
Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale companiei Profi Rom Food SRL din Timişoara şi Bucureşti, în cadrul unei prime investigaţii privind posibile practici comerciale neloiale între companiile de pe lanţul de aprovizionare agricol şi alimentar.
Potrivit unui comunicat al Consiliului Concurenţei, acest caz de cercetare aprofundată a fost declanşat în urma indiciilor furnizate de firma Prăvălia D Art SRL, care a pus la dispoziţia autorităţii de concurenţă documente ce sugerează posibile practici comerciale neloiale, interzise de lege, cum ar fi depăşirea termenelor de plată stabilite prin contract şi modificarea unilaterală a clauzelor contractuale de către Profi Rom Food SRL.
„Ne-am intensificat activitatea în domeniul concurenţei neloiale utilizând noile instrumente pe care le avem la dispoziţie, cu scopul protejării firmelor mici în faţa partenerilor comerciali mai mari, care, fiind mai puternici, pot impune anumite practici sau clauze contractuale care sunt în avantajul lor. Până acum nu am avut plângeri oficiale din partea producătorilor care să vizeze comportamentul comercianţilor. Sperăm ca odată cu acest prim caz să încurajăm firmele româneşti să vină către noi dacă consideră că este încălcată legislaţia care reglementează relaţia dintre comercianţi şi furnizori”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, în comunicatul citat.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici de concurenţă neloială. Efectuarea inspecţiilor nu reprezintă o antepronunţare a autorităţii de concurenţă în ceea ce priveşte vinovăţia companiei.
Conform legislaţiei, în situaţia în care se constată încălcări ale practicilor comerciale loiale, Consiliul Concurenţei poate sancţiona cu amendă de până la 600.000 de lei şi poate interzice anumite practici comerciale.
De la intrarea în vigoare a Legii 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, autoritatea de concurenţă a supravegheat punerea în acord a contractelor dintre producători şi retaileri cu legea menţionată.
În prezent, Consiliul Concurenţei derulează o analiză cu privire la impactul aplicării legii şi a trimis o serie de chestionare pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorii sau furnizorii în relaţiile cu retailerii.
Oare au împlinit 5 ani de prezență pe piata românească pentru a închide buticaria și, ori părăsesc țara cum s-a întâmplat cu Interex tot firma franceza și vând altei firme, ori își schimbă numele firmei pentru a continua! Și schimbarea numelui firmei e legal în Romania, asta după ce au adunat datorii la stat sau, au furat caposii care sponsorizează partidele. Acum fiind campanie electorală, vă dați seama că ordinarilor din politica, le trebuie sponsori la greu și acționează cum au ordin.
@ Avansul Mega Image în economia de consum și preluare Profi, probabil că va duce la promovarea Mega Image, a ”faraonismului” și în învățăm\nt, ”personalitățiile Mega Image” fiind promovați ca ”stabilopozi ai societății”, ?
PROFI,care hraneste milioane de oameni contra Pravalia cu un angajat!
La PROFI moneda nationala este desconsiderata. Daca pretul este 14,08 lei, nu primeste 8 bani din 5+3×1. Cine nu ma crede sa vina sa-l duc eu la PROFI de pe strada RACARI din Sectorul 3 Bucuresti sa se convinga.