La un pas de o mare făcătură

Toată confruntarea pentru prezentarea PNRR (i-aș zice Planul Nostru de Rașchetat Resurse) a ajuns la faza luptei în Parlamentul României. După înfățișări și negocieri la Bruxelles, urmate de plîngeri ale Opoziției, am ajuns la prezentarea lui Florin Cîțu. După părerea mea, ne-au păcălit. Planul nu a fost gata. Ne-au vînturat doar cîteva cifre mari pe domenii. Din alea se pot face și minuni (de oameni deștepți, destoinici și patrioți), dar și escrocherii și învîrteli (în stilul celor contractate de Dan Barna cu fonduri europene). Dar, vom cheltui și la Călărași și la Sibiu și la Timișoara și la Suceava. Vom trece Munții Carpați este egal cu vom trece marea și vom întrece Europa! Toată prezentarea lui Cîțu nu depășește utilitatea multiplă a unui text care poate fi considerată și o bășcălie și o bătaie de joc și un semn de incompetență și un fel de încropeală din care să mulgă doar cei care decid.

O formă mai complexă va fi prezentată la Comisia Europeană la data fixată, va fi răzuită și îmbunătățită, iar miercuri, 2 iunie, va fi făcută public prin lipire pe diverse uși și gazete. Atunci vom avea ciorna oficială a unor întîmplări economico-politico-financiare în care am putea citi cîteva dintre golăniile cre se pun la cale.

După felul în care premierul s-a prezentat în Parlament și a tras Opoziției o smetie și apoi a citit niște alocări pe domenii, mie îmi este clar că ne aflăm în fața unei încropeli astronomice făcută de un aerian (Cristian Ghinea) și de un bîlbîit care știe economie cît știu și eu astronomie sau Klaus Iohannis chineza veche. Toată prezentarea făcută cu tărăboi în fața parlamentarilor nu poate fi socotită nici raport către țară, nici dezbatere publică, nici explicație pentru Opoziție. N-a fost decît o înșiruire de cifre și domenii. Dragoș Păslaru, unul dintre învîrtitorii de bani din cercul USR-PLUS, zicea la o televiziune că „a fost acces deplin la documente”.

La care documente? Și de ce acestea, dacă erau la liber acces, nu au ajuns la partidele politice de Opoziție și la presă? Și de ce vor fi prezentate abia pe 2 iunie? Și de ce încă sunt străine publicului și cercurilor profesionale și de afaceri? Totul arată ca o afacere dosită și pregătită pentru aprobare europeană și înșfăcare clientelară (românească și europeană).

Toată prezentarea mimată depremier și de gașca sa a fost ecranată de scandalul aniversării din biroul lui Ludovic Orban. Mi se pare o suprapunere emblematică. Pentru parlamentari și pentru presă nu mai este nici o diferență între o aniversare, cu sau fără mască, și dezbaterea unui document care ar trebui să însemne un moment de răscruce pentru țară.

Un jurnalist norocos (sau implicat într-o diversiune!) a scăpat pe țeavă o serie de detalii suplimentare despre alocările în cadrul PNRR.

Cum sunt alocați banii din PNRR

Reproduc și eu paragrafele mari din acest document care are și puncte de-a dreptul șocante. Altele sunt snoabe, nerealiste sau trecute în bătaie de joc. Ai zice că au fost redactate de un ministru beat sau drogat.

Citiți și judecați singuri! Pentru că nu sunt sigur că veți parcurge întreg materialul pînă la sfîrșitul lui, vă anunț că într-una dintre ciornele românești de PNRR (prezentate sau nu la Bruxelles) a fost prevăzută și „o nouă strategie națională anticorupție”. Ea ar trebui să se desfășoare în cadrul unei alocări de 137 milioane de euro.

Nu-mi rămîne decît să vă doresc o lectură și supraviețuire plăcute!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 41

121 de Comentarii

  1. Cutu Mitu este de o inconstienta alarmanta, trebuie sa umble cu pompierii dupa el, sa-l destostracarcereze din propria existenta. Cred ca si-a facut un selfie suit pe un vagon sub linia electrica de medie tensiune si a fost aruncat pe linia ferata.

    In cati ani faci 450 km de autostrada in portii de 15 km la 2 ani ? Un inconstient de nivelul lui Mucusor Ban, si ala reabiliteaza 2000 de km in portii de 3o km/an sau cumpara tramvaie peste 3 ani ! Pana atunci lungeste statiile sa incapa dihania de 36m lungime. Vehiculele trebuie sa mearga mai des, nu mai rar, ca de aia sunt pe roti, poate ii explicati olimpicului.

  2. Realizam pe zi ce trece ca PNL este un partid total nesustenabil din toate punctele de vedere

  3. Dna intelectual din Braila 53 de ani fara engleza in „gusa”, vorbit cu Google Translate cu General american din Siria. Dna facut imprumut in banca trimis la „General” 30 000 de Euro sa vina la Braila cu F16..La fel cu alta doamna si tot din Braila dansa scos din banca 36 800 de Euro trimis la „Geneal” american! Dansa spera ca „genealul” american sa fie negru-mulatru si sa vina cu un „vector” nuclear de 24 de cm la Braila! Terente 2. Politia din Braila ras cu lacrimi! Generalii disparuti…Dl Nistorescu citeste din Vasilica Catu, un repetent la un liceu industrial si doua esece consecutive la ASE…Dle Nistorescu! Traiti in Elvetia sau in Romania? Generali, Siria, doamne de 53 de ani, vopsea de oua in cap….

  4. Proiectul lui Câțu este copiat după ultimul plan cincinal de pe vremea lui Ceaușescu care n-a mai apucat să fie finalizat din cauza loviturii de stat din decembrie 1989. E la fel de bun. Și aduce oarecum un pic continuitate.

  5. L-am vazut pe dl Ghinea la televizor! Cand s-a pus camera pe capatana lui mobilei posesoare de TV i s-a rupt un picior si din difuzor iesea miros de ou clocit, Hidrogen Sulfurat in timp de o ora ,saizeci de minute, treimii sase sute de secunde. Ghinea a dat o „perversa” ca pe Targu Ocna studiului la o facultate de top si limbii engleze..Cu Pieleanu si Adrian Severin profesori la grajdul numit SNSPA ce putea sa iasa din Ghinea? Planck sau Edison? Ei as! Clamparu in persoana…S-a marit exponential masa asta proteica…A sarit de 160 de kile! Si-a lasat barba si mustata zici ca toate torturile pamantului sufera el ca pustnicii din desertul Iordaniei! Un saltimbanc idiot de cea mai joasa speta…

  6. tomlin Crede-ma ca ar fi o performanta luan in considerare ca timp de 31 de ani s-au construit ciu ciu

  7. @Zmeul > ce performanta, pe durata necesara nu exista finantare, adica zero realizare, sunteti mintiti pe fata. Cu politicieni fara scoala nu vei realiza ceva vreodata !

  8. Ia cititi aici:..”Romania va primi 14,2miliarde de euro sub forma de GRANTURI si 15miliarde de euro sub forma de IMPRUMUTURI..” Bani care vor fi alocati de U.E prin P.N.R.R. DECI cea mai mare suma va trebui RESTITUITA cu dobanda aferenta de catre cetatenii Romani in anii urmatorii. Astia din PNL-USR-PLUS-UDMRE nu fac decat sa „vanda” ROMANIA !!.Iar Johannis este seful banditilor din guvern.Si cand te gandesti ca multi au votat pentru ei.Acum sa PLATEASCA prostia.

  9. România și românii merită din plin ceea ce li se întâmplă pentru voioșia si voluptatea cu care au pus botu’ la propaganda isterică sereisto-ongisto-ambasadistă cu care s-a demonizat PSD-ul și aduse leprele astea trădătoare și lacome la putere, căci da, ăștia sunt la putere și fac ce vor mușchii lor pentru ei și pentru stăpânii lor din Occident care i-au sponsorizat și sprijinit interesați bineînțeles, că nu pe degeaba…

  10. Dle Zmeu,uite că sunt f de acord cu dvs. Nu credeam. Au construit în 31 de ani ciu-ciu, pe când nord-coreenii au construit în tot atâția ani, tot cu ideologia ciuciu, rachete nucleare. Ner putem compara cu ei?

  11. Pe 2 iunie va fi vizibil acest proiect? Nu cred! Poate paginile care se vrea aratate dar nu in totalitate! Si mai e o capcana, e posibil ca sa ramana definitiv asa cum a fost scris pentru ca interesele comune romano straineze au fost deja patafate pentru parandarat! E modelul bechtel si tuta supervizor primar de la sector 1, afacere criminala cu parandaratul! A fost evitata si ocolita de lege pentru toate magariile practicate! Posibilitatea de a fi pusi asupra faptului implinit pe 02.06.2021, este chiar 99,99%!

  12. Sa se arate pnl in toata mizeria lui, clocitura de caractere infecte. Cum e turcu-i si pistolul , citu e un alt orban, bataie de joc la adresa poporului nosteu. Acestor sorosisti le doresc sa populeze in curind iadu alaturi de tartorii la care si-au vindut sufletele.

  13. Ma tot intreb cu ce am pacatuit noi Romanii, ce pacate antestrale au produs strabunii nostrii, cu ce s-a gresit asa de catastrofal in curgerea istoriei noastre, de am ajuns sa avem un presedinte, putin spus, antinationa, un guvern de indivizi vinduti, sarlatani incompetenti, impostori, guralivi, mincinosi, toate jegurile universului. Iar in plus o opozitei pupincurista, securista, fara vlaga, meduze putin spus. Noi CETATENI acestei tari la cine ne adresam daca zilnic suntem abuzati?

  14. Guvernul de „dreapta” sa-si treaca planul prin parlament fara „ciuma rosie”. Ca doar au castigat alegerile au format guvern. In plus eu nu vreau un plan aprobat de comunisti, corupti anti europeni condusi de ion iliescu si Dragniiia bla, bla bla.

  15. Cei mai prosti guvernanți si cei mai mari tâlhari care au fost pe meleagurile carpato-danubiano-pontic din toate timpurile. RUȘINE!!!

  16. “strategie națională anticorupție”. Ea ar trebui să se desfășoare în cadrul 0unei alocări de 137 milioane de euro.”Acoperiții și filatorii SRI și specialiștii STS care prelucrează informațiile audio-video în cadrul acțiunii “Protocoalele vor revenii” trebuie bonificați cu un plus de 137 milioane de euro.

  17. Doi care stau toată ziua la ce pică, trimiși de plusrpnl, își dau cu părerea în ce habar nu au:_Zmeul și Tolminul. Ramolită situație, băieți! Haimanalele îi dau cu trecutul, când trecutul a ajuns de necomparat cu plusrpnl și cu ce sunt aceștia incapabili. Acum nu le convine stilistic Cîțumîțu, care le-a dat afară voiculescul, dar ieri îl adulau. Să citim pe arhiva acestui ziar cum se stă cu acești inși!

  18. După tot ce-au făcut anul PNLiștii nici n-ar mai fi trebuit să intre în Parlamemt, darămite să se atingă de PNRR.

  19. Acest Plan Nebunesc de Rupere a României n-ar putea dus la îndeplinire decât avându-i la conducere pe unii dintre cei mai nemernici trădători ajunși la conducerea Țării cu ajutor străin și neimplicarea politică a singurului partid care putea împiedica acest dezastru, dacă nu era și el căpușat la vârf de lepre ce nu se deosebesc cu nimic de ceilalți sclaveți ce primesc ordine de la entități străine !
    Șansa noastră rămâne numai ca sistemul să se prăbușească de sus și se pare că acest moment nu-i chiar așa de departe :

    https://evz.ro/fauci-a-recunoscut-finantarea-laboratorului-din-wuhan-se-cere-demisia-sa-este-scandalul-momentului.html?utm_source=webpushr&utm_medium=push&utm_campaign=4203753

  20. Daca Citu ne-a pacalit , este meritullui si rusinea noastra ! Si , pana la urma , de ce nu ne-ar pacali , daca merge si nimeni nu-i cere explicatii si nimeni nu-l trage la raspundere ! Pai , ce usor ne-a fost sa ajungem , dupa 3o de ani , aici unde am ajuns ? Amarati si prapaditi am intrat in UE si acum , dupa atatea ani , suntem si mai rau ; am vandut /furat tot ce se putea vinde si fura si am ajuns datori-vanduti , la altii ! Totusi , mai are tara ceva de praduit , ce-a mai ramas din paduri , marii producatori de energie electrica , portul Constanta si ceva din pamantul agricol al tarii ! Lui Catu totul i se pare normal , i se pare normal sa ne imprumutam zi de zi de pe piata de capital ! Vorba este pana cand ? N.B. In stilul Catu si bunica mea ar putea fi prim-ministru !

  21. Câtzu este o fantoma a religvelor care Conduc Occidentul împreună cu Aliații lor de peste Ocean …care au băgat Europa într-un mare rahat pe care nici pactul cu Russia nu-i mai poate ajuta si nici bomba nucleara folosită in al doilea Război Mondial nu ii mai ajută caci NIMENI nu știe cum sa mai facă pactul pe sub masă cu China … proprietarii de sclavi din Europa Occidentală găsiseră soluția perfectă de a înlocui sclavii cu poporul Chinez …abia acum realizează ca după ce le fac toată munca au devenit si consumatorii produselor vândute la suprapreț …. când se va hotărî Chină când să pună o sancțiune împotriva Europei ..acest lucru se negociază dur si foarte dur …..in condițiile actuale al 3-lea război mondial trebuia sa fi început de ceva ani buni , amânarea războiului convențional si înlocuirea lui cu unul economic are ca raspuns ca pierderile sunt garantate de ambele tabare mai ales de cei care conduc lumea ….iar noi sa vorbim de balivernele lui Câtzu sau oricine va fi premier tot un Ponta ,Boc ,Orban Turcan ,Dancila si oricine ar fi el tot Un Câtzu va fi …..indiferent

  22. ‘ I like it ‘, încă există creduli care cred că PNRR-ul este ‘opera’ unor ‘vremelnici’ autohtoni !

  23. Dintre doua rele este intotdeauna mai bun raul mai mic. Nici macar sa nu ne inchipuim cum ar fi fost aventura cu PNRR-ul daca premier ar mai fi fost Sica Mandolina insotit de manelistii sai apropiati. Nici astia nu sunt grozavi, dar totusi …

  24. Tradarile Romaniei se tin lant! De la asa conducatori, vinduti, ce sa astepti! Pe patrioti ii bagati la parnaie!!

  25. PNRR ESTE O BASCALIE !,O INSULTA ADUSA ACESTEI NATII,SA IMPRUMUTI BANII SI SA-I ARUNCI PE INEPTII TREBUIE SA FII CAZUT IN CAP.
    Presedintele ne aburea cu cifra colosala de 80 miliarde !,GARGARA CAT CUPRINDE ,Citu a ramas cu REZUMATUL DE doar 35% adica 28 de miliarde pe care vrea sa-i arunce pe prostii,CITITI SI VA CRUCITI PE CE VOR NEISPRAVITII SA ARUNCE MILIARDE!!.Dupa ce vor zbura aceste LEPRE de la guvernare RAMAN DE PLATIT ,DE RETURNAT TOT CE-AU IMPRUMUTAT ACESTE LICHELE FARA A SE GANDI LA CINE VA TREBUI SA LE RESTITUIE + DOBIZILE !!,nici nepotii nepotilor nostri nu vor termina de platit aceste TAMPENII FACUTE ACUM.

  26. Nu cred ca vreunul dintre postacii pesdisti de mai sus , au pregatirea intelectuala necesara pt. a intelege cu ce se maninca Marele Plan ! Dar sunt speriati ! Sunt speriati ca daca pnl- usr – udmr , fac macar jumatate din ceace se propune acolo ( si exista finantare reala pt. asta ) , psd- aur nu va mai pupa niciodata puterea politica , si ei fara sa fure nu pot trai pe pamint ! De aici le vine turbarea !

  27. Fraiere, esti in ceata totala ca si guvernantii tai care inca bajbaie cu acest plan. Dar la mintea lor dovedit neteda nici macar nu-si dau seama. Spui pluserist, spui giurumea. Deja este o axioma.

  28. Cei doi generali americani ai lui „Tica” in varianta de Calarasi e doar unul dintr-o retea AFRICANA de pacalit vaduve
    vorace, flacau de maxim 20 de ani dintr-un ghetou/bantustan local…Cutzu-Cutzu e de fapt o fiara instalata de alte
    fiare ca prelungeasca Odiseea poporuluii roman…

  29. „Humor”-ule, Stii cine l-a detronat pe Cuza instalandu-l pe Regele Carol I, teroristii marxisti cu studii in strainatate? Pe aia pe de o parte ii ridici in slavi si pe de alta ii blasfemiezi ca un antimonarhist ATEU si ANTISEMIT ce esti!!! La fel ii blasfemiezi pe usr-istii scoliti de Söros in strainatate, dar nu faci conexiunea cu stramosii lor, teroristii marxisti, te faci ca nu vezi ca se repeta un scenariu secular fiind orbit de dogma, de aceeasi dogma. Ca sa observi aceste aspecte trebuie sa fii liber!!! Unde au studiat si de unde au aparut „impamantenandu-se” propovaduitorii marxismului in a doua jumatate a sec XIX? Au venit din strainatate si au studiat in strainatate revenind pentru a ne dezbina prin IDEILE MARXISTE si azi aceleasi IDEI MARXISTE sunt cultivate
    de teroristii lui Söros!!!Dar Söros a organizat lovitura de stat Comintern din ’89 in cardasie cu Bruckan si Ilici-Genocid si a pus bazele „organizatiilor civice securiste”… Daca erai un intelectual veritabil si liber observai FIRUL ROSU…
    Si la fel toate clonele tale din gruparea „patriotica” a Securitatii…Vrei sa spui ca Kogalniceanu a fost evreu, dar
    Xenopol care cel putin se recunostea prin numele de partid ca era ALOGEN sau Eminovici era evreu care a studiat in cateva
    centre europene. Si ca ei alte zeci, sute de straini narodnici impamanteniti precum usr-istii de azi…Radacinile noastre
    sunt romanesti cu fii de romani care nu au avut bani de studiat in strainatate, studiind in tara, radacinile noastre nu-s
    ale ALOGENILOR legendati in Principate si Romania Mica…Monstruozitatea voastra dogmatica nu are nimic cu patriotismul pe care-l declamati in timp ce impiedicati RUPEREA RAULUI MARXIST/BOLSEVIC/NAZIST/LEGIONAR din radacini…

  30. @ Conu Jorj: Doresc ca copii si nepotii tai sa munceasca pana or crapa toata viata lor pentru a plati „succesul financiar” a lui Johannis si gasca.

  31. Adina Cozma , lasind la o parte jegoasa clasa politica romanesca ( si jegoasa presa a ei ) , Romania , pt. prima data in istoria ei , are sansa reala de a deveni mai civilizata si mai prospera ! Si nu doar Romania ! Pt. prima oara in istoria ei , are o speranta reala , care se bazeaza pe resurse financiare reale si conjunctura politica -economica – militara extrem de favorabila ! Crede -ma , nu se poate trai fara sa speri nimic niciodata ! Si sa blestemi , cum faci tu din pacate , complet nejustificat ! Cind un ziarist arunca o piatra in balta , chiar trebuie sa ne aruncam dupa ea … de ce sa nu-l lasam pe el sa se arunce ? Parerea mea !

  32. Conu Jorj, crezi ca este cineva dintre comentatori, care sa nu doreasca binele Romaniei?
    Cei care comenteaza stiu ca nu-ti da nimeni nimic pe gratis, iti da, iti cere si sunt inspaimantati cand vad ca „sansa” de care vorbesti inseamna instrainarea resurselor. Sunt inspaimantati cand stiu ce inseamna legea camatarilor. Scena de la spitalul Foisor cu pacientii scosi pe targi, noaptea este emblematica.

  33. Dl Dancu despre dl Vasilica Catu! Scolit om! Am vrut sa dau cu fierul de calcat in televizor! Dl Orban, subinginer la Seral care nu mai stie o diagrama de Momente cu forta N si T si cu cam sase ore pe Cartea de Munca a dat cele mai mari subventii din Istoria Moderna a Romaniei la Partide, cam 300 de miliarde de lei vechi si 40 de milioane de Euro la televiziuni! Totul pe bani PU-BLICI…Dl Serban Nicolae strungar cu 2 baza la Mecanica Fina nu se intoarce la Strungul CNC si la salopete pline cu ulei! Traieste din subventia data la partide de Vasilica Catu si dl Orban! Unu vopsit la doua zile in cap cu vopsea de oua si cu ambreiajul din epiglota plin cu diftongi, hiati, rahati, care vorbeste de parca este in fata Plutonului de Executie nu da un leut la amaratii din privat! Saptispe milioane de lei vechi pe luna si bonuri de masa, este bani multi pentru amaratii din Brutarii care se scoala la 4 dimineata ca sa ne puna painea calda pe masa…Asta care vorbeste carait si sta la coafor mai mult decat Cruduta este bun cel mult sa goneasca ciorile din lanurile cu grau cu vocea sa! Cand l-am ascultat prima oara pe Soprana asta nu am inteles nimic si mi s-a spart smaltul de pe premolari datorita sunetelor scoase din Bolta Palatina in Metru Antic, Cuantic si Animalic…Daca stai langa dansul iti face o detartrare gratis, iti umple gura cu moloz..Cine L-A pus Prim-ministru, acel EL a ras cu lacrimi de Romania..

  34. Pare ca ‘i s-a umflat dovleacu ‘si lu’ Citu asta . Bah,Ciolacule, iti place ce ai facut cu tara asta ? La anul pe vremea asta veti avea o cotatie de doar 5% .Nu mai asteptati sa iasa lumea /populatia sa va faca voua ‘pirtie ‘la guvernare. Deja lumea care a vrut v-a votat sa faceti treaba mai buna ca astia de la guvernare .Voi insa ati facut jocuruile puturosului al batrin din Sibiu punind umarul la instalarea in 2 rinduri (nu doar intr-unul) a „guwernului meu” si votind legi aspre care sint greu de suportat de catre poprul roman.Pe linga toate astea ati umplut partidul cu multi de teapa lu’ de alde Dincu.

  35. Nu toti care au facut pe statuile prin lume, ajung ministri dupa cum poate, toti care au muncit din greu, peste, vor fi toata viata lor datori. Asta inseamna strainatatea mult visata de zmei, datorii din datorii si la sfarsit, o casa de batrani.

  36. Bey @ Coane Jorj,mai bime lasa fumurile iohaniste din capul tau,ia-ti iepsoara si du-o la mare undeva,cat mai ai in traista baneti de pe urma pesedeului,ca la anu’ pe vremea asta,daca speri la Catzu si Iohannis,tot ai sa te uiti ca milogu’ in traista,iar iepsoara o s-o duci cel mai departe in fundul curtzii,si tot asa vreo zece ani,si asta daca mai scapi…

  37. Dle Nistorescu! Acum doua mii de ani in „Agora” vorbeau Sofocle, Epicur, Diogene! Alexandru cel Mare a avut profesor pe Aristotel si a ingenucheat Persia! A cucerit 80% din Lumea cunoscuta, a ajuns pana in India..Vasilica Catu the Great a avut profesori de tehnica sudurii, de ELTH, de prelucratori prin aschiere (strungari cu 2 baza ca Serban Nicolae)! A picat treapta doi de liceu si 2 esece la ASE! Nu a cucerit Persia si pe Darius al 2-lea…A vrut sa atace Leul Romanesc cu Lucian Isar! Patriot Roman cioara asta vopsita in cap cu toate cele 7 culori fundamentale! Are mare admiratie fata de dansul profesorul Dancu adica creierul PESEDEULUI, eminenta cenusie, Canaris al celui de-al 3-lea Imperiu Pesedist..Auzi tu! Sa fii nataraul Liceului Tehnologic din Valcea, sa faci o particulara in spatele veceului Garii de Nord, sa ataci leul romanesc ca Soros Lira Sterlina si sa fii prim- ministrul Romaniei? Dl Johannis mananca hipocaloric, are o hipoalergie la trebile Tarii si are o hiperpofta de somn, calatorii si cascat gura pe peretii Cotroceniului! Fin om! Si io l-am votat cu 3 maini ca sa faca din Romania noua Germanie, Noul Ierusalim unde tot romanu sa se scoale la doispe pe saltea cu apa si pe Patricia Kaas in bucatarie in lenjerie intima pregatind jumari cu oua si cafeaua de „dupa”…Noul Ierusalim nu a venit, dl Johannis m-a mintit si Patricia Kaas are covid si ia Paracetamol…Cat de mintit am fost de astia…

  38. Romania si Bulgaria au intrat (au fost primite) nepregatite in UE. Au mai aparut 2 crize. Populatia saraca este sub nivelul minim european, deoarece sistemul „comunist” nu permitea proprietati si mosteniri in masura sa le acorde o anumita siguranta la momentul „Revolutiei”. Unii au fost prinsi doar cu un rand de haine in ’90, fara nimic altceva. Dupa’89, au fost privatizari fortate/incorecte si furturi la nivel inalt, care, de asemenea, nu au permis ajungerea populatiei saracite macar la cosul minim real. Acum, trebuie acordate niste Sume Compensatorii Temporare (pentru a nu fi mariri de salarii si pensii, asa cum s-au angajat „conducatorii”), pe perioada crizei actuale, pana cand se vor mari salariile si pensiile. Dar trebuie facuta si o Diferentiere pentru: 1) Pensia minima (cei care nu au lucrat sau care nu au macar stagiul minim; de altfel, acestea nu sunt pensii, ci ajutoare sociale, dar puse incorect in contul pensiilor) si 2) cei de peste Pensia minima si pana la un anumit Prag. Daca nu se ia aceasta masura, si in Romania va fi precum vor urma sa se manifeste cei din celelalte tari din UE. Masura cu blocarea salariilor si pensiilor nu va putea functiona din cauza miscarilor sociale ce urmeaza.

  39. Macar Indexarea va putea diminua situatia. Daca sunt pensii foarte mari in Justitie si MAI (la varf), in MApN pensiile mari sunt putine si incomparabile cu pensiile minime din Justitie si medii din MAI. Pensiile mici din MApN sunt derizorii (pentru cei ce au fost 24 din 24 ore la dispozitia tarii si fara a fi lasati sa-si completeze veniturile) si nu au mai fost echilibrate cum s-a promis (un subofiter care iese acum la pensie are pensie dubla fata de un ofiter superior care a iesit acum 15-20 de ani). Daca mai urmeaza 5 ani de blocare a pensiilor, pe langa cei 5 de la Olguta, vor fi 10 ani de pensie blocata pentru cei care au introdus Romania in NATO (dupa unii, acesta perioda a fost cea mai grea, adica, aceea de a schimba un sistem militar cu altul, foarte diferite intre ele privind toate componentele si mecanismele).

  40. La ora 11:00 BEST ia securist-ceausist-legionara „rene/core/doru popescu/ileana Rollason/Neos/JOS PATRIA/Cuvinte/ Anonim” a postat din nou folosindu-mi pseudonimul, „Charlie” si ca de obicei imediat dupa o postare a mea…
    De data aceasta cu un comentariu ce-mi apartine si, surpriza, NEPRELUCRAT si de aceea ii multumesc intrucat acest
    comentariu vechi e de o actualitate cutremuratoare, strainii marxisti/anarhisti/narodnici scoliti in Germania, Franta
    si Anglia au fost impamanteniti in Principate/Principate unite/Romania Mica, in paralel cu alogeni deja existenti din perioada fanariota, identic cu FOSTII romani scoliti de Söros si Securitate inainte si dupa 1989!!!

  41. „doru popescu”, ai auzit in viata ta nevolnica de „ETERIA” si increngaturile ei ALOGENE? Vrei sa-ti indic niste lucrari istorice care infatiseaza aceasta „miscare” sau apelezi din nou la wiki?

  42. „Ce-as fi fost daca n-ai fi existat
    Nici nu-mi pot imagina,
    Ma intreb daca n-ai fi existat
    Ce-ar fi fost viata mea”
    Pentru lista lui charlie, ce s-ar fi facut el, singur?

  43. Se vede clar cum ți se acumulează și ți se înmulțesc nemulțumirile. În ritmul asta, pana la vara vei trage concluzii clare, Șerban Nicolae versus Ludovic, Șerban strungari clasa a doua chiar a lucrat pe strung câțiva ani,Ludovic zero, în rest calități umane sau intelectuale identice. Veorica versus mitu chitu cromoplatin,chiar dacă folosesc același marca de vopsea de par, varianta blonda are ceva ani pe cartea de munca în care nu a lovit în moneda națională,varianta satena se va mulțumi cu pensia de la pilonul 3 sau 4. Vechime în munca 6 luni la INGcu concediere art 13c.Toti 4 vor avea pensii speciale, Ludovic le ia fata,6 mandate = 5000euroi pe luna. Bafta Tic-tac, salut-o pe vecina ta Gorghiu din partea contribuabililor care au votat aur.

  44. @Cuvinte Scena de la Foisor ca metafora, adică scoaterea romanilor din țara lor, apoi din istorie.
    Hai Citu, pentru asta te-ai născut!
    Hai la lupta cea mare!

  45. Bestiile legionare alternativ cu bestiile cominterniste au început sa lucreze pentru tine. Nici nu mai trebuie sa butonez căci apar singure comentariile tale. Stalinistii,bolșevicii,ceaușistii si leninistii acționează pentru tine fiind conectați prin Bluetooth direct la neuronul tău. Apropo, a mai rămas vreun comentator pe care sa nu-l fi făcut „legendat” bolsevic sau securist ?? Dacă eu sunt acela, aștept perdaful. Vezi sa nu uiți peste o ora sa intri din nou și sa zici ca n-ai scris tu. Altfel n-ai mai fi Charlie. Trăiască aleea Alexandru. Prietenii știu de ce…

  46. Vezi ca te cauta tanti Vera pe la articolul de azi cu Bulai, cică ii trezești amintiri din tinerețe. Nebunaticule… făceai furori printre fete…

  47. Neos, imaginea din seara aceea cu bolnavii operati, scosi pe targi si inghesuiti fiecare pe unde se putea, a fost de o mare cruzime pentru cine a vazut-o. Semnifica atitudinea guvernantilor fata de popor. Acum Barna spune, in 8 ani sistemul de pensii va fi nesustenabil pentru ca vine generatia decreteilor. Ce inseamna asta? Tu ca „putere” constati si pui oamenii in garda? Aveti grija cum va descurcati peste 8 ani, noi nu avem solutii dar vrem sa fim la butoane?

  48. Flacai vanduti pe vecie Diavolului ROSU, sunteti exasperant de putini chiar daca lista clonelor e neincapatoare…Voi stiti precis sediile Securitatii, ba chiar si numarul din Aleea Alexandru. Ne norocitule, tu mi-ai postat comentarii vechi si tot tu star pitura ma acuzi ca le-as fi postat eu, pe multe le-ai prelucrat ca sa le adaptezi momentului…
    Acceseaza, anal fa betule, sursa ta de „cultivare” wiki sa afli ce-i cu ETERIA, poate te impiedici de vreun mason,
    ca tot esti adulatorul masoneriei si al altor „societati secrete”, orice numai sa nu vina cumva vorba de viitoarele Internationale…Pe tine nu trebuie sa te trimita cineva la Dracu intrucat vietzuiesti acolo de la clonare…

  49. @Cuvinte Oare Lista lui Carlos ce culoare o fi având?
    Totuși , prea le repede pe femeile de pe acest forum. Sa fi fost abuzat de vreo Mărie?
    Aduce a un fel de „mascul alfa”..al rubricii de comentarii…

  50. Cuvinte, Cei mai de disprețuit goi, in toate sensurile, își vizualizează destinul la butoane și peste 8 ani…

  51. @adina cosma:Conu Jorj este hashtagist pluserist. Patineaza musca pe creierul astora. Pierzi vremea cu ei.

  52. Acum este clar ca PNRR este un proiect de aservire a Romaniei si de pauperizare a populatiei. Nu mai este timp de motiuni de cenzura si jocuri de glezne. PNRR ar trebui tiparit in tiraj de masa si difuzat in toate localitatile din Romania iar PSD ar trebui sa cheme la proteste masive impotriva PNRR care este o vanzare de tara pe termen lung. Daca nu o face si-l va inghiti cum a inghiti alertele si alte masuri impuse sub pretextul starii de pandemie, PSD isi semneaza condamnarea ca partid si lasa Romania fara o opozitie reala capabila sa ofere o alternativa de guvernare. Deci, Domnilor de la PSD, Ciolacu, Grindeanu et comp, treziti-va !

  53. „Karen Smith – Invictus” 27 mai 2021. Selectiuni. Noi dovezi prezentate de Dr. …, în instanța federală din Florida demonstrează utilizarea hidrogelului de argint nanobioelectric în …, care sunt esențiale pentru funcționalitatea „terapiei genice”. Cuplajul impregnat cu argint și controlat de apă și pH asigură transferarea informațiilor genetice către celulele nervoase umane și celulele imune. Știința „bioelectronicii” și a „terapiei de frecvență” folosește „hidrogelurile” … cu nanoparticule impregnate cu argint. Aceste brevete „revoluționare” permit mai mult decât transferul de material genetic din … în celulele umane. Celulele creierului sunt foarte susceptibile la manipularea frecvenței undelor, așa cum au descoperit oamenii de știință.

  54. Neos, nu, un mascul alfa stie sa-si controleze furia si starea de violenta. Oricare dintre cei pe care-i blameaza, poate fi un mascul alfa dar nu el. In ce priveste comportamentul fata de „core” in special este comun multor barbati (nu exclusiv) care se simt puternici daca ii terorizeaza pe cei care par mai vulnerabili. Este fenomenul acela de bullying.

  55. …..si maistrul Nistorescu a fost un bun strungar…..si asa a ramas !

  56. Apropo de repostari, cine urmareste postarile cuiva ca sa reposteze un comentariu vechi in 13 minute? Cine are interesul sa readuca in atentie comentariile vechi? Poate numai daca sunt corelati. Oricum nu este vorba de sicanare.

  57. Cand imbatranesti in singuratate si nu mai ai alte preocupari decat sa astepti ziua de pensie, eventual speciala, te napadesc amintirile dar mai ales frustrarile si incepi sa faci o fixatie pe lipsa de bagare in seama. Evident este ca personajul a fost recunoscut de unii si unele din aceiasi generatie care isi amintesc episoade similare din tinerete de oportunism dus la limita tupeului, iar asta deranjeaza singuratatea pensionarului frustrat de marginalizare dupa o viata in care el crede ca a luat intotdeauna trenul potrivit, iar cei care-l cunosc stiu ca n-a fost decat un marsav oportunist, care a mai facut si rau celor din jur.

  58. unui P(r)OST(ac): despre REVOLUTIA lui T. Vladimirescu si eteria (I):
    1. Bine ca ai corijat numele ajutorului celebrei fraze ” Patria este POPORUL si nu tagma jefuitorilor ” – de la Balcescu/1848 la T. Vladimirescu/1921:[[ Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea oștirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă norod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie… Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. wiki]]
    2. Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu a fost unul dintre evenimentele care au marcat începutul procesului de renaștere națională a României și a determinat Imperiul Otoman să pună capăt domniilor fanariote. wiki
    3.Tudor Vladimirescu a lansat chemarea la luptă „către tot norodul omenesc”, care a devenit cunoscută în istorie ca Proclamația de la Padeș (Duminică 23 ianuarie/4 februarie 1821). Prin această declarație, poporul era mobilizat la luptă împotriva răului din țară, pentru statornicia unui nou regim politic în țară:
    „Dar pe bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisăricești, cât și pe cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? […] Veniți dar fraților cu toți, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! […] Nu vă leneviți, ci siliți dă veniți în grabă cu toții; care veți avea arme, cu arme; iar care nu aveți arme, cu furci de fier și cu lănci; să vă faceți degrabă și veniți unde veți auzi că se află Adunarea cea orânduită pentru binele a toată țara […] Că ne merge, fraților, atâta vreme de când lacrămile du pe obrazele noastre nu s-au mai uscat!” wiki”]] . Aceste deziderente RAMAN valabile si in ROMANIA de ASTAZI!

  59. unui P(r)OST(ac): despre REVOLUTIA lui T. Vladimirescu si eteria (II):
    4. Eteria (Philiki Hetairia – Societatea prietenilor) a fost o organizație secretă creată la Odesa de Nikólaos Skúfas, Tănase Țakalov și Emanoil Xánthos la data de 14 septembrie 1814. În 1821, Eteria a decis in 22 februarie/6 martie 1821 a mișcării eteriste, ale căror forțe au traversat granițele Moldovei cu aprobarea autotităților țariste, corelată cu ridicarea la luptă a grecilor din Peloponez. Mai apoi tarul Alexandru I al Rusiei (reticent la orice acțiune care avea tendința să-i scape de sub control și care ar fi putut zdruncina principiile de „legalitate și ordine” în numele cărora Rusia se alăturase celorlalte puteri în cadrul Sfintei Alianțe, care trebuia să apere prevederile Congresului de la Viena din 1815) s-a dezis imediat de acțiunile Eteriei dar și de revoluția română. Rusia nu putea interveni decât pentru a restaura vechea ordine amenințată de eteriști și de panduri. IARASI vesnica Rusie !!!
    5. De la Iași, Ipsilante (mason !), trece spre Țara Românească. Aici, intră în conflict cu Tudor Vladimirescu, ce conducea Revoluția de la 1821. Eteriștii îl ucid pe Vladimirescu în 27 mai 1821. În cele din urmă însă, revoluția lui Ipsilanti nu reușește. Rusia o dezaprobă, populația Principatelor Române o urăște, din cauza jafurilor făcute de eteriști și a uciderii lui Tudor Vladimirescu.
    6. IN CONCLUZIE: Revolutia greceasca (Eteria) a fost infiintata in Rusia tarista la o luna de la inceperea Revolutiei lui T. Vladimirescu. T. Vladimirescu NU S-A INTELES cu Eteria. Eteristii l-au asasinat pe T. Vladimirescu (1921). Tarul Rusiei nu s-a mai inteles cu Eteria. Eteria a esuat si ea in 1921.

  60. Sub inaltimea medie, ochi bulbucati, ochelari si par ondulat. Memorie foarte buna stia pe dinafara cursurile dar si discursurile iubitului conducator. Oficial sustinea oranduirea, neoficial frustrari si complexe fata ce colegi care traiam in lumea Beatles. In cea mai relaxata perioada comunista, la inceputul anilor 70, adica dupa Praga68, surpriza , reuseste dupa mai multe tentative sa se inscrie in PCR. Si cu jumatate din memoria din tinerete, sunt convinsa ca stie pe dinafara tot ce a postat, dar si ce au postat cei pe care-i jigneste permanent. Ghici ciuperca cine-i …

  61. unui P(r)OST(ac): despre masonerie:
    1. Masoneria a reprezentat „bresla” constructorilor (de catedrale) din Franta. Inceputurile acestei bresle se vedau (o macheta) in catedrala Notre Dame. Ea era finantata de Cavalerii Templieri. Dupa distrugerea Ordinului Templierilor (Filip cel Frumos), templierii si masonii se refugiaza in Anglia.
    2. Din Anglia masoneria difuzeaza si in America (sec. XVIII/epoca iluminismului). In acea epoca masoneria devine o avangarda a noii culturi iluministe/LIBERALE/ELITISTE ca un laitmotiv de trecere de la oranduirea feudala la cea capitalista. Masoneria de tip LIBERALA a fost cauza Revolutiei american si a celei Franceze si reprezinta trecerea la lumea capitalista. Revolutiile din 1848 consfiintesc ruptura de FEUDALISM si trecerea la CAPITALISM sub forma sa LIBERALA.
    3. Armatele au fost reticiente masoneriei (inclusiv Napoleon, Vladimirescu, Cuza, Ferdinand). Rusia tarista a fost reticienta masoneriei. Marxismul si comunismul au fost si ele reticiente masoneriei.
    4. Monarhiile absolutiste au fost reticiente masoneriei. Congresul de la Viena a fost o conferință a ambasadorilor statelor europene prezidată de omul de strat austriac Klemens von Metternich, care și-a desfășurat lucrările în Vienna în mod oficial din noiembrie 1814 până în 1815. Obiectivul Congresului era găsirea unei soluții pentru asigurarea unei păci pe termen lung pentru Europa, prin rezolvarea unor probleme importante apărute după încheierea războaielor Revoluției Franceze și a celor napoleoniene. Se incerca o posibila re-instaurare a feudalismului in Europa.
    5. In Romania de dupa ’89, masoneria se reinfiinteaza. Ea reprezinta idealurile iluminismului european: ELITISM (pseudo-intelectualist), CAPITALISM si LIBERALISM. Ea este de sorginte CENTRU-DREAPTA !
    6. Deoarece eu sunt de sorginte CENTRU-STANGA … nu am absolut nici o legatura cu lumea (ta) masonica de CENTRU-DREAPTA.

  62. La militarie scularea se da la 5:30 dimineata si urmeaza programul rutinier spalare, cacare/dejectare, mancare…
    Detractorii mei, pensionari Seku, ma viseaza si noaptea sau nu au somn si dejecteaza tot felul de cre tinisme in speranta ca vor reusi sa ma goneasca de la…masa tacerii lor ideatice! Isi transmit bezele si se pipaie pe sub masa cu de-al de „Tica” facandu-i test(covid)Ticule-le aluat dospit…”Tica” le-a devenit brusc drag pentru ca a inceput sa le invete limba, cu accent deocamdata, pe strungarii PSD daca tot a descoperit brusc ca strungarii PDNL nici de dat la saiba nu sunt buni! Ce face de fapt, „Tica”, ii face propaganda teoriei lui nea Andrei cu „prostocratii” si astfel nu SECURITATEA comite crimele contra poporului roman, ci niste „prosti”, cam furaciosi, dar a venit si vremea lor sa se capitalizeze la nivel de miliarde, cu niste amarate de milioane ca pana acum nu mai pot finanta partide noi si media aservita…Serban Nicolae poate fi eventual acuzat ca a prestat la Lovitura de Stat…”masono-bolsevica”, dar cu ce e
    mai prejos decat unul de la tara ca „Tica” sau „rene” daca a reusit sa devina un redutabil cunoscator al legilor? E un mister pentru mine faptul ca Dragnea l-a tinut deoparte lasandu-se tricotatt de CONSERVE baso-yoha-nist-cominterniste ca Grindean, Stanesco, Tuudose, Danceala, Fierea, TzutzuIanul, Vifor sau Crivatz, Tanda-Manda, chiar Olgutza care ne-a dus cu vorba si nu a aplicat indexari anuale in ianuarie si deasemenea a amanat cresterile promise in Program
    ca aplicabile in anii stabiliti tot din ianuarie, in iulie si apoi serptembrie, sabotand acest Program cot la cot cu
    Kapo…

  63. „Vera/core/rene/ileana/Rollason/Humoroid”, parca eram „legionar” reprimit de Pauker/Ibarruri in PMR/PCR si persecutat de Dej? Inseamna ca am facut facultatea la batranete si atunci cum e cu memoria? Deci, „Vera/rene/core”, recunosti ca esti
    din…Lesbos inca din anii 1960 si de cand cu Söros te-ai reciclat? Cred ca este momentul sa intervina „marius” sa te spulbere, popo nauta ordinara de pe Centura…

  64. Draga Vera, dincolo de mic cu ochii bulbucati, eu il mai vedeam in imaginatie (omuletii verzi) cu urechi clapauge si cu parul tepos.
    Urata creatura care se straduieste cu tenacitate sa faca rau unor persoane pe care nu le cunoaste, pitindu-se las in spatele unui pseudonim.

  65. unui P(r)OST(ac):
    a. Cine se scoala de dimineata … DEPARTE ajunge (proverb ROMANESC).
    b. Sau, VEZI ca esti/P(r)OSTEZI cu doua „fusuri orare” mai dinspre vest.

  66. Vera , pai asta pe care il descrii tu este ANDREI ! Da domne , ala cu prostocratii . Dintre care el zice ca nu face parte … dar l-am prins constant , cu rata-n gura ! II place lui cuvintul asta constant, cica ii da prestanta , morga . Ei , alintari de om trist .

  67. Nu te goneste nimeni Charlie, fara tine viata pe forum ar fi plictisitoare. Cine sa ne mai explice despre Alexandru cel mare care a cotropit lumea si si-a impus vointa, deci era bolsevic, sau despre Caesar, Marc Antoniu in cazul nostru Imparatul Traian care ne-a cotripit, ne-a schimbat limba, obiceiurile, granitele, ne-a ucis barbatii si ne-a furat femeile, deci normal era cominternist securist. I-a zi-ne Charlie cum era cu „conservele” fanariote pe vremea dominatiei otomane, sau cu cominternistii de la 1864 care l-au expulzat pe Cuza dupa ce purtasera tratative cu prusacii pentru a aduce in tara un rege strain. Si ne mai miram ca Basoiul l-a facut tradator pe regele Mihai. Stai Charlie nu pleca ca Base e la Bruxelles si n-are cine ne da lectii.

  68. O rugaminte pentru cei care-l cunosc, omul nu locuieste in Romania?

  69. Interesant, CH se adresează oricui, numai lui Doru Popescu, nu!
    Crede că poate isca furtuni de praf stelar atacând la grămadă și se poate pierde apoi în ceața spațiului virtual…
    Doar nu vă așteptați să recunoască vreodată, ceva.
    Degeaba încearcă să se ascundă, îl dă de gol mirosul de puță nespălată ascunsă după bikini de damă trași peste pamperșii XXXXL, echivalentul unei cisterne pline de căcat.
    Despre fusul orar, ce să spună oare, că semnează deseori cu numele unei tipese cu domiciliul mai la vest?
    Ar face-o, dar știe că Dumnezeu are ”fișele de cadre” la zi, cu alții nu discută!
    Ar fi de interes public să se afle ce a făcut respectiva jigodie torționară la Brașov, în 1987…

  70. Multa lume stia ca asa se va intampla (cu restrictiile si fortarea catre Vaccinare). Dar nu aveau curajul sa o spuna. Sunt multi care stiu ce urmeaza si in continuare. Unii „inclina” sa creada ca este un experiment al FEM (in cautarea unui Guvern Mondial, dupa ce ONU sau alte Forumuri nu au avut capacitatea necesara; un obiectiv al FEM este si decaderea SUA si crearea mai multor poli de Putere globali si preluarea initiativei de catre Corporatii, in defavoarea Statelor; adica, a iesirii partiale din umbra a Papusarilor), cu ajutorul unei arme biologice delicate si a unei „inginerii genetice” care, printre Altele, creeaza o sensibilitate „neuropsihica” la frecvente. Dar, cum orice arma are „2 taisuri”, daca va fi nevoie de o Sursa de frecvente, acesta poate fi bruiata sau anihilata. Rolul Sursei poate fi preluat de Altii, daca nu apare, in plus, si un Impuls electromagnetic artificial sau natural (explozie Solara majora). In plus, neuronii si centrii nervosi (procesele scoartei cerebrale) sunt supusi (supuse) formatiunilor de spirit (foarte dezvoltate, la unele persoane). „Nu e pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste”. Instanta din Florida cerceteaza un tradator (Seful Dep.Chimic si Biochimic de la o Univ.), despre care se credea ca a traficat doar Virusuri, insa acum exista probe si pentru celelalte „componente” ale experimentului. Astfel, te expui Enorm in fata unui posibil Adversar sau a unei Civilizatii mai dezvoltate. Un adevarat Proiect „Haplea”.

  71. Gica Mai exact care „multa lume” Probabil cea la care te raportezi tu. Mai exista si mai multa lume, mult mai multa care s-au vaccinat si au alte prioritati decat sa creada in tot felul de conspiratii. Dar na, fiecare isi alege orizontul sub care vrea sa traiasca. Asa ca nu va mai plangeti,alegerile lumii in care traiti va apartin tovarasi.

  72. O fată ca ea merita toată preţuirea
    O fată ca ea nu găseşti altundeva
    Pe-o fată ca ea trebuia s-o vezi ca pe o stea
    O fata ca ea nu s-ar uita la un clapaug cu ochii bulbucati.

  73. @Zmeul. O opinie ce pare foarte corecta, mai ales ca si eu „candva” eram de acord cu ea. Aveti dreptate, alegerile sunt importante, dar sunt individuale. In urma cu un an, am sustinut ca primul val a avantajat foarte mult populatiile est-europene, datorita Vaccinurilor din copilarie/tinerete. Din acelea as mai face. In rest, dupa cum am spus, tine de alegere. Problema e ca Statul ne-a mai dat si creier si unii se ambitioneaza sa-l puna la treaba. Poate e bine, poate nu e bine, timpul ne va confirma. Si la pariuri, poti sa pierzi sau sa castigi TOT. PS: E prima data cand ma confrunt cu Zmeul. Insa, nu sunt Fat-Frumos. Nu am gresit cand am spus „multa lume”… O sa mai circul si prin alte zone. La mine in cartier, au murit 5 dupa Vaccinare, fara sa existe in vreo Raportare. Din ce am vazut, familiile nu vor sa se vaccineze. O fi bine, o fi rau ? S-a demonstrat pe plan International (inclusiv, Firme de Sondaj) ca Raportarile, in ultimii 60 de ani, sunt sub 10%, din diverse motive, obiective sau subiective. EAM a declarat acum o luna 7.700 de decese dupa Vaccinare (pe site-ul oficial), SUA 3.300, UK in jur de 1.000, in Spania, numai intr-o luna, numai in Caminele de batrani 1000. In India, la mijlocul lui febr. incetase Virusul cu Invermectina, ca la sfarsitul lui febr. sa inceapa Vaccinarea. Ce a urmat peste 2 saptamani, se stie, doar ca la inceput a fost numai in Provinciile Vaccinate. In sept., in 3 tari s-au testat Vaccinurile pe zeci de mii de oameni. Au aparut dupa cateva saptamani cate un Mutant in fiecare tara. GV Bossche (Coordonatorul Camp. de Vaccinare Ebola) si L.Montagnier (Nobel, pentru descoperirea HIV) au demonstrat ca „Vaccinarea in Pandemie creaza Mutanti”, intocmai ca Rezistenta crescuta la Antibiotice. Se denatureaza anticorpii Naturali, construindu-se anticorpi in functie de Componentele Vaccinurilor. In reteaua informatica sanitara italiana, s-a constatat ca toti cei de la ATI sau Decedati aveau facute Vaccinurile Antigripale anterioare.

  74. La facerea lumii, nu de la Adam ci de sub plapuma acum 70 de ani, a fost un baiat cu coada intre altii 200 de milioane si toti cu coada! Baiatul nostru a „furat” startul si a ajuns primul la un ou de mii de ori mai mare decat dansul, ou ce se vede si cu ochiul liber odata la 28 de zile…Dansul in fuga spre ou avea in fata un camp vizual de 270 de grade, camp specific reptilelor, gainilor si oamenilor sasii… campul vizual normal este sub 180 de grade al copiilor lui Adam! Copilul cu coada fertilizand primul cernoziomul de tip A ca la Nana dupa 9 luni a iesut la lumina ca reptilele la soare! La 42 de ani a ajuns in Parlament si apoi 2 mandate la Cotroceni..Eu in clasa a 3-a stiam cine este Heron din Alexandria! Aria unui romb este diagonala mica ori fiagonala mare supra 2. Nu mai voebesc de aria unui triunghi cu a,b,c marimile laturilor si prin formula lui Heron sa afli aria! Si Heron a trait abia 60 de ani. Fata astuia stie cine a fost Heron? Mult rau a facut omu cu 270 de grade camp vizual ca la reptile! Flota ioc, salarii taiate, a fertilizat copii cu coada ce nu stie sa se fereasca de esece si sa aduca succesuri in viata proprie! Datorita excesului de apa cu 66% procente de hidrogen i-au murit copii cu coada si la insistentele unei blonde din Buzau ii arata „ora exacta” folosindu-se de un ceas cu limbi si nu de un ceas clasic barbatesc cu cuc ca pacientul doctorului Ciomu! Urat, tare urat daca nu stii ora „exacta” la blonde…Romanie, Romanie!!! Unu intre altii 250 de milioane cu codita a furat startul si te-a adus la sapa de lemn. De aceea vreau eu EXAMEN PE FUNCTII PUBLICE…

  75. Gica Daca ai cpmpara cu numarul oamenilor ce ar putea sa moara de la nevaccinare. De variola, rujeola, tifos,ciuma bubonica,vaccin antitetanos,antipoleomelita .Evident,medicii iau in calcukl toate lucrurile. Dar pun in balanta si acest aspect: cati mor in urma vaccinarii si cati daca nu seunt vaccinati oamenii? Tu ce ai alege daca ai avea o asemenea responsabilitate? Tu exagerezi .Spui ca au murit din cauza vaccinului .Dar nu ar fi mai corect,dupa vaccinare? Pentru ca vaccinul anticovid nu-ti trateaza si celelalte boli terminale avute. Adica stiu eu,diabetul,cancerul,problemele cardiace. Asa este corect sa pui in discutie informatiile. Sa fie corecte si complete.

  76. Ambasadorii saraciei o poezie de Philip Obioma Chinedu Umeh-NIGERIA>

    Ambasadorii sărăciei sunt
    stăpânii corupți ai economiei
    Cu capul în străinătate
    Și anusul acasă
    Patrioții în ordine inversă
    Negustori hotărâți de pradă
    Care stimulează economia ordinii lor coloniale Pentru
    a săraci frații și surorile acasă
    Ambasadorii sărăciei sunt
    salvatorii oamenilor
    Mocasini de birou în masca muncitorilor
    Baroni ai incompetențeiCu degete cleptomane
    Și filamente care alăptează
    Poziția ocupanților și dușmanilor de serviciu
    Închiși în războiul coroziv al corupției
    Cu vistieria poporului lor
    Și uciderea viitorului lor
    Ambasadorii sărăciei sunt
    Patrioții dubioși, care
    frustrează voința corporativă a adepților lor
    Proprietarii asediați, flămânzi și înfometați ai pământului
    Oameni cu prețuri din conștiința și puterea lor
    Incapacitați de destituire
    Incapabili să reziste tentației
    mentelor crocante și a aromei alimentare
    Ambasadorii sărăciei sunt
    Elitele politice
    În camerele cu aer condiționat
    Și mașinile exotice
    Cu povești plângătoare de rupturi
    ascunse de
    circumscripțiile lor sărace
    Culcat prosternat
    Cu capcane de moarte pentru drumuri
    Noroi pentru apă
    Lumanare pentru lumină
    Sub copaci ca școli
    Șobolan pentru proteine
    Post ca mâncare
    Și alibi ca guvernare

  77. Prostaci ai Securitatii, va insiri paseudonimele de front pentru ca sunteti unul si acelasi analfabet functional ce se
    „culturalizeaza pe wiki” informandu-se in sfarsit, de suprafata, cum e cu Istoria Universala!Un robot defect fabricant
    de clone de „stanga” si un alt robot care fabrica clone de „dreapta”! Cum spuneam, se pipaie pe sub masa…verde la care e vanduta Romania! „rene” cu „Tica”, „Gica” cu „Zmeul”,doi prostaci in doua ipostaze…Ii comunic cre tinoidului
    ce-si zice si „Pleosc” in afara de „gigel/doru popescu/ileana Rollason/Cuvinte/cititor”: MASONERIA a avut in istorie o evolutie sinuoasa avand caracter de societate secret-subversiva, dar mai putin axata pe violenta, in mai mare masura pe PENETRAREA organismelor statale pt a sugera monarhilor absolutisti idei reformatoare, pt a forta pe aceasta cale recunoasterea unor privilegii noilor profesii create de cuceririle tehnice, preindustrializarea si transferul pe aceasta cale a bogatiilor de la nobilime spre noua elita, elita A BANULUI lipsita de privilegiile traditionale ale castei nobiliar-latifundiare! V-am explicat de N ori ca Marx/Herzen si Engels/Bakunin au reusit inainte de 1848 o penetrare a MASONERIEI europene si mondiale in toate ramificatiile ei…Masonii care deja detineau pozitii in armate, politii, Consiliile de Coroana au fost influentati sa convinga decidentii Imperiilor de necesitatea deschiderii unor supape prin care sa se detensioneze nemultumirile cauzate de razboaiele napolioniene cu uriasele pierderi umane si materiale! Pe acest fond de „revolte sub control” prin care dusmanii latenti au fost scosi din starea nonactiva, fiind inregistrati de politii, teroristii Marx-Engels au creat BANDE DE TERORISTI din toate continentele ce au pornit de la Paris catre capitalele central si est-europene, incendiind Europa, masacrand si distrugand, in final cei doi monstrii tradandu-i pe intelectualii si ofiterii conducatori de bande teroriste…

  78. Ambasadorii sărăciei sunt
    Elitele râncoase În lupta supremației
    Pentru controlul puterii
    Și bogăția poporului lor
    Tunderea lor
    cu mașina bărbatului alb
    Unsată de prosperitatea patronatului negru
    Contrabalansat de privațiuni
    Ca cadavre ale bărbaților lor buni
    Femei și copii să nu vă plângeți
    În morminte puțin adânci
    În terenurile lor cultivate în pământ,
    abandonate de mult
    Ambasadorii sărăciei sunt
    excursioniștii rotunzi
    Importatorii evazivi
    de bunuri și servicii nevăzute
    Nisip inclusiv
    Cine împiedică economia
    Înșelând formularul M
    Pentru recoltarea de dolari ca import
    Când oamenii lor nu văd nici bani, nici mâncare

  79. Ambasadorii sărăciei sunt
    Oameni buni de pe stradă
    Fără motive, fără viziune, fără misiune
    Bărbați potriviți pentru fermă
    Dar lipiți de oraș
    Flămânzi și disperați
    Constituind instrumente de voință în mâinile
    domnilor politici
    Pentru misiunea de vendetă
    Împotriva dușmanilor politici
    În lupta lor pentru putere
    Ambasadorii sărăciei sunt
    Cei care acționează și inacțiunile
    Reduc așteptările oamenilor la nimicnicie
    Cei care au precedat
    au pierdut scânteia de a inspira
    În timp ce oamenii lor zac în predare
    Fiind învinși de sărăcie
    Ambasadorii sărăciei suntem
    noi toți ale căror acțiuni
    ne fură bucuria colectivă
    Din cauza a ceea ce ar trebui să facem
    Ce nu facem niciodată

  80. Charlie Esti un mos ce sta in usa colibei si isi da cu parerea despre orice si oricine. Conteaza sa treaca timpul sa-ti fumezi pipa sau sa-ti bei zaibarul. Contezi si tu,faci parte din peisajul mioritic. Esti baciul care se tot plange si vede peste tot dusmani .Ne amuzam oricum pe seama ta.

  81. ileana. Poezie fara valoare. ce „din coada au sa sune”. Ce oameni tristi sunteti .

  82. Inainte a fost o situatie si eram de acord cu ea. Cu multe alte date noi, incep sa nu mai cred nici variantele vechi. Mortalitatea la gripele vechi e aceeasi ca la Virusul nou, numai ca oamenii erau dispersati pe zone, localitati, iar necentralizandu-se numarul mortilor, nimeni nu stia cati mor de fapt. Cam tot la fel. Adunarea bolnavilor de Covid, concentrarea lor in numai anumite locuri, duce la o situatie inspaimantatoare, dar in Situatiile oficiale mondiale e cam acelasi lucru. Intr-adevar, pare sa ia avant actiunea Mutantilor. Fara Vaccinare, nu apareau Mutantii. Si orice Pandemie/Epidemie nu tine mai mult de 2 ani, daca nu e „intretinuta”. Dupa ce va trece perioada calda (razele UV distrug Virusul) si la trecerea in toamna, Virusurile vor veni (direct sau indirect) din emisfera de S la noi. Parerea mea e ca ne amagim.

  83. @cititor spune:
    28 MAI 2021 LA 10:30
    (comentariu)inteligent si amuzant…

  84. „rad de prost”, inteleg ca ai citit-o ceea ce este remarcabil si la sfarsit, te-a coplesit tristetea, disperarea, sentimentul neputintei. Asta spune mult despre sensibilitatea ta. Tu care ti-ai ales un pseudonim care doar da din coada, fara sens, ai fost coplesit de tristetea acestei poezii cu adevarat frumoasa. Multumim, ileana.

  85. @doru popescu spune:
    28 MAI 2021 LA 9:27
    Cred ca despre masonerie tb.sa mai faci sapaturi:)in caz ca te intereseaza subiectul.
    Nu este chiar asa simplu.Marea Loja(Franta),Ritul Scotian (Anglia),cele mai importante, ami sunt nenumarate, au avut cuvinte „grele” de spus in istoria invizibila a omenirii si mai au .
    ps.nu-l lua in seama pe individul agasant si hartuitor.
    @Cuvinte spune:
    28 MAI 2021 LA 10:44
    O rugaminte pentru cei care-l cunosc, omul nu locuieste in Romania?
    Ti-as spune cu placerea, dar locatia individului agasant si hartuitor ,este necunoscuta cel putin eu n-o cunosc si nu ma intereseaza.Nu stiu ce relevanta ar avea.Poate fi aici ,cu castile la urechi sau scufundat intr-un vraf vechi de dosare (comintern,bolsevic,legionar),sau pe Muntele Fuji,sau in RSA.Sau la Novosibirsk…Mai nou am obs.ca are si clone, probabil un grup de „ajutor”,in combatarea „dusmanilor de clasa”,care „grup de ajutor”,parca mai introduce scintei de logica,atenuare a dezechilibrului accentuat…

  86. Eu sunt singurul care nu ma leg de Charlie. Am si un motiv foarte intemeiat. Este Citu „din Viitor”.

  87. Cuvinte spune:
    28 MAI 2021 LA 15:43.
    Am avut senzatia ca se intinde o mina dintr-o tara spre o alta tara -a noastra si ne comunica aceiasi stare,aceiasi saracie si asuprire ,dar mai ales aceiasi neputinta de a putea opri lucrurile.
    Autorul a fost functionar public,director al Serviciului Civil Federal al Nigeriei.”Este doar o coincidență faptul că problemele cu care ne confruntăm în așa-numita noastră mare țară Nigeria a fost subliniată într-un poem de nouă strofe? Ce facem pentru a corecta acest lucru? Ne așezăm și nu facem nimic? Ne-am întrebat care este drumul către Nigeria. Ni s-a spus că tinerii suntem liderii zilei de mâine, ne-am întrebat când va veni ziua aceea? Ce facem pentru a opri corupția, se spune că, dacă nu o putem opri, ar trebui să ne alăturăm, pentru cât timp vom continua să ne alăturăm. O călătorie de o mie de mile începe cu un pas, putem schimbați acest lucru făcând primul pas, un pas în care avem de ales, un pas în care luptăm pentru drepturile noastre, un pas în care începem să ne exprimăm opiniile, ați putea spune că nu vor asculta,da, nu vor asculta și motivul este pentru că doar puțini dintre noi suntem suficient de îndrăzneți încât să ne lăsăm auzite vocile, dar când vom sta împreună în unitate, încrede-mă, ei (guvernul) vor fi obligați să asculte. Uniti stam in picioare, divizati ne prabusim.”

  88. „Gica”, nu te vad bine, ai actionat butonul. Inteleg ca vrei sa intri in lista. Te primim cu placere.
    ileana, nu vroiam sa stiu unde, vroiam sa stiu daca a atins culmea cinismului ca de undeva, oriunde in lume, sa-si teasa plasa sa de paianjen paros, incercand sa intimideze, sa provoace sa anihileze niste comentatori de buna credinta. Neos intreba ce culoare are lista lui Charlie. Nicio culoare fiecare are o voce dar acest clapaug chiar a reusit sa strice o oarecare armonie a comentariilor.

  89. Gica Noi oamenii devenim mutanti cum spui tu. Nu mai aratam ca acum 1000 de ani. Nici macar ca acum 500 de ani. Ne adaptam si ne accentuam ceea ce ne este in p[rezent de ajutor. Daca in trecut aveam vazul si auzul mai pronuntate, in prezent creierul este cel care s-a dezvoltat mai mult. Stii elefantul si calaretul. Probabil stii la ce fac referire. Si apropo, peste o suta sau doua sute de ani omul va arata cu totul altfel poate. Tine de adaptabilitate. Stii ca oamenilor nascuti acum aproape 100 de ani li se ziceau generatia penicilinei? Si apropo, tu te lamentezi degeaba .Fiecare generatie de oameni din etape medicale sau istorice isi traiesc prezentul adaptandu-se. Speranta de viata a crescut tocmai vaccinurilor. De ce nu spui ca mor anual mai multi din cauza fumatului. A bauturii si a altor lucruri. Multora le lipseste si cultura alimentelor. Care evident duc la diferite boli. Lipsa miscarii, poluarea din marile orase. Si mor mult mai multi din aceste cauze decat de la vaccinuri.

  90. Cuvinte Ce ai patit ? Trista este Leana si voi ce-i aprobati ineptiile de poezii. Chiar nu ma sensibilizeaza. Dar tare ciudati mai sunteti, va laudati unul pe altul,va prea slaviti. Penibil. Traiti in trecut tovarasi. Nu ati inteles nici acum ca prezentul este altul? Va creati o prapastie uriasa intre trecut si prezent. De asta si lamentarile voastre. Ura de clasa si panica zilnica cu care va incarcati.

  91. „Tica”, mai simpatic esti cand ne vorbesti de Calarasi si fizica atomica, ca „Zmeul” esti mai bland, dar la fel de lipsit de respect fatza de varstnici… Si nu ca sunt varstic simtindu-ma tanar sau sunt mai tanar si judec precum
    varstnicii cu experienta, chestiunea in litigiu e ca cineva va sanctioneaza deraierile si franturile logice…
    Nu sunteti capabili sa va ordonati pozitiile ca sa se IMBUCE armonios, sa nu intre in fibrilatie ideatica! Observ ca
    in varianta „Tica de Calarasi” ai nevoie de mai mult timp decat scontam ca sa te debarasezi de fixatiile induse de
    propaganda…SECURITATII!!! Nu ai auzit de institutia genocidului, noroc cu „mosul Charlie” din usa Colibei Romania
    care va provoaca insomnii infatisand-o in continuitatea ei institutionala si subumana…”DUSMANII ROMANIEI SUNT PESTE
    TO”, flacau tomnatic si sunt nu numai vizibili, dar si ii simtim prin toate crimele si nenorocirile aduse pe capul
    nostru de…32 de ani, da inclusiv epoca Ilici-Genocid pana-n 2004, nu numai epoca de crime contra umanitatii comise
    de cei doi idoli ai tai, de care te dezici cu regrete dedicandu-te „lupilor tineri bolsevici-sörosisti”, mult mai feroci si care nu se disimuleaza, o fac pe fatza cu ticalosie…

  92. Zmeule, inteleg ca deviza ta de viata este traieste clipa. Este adevarat, Ileana a venit cu o minunata poezie universala, eu vin cu niste versuri usurele, am citit odata niste versuri deosebite dintr-un poet roman pe care nu-l stiam, din pacate nu am retinut cine le-a postat, avem si noi, in comunitatea noastra niste poeti foarte buni dar cu muzele suparate, precis ai si tu niste versuri frumoase din formatiile lumii. Doua versuri, care te-au impresionat si care dau o alta perspectiva.

  93. Da, „Tica Zmeul-Zmeilor”, ai mare dreptate, mai multi romani, oameni ai Planetei in general MOR DE ALTE BOLI decat de vac cin, dar si mai putini mor de VIRUSUL BOLSEVIC CHINEZ-COMINTERNIST!!! Si acum lasandu-ti fanatismul stalinist-baso-
    yohano-sörosist-rasputinist la o parte, cel putin OPTZECI LA SUTA dintre milioanele de raportati morti de co vid au fost
    victime ale unor boli netratate de criminalii care au participat la al treilea macel bolsevic mondial si ai su focarii
    fortate din „spitalele de campanie”… Ce suflet si ce simt moral poti avea sa vorbesti detasat, respectiv admirativ
    de aceste ma…sacre? Parca ziceai cu alte ocazii ca oamenii au ramas aceleasi fiare de cand „Natura” i-ar fi clonat
    din pesti, reptile etc pana la „maimutzoiul originar” si acum ai intors-o ca la Calarasi, oamenii sunt mereu alti oameni… Padurile tropicale sunt pline de maimute de toate soiurile, de o diversitate infinita comparativ cu aceea
    dintre rasele umane si, multe combina cataratul si mersul in patru labe cu mersul vertical, in doua picioare, FARA SA
    SE TRANSFORME IN UMANOIZI in ultima suta de mii de ani…

  94. Cand am spus Mutanti, am redat citatul lui GV Bossche, care se referea la Virusuri Mutante. „Vaccinarea in Pandemie creaza Mutanti”. Intocmai ca la Rezistenta crescuta la Antibiotice. Cu noi, vom vedea…

  95. Doamne, daca-mi esti prieten…
    de Spiridon Popescu

    Doamne, daca-mi esti prieten,
    Cum te lauzi la toti sfintii,
    Da-i, in scris, porunca mortii,
    Sa-mi ia calul, nu parintii.

    Doamne, daca-mi esti prieten,
    Nu mai otravi ursita,
    Da-i, in scris, porunca mortii,
    Sa-mi ia calul, nu iubita.

    Doamne, daca-mi esti prieten,
    Nu vorbi cu toti zurliii,
    Da-i, in scris, porunca mortii,
    Sa-mi ia calul, nu copiii.

    Doamne, daca-mi esti prieten,
    Cum tot spui in gura mare,
    Inainte de culcare,
    Da-i, in scris, porunca mortii,
    Cand si-o pregati pumnalul,
    Sa-l infinga-n mine, Doamne,
    Si sa lase-n viata calul.

  96. Din cate am intele,exista o legatura intrinseca intre NGEU(noua generatie)a UE si PNRR.Primular fi „cheia” si „planul”ar fi „PNRR”.Ele au fost date la distanta sa nu se realizeze de catre cei multi,scopul.”Cheia”inseamna imprumuturi la Bancile Bruxellesului pt.”redresare”, realizabila prin „Planul NRR”.Practic se ia d ela banci si se da tarilor, granturile fiind dizolvate ca picatura intr-un ocean.”Noua Generatie”,a la CAtu-MAtzu,Ghinea,BArna,Ciolos?au planuri marete ,vor sa doarma pe saltele de puf,pe seama „vechilor”comunisti care au cladit aceasta TARA !Deja au demarata cu imprumut de peste 1 miliard la Bde Inv.,pt.2 spitale Cluj si Craiova.Adica Bruxell vrea sa ne faca spitale,suntem o natiune „bolnava”,nu este suficient ce avem,neglijam,distrugem si praduim!Ne trbuei mengele german s ane vindece de tot!Nu vedem o fabrica in afara de Ford si Reanult,nu vedem productii,fabrici,prelucrari,procesari,nici legumele nu le mai vedem deloc!AM cerut ANCHETA PARLAMENTARA PT. a se verificia daca cei ce obliga Romania,care NU STIE NIMIC cat se imprumt,ain ce conditii,DE CE,CE FACE CU BANII ,au MANDATAT DE LA PARLAMENT PT. A SEMNA! Nazare si Ioana Mihaila au semnat pentru sute de milioane de EURO,in ce baza ?!Este angajata TARA ca parte in banci-pe ce garantii-sau Iohannis,CAtu,Mihaila,,Nazare? PArerea mea este ca sunt santajati, MOR DE FRICA ,dar nu vor sa lase CIOLANUL ,refuaind sunt dati afara de catre OCULTA!CER DEMITEREA LUI IOHANNIS!DEMISIA GUVERNULUI ABUZIV SI ILEGAL!

  97. Spune zmeule, ce-ai simtit dupa ce ai citit ruga lui Spiridon Popesu postata de Gica? Te-a induiosat putin? Te-a impresionat modelul acesta de suflet?

  98. Cineva zice : „Dl Dancu despre dl Vasilica Catu! Scolit om! Am vrut sa dau cu fierul de calcat in televizor! ”
    Știam că e doar un banc în legătură cu asta , dar uite că mai sunt și alții :
    Cică un tip tot transpirat și roșu la față , în timp ce călca de vreo două ore rufele scoase din mașina de spălat o întreabă pe consoartă :
    – Auzi dragă, ești sigură că în asta constă cura de fier pe care zici că mi-a prescris-o medicul ?!
    P.S.
    Individul ce-și duce ra hatul de viață prin subsolurile articolelor de la „Cotidianul”, producând repulsie, dezgust și puneri la punct de care nu se sinchisește deoarece este plătit și după numărul lor, al cărui parșiv pseudonim mi-e silă să-l amintesc și-a primit cea mai subtilă, inteligentă și meritat- ripostă din partea celui care l-a numit simplu și firesc doar cu un c mic, inițiala cu care începe și numirea a ceva grețos, puturos, în care dacă nu ești atent prin anumite locuri riști să calci și să-i duci duhoarea peste tot !
    L-a adus cineva neatent, sau poate prea atent la ce se întâmplă prin RO,în urmă cu vreo 8-9 ani cum se laudă el și de atunci infestează subsolurile în apărarea unei cauze pierdute prin evidența unei realități ce dovedește de fiecare dată contrariul afirmațiilor sale !
    Dar el continuă, insistă, provoacă, înjură, jignește, dar mai ales….. răstălmăcește !
    Urâtă creatură… și la propriu, dar și la figurat !

  99. @Gica,
    Superba Poezie,rupta parca dintr-un rai al nostru sufletesc!
    Succes poetului Spiridon Popescu !

  100. Dincolo de frumusetea sufletului, in ruga lui SP, este viata. Un cal era sprijinul familiei, traiau muncind impreuna. Fara cal, familia nu s-ar fi descurcat. Si ca sa ajungem din 1870 in zilele noastre, tot ce au adunat si construit romanii in timp, pare ca este pe cale sa se imprastie cu inconstienta. „Peste 8 ani sistemul de pensii va fi nesustenabil.” Barna Deviza zilei, traieste clipa!

  101. Charlieson, ce conflicte vezi mamaie/tataie?
    Tactica învrăjbirii voastre a dat chix?
    Sunteți izolați și dezamăgiti că „eficiența” provocărilor privind amtisemitismul a fost nulă?
    Că ceața s-a ridicat brusc și vedem în toată splendoarea o măgăriță decrepită, ruptă de realitățile clipei, ce ne obligă să-i mirosim izmenele de pe inventarul cazon, impregnate cu un marxism sovietic reșapat?
    Salut discursul Ilenei, în proză și poezie și-i desfid pe cei ce ignoră ideile pe care mulți le au, dar puțini au curajul să le expună public, cum face Ileana cea bună.
    A rămâne verticali și a privi mai departe de interesul personal, devine periculos pentru guvernanți, pe zi ce trece.
    Ei, guvernanții, golesc România înainte de a-i da foc, iar apoi, Dumnezeu cu mila, nimic nu va mai fi ca înainte.
    Și pun întrebarea: continuăm să ne batem pentru România, sau abandonăm că niște lași, lăsându-i pe detractorii Țării și ai noștrii personal, să ne calce în picioare, prezent și viitor?
    Guvernanții contează pe tăcerea noastră complice, pe frică și dezbinarea populației după criterii savant dozate, susținute de cancelarii străine.
    Acum suntem în faza „frăgezirii” neamului romanesc prin lipsirea unor drepturi ce par a fi facultative târgoveților guvernamentali: ne subminează dreptul la sănătate, învățământ, la venituri decente…
    Da, Ileana, divizați, ne prăbușim,
    de noi contează dacă îi lăsăm să ne dezbine și să rupă țara.
    Dacă ne vom ocupa de limbrici precum Charlie, acceptăm că suntem manipulabili și distrași de la scopul de a ne face auzite vocile, „împreună în unitate”.

  102. Ileana, România face împrumuturi catastrofice, la o dobânda mai mare decât dobânzile însumate ale tuturor celorlalte țări din UE!
    Cine plătește, comandă muzica…
    Crezi că au pus altă GARANȚIE acestor împrumuturi criminale, decât TERITORIUL NAȚIONAL și SUVERANITATEA ȚĂRII?
    Cred că au vândut anticipat altă mare bogăție a României: TIMPUL cetățenilor acestei țări, obligați a munci de acum încolo pentru a plăti dobândă la dobândă la dobândă la aceste împrumuturi criminale.
    Unde s-au dus banii din împrumuturi?
    Finanțează activitatea unor entități străine pe teritoriul național.
    Îndestulează conturile trădătorilor de țară din străinătate.
    De ce oare ne mirăm că Premierul a preferat împrumuturile la bănci, atunci când ne erau oferite împrumuturi cu dobândă zero, dacă nu pentru comisioanele bancare?
    Pune în balanță, Ileana, câteva evenimente: afirmația Cristinei Lagard că sistemele de pensii sunt nesustenabile la nivel mondial, urmată la puțină vreme de apariția virusului de proveniență incertă.
    Apoi vaccinurile netestate suficient, cu posibile efecte secundare ce nu vor fi sancționate.
    Planul de resetare a populației lumii, metisarea prin realocări de populații, discuția privind retrasarea de granițe în Balcanii de vest, conflictele incipiente din zona Orientului Mijlociu, dar și cele în desfășurare din Ucraina și multe alte evenimente ce ne vor afecta viața.
    Trădătorii actuali conduși de Iohannis, Ileana, vor scăpa de judecata poporului, sau după reușita ”misiunii” de a ne rupe Țara, vor scăpa fără griji în ipotetice raiuri teutone, fără urmași, fără regrete, lăsându-ne urmașii fără viitor?

  103. In urma cu 10-12 ani, am intalnit (pe site-uri) pe cineva care posta asemanator prietenului nostru Charlie. E vorba de Robert Horvath, un cineast, autor al filmului documentar „Averea Diavolului” (referitor la Ceausescu). E doar de o asemanare. Tot in acest stil mai sunt provocatori si provocari, insa am observat in niste rapoarte internationale ca erau mentionate „lucruri” de genul: antisemitism, discriminari diverse… Fara provocari, respectivii nu ar fi reactionat. In rest, ma gandesc ca unii castiga ceva prin faptul ca nu le mai vin colegii la cafea (conform noilor spoturi). Unora le vin prea multi cu cadouri si cheltuie cu pizza. Rezultatul se va vedea in septembrie. Nici pe mine nu ma deranjeaza ca dimineata stau singur la cafea, la calculator. Altii s-au vaccinat si nu le vine nimeni la cafea. O fi fost real Vaccinul ?

  104. @Rene
    Dun cauza aestor imprumuturi este necesar sa se ancheteze de catre Parlament ,situatia lor.”Plandemia”ascunde un adevrat jaf al tarii si totul trebuie cercetat,justificat,clarificat cu raspunderi si vinovati in sarcina coruptilor si abuzivilor.
    Iohannis are raspunderea cea mai mare punind la cale planul actiunilor ce au adus Tara in aceasta situatie.
    El trebuie demis urgent ,iar Guvernul demisionar,sa plece!
    Suveranitatea TArii nu este negociabila,anumite partajari cu UE nu inlatura Esenta.Prin banci,monopoluri,multinationale vizeaza de fapt o incatusare ocolita, ilegala,perversa si oculta economica, sociala,culturala,adica actiuni subversive,dirijate,intretinute , fara stiinta romanilor,sprijiniti de neoliberalii globalisti si @rezistii din tara.
    Teritoriul tarii este inalienabil.
    PSD trebuie sa treaca la lupta si impreuna cu Aur si toate fortele- sindicatele, asociatii patriotice,forta autohtona sa se opuna intentiilor si zvircolirilor lor,sa-i OPREASCA!
    Salvarea vine d e la noi si eu cer RO-EXIST!

  105. Spiridon Popescu. Cântec. Zise mortul către viu: / “Viule, de când te știu, / Tot sărac, fără sicriu”. / Zise viul către mort: / “Am, dar nu-mi place sa-l port”. / .. si făcu atac de cord. Sfat. / Ferește-te sa cazi din tine, / E înălțimea de la care / Cel ce aluneca, iubito, / Aproape totdeauna moare. Sunt foarte trist. Am fost ursit de-o ursitoare rea, / Sa-mi port o viata pasii prin hartoape… / Sunt foarte trist si nimeni nu-i pe aproape, / Sa-nfiga-o lance in tristetea mea. / Doamne, te rog, cat un sobor de popi, / Intoarce si-nspre noi maritul soare, / Fa tavalug din raza-i orbitoare / Si niveleaza-odat’ aceste gropi. Vine un timp. / Vine un timp cand toate se termina: / Cand viata ca un cantec se termina, / Cand cantul ca o stare se termina, / Cand starea precum visul se termina. / Priviti, au si-nceput sa se termine!… / Aceste versuri parca-s mai putine. Apelul bătrânului naturalist. Oameni buni, / Să facem ceva pentru ocrotirea poeţilor!… / Dacă dispar, / Echilibrul ecologic se surpă –
    Ei sunt / Singurele insecte din lume, / Care se pricep să facă polenizarea îngerilor. Stau peste drum de mine. / Stau peste drum de mine: Mi-am luat casă, / Dar Sinele (o javră) nu mă lasă / Să duc un trai tihnit, precum aş vrea – / Mereu mi-aruncă-n curte câte-o stea, / Mereu îmi sparge geamul c-un luceafăr, / De parcă s-a scrântit, nu mai e teafăr. / De nu-ncetează, jur pe Dumnezeu, / Voi riposta, şi încă mult mai rău – / Îi voi zvârli în geam un curcubeu. Confuzie. Au trimis Toamna să ruginească frunzele plopului, / Dar, cum nu era nici un pic de lumină, / Toamna a confundat frunzele plopului / Cu sufletul meu. / Iată de ce, iubito, / Atunci când îmi pui urechea pe inimă, / Nu auzi nici o privighetoare cântând.

  106. Poetul gorjean Spiridon Popescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1999 şi autor a şase cărţi de versuri. Unii dintre cei mai mari critici din ţara noastră au confirmat talentul poetului gorjean, incluzându-l chiar şi în Dicţionarul Biografic al Scriitorilor Români. Poetul Spiridon Popescu se bucură de apreciere din partea tuturor autorilor şi criticilor şi chiar a publicului, însă are un mare regret: nu l-a cunoscut pe poetul Nichita Stănescu. De zeci de ani de când se joacă cu cuvintele dându-le un alt sens, poetul Spridon Popescu a dat spre tipar şase cărţi. Prima carte de versuri, „Oglinda dintre noi“, a apărut în anul 1991 la o editură din Târgu Jiu. Spiridon Popescu a povestit că aceste versuri puteau vedea lumina zilei încă din vremea regimului comunist însă, pentru a putea apărea era obligat să modifice unele texte, eliminarea unor cuvinte şi chiar finalul uneia dintre cele mai populate poezii ale sale, care nu erau pe gustul comuniştilor. Spiridon Popescu a refuzat acest lucru, cartea apărând cu întârziere însă fără modificări. „Doamne dacă-mi eşti prieten“ este una dintre cele mai cunoscute poezii ale poetului gorjean, fiind pusă pe muzică de Tudor Gheorghe. Mai mult decât atât, unii dintre cei mai mari actori precum Florin Piersic, Adriana Trandafir sau Horaţiu Mălelele, au recitat public această poezie. Spiridon Popescu a mai spus că în curând această poezie se pare că va fi pusă pe muzica folkistului Emeric Imre.

  107. la octombrie 20, 2011. Haiduk15 octombrie 2012, 04:00. Salut!, nu-mi este foarte clar cine esti(am dat gugle pt Spiridon Popescu si am gasit blogul acesta) Dar am op rugaminte: Sunt Canadian de multi ani. Am o admiratie pt poezia lui S.P. :”Doamne daca-mi esti prieten” pe care am tradus-o in engleza si am recitat-o in aula Universitatii din Calgary(Alberta -Canada) vara aceasta. Acum incerc sa-i dau de stire poetului S.P. doar ca sa stie ca a fost aplaudata de sute de japonezi , coreeni, sud americani, etc, din toate colturile lumii veniti in Calgary(ca si mine sa faca un curs la Universitate) .Eu locuiesc in Montreal. Deci: daca ai cum sa-i dai de veste maestrului, cred ca i-ar pare bine. Pot sa trimit filmuletzul ce mi l-a facut un student cand am recitat poezia, si am mentionat numele lei Spiridon Popescu. Cele bune! Unknown29 ianuarie 2014, 19:31. Regret „Haiduk”, nu-i pot da de urma! Normal ar fi trebuit sa consulte el site-ul, cand primeste mail-ul. / Oricum, fapta ta e de laudat. Succes la carte! Mi-ai dat un exemplu bun: Am sa i-o public si eu aici in Spania, pe blogul meu. Nu stiu cum o sa iasa, dar am sa incerc sa i-o si traduc in spaniola. Blog: De vorba cu mine insumi.

  108. Moartea Lisei Shaw: Prezentatoarea BBC a avut cheaguri de sânge după vaccinul AstraZeneca, spune familia. 28 MAI 2021. „Karen Smith – Invictus”. Prezentatoarea de radio Newcastle a avut dureri de cap severe la o săptămână după vaccin și a căzut grav bolnavă câteva zile mai târziu, spun rudele. Premiata prezentatoare de la radio BBC Lisa Shaw a murit în spital după ce a suferit cheaguri de sânge în urma vaccinării sale cu AstraZeneca, a spus familia ei. Tânăra în vârstă de 44 ani, care era o cunoscută prezentatoare de radiodifuziune din nord-estul Angliei și lucrase pentru BBC Radio Newcastle din 2015, a suferit dureri de cap severe la o săptămână după ce a primit vaccinul și s-a îmbolnăvit grav câteva zile mai târziu, au spus rudele într-un comunicat. Shaw a murit vineri săptămâna trecută la infirmeria Royal Victoria din Newcastle, după ce a fost tratată în terapie intensivă pentru cheaguri de sânge și sângerări. Ea a fost înconjurată de familie, se spune în declarație.

  109. Rotalianul. com
    Spiridon Popescu (n. 1864, Rogojeni, Galați – d. 1933) a fost un scriitor și publicist român. A colaborat la revistele „Avântul”, „Viața românească”, „Adevărul literar și artistic” etc. Citește mai mult…

    Doamne, dacă-mi eşti prieten

    Doamne, dacă-mi eşti prieten,
    Cum te lauzi la toţi sfinţii,
    Dă-i în scris poruncă morţii
    Să-mi ia calul, nu părinţii.

  110. Gelu, Gică, Gogu!
    Ne bucuram din răsputeri și plenipotențiar pentru efortul vostru nedisimulat de a citi comentariile la acest editorial și a le dilua cu postări imunde.
    Progresismul vostru userist nu poate ascunde perspectiva viitorului incert ce va așteaptă după ce părinții voștri vor îmbrăca costumele de esență tare cu papion în culori LGBT.
    Gică, Gelu, Gogule!
    Vă lăsăm dreptul de a fi slugi la străini și vânzători de țară, de obiceiuri și tradiții românești, de a vă prosterna la alte simboluri naționale și a vă satisface oralitatea sexuală cu mereu alte cunoștințe incerte ca gen.
    E alegerea voastră de a vinde străinilor cimitirele unde va sunt îngropați înaintașii, de a transforma bisericile în moschei și a vă parazita unul pe altul în ceea ce vi se pare un joc erotic incitant in care voi veți fi actori distribuiți in roluri principale.
    Dar eu vă spun, privind din ochiul ciclonului, că veți fi centrifugați de crunta realitate in roluri secundare în care, pentru a supraviețui, vă veți canibaliza, alegandu-se praful de așteptările voastre prea mari pentru o realitate prea strâmtă pentru a va cuprinde pe toți.
    Așadar, Gică, Gelu, Gogule, continuați să postați la mișto, că noi v-am ghicit apartenența la progresismul userist, din postările în legătură cu nimic din viața voastră reală.
    Dar, Gică, Gelu, Gogule, dacă tot umblați cu bărbi ca Dacii, din necesitatea de a nu sângera la ras, vă întreb: de ce ați dat briciul unor maimuțe precum Câtzu, Orban, Iohannis?
    De ce urmați Măgarul Suprem, ca o turmă de Stafii USR-PLUS-LGBT?

  111. Domnilor, sa revenim la SUBIECT/CHESTIUNE – la anul de gratie ’21 – „La un pas de o mare făcătură”:
    „Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a anunțat că a avut o întâlnire de LUCRU (uneltire) cu Daniel Dines, fondatorul primului unicorn (?) românesc, UiPath, precizând că a identificat oportunitatea de a înființa un centru de excelență în automatizare robotică de procese în minister.”

    INTREBARE: Care este legatura dintre uipath (cea facatoare de roboti troli financiari) si finantele din tara pieilor rosii?
    INTREBARE: Care este legatura dintre usr- si uipath ?
    INTREBARE: Care este legatura dintre Nazare si Dines ?
    INTREBARE: Care este legatura dintre usr- si finantele americanesti? Legatura de VANZARE/CUMPARARE?Cine vinde?Cine cumpara?
    INTREBARE: Care sunt raporturile dintre finantele romanesti (via robotii financiari uipath) si finantele americane ?
    INTREBARE: Care este legatura RO cu fiul bideului (zicere a la Trump !) si cu „economicul” vechi/nou ambasador „democratic” al tarii apasilor ?
    SCENARIU de SF: robotii troli din RO vor invada/invadeaza OARE „finantele” din tara apasilor. Sau invers?
    SENARIU de SF: asa cum robotii troli din RU/Ukr au fost acuzati de implicare in „politichia” de peste ocean. Sau facatura?

    CONSECINTA 1: „Robotii cei troli” ai uipath (firma a cui oare?) vor „invada” finantele viitoare ale lumii !
    INTREBARE: Oare uipath este un avanpost al „OZN-istilor” extraterestri ? A omuletilor VERZI (de la hartia folosita!) ?
    CONSECINTA 2: A inceput MAREA INVAZIE „FINANCIARA” a extraterestrilor pe Pamant !
    Vai … vai … vai … dar DOAR de … capul lor! A finantistilor din usr- … uipath … finantele americane …
    PERICOL MARE omenire !

  112. „Dor de ţară ne-avântă departe
    Zboară lin spre-nsoritele plaiuri,
    Unde blânde-adieri parfumate,
    Scaldă munţii şi cerul senin,
    A Iordanului vale salută,
    Şi străvechile ziduri azi sfărâmate,
    Mândre Sion, tu, ţară pierdută,
    Plângem toţi pribegi al tău destin
    Acordaţi a profeţilor harpă,
    Care-ascunsă în sălcii stă mută
    Amintind strălucirea trecută,
    Unei vremi ce demult ne zâmbea.
    Cântă harpă a noastră durere,
    Plângi în strune a robilor soartă
    Sau revarsă în inimi putere
    Suferinţa s-o ştim a-ndura
    Noi să ştim a-ndura.” Giuseppe Verdi, Nabucco, corul sclavilor evrei.

  113. @ Gogalt Intaiul. Perfect de acord cu toate cele scrise. Dar raspund numai pentru mine. Nu am fost in nici un partid politic niciodata. In nici o postare a mea nu am vizat pozitiv USR, dimpotriva. E bine sa vorbim in cunostinta de cauza. USR, am auzit de ei, nu stiu daca sunt partid politic, ci doar o grupare ciudata sustinuta de fortele globaliste si care urmaresc agenda acestora. O vor da in bara, dar sustinerea e mare (Soros, Macron sunt doar 2 repere). Lor, STS le-a facut cadou 1 milion de voturi la Europarlamentare (cu tabletele care, atunci, au functionat, nu ca la Sect.1, la Locale; „nu au functionat” filtrele CNP si s-a umblat si electronic si la Totaluri; softul nu a fost aptobat de AEP, si un Serviciu secret nu are ce cauta in Alegeri Democratice; doar intr-o Colonie). Seful STS a fost felicitat de Macron la Sibiu in vederea numirii intr-o functie in Noua Armata UE (care nu va fi, pentru ca nu poate functiona fara SUA si infrastructura introdusa de SUA; nici cu bugetul intreg al Frantei pe 10 ani nu se poate face nimic). La Europarlamentare, s-au mai facilitat si 500.000 de voturi pentru PNL. Inteleg provocarea, dar cine doreste sa citesca lucruri ce vizeaza, intr-o lumina proasta (dar corecta ca informare), Globalistii, puteti urmari postarile din articolele anteriore. Am spus lucruri de mare importanta, dar, probabil, au trecut neobservate.

  114. Sunt 2 „Spiridon Popescu”… Pe blogul indicat intr-o anterioara postare este si poezia „Doamne, daca-mi esti prieten”.

  115. Alarmant. Datele VAERS publicate la zi: Numărul de efecte adverse grave după vaccin, în creştere. 29 mai 2021, de Antonia Hendrik. Rapoartele despre leziunile cauzate de vaccinurile COVID-10 în rândul tinerilor este de peste trei ori mai mare doar într-o săptămână, arată datele VAERS. Potrivit cdc.gov/vaccine, VAERS este sistemul național de avertizare timpurie care monitorizează siguranța vaccinurilor după ce acestea sunt autorizate pentru utilizare. VAERS face parte din sistemul mai larg de siguranță a vaccinurilor din Statele Unite. Sistemul este co-administrat de CDC și FDA. Numărul efectelor adverse raportate în urma vaccinurilor COVID-19 continuă să crească, potrivit datelor publicate astăzi de Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Datele provin direct din rapoartele transmise sistemului de raportare a efectelor adverse la vaccin, VAERS. În fiecare vineri, VAERS face publice toate rapoartele privind leziunile după vaccinare primite de obicei cu aproximativ o săptămână înainte de data publicării. Datele din această săptămână au arătat: 3.449 de efecte adverse totale, inclusiv 58 clasificate drept grave, în rândul tinerilor. În SUA au fost administrate 281,6 milioane de doze de vaccin COVID începând cu 21 mai. Aceasta include 120 de milioane de doze de vaccin Moderna , 152 milioane de doze de Pfizer și 10 milioane de doze de vaccin Johnson & Johnson (J&J). Din cele 4.406 decese raportate la 21 mai, 23% au avut loc la 48 de ore de la vaccinare, 16% au avut loc la 24 de ore și 38% au avut loc la persoanele care s-au îmbolnăvit în 48 de ore de la vaccinare. Datele VAERS din această săptămână arată:

  116. -20% din decese au fost legate de tulburări cardiace.
    -54% dintre cei care au murit erau bărbați, 44% erau femei, iar rapoartele de deces rămase nu includeau sexul decedatului.
    -Vârsta medie a decesului a fost de 74,4, iar cele mai tinere decese raportate includ doi tineri de 15 ani (VAERS ID 1187918 și 1242573 ) și un tânăr de 16 ani (VAERS ID 1225942 ). Au fost raportate alte decese la copii sub 16 ani care nu au putut fi confirmate sau care conțin erori evidente. De la data de 5/21/21 a lansării datelor VAERS. Începând cu 21 mai, 1.641 de femei însărcinate au raportat evenimente adverse legate de vaccinurile COVID, inclusiv 527 de rapoarte de avort spontan sau de naștere prematură;
    -Din cele 2.577 de cazuri de paralizie raportate, 52% au fost raportate după vaccinările Pfizer-BioNTech , 41% după vaccinarea cu Moderna și 192 de cazuri, sau 9%, din cazurile de paralizie Bell au fost raportate împreună cu J&J.
    -Au existat 238 de rapoarte de sindrom Guillain-Barré, cu 43% din cazuri atribuite Pfizer, 38% Moderna și 23% J&J.
    -Au fost 74.781 de rapoarte de anafilaxie, 39% din cazuri fiind atribuite vaccinului Pfizer , 50% Moderna și 10% J&J .
    -Au fost raportate 4.433 de tulburări de coagulare a sângelui. Dintre acestea, 1.842 de rapoarte au fost atribuite lui Pfizer, 1.359 de rapoarte către Moderna și 1.194 de rapoarte către J&J.
    CDC investighează problemele cardiace la adolescenți, adolescenți după vaccinul COVID. Pe 24 mai, The Defender a raportat că CDC investighează rapoarte despre adolescenți și tineri adulți vaccinați împotriva COVID care au avut probleme cardiace. Comitetul consultativ al CDC pentru practicile de imunizare a lansat un aviz din 17 mai, care avertiza medicii cu privire la miocardită, care părea să apară predominant la adolescenți și adulți tineri, mai des la bărbați decât la femei, mai des după a doua doză și de obicei în termen de patru zile de la vaccinare cu Pfizer sau Moderna.

  117. CDC a declarat sistemele sale de monitorizare nu au găsit mai multe cazuri de miocardită decât ar fi de așteptat. Miocardita este inflamația mușchiului inimii care poate duce la aritmie cardiacă și moarte. Potrivit Organizației Naționale pentru Tulburări Rare, miocardita poate rezulta din infecții, dar „mai frecvent miocardita este rezultatul reacției imune a organismului la leziunile cardiace inițiale”. Pericardita este inflamația țesutului din jurul inimii, care poate provoca dureri toracice ascuțite și alte simptome. Secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki, a declarat luni în cadrul unui briefing de presă , administrația Biden va continua să sfătuiască tinerii să se vaccineze, în ciuda cazurilor raportate de miocardită. VAERS a raportat 419 de cazuri de pericardita si miocardita, printre toate vârstele. 247 de cazuri au fost atribuite vaccinului Pfizer, 151 de cazuri la Moderna și 20 de cazuri la vaccinul COVID al lui J & J. Moderna va solicita autorizația FDA pentru tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani la începutul lunii iunie. Pe 25 mai, Moderna a anunțat că vaccinul său sa dovedit a fi sigur și 100% eficient în protejarea împotriva COVID într-un studiu de fază 3 cu peste 3.700 de participanți cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, a raportat Axios. Nu au fost identificate probleme de siguranță semnificative și efectele secundare, a spus compania. Moderna intenționează să caute luna viitoare o autorizație extinsă pentru utilizarea în caz de urgență a vaccinului COVID pentru adolescenți de la Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente. Dacă va fi aprobat, ar fi al doilea vaccin disponibil pentru tinerii adolescenți, scrie defender. PS: S-a demonstrat, pe plan international (si Firme de Sondaj), ca nici o Raportare nu depaseste 10% din cazurile Reale.

  118. m.zf.ro Doamne, dacă-mi eşti prieten/ de Spiridon Popescu
    de: Ziarul de Duminica, vineri 01 noiembrie 2013, 00:04
    Ziarul il indica pe Sp P nascut 1864, ca autorul poeziei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.