Lămuriri privind decizia de pensionare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis că emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei.

Tribunalul Suceava a solicitat ICCJ dezlegarea următoarei probleme de drept: „Dacă emiterea unei decizii de pensionare, la cererea funcţionarului public, decizie ulterior suspendată, tot la cerere, (în sensul că s-a suspendat plata pensiei, dar nu a încetat calitatea de pensionar), ambele decizii emise în intervalul în care raportul de serviciu era prelungit la cerere, conform dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, afectează raportul de serviciu prelungit, respectiv îl încetează de drept?”.

Instanţa supremă a admis sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 867/86/2024, şi a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii”.

Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Absolut logic, sunt doua stari care se exclud:
    1) starea de munca activa in care persoana lucreaza sub diferite forme, si
    2) starea de pensie in care se considera ca persoana nu mai este apta de munca si se odihneste!

    Doar la noi, smecherii speciali, au inventat si munca si odihna simultan! ca sa poata suge bugetul public!
    De aceea este obligatoriu ca la stat odata ceruta pensionarea sa nu se mai poata stabili alte raporturi de munca!

  2. In realitate, odata cu implinirea varstei de pensionare si trimiterea dosarului catre casa de pensii, angajatorul privat te trimite in concediu de odihna si iti desface contractul de munca. Daca nu primesti pensia la timp, mori de foame.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.