Lavinia Mirela Nica, fost voluntar al Asociaţiei Caleidoscop, care în 2008 a semnat, în numele ONG-ului, pentru adoptarea unuia dintre câinii care l-au omorât pe Ionuţ Anghel, a venit, vineri, la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiată.
Avocatul cu care Lavinia Mirela Nica a venit la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declarat că aceasta are calitate de martor în dosar şi a venit să răspundă întrebărilor anchetatorilor.
Acesta a precizat că este prematur să se vorbească de acuzaţii, precizând că Lavinia Mirela Nica nu mai este membru al Asociaţiei Caleidoscop.
Dosarul penal a fost deschis în 3 septembrie de Parchetul Tribunalului Bucureşti, iar o zi mai târziu ancheta a fost preluată de procurorii Parchetului instanţei supreme.
În acest dosar a fost audiat, miercuri, la Parchetul instanţei supreme, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).
Unul dintre câinii care l-au omorât pe Ionuţ Anghel fusese sterilizat de ASPA şi adoptat de Asociaţia Caleidoscop pe 24 decembrie 2008.