înainte de începerea summitului NATO de la Vilnius, secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, a propus luni eliminarea cerinţei unui Plan de Acţiune în vederea Aderării (MAP) pentru Ucraina, ceea ce i-ar permite să scurteze procesul de aderare.
„Potenţial, acest lucru este foarte periculos pentru securitatea europeană. Într-adevăr, acest lucru este plin de pericole foarte mari, iar cei care vor lua decizia ar trebui să fie conştienţi de asta”, le-a spus Peskov jurnaliştilor când a fost întrebat ce reacţie ar putea avea Kremlinul la accelerarea aderării Ucrainei la NATO, conform media de stat ruse.
De asemenea, aşteptata aderare a Suediei la Alianţa Nord-Atlantică va avea implicaţii negative clare pentru securitatea Rusiei, a declarat în acest context purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând că Moscova va răspunde cu măsuri similare celor luate după ce Finlanda s-a alăturat alianţei militare occidentale.
În conferinţa sa de presă zilnică, Peskov a minimalizat decizia Turciei de a renunţa la opoziţia sa faţă de aderarea Suediei la NATO, afirmând că, evident, Ankara are obligaţii în calitate de membră a alianţei şi că Moscova nu şi-a făcut niciodată iluzii în acest sens.
Peskov a spus că între Rusia şi Turcia există anumite divergenţe, dar şi o seamă de interese comune, subliniind că Moscova intenţionează să-şi dezvolte în continuare relaţiile cu Ankara.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că livrările de rachete cu rază lungă de acţiune de către Franţa Ucrainei este o greşeală, care va avea consecinţe pentru Kiev. Rusia va trebui să stabilească raza exactă de acţiune a rachetelor, a spus el.
Într-o declaraţie separată, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat că Rusia ia măsuri „adecvate” şi din timp ca răspuns la posibila aderare a Suediei şi Ucrainei la NATO, potrivit Reuters.
Exprimându-se în prima zi a summitului NATO de la Vilnius, care se aşteaptă să trimită un mesaj „pozitiv” Ucrainei cu privire la viitoarele sale speranţe de aderare la alianţă, Lavrov a declarat că Rusia îşi va proteja propriile „interese legitime de securitate”, fără să ofere detalii.
Măi băieți, dacă vă simțiți așa amenințați, de ce nu vă baricadați voi dincolo de Caucaz?
Paulică,Rusia nu da dovadă de nicio rabdare: dar are ordin de la Beijing să piardă glorios!
Cit despre Peskov, bietul de el se obișnuiește greu cu demnitatea de marionetă chinezeasca la ordinele CIA! După ce au vîndut Rusia pe bucățele, acum degeaba mai încearcă să facă oligarhii ruși pe patriotii nationalisti: tot ce le iese e un soi de patrihoțism de tomberon, care nu-i mai convinge nici pe retardații Rusiei!
Turcia ca si China sint, cum ar spune romanul, „cu curul in doua luntri”. Personal mi se pare ciudat si inadmisibil comportamentul mai ales al acesteia din urma ; sint convins ca, daca la inceputul chiar al livrarii de arme de catre tarile NATO in conflictul din Ucraina ar fi AMENINTAT doar ca, daca occidentalii nu opresc aceste livrari, vor face si ei (chinezii) livrari de armament catre Rusia, alta ar fi fost situatia. Nu sint deloc sigur ca NATO ar fi continuat inarmarea Ucrainei.
Ziua în care Japonia va rupe tratatul de „apărare” semnat la șantajul militar și economic al parșivelor S.U.A., și va cere evacuarea bazelor militare amerloce de violatori de pe teritoriul propriu, se apropie akțelerat.
Japonezii vaporizați la Hiroșima și Nagasaki de bombele mizerabile amerloce vor fi răzbunați cu armele în mîini……[Rumburak]
bunul samaritean 05/07/2023 At 19:11
Intrega situatie trebuieste privita plecind de la un concept deja acceptat de mai toate natiunile Europene ce sunt parte din UE si de natiunile ce inca bat cu toate la poarta UE (titi vor sa intre si sa nu mai iasa ) nemaiavind in Rusia o alternativa .Cind intelegem aceasta noua pozitionare a tuturor statelor membre UE (in curind si Ungaria si Turcia schimba macazul )intelegem si de ce Germania si Franta ramin pentru eternitate factorii decizionali in aceasta parte de lume .Imperiul isi reface granitele .Timp de 33 de ani Germania a reusit sa coaguleze in jurul ei aproape toate natiunile est europene .Acum ceea ce vedem reprezinta pasul numarul doi .SUA nu face altceva decit sa ajute Europa sa isi intregeasca Imperiul iar in contrapartida UE cumpara gazul lichefiat si armamentul dovedit eficace in lupta de la americani .Asa cum in anul 1989 Germania a platit tot asa se intimpla si acum cind UE plateste tot .Singura entitate supra statala ce are acces la a cumpara armamentul dovedit eficace si care are si banii cu care sa faca asta este UE (Germania).Ati vazut cu totii nedumerirea Chinei ce nu vrea sa accepte valoarea de intrebuintare a sistemelor Patriot si doborirea rachetelor sovietice .Abia acum China intelege ca a „aruncat banii pe fereastra ” si a cazut in plasa rusilor ce le-a vindut „rachete” de felul celor doborite de ucrainieni . Nimeni in aceasta lume nu va mai cumpara sistemele sovietice de tip S300 -400 si nici rachetele„ fermecate” Kinjal .
„să transmită „un mesaj pozitiv” Ucrainei cu privire la perspectivele sale de a deveni membră a NATO.”
Pentrua asta se cheltuiesc imprumuturi uriase: „sa transmita mesaje pozitive”, hahaha, casa prostiei in lume este NATO/OTAN.
Toti prezenti la summit sunt marionete.Niste iohannis intorsi cu cheia.In spate sunt adevaratii conducatori,bancherii si miliardarii lumii.Lipitorele si cauza razboaielor si saraciei in lume.Pentru ei Ucraina nu -i decat poligon de incercare a unor noi arme,experimente biologice,experimente medicale si loc de spalare a banilor murdari.Tot acesti globalisti au provocat al doilea razboi mondial.L -au finantat pe Hitler sa devina dictactor,sa se inarmeze si sa provoace un conflict mondial.Azi finanteaza pe fata alt drogat ,aruncand motiv ca Rusia ,,ataca,,si inunda cu arme si munite Ucraina pentru ca conflictul sa dureze mult.Asta inseamna profit pentru globalisti.Intre timp palestinenii si sirenii sunt atacati de ,,poporul ales,,dar pentru ei nu sunt bani si arme de dat.Nu iese profitul.
„ASTA NU-I POLITICĂ! E „AȚĂȚARE LA RĂZBOI”!!! CINE VA PLĂTI ?ROMÂNIA -CA PROASTA,LITUANIA,LETONIA,ESTONIA -CĂ DE, ELE S-AU RĂSCOCORAT MAI TARE,UN PIC FINLANDA-IAR CÂND VA FI GROASĂ DE TOT -ATUNCI SĂ VEZI -IUBITORII DE PACE FĂCÂND COADĂ LA PORȚILE SUPERBUNCĂRELOR„PRIVATE” ALE PUTINULUI -cu toate epitetele-!!!hai mai repede la alt meci …China-Taiwan!
Nu ti-e straniu cum Marea Britanie ajunsa la sapa de lem dupa BREXIST voia sa-si traga concurentul german la acelasi nivel de CRIZA ECONOMICA distrugandu-le NOTRD STREAM-ul si avantul economic in care spre deosebire lor … excomunicatilor din UE … nemtii erau ?
O RUSO-GERMANIE a speriat si pe yankei … de aceea anglosaxonii NU au vrut pacea in Ukraina pentru ca … ramaneau de caruta
in urma unei Germanii aliata economic c-o Rusie super bogata in de toate !
Totusi putini stiu ca ce se-ntampla e doar o amanare … istoric e imposibil ca Germania sa nu se uneasca ECONOMIC cu RUSIA si USa sa nu intre dupa o criza mai mare de cat cea din Vietnam (dupa care au trebuit sa renunte la ETALONUL AUR) … criza celor 2000 de miliarde „pierdute”-n AFGHANISTAN !
APROPOS …ORBAN al ungurilor intfreaba UE …unde-s banii pe 7 ani ai pushkulittzie UE ? in ce buzunare „ukrane” ?
PS: Cine va plati pe urmatorii 20 de ani PENSIILE saracilor in Ukfraina si cum se vor scoate evreii (NULAND si ZELINSKY sunt evrei) din URA ukranilor in curand la greu ? :D
Am impresia ca Rusia da dovada pana acum de prea mult calm si rabdare ,lasind pe americani si tarile din NATO sa faca tot ce vor muschii lor.Toata aceasta situatie face ca tnsiunea intregii omeniri sa creasca si viata oamenilor sa se deterioreze comparativ cu ce era inainte .Cele doua tabere care sint in conflict nu doresc alte modalitati de pace si insista cautind incontinuare sa se lupte pana cind unul din ei va fi intradevar pus la pamant.Singurii care se bucura de acest conflict sint americanii pt. ca isi vind tinichelele lor de arme si munitii ,in plus isi experimenteaza in Ukraina noile lor arme.Inca nu au frica unui razboi care ar putea afecta populatia americana, gindindu-se ca sint departe de zona actualului conflict militar.Dar niciodata nu se stie de unde si cum ,ar putea sa apara o surpriza neprevazuta de ei si sa se trezeasca cu un razboi adevarat in barlogul lor care sa ii inputineze ,asta ca tot vor ei sa reduca populata globala.
reactiile Rusiei par foarte slabe si dau impresia ca Vestul are cale libera. Oare, stie Rusia ca Occidentul n-o mai duce mult si nu le perturba decaderea evidenta? Ii lasa sa alunece mai degraba decât sa intervina cumva?
Pe langa arme fara egal, rusii mai au si diplomatie…
Intrunirea de la Vilnius nu are absolut nici o treaba cu apararea democratiei,cu respingerea rusilor,cu apararea Republicii Bandera Ucraina,ci doar cu incasarea a 2 % din PIB-ul tarilor din aceasta congregatie de banditi in conturile NATO si impartirea lor pe caprarii PERSONALE.Sub sintagma hilara ca ei intaresc flancul estic cu 500.000 de macalai mercenari ,care nu vor participa la absolut nici o confruntare cu rusii,se vor imbogati cativa originari de unde stim cu totii in dauna cetatenilor occidentali.Iar politrucii ce conduc aceasta organizatie care nu-si mai are rostul daca a ajuns pana in Australia vor lua si ei -gomisionul-de 25 procente.Deja si ei sunt constienti,mai putin Geonel Natonel ca asta e prea prost sa inteleaga ceva,ca trecerea trupelor de mercenari NATO peste Prut va conduce la…..parjolirea totala a Europei.Nici un rus,indiferent cat de bornat este cu Mc.Donald,s in minte nu va suporta sa fie jupuit de piele si ars in crematorii de noii fascisti.Personal nu doresc sa dau nici un cent lui Trudeau sa plateasca cei 1200 de mercenari canadieni sa omoare purici pe burta prin Letonia.Curand va crapa buba si din cauza saracirii cetatenilor occidentul va fi tot o revolutie.Atentie bogati,nu sunteti vesnici.
„Liderii europeni nu par să înţeleagă că mutarea infrastructurii NATO mai aproape de graniţele Rusiei reprezintă o greşeală, asa cum razboiul purtat de Rusia in Ucraina este o greseala” a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.