Last Christmas, în fruntea topului britanic de Crăciun

Cântecul „Last Christmas” al grupului pop Wham! a ajuns pe prima poziţie a topului muzical de Crăciun din Regatul Unit, vineri, la 39 de ani după lansarea sa iniţială, informează BBC.

Această piesă din 1984, devenită clasică în rândul preferinţelor publicului, l-a învins pe Sam Ryder în urma uneia dintre cele mai strânse curse muzicale care au avut loc în ultimii ani în Marea Britanie. Maria Carey a ocupat poziţia a treia.

A fost pentru prima dată când cântecul înregistrat de regretatul George Michael şi de colegul său de trupă, Andrew Ridgeley, a ajuns pe primul loc în topul muzical britanic în săptămâna Crăciunului.

„Este minunat şi mă simt plin de umilinţă că am ajuns aici. Iar vârful clasamentului este un loc minunat în care să te afli”, a declarat Andrew Ridgeley pentru BBC.

El a dezvăluit că George Michael, care a murit în 2016, şi-a dorit întotdeauna ca acest single să devină liderul topului de Crăciun în Regatul Unit.

Lansat în 1984, cântecul „Last Christmas” al duoului pop Wham! a fost împiedicat iniţial să ajungă pe primul loc în topul britanic de „Do They Know It’s Christmas”, un single al organizaţiei de caritate Band Aid.

Dar în această săptămână, fanii britanici au descărcat single-ul de 13,3 milioane de ori, ajutându-l să devină cea mai ascultată piesă din toate timpurile în weekendul Crăciunului.

Topul 5 al celor mai populare cântece din Regatul Unit este alcătuit din următoarele piese:

1) „Last Christmas” – Wham!

2) „You’re Christmas To Me” – Sam Ryder

3) „All I Want For Christmas Is You” – Mariah Carey

4) „Stick Season” – Noah Kahan

5) „Merry Christmas” – Ed Sheeran şi Elton John

În ultimii cinci ani, organizaţia de caritate LadBaby a ocupat prima poziţie în topul britanic de Crăciun cu piese de inspiraţie alimentară lansate în cadrul unor campanii de strângere de fonduri.

Organizaţia s-a retras din cursă în acest an, iar competiţia pentru obţinerea primului loc în clasament a devenit astfel mult mai strânsă.

În total, 33 de cântece din Top 40 au fost piese cu tematică de Crăciun, inclusiv single-urile lansate de Ariana Grande („Santa Tell Me”) şi Brenda Lee („Rockin’ Around The Christmas Tree”).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Pai si nu a fost scos din cantec cuvantul Christmas? Pentru ca in multe tari vestice a fost scoasa urarea cu Christmas-ul cica sa nu ofenseze pe…pe nu stim exact cine ! Doar pe papusarii care conduc vestul ii ofenseaza ca in rest fiecare isi vede de sarbatorile lui.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.