Marșul din 24 august 2026 nu este o simplă comemorare, ci un exercițiu de ocupație simbolică. Sub steaguri comuniste și sub eticheta ipocrită a păcii, trecutul este rechiziționat pentru a spune că Republica Moldova îi datorează Rusiei existența și, implicit, obediența. În 2025, organizatorii revendicau aproximativ 10.000 de participanți. În 2026, comuniștii au mărșăluit, în timp ce socialiștii au depus separat flori. Nu există încă o estimare independentă, dar imaginile publicate indică o coloană de aproximativ 200 de persoane.
Reculul numeric nu face propaganda inofensivă. Dimpotrivă, o face mai agresivă. Bannerele au legat memoria eliberatorilor de neutralitate și de alegerea păcii, iar anteriorpresa de stat rusă a acuzat autoritățile de la Chișinău de uitare și de rescrierea istoriei. Schema este brutal de simplă. Cine acceptă mitologia sovietică este declarat apărător al păcii, dar cine o contestă este aruncat în tabăra fasciștilor, românizatorilor și a provocatorilor de război. Faptul că ritualul precedă cu numai trei zile Ziua Independenței nu este inocent, iar Kremlinul încearcă să pună supunerea față de trecut înaintea suveranității prezentului.
Eliberarea din care Moscova elimină ocupația
Istoria nu transformă automat Uniunea Sovietică într-o putere eliberatoare.
În august 1944, Armata Roșie a reinstaurat controlul sovietic asupra Basarabiei, rămasă în URSS până în 1991. Au urmat deportări, colectivizare, represiune și foametea din 1946–1947, tragedii pe care instituțiile Republicii Moldova le documentează astăzi drept componente ale terorii de stat sovietice. Despre procesul de comunizare a statului român și crimele regimului instalat de tancurile sovietice s-a scris mult, dar se pare că memoria noastră este scurtă.
Prin această amputare, Moscova transformă recunoștința față de soldații sovietici într-o datorie politică permanentă față de Rusia. Aici se vede reimperializarea politicii externe ruse față de fostul imperiu sovietic. Vorbim nu doar dorința de a controla teritorii, ci pretenția de a defini identitatea, trecutul legitim și opțiunile externe ale vecinilor. Rusia se descrie oficial drept un stat-civilizație și centrul unei comunități istorice mai largi. În această logică, apropierea Republicii Moldova de România și Uniunea Europeană nu mai este o alegere suverană, ci o evadare din spațiul asupra căruia Moscova revendică întâietate morală.

Rusia încearcă să confiște antifascismul, îl golește de sens universal și îl transformă într-o licență pentru dominație, agresiune și pedepsirea vecinilor care refuză obediența geopolitică absolută.
Ancora transnistreană
Transnistria este locul unde această mitologie capătă cazărmi, muniții și frontieră. Ancora transnistreană a moștenirii istorice fixează Republica Moldova într-un trecut sovietic militarizat, iar simbolurile URSS legitimează regimul separatist, iar prezența rusă îi garantează supraviețuirea. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat autoritatea efectivă sau influența decisivă exercitată de Rusia asupra regiunii, în timp ce OSCE și ONU au cerut retragerea forțelor și armamentului rusesc. O putere care menține trupe pe teritoriul altui stat, fără consimțământul acestuia, nu este garant al păcii, ci autorul unei constrângeri militare prelungite.
De aceea, marșul din 24 august nu poate fi separat de politica externă a Kremlinului. Conceptul oficial rus definește Rusia drept un stat-civilizație, invocă lumea rusă și acordă prioritate consolidării compatrioților din afara granițelor. În această viziune, vecinii nu sunt națiuni deplin suverane, ci provincii temporar desprinse din imperiu.
Republica Moldova poate onora victimele nazismului fără să accepte minciuna că ocupația sovietică a fost libertate. Recuperarea întregului adevăr istoric nu dezbină societatea, ci o consolidează. Procesul îi taie Kremlinului instrumentul cu care încearcă să o recucerească și îi apără dreptul de a-și decide singură viitorul, fără tutelă. Aici se află miza reală a luptei pentru memoria acestei zile.