(FOTO/VIDEO) Protestul polițiștilor: „Unde-i NATO să ne vadă/Cum cerșim dreptatea în stradă?”

Poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din structurile de ordine publică au următoarele revendicări…

De (D.V.)
(FOTO/VIDEO) Protestul polițiștilor: „Unde-i NATO să ne vadă/Cum cerșim dreptatea în stradă?”

Poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din structurile de ordine publică au următoarele revendicări…

Angajați din poliție, din penitenciare și militarii rezerviști au ieșit din nou în stradă, miercuri, pentru a protesta în fața Guvernului, cu deplasare spre Parlament, prin fața Ministerului Administrației și Internelor (MAI). Numărul participanților este mai mare decât cel prevăzut de lege.

Jandarmeria Capitalei a făcut apel către poliţiştii protestatari să respecte măsurile anti-COVID.

„Deşi numărul maxim de participanţi permis de cadrul normativ în vigoare a fost depăşit, facem apel către organizatori să respecte atât prevederile legale privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât şi pe cele privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”, a transmis Biroul de presă al Jandarmeriei Capitalei.

Jandarmii au cerut tuturor participanţilor să respecte măsurile de protecţie sanitară, să manifeste înţelegere faţă de măsurile de siguranţă luate, să adopte un comportament civilizat şi să respecte indicaţiile jandarmilor.

Acţiunea are loc după ce solicitările adresate de Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) şi de alte 14 organizaţii ale angajaţilor din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională nu au fost îndeplinite de Guvern, potrivit unui comunicat.

Poliţiştii şi ceilalţi angajaţi din structurile de ordine publică au următoarele revendicări: aplicarea integrală a Legii-cadru a salarizării nr. 153/2017, în ceea ce priveşte Anexele VI şi VIII, care fac referire la poliţiştii, militarii şi personalul contractual din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională; indexarea pensiilor militare de stat cu rata inflaţiei, conform legii, pentru anul 2019 (nu doar pentru anul 2020) şi asigurarea asistenţei medicale de calitate în condiţiile în care beneficiarii sunt plătitori de CASS; majorarea sporului de suprasolicitare neuropsihică, în cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru a eficientiza activitatea Poliţiei judiciare şi a celorlalţi poliţişti care desfăşoară activităţi în dosarele de urmărire penală sau în alte domenii complexe ale muncii operative.

Alte revendicări ale poliţiştilor se referă la adoptarea de măsuri pentru diminuarea deficitului de personal poliţienesc, astfel încât aceştia să îşi poată îndeplini misiunile de ordine şi siguranţă publică, în interesul comunităţii şi al statului, la standardele prevăzute de lege, dar şi pentru a evita suprasolicitarea continuă a personalului operativ, prin efectuarea de misiuni şi sarcini suplimentare, zi de zi; dotarea logistică a poliţiştilor, cu mijloace de mobilitate, dar şi cu echipamente de intervenţie şi de protecţie fizică adecvate îndeplinirii misiunilor; impunerea forţată a unor sarcini cu specific medico-sanitar, pentru care poliţiştii nu au pregătirea necesară, în toată perioada stării de urgenţă şi a stărilor succesive de alertă, declarate de Guvern, pe timpul pandemiei, începând cu 15 martie 2020; eficientizarea dialogului social cu Guvernul şi cu Ministerul Afacerilor Interne în ceea ce priveşte drepturile/interesele poliţiştilor şi ale personalului contractual.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Care politisti? Cei care fac afaceri cu infractorii si interlopii? Hai ne lasati militienilor? Pana nu scapati de toate sinecurile si pana nu scapati de eticheta PSD nu va credem.

  2. Să le fie rușine,să renunțe dacă nu le convine că au atâtea privilegii,atunci să se angajeze în construcții,drumuri, salubritate,etc,să vadă condiții de muncă adevărate și să iasă la pensie la 65 de ani,dacă o să mai apuce.Rușine să vă fie nici măcar atât nu mai aveți.

  3. bine sa ne povestiti despre relatiile cu proxenetii, interlopii, camatarii, etc.
    Tocmai voi va plangeti?
    Vreti bani mai multi, reduceti numarul de angajati, asa se face in privat!

  4. Mda , au dreptate baietii . Duc „lipsa „de personal in pulitie . Pai cum sa nu duca lipsa daca se pensioneaza la 45 de anisori ? Taman cind incep sa stapineasca bine meseria ( cei interesati ). Si dupa se pot angaja tot in sistemul de stat . Si fac cumul de pensie + leafa .Caz doar „famelie mare dupa buget ,mica „.Hai baieti vreti respect ? Respect !Il veti avea cind parasiti cuibusoarele calde si prindeti infractori . Nu sa va faceti ca-i vinati.Si mai putine poze si prietenii cu „interlopii „,adica infractori sadea .Stiti ce zice LEGEA despre favorizarea infractorului .nu ?Faceti-va datoria si veti fi stimatisi respectati !

  5. De ce nu cer abecedare, caiete dictando, cerneală și creioane?…poate așa mai învață ceva carte..!..

  6. Parte din revendicarile militienilor ar putea fi indeplinite, cu conditia ca militienii infractori sa raspunda pentru faptele penale ce le-au savarsit.
    Il vad in poza pe unul legat cu lanturi. O avea premonitii???
    Eu pana nu vad sapte militieni de la Sectia 20 cercetati penal si condamnati pentru faptele penale infaptuite, nu cred sub nici-o forma in drepturile militienilor!

  7. Cum puii mei se intampla lucrurile in tzara asta ? Dupa ce a disparut psd de la guvernare (2019 parca) si a venit dubla catastrofa pnl/usr, nici dreaq n-a iesit in strada nici pentru pensii, nici pentru salarii, nici pentru frig in case, nici pentru nimic. Acum ca se vede o urma de psd in guvern, toata polimea e la tropaiala, pentru orice. USR nu doarme, usr mobilizeaza. Mizerabili oameni. Ultimele scursori cu staif imaginar.

  8. Eiiii, na! Toata lumea stie cum si cand sunt platiti militarii nato, de asta se si revolta impuscand orice cap intalnit! Si voi va agatati de nato, sclavilor!

  9. Slogan de si cu succes „IESI AFARA JAVRA ORDINARA” se transforma in „Infractori respectati legea”?!

  10. Este obligatoriu ca politistii sa declanseze o revolutie si sa mature de la putere gasca nazista care se tine cu ghearele de scaune !!!
    Succes !!!

  11. Sau, hai sa spunem, si politistii, dar macar daca bat, sa o faca temeinic si indesat …

  12. Se mai cere :
    ..
    Organizarea de cursuri de calificare la locul de munca pentru militieni in profesiuni ca :sudor,sculer-matriter,conducator utilaj de constructii ,faiantar, zugrav , si alte meserii cu deficit de forta de munca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.