La un centru din Sectorul 1: saltele neigienizate, mobilier deteriorat, miros pestilenţial, produse expirate

Prefectului Municipiului Bucureşti Rareş Hopincă a dispus efectuarea unui control la un centru rezidenţial aflat pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1, unde existau indicii că se desfăşoară servicii sociale de tip rezidenţial pentru 17 beneficiari fără a exista o licenţă de funcţionare. Astfel, Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a dispus închiderea temporară a centrului rezidenţial şi a sancţionat contravenţional societatea cu o amendă. Totodată, inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov au constatat condiţii de igienă precare.

Potrivit prefecturii, mai multe instituţii au aplicat amenzi la centrul rezidenţial din Sectorul 1.

Astfel, în urma verificărilor s-au constatat şi dispus următoarele măsuri:

„- Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bucureşti au confiscat 4,8 kg produse de origine animală, neconforme şi au aplicat o amendă în valoare de 50.000 lei.

– Inspectorii DSP Bucureşti au constatat faptul că unitatea funcţiona fără a respecta Decizia de Suspendare a Activităţii din 05.05.2023. Totodată, măsurile de igienă din centru erau improprii şi în bucătărie s-au identificat 4 kg de produse de origine animală expirate, care au fost oprite de la consum. În urma acestor nereguli DSP Bucureşti a sancţionat contravenţional centrul rezidenţial cu suma de 40.000 lei.

– Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a sancţionat contravenţional centrul rezidenţial cu o amendă în valoare de 50.000 lei pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu.

– Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a sancţionat centrul rezidenţial cu suma de 24.000 lei pentru depăşirea timpului de muncă stabilit în contractele individuale, neacordarea sporului pentru munca de noapte şi lipsa instruirii pensonalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”, potrivit sursei citate..

De asemenea, inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov au constatat următoarele nereguli:

– condiţii de igienă precare (saltele şi perne neigienizate, mobilier deteriorat, miros pestilenţial, produse expirate,etc); – în spaţiul de depozitare au fost găsite legume (cartofi, morcovi, ceapă având modificări organoleptice) şi produse de băcănie fiind identificată prezenţa insectelor vii (muşte, păianjeni, pânză păianjen).

În urma celor constatate, inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov au aplicat o amendă contravenţională în valoare totală de 33.500 lei.

Având în vedere deficienţele sancţionate la acelaşi punct de lucru din partea Autorităţii la data de 30.05.2023, cât şi noile deficienţe consemnate, se constată săvârşirea repetată a uneia dintre contravenţii şi se propune emiterea deciziei de închidere temporară a unităţii pe o perioadă de la 6 la 12 luni.

„Ţinând cont de propunerea Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti-Ilfov de emitere a deciziei de închidere temporară a unităţii pe o perioadă de la 6 la 12 luni, Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti a dispus punerea în aplicare a planului de urgenţă (închiderea temporară a centrului rezidenţial) şi a sancţionat contravenţional societatea cu o amendă în valoare de 25.000 de lei pentru lipsa licenţei de funcţionare şi lipsa personalului de specialitate”, mai indică sursa menţionată.

Foto: Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti
Foto: Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti
Foto: Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti
Foto: Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti
Foto: Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti
Foto: Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşt
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. sincer, arata foarte bine fata de ce am vazut eu, cand cautam un centru de recuperare pentru cineva care isi rupsese soldul…in bucuresti n-am vazut nici un loc in care sa lasi pe cineva pentru recuperare. multi erau catatonici saracii, asezati langa alti amarati, inca pe picioare – asta este depresie…de ce ai vrea sa mai traiesti asa
    ? am gasit un loc pe langa gradina zoologica. super-profi. aparatura, bazin. asta se intampla prin 2017 cred. persoana acceidentata, desi la o varsta inaintata, s-a recuperat dupa 3 luni! nu ma asteptam. dar pe atunci mai existau oameni si mai existau doctori. pacientul a fost operat de urgenta la elias de un doctor tanar! UN DOCTOR ADEVARAT! probabil nici nu mai este in Romania! mentionez ca taxa pentru vcaminul cu recuperare a fost la acea vreme aprox 1000 euro/luna. noroc ca persoana a avut posibilitatea… nu exista dreptate pentru oamenii sarmani…. daca ai bani mai supravietuiesti (dar nici atunci).

  2. Viata perfecta pentru a trai bine in confort in Romania partidelor politice mana pe mana. Si, cand ii auzi pe politicieni aberand, ca, sunt multi cetateni romani care vor sa revina in tara! Pentru ce sa revina, ce avantaje sa revina daca lunar creste bataia de joc la adresa cetatenilor care traiesc in Romania, nu exista politia care sa iti asigure siguranta si incredere decat pentru infractori! Va spun un caz concret: saptamana trecuta, 2 vecini unei cunostinte au mers la usa unei alte locatare sa semneze pentru inlocuirea usei de la intrare in bloc, usa din fier, cu termopan, vecina lor nu a acceptat si cei doi sot si sotie au inceput sa urle, sa jicneasca, sa ameninte, un tambalau oribil. Respectiva a inchis usa si tambalaul a continuat, a facut reclamatie online la politie si niciun raspuns la o saptamana! Cumva gasiti siguranta si incredere in institutiile statului pentru acest caz? P.s. nu a dat telefon la urgenta sector politie din cauza posibilei amenzi, nu se ia in seama decat minciunile fara dovezi si victima e amendata.

  3. Nu ati inteles nimic. Firea si Pandele sunt de vina, nu-i asa? Ca doar nu o sa dam vina pe madam Armand sau Nicusor Dan si institutiile subordonate celor doi.
    In cazul de la Volubtarim Consiliul Judeten, condus de liberalul Thuma, avea in responsabilitate asezamintele de la Voluntaru su Afumati, dar vina a fost aruncata pe cei doi….

  4. Fata de lagarele de exterminare din Voluntari si jud Mures asta pare hotel de 4 stele din Mamaia ,cu all inclusive..Nici acolo nu e altfel… Totusi aveau decizie de inchidere din luna mai, ca in iunie incepea sezonul la Mamaia..

  5. ordin dela prefect: cautati la S1,trebe sa gasiti ceva! avem pesedisti acolo, sa aduca de acasa ceva oua sparte,salam expirat, niste muste si gandaci! v-ati atins de scumpa Firea,la-s ca vedeti voi…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.