Qui tacet consentire videtur

Enel facturează, mai nou, consumul estimat de energie electrică, iar nu consumul efectiv. Aceasta este, în mod evident, o practică incorectă a comerciantului, pe care lege o sancționează.
S-ar putea spune că Enel nu are de ales, de vreme ce consumatorul nu își citește contorul și nu anunță furnizorul cu privire la această (auto)citire. Dar atunci nu se justifică zecile de mii de mesaje, postări pe feisbuc și comentarii în mass-media din care rezultă că furnizorii de energie electrică (nu numai Enel) nu emit facturi de prin aprilie. Pe de altă parte, la ce mai sunt utile contoarele „inteligente” dacă furnizorii nu au capacitatea de a determina cu o minimă precizie consumul real al clienților casnici?
Cel mai rău este faptul că aceste consumuri facturate sunt cu mult supra-estimate față de consumul real.
Presa de azi arată că românii au cel mai mic consum casnic de energie electrică din Europa, de peste 2,5 ori mai mic decât în Germania, de exemplu, țară care se vrea exemplu de „sobrietate” energetică. Deci, românii nu risipesc energie. Dimpotrivă, sunt obligați să economisească, deoarece sunt săraci.
Nu există niciun motiv pentru ca un apartament, care consumă, de regulă, în jur de 300 de kwh pe lună, să fie facturat azi cu sume ce reprezintă consumuri estimate de 1000 de kwh (caz practic, recent întâmplat chiar subsemnatului).
Este evident că furnizori ca Enel, care nu mai au bani pentru a-și susține activitatea (deoarece statul nu le-a achitat compensația la facturile casnice, băncile nu îi mai creditează, iar societățile – mama nu îi mai împrumută), au găsit de cuviință să se finanțeze cu banii consumatorilor, exact la fel cum au făcut dezvoltătorii imobiliari și băncile în anii care au precedat criza declanșată de falimentul Lehman Brothers (octombire 2008).
Ei bine, eu nu vreau să îi finanțez pe acești furnizori.
Nu vreau să le plătesc în avans consumuri viitoare, mai ales pentru că mă păcălesc cu consumuri estimate de contoarele lor „inteligente”, care depășesc de trei – patru ori consumul real. Nu de alta, dar nu am garanția că îmi voi primi banii înapoi, la „regularizare” (care se realizează mereu în favoarea furnizorului, iar nu în favoarea mea) și nici că voi primi energie în viitor. Dacă statul nu îi va salva (pe banii noștri din taxe și impozite), acești furnizori vor intra rapid în faliment.
Nu vreau să atârn, alături de 3 milioane de alți clienți, după un lichidator care e întotdeauna acolo unde trebuie pentru a acoperi infracțiunile acționarilor majoritari, ale administratorilor, ale auditorilor, ale consultanților, ale avocaților, ale influencerilor și politicienilor care cauzează falimentul, lichidator care își încasează docil tainul pentru acoperirea mizeriilor. E același, îl vedeți în toate marile insolvențe eșuate.
De altfel, de săptămâna asta mă și mut cu contractul la Hidroelectrica.
Enel, ca de altfel și ceilalți furnizori de energie sau gaz, aflați în exact aceeași situație, trebuie reclamat de toată lumea la ANRE, ANPC și în instanță, pentru a fi obligat să storneze facturile și să restituie de urgență banii încasați în plus de la consumatorii casnici.

A se observa că furnizori ca Enel, E.ON sau Engie au mai fost sancționați, destul de recent, atât de ANRE, cât și de ANPC. S-au dispus amenzi destul de consistente , dar și sancțiuni complementare, constând în restituirea sumelor încasate ilegitim de la consumatorii casnici sau chiar închiderea unității. De exemplu, Enel și E. ON au fost amendați de ANPC, anul trecut, în 14 septembrie, iar prin 2 ordine ale președintelui ANPC, s-au dispus restituirea sumelor încasate ca urmare a practicilor comerciale incorecte, precum și închiderea ambelor unități. Ambele multinaționale au făcut acțiuni în contencios și cereri de suspendare a executării ordinelor, suspendare care a fost prompt acordate de CapBuc. Dar ordinele sunt încă în picioare, deci comercianții care în continuare se dedau la astfel de practici comerciale incorecte sunt recidiviști. Amenzile care pot fi aplicate sunt de zeci de milioane de euro – limita este de 4% din cifra de afaceri.

Dacă tăceți, chiar și în aceste condiții, înseamnă că acceptați tot ceea ce vine, iar ceea ce vine e mult mai rău. Cum spunea papa Bonifaciu al VIII – lea acum mai bine de 700 de ani: qui tacet consentire videtur (cel ce tace pare a accepta, deci poate fi ținut efficient în lanțul juridic).

Pentru factcheckers – aveți mai jos câteva linkuri, așa cum vă place.

https://www.libertatea.ro/stiri/engie-si-e-on-amendate-de-anpc-pentru-majorarea-preturilor-in-cazul-contractelor-cu-preturi-fixe-3772806

https://www.rfi.ro/social-141609-facturi-uriase-amenzi-pe-masura-enel-sanctionata-de-anre-cu-400000-de-lei

https://anpc.ro/comunicat-de-presa/

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Gheorghe Piperea 414 Articole
Author

6 Comentarii

  1. controlul totalitarian asupra resurselor noastre a inceput prin TRADATORII naimiti la putoare de corporatiile satanice. romanii MIEI dorm. spera ca se „descurca”. „descurcareala” si „moartea caprei vecinului” fac parte din codul genetic al celor mai multi dintre conationalii nostri. din pacae asta s-a vazut si in istorie. si nu, nu este cum ati spus Dumneavoastra ca romanii ar fi „otzi”. NU, Domnule Piperea, cei mai multi dintre romani sunt LASI, LENESI SI HOTI DE-A DREPTUL. NU VOR SA INVETE. NU VOR SA LUPTE. NICI MACAR PENTRU COPIII LOR! CE PARINTE ACCEPTA COPILUL LEGAT CU SFOARA LA SCOALA, IN TIMP CE STA CA MILOGUL IN SPATELE GARDULUI LAGARULUI DENUMIT FALS „SCOALA”? ACOLO UNDE SE PREGATESTE RE=EDUCAREA PITESTI A MICUTILOR LOR? CE PARINTE ACCEPTA CA MICUTUL LUI SA PARTICIPE LA „EDUCATIA” SEXUALKA PRIN CARE POATE VREA SA FIE BAIEEL IN LOC DE FETITA SI INVERS? CE PARINTE ACCEPTA SA ISI VADA COPILUL SUFOCAT PANA LA UCIDERE, DIN CAUZA BOTNITEI PE FATA IN TIMP CE ALEARGA SI SARE? ASIA NU SUNT „OTZI”. ASTIA NU SUNT PARINTI! SI NU TOTI TREBUIE SA AVEM COPII, SE PARE! NU MERITAM NIMIC!

  2. In SUA unele tipuri de contoare, numara si cate suflete traiesc intr-o casa.

  3. Regula de aur : transmiteți indexul contoarului prin aplicație / telefon în ultima zi a intervalului precizat în partea stângă sus a primei pagini a facturii ENEL, vă vor accepta indexul sau vor efectua ei regularizarea prin citirea indexului de către salariatul lor. In topic : trebuie să asigurați accesul la contoarul aflat în încintă locuinței în intervalul orar precizat în aviz, pentru cei care au contoarele pe casa scării nu există această problemă.

  4. Sunteti in necunostinta de cauza. Nu sunt contoare inteligente peste tot si asta din pricina prietenilor dumneavoastra. Ca sa va rezolvati necunostinta intrebati-i pe prietenii dumneavoastra din PSD de ce au modificat legea care spunea ca trebuie instalate intr-un ritm mai alert.
    si mai lasati-ne cu grija pentru noi ceilalti. m-am saturat de ipocrizia bogatanilor ca dumneavoastra care mor de grija noastra.
    La cele 5 milioane de euro incasate la la Oltchim, poate va informati putin inainte sa vorbiti despre contoare. altfel, doar va faceti de ras in ochii celor care stiu. dar poate ca pentru dumneavoastra nu conteaza rusinea, ci doar banii

  5. Upssss! Au trecut iar pe facturi estimative? Parca era interzis prin ordonanta guvernului de vreo 2 ani! Eu nu merg pe estimative, citit si transmis online dupa care platesc consumul.

  6. Auto-citirea este tot consum estimatv, nu da cineva 2 bani pe ce se declara. Fotografierea contoarelor se face de 2 pe an de catre firma romaneasca de stat care detine toata reteaua, inclusiv contoarele. Furnizorul nu face decat sa emita factura si sa incaseze banii, in general, firma straina cu capital majoritar de stat german, italian, francez, ceh. Firma furnizoare romaneasca de stat este doar Electrica Furnizare SA care are 3,5 mil de clienti din totalul de vreo 8,5. si furnizeaza energie electrica cea mai scumpa si gaz metan (prin Distrigaz SA care detine si reteaua locala de gaz si contoarele).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.