
Volumul „Forum. Forum studențesc. Forumuri studențești. Presa studențească – o pepinieră pentru mass-media” va fi lansat joi, 16 mai 2024, începând de la ora 18, în amfiteatrul A01 (sediul principal UVT, V.Pârvan nr. 4). În cadrul evenimentului, vor fi invitați să susțină intervenții Gheorghe Crișan, Lia Lucia Epure, Viorel Marineasa, Mihaela Stegărescu, dar și coordonatoarea volumului și reprezentanți ai editurii EUV.
Volumul reflectă un proiect de un semestru și cât un semestru: 25 de interviuri cu jurnaliști care au debutat în presa studențească timișoreană, realizate de 23 de studenți la Jurnalism. De asemenea, volumul propune și un curs altfel: Istoria presei din paginile de ziar și din interviuri cu cei care au trăit-o.
Prin acest volum se marchează și un moment aniversar, al împlinirii celor 55 de ani de la primul număr al Forumului și celor 50 de ani de la primul număr al Forum-ului studențesc.
Radu Ciobotea sau Harald Zimmerman, ziaristi de elita ai Forumului Studentesc, merita un pios „Dumnezeu sa ii odihneasca!”. S-au dus de tineri. Altii, chiar cu cariere internationale, sunt uitati cu intentie. Trist, in ambele cazuri.
Ca pe vremurile mele când pseudo-intelectualii politehniști cu teoremele și legile lui Laplace , Fermat , Carnot, Maxwell în cap , luau căte un amărât de 6 la egzamele de an la Socialism , FiloZofie ,de la prefesorii de la Fane Gheorghiu . Dar ăia de erau in A.S.C. aveau un punct în plus inclusiv la ”Stații și rețele electrice. deoarece conspectau ”cuvântărili din FORUMUL UASCR . Acuma nu știam ce-a pățit FORUMUL după ”loviluție că Fane Gorghiu e bine-merci SNSPA . Deci e în cea mai de Vest ( că de Est suna nașpa) fabrică de diplome a ȚĂRIȘOARII (pe unde era UMT , ELBA , SOLVENTUL etc) , acolo se face ”cultură în loc de industrie și agricultură cu ”capete de morți .
Da` de tovarasu` Marilen Prîțea, marele rector de doi lei, nu pomeniti?