”De această dată, criza bancară este diferită. De fapt, este mai rea decât a fost în 2007-2008. Atunci, puteam pune prăbușirea băncilor pe seama unei fraude totale, cu o politică prădătoare a creditării, cu complicitate între agențiile de rating și cu bancherii promovând din umbră niște produse financiare derivate – toate acestea au fost posibile datorită renunțării la sistemul reglementat de până atunci, la presiunea unor politicieni educați pe Wall Street, precum fostul secretar al Trezoreriei SUA, Robert Rubin. Astăzi, falimentele bancare nu se mai datorează acestor lucruri.
Da, Silicon Valley Bank a făcut nebunia de a-și asuma riscuri mari legate de rata dobânzii, în timp ce avea depozite neasigurate. Da, Credit Suisse avea un istoric bogat legat de infractori, fraude și politicieni corupți. Însă, spre deosebire de 2008, avertizorilor nu li s-a pus pumnul în gură, băncile s-au conformat regulilor mai dure impuse după 2008, iar activele lor erau mai solide. Mai mult, niciunul dintre regulatorii din SUA si Europa nu poate spune că a fost indus în eroare de bănci, așa cum s-a întâmplat in 2008”, scrie Yanis Varoufakis, pentru Project Syndicate.
”De fapt, aceste agenții și băncile centrale știau tot. Au avut acces total la modelul de afaceri al băncilor. Au putut vedea că aceste modele nu aveau cum să supraviețuiască combinației dintre creșterea ratei dobânzii și retragerea bruscă a depozitelor. Cu toate acestea, nu au făcut nimic.
Oare oficialii nu au prevăzut cum se vor panica clienții neasigurați ai băncilor? Poate că nu au prevăzut. Însă adevăratul motiv pentru care băncile centrale nu au făcut nimic în legătură cu modelele fragile de afaceri ale băncilor este altul: aceste modele de afaceri au fost rodul reacției băncilor centrale la criza din 2008, iar toți responsabilii știau asta.
Politica post-2008, o politică care impunea austeritate pentru cei mulți și socialism pentru bancheri, a fost aplicată simultan în SUA și Europa și a avut două efecte care au influențat capitalismul financiar în ultimii 14 ani. În primul rând, a otrăvit banii din Occident Mai exact, a făcut să nu mai existe o singură dobândă nominală, capabilă să refacă echilibrul dintre cererea de bani și ofertă și să preîntâmpine un val de falimente bancare. În al doilea rând, bancherii din Vest au presupus că, dacă va veni inflația, băncile centrale vor majora dobânzile fără să împrumute băncile. Aveau dreptate: exact asta se întâmplă acum.
Având de ales între reducerea inflației și salvarea băncilor, comentatorii financiari le cer băncilor centrale să facă ambele lucruri: să continue majorarea dobânzilor, dar și politica socialismului pentru bancheri aplicată după 2008, singura care poate împiedica băncile să cadă precum piesele de domino. Doar această strategie – a strângerii lațului monetar în jurul gâtului societății, în timp ce băncile sunt scăldate în împrumuturi generoase – poate sluji intereselor creditorilor și băncilor. Dar aceasta este și o modalitate de a condamna majoritatea oamenilor la o suferință deloc necesară (creșterea prețurilor poate fi combătută, la fel și somajul) și de a semăna semințele viitoarei conflagrații bancare.
Știm dintotdeauna că băncile au fost concepute pentru a nu fi sigure și că au la bază un sistem care nu se poate supune regulilor unei piețe care funcționează bine. Problema este că, până acum, nu am avut o alternativă. Băncile au fost singura modalitate de a canaliza banii către oameni (inclusiv prin ATM-uri). Asta a transformat societatea într-o rețea de bănci private care au monopolizat plățile, tot ceea ce economisesc oamenii, precum și creditarea. Însă tehnologia de azi oferă niște alternative minunate.
Imaginați-vă că banca centrală oferă tuturor cetățenilor un portofel virtual – un cont bancar gratuit, cu dobânzi similare cu ale băncii centrale. Având în vedere că actualul sistem bancar funcționează ca un cartel antisocial, banca centrală ar putea să folosească tehnologia cloud pentru a oferi tranzacții digitale și modalități de depozit pentru toata lumea. Eliberați de obligația de a-și păstra banii la o bancă privată și de a plăti foarte mult pentru tranzacțiile care folosesc acest sistem, oamenii vor putea să decidă dacă și când vor folosi instituțiile financiare private. Chiar daca ar face asta, banii lor ar fi în siguranță, în cuferele băncii centrale.
”Frăția criptomonedelor” mă va acuza că susțin o bancă centrală de tip Big Brother, care vede și controlează toate tranzacțiile pe care le facem. Lăsând la o parte ipocrizia celor care susțin criptomonedele – sunt exact aceiași oameni care au cerut imediat un împrumut din partea statului pentru banca lor, Silicon Valley Bank – trebuie să menționăm că băncile centrale au deja acces la toate tranzacțiile pe care le facem. Intimitatea, atâta câta mai e, poate fi păstrată mai bine dacă tranzacțiile sunt concentrate de banca centrala, sub supravegherea unei agenții care să cuprindă cetățeni selectați aleator și experți din mai multe domenii.
Sistemul bancar actual, pe care îl considerăm sigura variantă, este un sistem ce nu mai poate fi reparat. Asta este vestea proastă. Însă nu trebuie să ne mai bazăm doar pe o rețea privată de rentieri care destabilizează societatea, cel puțin nu în modul în care ne-am bazat până acum. A venit vremea să renunțăm la un sistem bancar care nu-și mai poate reveni și care lucrează în folosul acționarilor și rentierilor, nu în folosul majorității.
Minerii au învățat lecția dură că societatea nu este datoare să-i subvenționeze în timp ce ei distrug planeta. Este vremea ca și băncile să învețe o lecție similară”.
Hai ca poporu sfânt câștiga!!!!