„La ce ne folosesc acum regretele, Ludovic Orban?”

PSD îl critică joi pe premierul Ludovic Orban după ce și-a exprimat regretul pentru lipsa de echipamente, arătând că nu s-ar fi ajuns aici dacă liberalii acționau în ianuarie în loc „să se țină de anticipate”.

Ludovic Orban despre echipamentele pentru protecția personalului medical: „Este o penurie! Regret profund că nu putem asigura tot necesarul prin achizițiile pe care le facem la nivel național.”

Dacă în luna ianuarie, în loc să vă țineți de anticipate, ați fi făcut achiziții de teste și echipamente, ați fi găsit, că nu era penurie! Iar azi personalul medical ar fi fost protejat!

Dacă ministrul Economiei semna pe 24 ianuarie, nu pe 24 martie, ordinul ca Romarm să producă echipamente pentru protecția medicilor și asistenților, azi n-am fi avut spitale în carantină și zeci sau sute de cadre medicale infectate!

Dacă în ianuarie, Iohannis ne-ar fi spus că e ceva serios, așa cum spunea OMS, nu că efectele noului virus sunt ca „în orice răceală”, atunci probabil că toată țara s-ar fi pregătit de pandemie, nu de anticipate!

La ce ne folosesc acum regretele, Ludovic Orban?”, este mesajul transmis de PSD pe pagina sa de Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Ioana Radu 8515 Articole
Author

33 de Comentarii

  1. Daca si cu Parca se plimbau c’o barca?daca Daca nu era, Parca parca se ineca:))
    Ce rost mai au lamentari cu „daca”???

  2. Ca un handicapat ce sunt, credema ca soldatul cand este chemat sub arme isi ia ranita/valiza de lemn grea cu meride, isi saruta sotia, copii si parintii si pleaca la razboi si se mai intoarce acasa dupa ce se termina razboiul dupa 5 ani sau dupa 50 de ani si la noi, ce se intampla? Medicii pleaca la razboi cu virusul dimineata, se echipeaza beton si seara se intorc acasa la familie si ia virusul din familie si apoi a doua zi pleaca la spital si infecteaza tot spitalul si de aici toata comunitate. Rezultatul prostie conducatorilor liberali e pe minus! Taticule daca ai plecat la razboi, stai dracului pe campul de lupta pana la terminarea razboiului, nu te lupti in reprize de freedoom. Adicatelea, vreo 94 de morti pana in prezent, asa pentru incalzire. Astia liberali handicapati care conduc tara ar trebui sa stea in puscarie. Asta-i libertatea capitalista fratilor cand ne apara americanii! Huuo tradatorilor de neam si tara!

  3. Toata schema e completa pentru acuzarea acestora de GENOCID in fata TRIBUNALULUI POPORULUI.

  4. „tariceanu apare/Soarele rasare”
    Azi nu bagati nimic de prea inalt zaaharisitu?Chiar asa,muceniceste acasa,pentru doamna…

  5. Nenorociti de pesedisti, aveti majoritatea in Parlament, stiati din ianuarie ca toata planeta de virusul Wuhan, voi de ce nu ati dat o lege in regim de urgenta ca sa obligati guvernul sa faca achizitii?! Voi, pesedistilor votati pana noaptea in Parlament doar cand dati legi sa va scapati infractorii! Nu a uitat niciun roman cum ati votat condusi de ciordache din Caracalul traficat aflat de 30 de ani sub PSD cum ati votat noaptea ca hotii legile justitie ca sa va scapati borfasii! Voi, pesedistilor ati dat jos guvernul prin motiune de cenzura la in inceputul lui februarie, guvernul neputand face achizitii. Profitati ca ultimii nesimtiti de pandemie, nu am uitat nimic din ce ati facut si nu vom uita nimic din circul de tupeisti pe care faceti in vremurile astea!

  6. Voi nu vedeti ca Guvernul Meu Nesimtit nici in momentul de fatza nu se preocupa sa aduca teste, ventilatoare, masti, costume etc suficiente? Citem de o firma de la noi care are in stoc cantitati mari de masti, dar escrocii astia vor sa le aduca din China, in loc sa incurajeze productia interna…..[Leo]

  7. Daca a…a…a… precum Mucenicul Ciprian, Preafericitul Augustin sau Maria Egipteanca…Poporul il va idolatriza ca pe Basescu si PD-L care au castigat peste 5% si in 2012 si in 2014, 2016, 2019 sub sigla PNL si PMP. Iubirea creste o data cu suferinta provocata. Popoarele care au ucis si schinguit mai mult in lume sunt cele mai prospere si respectate. Milostenia este doar in manastiri, Maica Tereza, in rest este legea celui puternic, doar binanul ii vine de hac.

  8. Domnule Orban,
    Daca ati fi gestionat cum trebuie molima, chiar daca faceati circul cu anticipatele, deveneam votant PNL. In noile conditii, daca nu patesc ceva intre timp, nu am sa votez nici PSD (care a cam stricat economia), nici PNL (care a cam stricat ce mai ramasese). Asadar, bucurati-va si unii si altii daca scapati de mine!

  9. Peste două-trei luni, din bietul Lajos vor rămâne doar câteva pene.

  10. @Misu…leeee!, coboara cu picioarele in viata ta si nu mai recita minciunile altora! Tu chiar crezi porcariile astea politice?! Sunt deja cel putin 3,5 luni de cand e horban la guvernare si tot psd e vinovat de mizeriile acestor nebuni??! Chiar nu vezi adevarul din cauza manipularilor mincinoase practicate de horban cu guwernerul mieu??! Poate daca erau psd la guvernare, mitingii erau in piata oricarui oras, deoarece psd nu calca pe gatereaza cetatenii la mitinguri cum practica acesti ucigasi de la guwernare??! Daca erau interesati de cetatean, acest guwerner horban, facea pe dracu in patru sa rezolve sa poata castiga viitoarele alegeri, ceea ce ii depaseste acest capitol serios! Pnl-istii merg doar la cacealma!

  11. Cacanarii de militieni, in frunte cu Vela mincinosul si zdringhi-zdringhi la mandolina nu au facut NIMIC ca sa stopeze imbecilii care au invadat tara. Se lauda cu mii de lei amenzi DATE. Dar cate au fost INCASATE?
    La ce ne ajuta ca dupa ce murim ca mustele vor veni „magistra-tontii”, cei care acum isi tin koorurile la adapost pe mii de euro pe luna, vor veni sa faca NEdreptate ca de obicei.

    Astazi, daca nu platesc in 3 zile cei prinsi trebuie bagati la inchisoare 20 de ani SAU pusi pe posturi de brancardieri ai infectatilor cu coronavirus. Nu e de gluma. Mai sunt oameni responsabili in tara asta?

    PS: Medicilor care isi inchipuie ca retragandu-se acasa rezolva ceva le spun ca sunt prosti ca noaptea. Virusul le va ataca si lor familiile, daca nu va fi tinut in frau. Cine ii va trata si pe ei cand moatea le va bate la geam?

  12. nu cumva psd a provocat criza guvernamentala? a dat jos guvernul „pentru ca putem”, vorba lui mitraliera(sau iordache), alt motiv n-a avut.

  13. #Domnule Misu

    Esti nedrept cu PNL-ul!Si unii si altii sunt interesati numai de avantaje personale sau de grup. Altfel nu s-ar explica prezenta sufocanta de incompetenti si intr-un guvern PSD si in celalalt PNL. Ca sa nu mai vorbesc despre vestitul guvern zero al lui Dacian Ciolos cu alde Gusets(Pruna) si Voiculescu. Parca suntem blestemati, pentru ca in tara asta sunt si oameni priceputi!!!

  14. eheheee,daca era dancila inchidea demult granitele cu italia si spania!

  15. Misu- mai usor cu majoritatea.Daca aveau majoritate, nu pica guvernul Dancila. Poate vrei sa afirmi ca au majoritatea in Senat.
    Ps. Ai zi ceva si despre Dragnea, ceva de genul: Daca era un înțelept,inainte de a fi condamnat, făcea si el, acolo, cateva achizitii de 3 miliarde EURO, de echipamente de protectie,cu furnizori aleși numai din mediul rural, ca aia au plămânii mai curați decât orășenii. Si spoi, de ce nu are curajul sa ceara ca sa fie eliberat condiționat, cu mențiunea că dorește sa se angajeze brancardier la Vila Lac 1, unde am auzit ca virusul da tarcoale zi si noapte, fără rezultat notabile, deocamdată.
    Ps. Nu-l uita si pe Ceausescu, nu ala de la CC al PCR, ci ală din Piata Victorie neghiobilor impotriva bunului simt si a democratiei.
    Ps1. Cand mai postezi renunța să mai stai, CU FUNDUL ALA INSTELAT,pe Capitalul lui Marx si stai,mai bine pe Operele complete ale lui V.I.LENIN asa ca sacertifici ideile ca neomarxismul se implementeaza de cei care gandesc cu sediul si se propaga de jos in mai jos, până minoritățile sexuale devin satisfăcute.

  16. De o luna de zile auzim numai promisiuni, comitete si comisii, schimbari de manageri si ministrii.
    NU AVEM MATERIALE DE PROTECTIE, UN COMBINEZON SI O MASCA PE TURA EGAL ZERO, combinezonul e cauciucat, transpir in el si se rupe dupa prima ora. E o bataie de joc. NU SE FAC TESTARI IAR CELE CARE SE FAC SE PIERD, NU VIN REZULTATELE. NU STIM DACA SUNTEM INFECTAI SAU NU SI NE TRIMITE DSP SA LOCUIM CU FAMILIA INTRE TURE.
    Acum cand nu mai merge cu promisiunile, ati inceput cu regretele ? Sa vina Orban si Tataru o zi la munca de asistent, sa le dam sa se protejeze cu ce ne-au dat ei si sa stea 12 ore in spitalul covid Suceava sa aibe grija de bolnavi infectati. Si apoi sa se duca inapoi acasa la familii. INCOMPETENTILOR.

  17. @ Misu
    Misulica, tata. Nu majoritatea parlamentara a PSD e seful CSAT ca sa ia decizii de stare de urgenta.
    Nu majoritatea parlamentara a PSD este si EXECUTIV. Deci, repet, nu e de datoria PSD sa ia decizii EXECUTIVE.
    O LEGE ca sa treaca de parlment trebuie sa treaca prin mana PRESEDINTELUI. Crezi ca Iohannis ar fi semnat o lege data de PSD ca sa asa si pe dincolo? Asta arata cat de bata esti in materie de politica in Romania.
    Stai jos, 4!

  18. Ieri pe timpul asta era un pic mai devreme cei drept la ora 14.04 Marlanul de Sibiu Politruc autodeclarat si ghinionist de unde rezulta si multe case facea urmatoarea declaratie uluitoare citez :,, Am discutat ce sa facut bun pana acuma ”. Asadar politrucii pierd timp pretios cu discutii despre ce au facut ei bine !?! Trebuia sa auzim ca discuta despre ce NU sa facut bine si la timp in tara asta. Chiar si ce sa facut bine in lupta contra raspandirii corona virusului ? Bun se dau amenzi la greu dar cei din cadrul autoritatilor de stat cand platesc pentru jafurile din Romania distrugerea agriculturii industriei cine plateste ? Cine a secatuit Romania de toate resursele materiale financiare si umane ??? Bun in regula pe vreme de corona virus omul de rand este amendat dar cei care au condus tara in ultimii 30 de ani cand fac puscarie dupa jaful din ultimii 30 de ani ?

  19. orban ( abia ţinându-şi hohotele de râs ): e penurie de lipsuri insuficiente, regret foarte profund, chiar abisal, dar insă, poate dupe alegerile anticipate…

  20. Voi credeti ca Loubouvic regreta ceva!
    Astia si acum se gandesc anticipat!
    Daca se gandeau la oameni actionau de doua luni, nu se precitau anticipat!

  21. Ha, ha, haaaa! Prost sa fii…considerat, noroc sa ai de…plasati ?! Cititi yabelul daca e real sau nu(pare ca nu prea): „Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 28.483 teste.
    Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică sunt:
    Alba 9
    Arad 110
    Argeș 10
    Bacău 19
    Bihor 39
    Bistrița-Năsăud 22
    Botoșani 40
    Brașov 117
    Brăila 11
    Buzău 12
    Caraș-Severin 13
    Călărași 17
    Cluj 105
    Constanța 111
    Covasna 34
    Dâmbovița 19
    Dolj 22
    Galați 82
    Giurgiu 19
    Gorj 7
    Harghita –
    Hunedoara 100
    Ialomița 37
    Iași 54
    Ilfov 54
    Maramureș 39
    Mehedinți 10
    Mureș 38
    Neamț 107
    Olt 8
    Prahova 27
    Satu Mare 16
    Sălaj 6
    Sibiu 22
    Suceava 701
    Teleorman 16
    Timiș 98
    Tulcea 6
    Vaslui 9
    Vâlcea 7
    Vrancea 60
    Mun. București 505
    TOTAL 2.738”. Personal nu cred ca sunt atatia! Sincer!
    Sunt localitati unde sunt plasati si plantati pentru infricosare sa inspaimante cetatenii sa crape de inima mai repede ca sa goleasca spatiul si zona mai rapid, nu e normal Gogule, chiar daca ai probleme bre! Si tu Hororbane, „neam prost ce esti”: iti ceri scuze dupa ce omori omul?! Si nu e doar unul singur! Bai nebunule, omori un procent destul de mare de cetateni curamandu-le viata pentru ca nu asiguri ceea ce trebuie pentru vindecare, criminalule! Iti mai ceri si scuze, boule??! Tu esti intreg la cap?! Nu se prea observa! Pari a fi un catar tarat de lant??!

  22. PSD e vinovat ca acest individ este prim ministru…Ciolacu lada impresia ca face si el parte din oculta globalista.

  23. @parere: din cauza PSD-ului, Romania nu a avut guvern in perioada cea mai importanta a evolutiei pandemiei in Europa, mai exact pesedistii tai au lasat tara fara guvern din 5 Februarie pana in 14 Martie, desi in timpul aceasta in Italia pandemia facea ravagii. Acesta sunt faptele consemnate pentru istorie si judecata generatiilor viitoare in documentele oficiale ale Parlamentului Romaniei. Va deranjeaza adevarul! Ai priceput tartacuta? Si dupa tine, molusca slugoi trebuia ca guvernul liberal in 3 luni sa umple depozitele tarii lasate goale de pesedistii tai in 3 ani si jumatate! Stiu ca voi, „faimosi” prin analfabetism nu faceti distinctie intre 3 luni si 3 ani, dar majoritatea poporului roman o face!
    @2shy: bai tiraspoleni puneti dracului mana pe Constitutia Romaniei cand sunteti trimisi din tiraspol la manipulat pe siteuri romanesti, ca va desconspirati de la prima litera! In Romania potrivit Constitutiei, Parlamentul are cea mai puternica putere in statul roman, cea LEGISLATIVA si are subordonata puterea EXECUTIVA, Parlamentul fiind cel care pune sau da jos guvernul! In Romania, puterea executiva si juridica, CSAT-ul, functioneaza pe baza de legi votate in Parlament, nu dupa ureche. Iohannis a promulgat toate legile Parlamentului pesedizat, inclusiv cele care i-au taiat din atributii, pentru ca Iohannis nu este putin dictatorul, molusca tiraspoleana!

  24. 202 parlamentari PSD nu inseamna nici CVORUMul de 233 asa ca mergi in clasa I sa invata scaderea ca sa stii cine are majoritatea 465-202=263. Ti-a soptit Basescu sa dai vina pe GREAUA mostenire, dar cine are putina materie cenusie intelege ca universul splendid este opera lui Basescu si a urmasilor lui cum se declara Udrea. Pacat ca „ziua de Apoi” vine dupa ce trecem pragul, asa slaba sansa ca sa se schimbe modul de a vedea. „Succesuri” de la Eba citire.

  25. Vaai,nea Ludovici a fost prins intrun moment de luciditate intelectuala dupa ce a incurcat apa minerala cu votka.Mare minune.Ia uite cum ai fac ochii lacrimosi ca girofarurile dupa o sticla de spirt medicinal..Nui ,Este o penurie.Regretam profund.Vede-te-as ca berea ,betivane intretinut.Inainte te intretinea nevasta,acum te intretine statul roman.

  26. Indiferent daca sunt atatia cat apar in informatie, esentialul este sa ai grija de tine, evitand locurile cu alte persoane. Daca exista forme asimptomatice este posibil sa fie mult mai mare numarul de persoane, de aceea nu numarul conteaza ci PREVENTIA, ea te ajuta sa treci peste acest moment. Pt binele tuturor trebuie PREVENTIE, dar si speranta ca se va termina in curand ea poate ”juca” un rol important in reducerea situatiilor de contaminare. Sa speram ca VA FI BINE si vom putea iesi din casa…fara Declaratie.

  27. Iata „GUVERNUL MEU”,condus din umbra de EditatKLAUS WERNER IOHANNIS,regreta acum ca este la putere si ca nu poate sa gestioneze aceasta situatie critica.Au actionat foarte tarziu acesti INCAPABILI si INCOMPETENTI.Ei vroiau NUMAI si NUMAI alegeri ANTICIPATE,nu vedeau ce se intampla in lume.Au scos armata prea tarziu din cazarmi si nu acolo unde trebuie Armata trebuia sa mearga in punctele de trecere a frontierei de stat,pentru a sprijini politia de frontiera si sa nu lase pe cei care veneau din zonele cu coronavirus sa se plimbe prin tara.Dar PLAVANUL care nu citeste si nu urmareste ce se intampla in lume,compara acest coronavirus cu o gripa usoara si se gandea tot la alegeri anticipate,”sa scapam de PSD”.De unde specialisti in acest guvern???Toti adusi cu PILE si RELATII.Nu mai vorbim de cei din esaloanele doi si trei:manechini,cantareti,etc.Poate a-ti vazut faza aceia cu sefa de la DSP TIMIS pe care o deranja lumina de la aparatele de filmat-analfabeta.Va rog sa va uitati cum sunt promovate rudele acestor IMPOSTORI (concret la STEFAN-GRINDA).Da in anii ’90 am votat cu PNL-ul,dar parca nu erau atatia escroci in el.Avea grija Cimpeanu si chiar Qintus cine venea la ei.Acum sub aceasta denumire de PNL,s-au ascuns toale LEPRELE din PDL-ul lui PETROV.Cata reclama faceau in timpul campaniei electorale IOHANNIS,BOGDAN RARES si FLUTUR,spitalului din SUCEAVA,ba NEONAZISTUL il si decora.Acum a trebuit sa moara si sa se infecteze oameni sa-i retraga DECORATIA.Dar ca sa-i retragi DECORATIA si FDGR-lui – urmasul -GRUPULUI ETNIC GERMAN-ce trebuie sa se intample si sa se restituie statului bunurile luate de acesta???Cred ca dupa iesirea din aceasta situatie se vor face si ceva dosare penale pentru GENOCID,daca mai exista justitie in aceasta tara.

  28. @Misule, politica lui Ioha a fost sa cada doua guverne, sa faca alegeri anticipatr. Ai uitat repede circul facut de Citu cu retragera in ultimul moment? Era prapad in China si iubitul tau Iohannis tragea sforile pentru anticipate. Oamenii iti raspund pentru ca au impresia ca „te duce” mintea numai ca sunt multi, prea multi ticalosi destepti. Din „pacate” a venit COVID-ul peste ei. O intrebare, cine este persoana cea mai bine informata din tara care avea toate parghiile la dispozitie? Misu, ori, ori, ori esti prost, ori esti un ticalos.

  29. Sa speram… Vin sarbatorile Pascale la catolici si ortodoxi cu Floriile lor. Oamenii vor uita de prudenta, vor iesi la cumparaturi, se vor intalni… Cel ma repede dupa 5 zile, vor fi primii imbolnaviti. Vindecarea cam in 14 zile deci cam prin 15 iunie vom scapa de declatii daca vin si temperaturi peste 25.

  30. Orbane, nu sti cat regretam noi ma ca esti primministru si Încetu e presedinte! Si regretam deja prin cei, deocamdata 94 de morti. La care le-ai urat condoleante.

  31. „Însă, mai mult decât de numărul morților, guvernul se teme de mediatizarea unui scenariu italian, care să scoată la lumină cât de nepregătit a fost executivul. De asta se teme. Și, din nefericire pentru el, asta se întâmplă.” Valeures Actuelles

  32. Privesc România, și nu îmi vine să cred cit de mare este prostia și nesimțirea din tara asta.
    Este de-a dreptul grotesc să privești cum unii în prostia lor își iau de la gura sa le doneze medicilor cu zeci și sute de milioane salariu!
    Este de-a dreptul grotesc să îți para rău de niste cadre medicale care au un tupeu fantastic să afirme public că 90% din ei nu știu să își pună corect mănușile.
    Este de-a dreptul grotesc să realizezi că miile de morți de infecții intraspitalicesti se datorează acestor cadre medicale incompetente.
    Este grotesc să te gândești că la ora actuala după 6 ani de facultate și alți ani de practica nu știi că trebuie să îți legi lațele și să le acoperi cu o capelina.
    Cum Dumnezeului au avut dreptul să practice medicina toți incompetenții ăștia???
    Să ne ferească Dumnezeu de ce va urma, că sunt atît de slabi pregătiți încît se vor infecta și îi vor infecta și pe alții cu miile!!!
    Și totuși noua ne este mila de ei, ii consideram eroi!!!
    De ce nu pot sa explic, am uitat cu toții cu cita aroganta ne privesc și înainte să le băgăm șpagă în buzunar, și după.
    Și ei nu au decență și bunul simt să învețe prima regula din practicarea acestei meserii-Aceea de a trata orice pacient indiferent cînd și din ce motiv se prezintă în spital, policlinica, cabinet, etc că un posibil contagios, avind Obligația că tu cadru medical sa nu te infectezi și să nu transmiti mai departe!!!!
    Dumnezeule, e inAdmisibil sa nu știe să se echipeze!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.