Polițiștii Capitalei au făcut publice, joi, imagini cu principalul suspect în cazul crimei de pe Aleea Diham din Capitală, din decembrie 2018, când un bărbat a fost găsit mort după ce fusese înjunghiat. Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru a-l identifica.
Pe 3 decembrie 2018, Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a fost sesizat cu privire la faptul că într-o locuință din Sectorul 2, a fost descoperit un bărbat decedat ce prezenta mai multe plăgi, posibil produse cu un cuțit.
„Pe 3 decembrie, a fost efectuată cercetarea la fața locului de către procurori criminaliști din cadrul PTB și ofițeri din cadrul Serviciului Omoruri, context în care a fost dispusă și efectuarea unei autopsii medico-legale de către INML. Ulterior, au fost audiate numeroase persoane în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs agresiunea. De asemenea, au fost vizionate imagini surprinse de camerele de supraveghere video din zona locuinței victimei, precum și din zonele frecventate de aceasta în zilele anterioare”, transmite Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.
În urma analizării imaginilor, a rezultat că principalul suspect este un bărbat în vârstă de aproximativ 18-25 de ani, care apare în imagini în compania victimei, în perioada critică.
Polițiștii fac apel la cei care îl recunosc în imagini să sune la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.
https://www.facebook.com/www.hotnews.ro/videos/400286640752191/

Are mustata,dar nu e Dragnea,nu a decazut atat…
Da mana cu gestionarul,deci este cunoscut de acesta?
Exact!!! la asta ma gandeam! Dupa cum saluta este un cunoscut! Sau a disparut si el!
Comportamental, Vrânceanu Firea semànà izbitor cu Macovei Moniqa! Duioasà , liricà , florile dalbe!
Aceeasi „tesàturà” tolerantà , consecventà în „convingeri”, discretà , deloc mahalagioaicà , simtul prieteniei (fosta perfectà-prefectà repede pescuità!). Toate aceste calitàti o fac prezidentiabilà ! În linia unor predecesori ilustri ! Electoratul nu se va însel si de aceastà datà !
Asta-i un indemn,securist ce-i adevarat, de participare la vot.Vreau sa-ti spun potaie, ca romanii au fost si vor fi pacaliti mereu.Ataît cit veti fi voi la putere, adica (eram sa zic „in viata”).
In blocul in care locuiesc s-au mutat recent mai multi indivizi care seamana izbitor cu asta. Dupa miros, maniere si dupa cum isi parcheaza masinile, sunt ori veniti din zari straine, unde au colectat portofele si telefoane, ori proaspat eliberati cu recursul compensatoriu. Oricum, informatiile si poza sunt insuficiente.